ICCJ. Decizia nr. 4133/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4133/2012
Dosar nr. 24085/3/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, să se constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar, să se dispună anularea Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.246/2009 în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu, precum şi reîncadrarea sa în funcţia de consilier clasa I, gradul profesional superior, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării activităţii, până la reluarea raporturilor de serviciu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, până în anul 2007 a lucrat în domeniul siguranţei naţionale şi, la încheierea carierei militare pentru limită de vârstă, i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu, potrivit Legii nr. 164/2001.
Reclamantul a mai susţinut că în luna iulie 2008, în urma câştigării concursului organizat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost numit consilier clasa I la Direcţia Generală Infrastructură şi Transport Feroviar, prin Ordinul Ministrului nr. 936 din data de 25 iulie 2008
De asemenea, a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, întrucât nu şi-a exprimat opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea actului de numire în funcţie, conform prevederilor art. 17,18, 19 şi 25 din această lege, prin Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a raporturilor de serviciu
Reclamantul a susţinut că, anterior emiterii acestui ordin, a sesizat în scris conducerea ministerului, precizând că nu îşi poate asuma obligaţia de la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, deoarece aceasta i-ar leza drepturile fundamentale garantate atât de Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, cât şi de Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România.
Reclamantul a considerat că prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 încalcă principiul legalităţii, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi predictibile în aplicarea lor şi care să nu fie încălcate de alte norme de drept, ulterioare.
Prin Sentinţa civilă nr. 5635 din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea privind pe reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză, pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, susţinând că prin Ordinul nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009 emis de Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantului, consilier clasa I, gradul profesional superior în cadrul Direcţiei Infrastructură şi Transport Feroviar.
Curtea de Apel a constatat că, anterior emiterii acestui ordin, reclamantul a avut calitatea de funcţionar public, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Prin urmare, parcurgerea procedurii plângerii prealabile înainte de sesizarea instanţei de judecată este obligatorie pentru reclamant, fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ.
Instanţa de fond a mai reţinut că deşi reclamantul afirmă că a adresat un memoriu Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, se observă că acesta este anterior emiterii Ordinului nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009, fiind depus la data de 09 decembrie 2010, deci cu o zi înainte de a fi emis acest act administrativ
Fiind depus anterior emiterii ordinului atacat, Curtea de Apel a constatat că acest memoriu nu se referă la revocarea ordinului ci vizează alte aspecte referitoare la refuzul reclamantului de a se conforma dispoziţiilor legale, în sensul de a-şi exprima opţiunea prevăzută la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 329/2009.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul B.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul arată că înainte de emiterea Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.246 din 10 decembrie 2009, privind încetarea de drept a raporturilor de serviciu, a înaintat Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Memoriul nr. 21739 din 09 decembrie 2009, în care a prezentat argumentat faptul că prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 sunt în conflict cu unele prevederi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Recurentul solicită ca instanţa de control judiciar să ignorare prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi să facă aplicarea directă a normelor europene mai favorabile, în raport cu prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009.
Prin urmare, recurentul-reclamant solicită modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii excepţiei lipsei procedurii prealabile şi admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, respectiv să se constate neconcordanţa dreptului intern cu dreptul comunitar.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Conform art. 7 alin. (1): „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 7 alin. (11): „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că, în cauză, recurentul-reclamant nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Prin urmare, neîndeplinirea de către recurentul-reclamant a acestei obligaţii a fost corect constatată de către instanţa de fond în soluţionarea excepţiei invocate de pârât.
Înscrisurile noi depuse, în recurs, nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Memoriul adresat autorităţii pârâte a fost înregistrat la data de 9 decembrie 2010, anterior datei la care a fost emis Ordinul nr. 1.246 din 10 decembrie 2009.
Susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia Legea nr. 554/2004 nu stabileşte un termen în care plângerea prealabilă să fie formulată este neîntemeiată şi nu poate fi primită.
Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, deci ulterior emiterii actului administrativ atacat.
Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”, deci, înainte de introducerea acţiunii.
De altfel, n-ar avea nicio raţiune să se formuleze o astfel de plângere mai înainte ca actul să fie emis.
Având în vedere faptul că instanţa de fond a respins acţiunea pe o excepţie, care se constată de către instanţa de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate şi celelalte motive de recurs invocate de recurentul-reclamant.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.D. împotriva Sentinţei civile nr. 5635 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4010/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4134/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
