ICCJ. Decizia nr. 4145/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4145/2012
Dosar nr. 504/57/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi precizată reclamanta SC I. SRL, societate comercială în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar SPRL R.A., prin Ţ.M. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 713 din 21 septembrie 2009 emisă de către D.G.F.P. a judeţului Sibiu în limita următoarelor sume: 686.414 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar; 695.397 RON, reprezentând majorări aferente impozitului pe profit; 514.829 RON, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar; 889.802 RON, reprezentând majorări aferente T.V.A. suplimentar; - 11.490 RON, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate; 18.360 RON, reprezentând majorări aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate;
- în măsura anulării deciziei de impunere atacate, în baza prevederilor art. 117 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc., restituirea sumelor încasate nelegal de către pârâtă cu titlu de obligaţii fiscale, inclusiv accesorii, în aplicarea Deciziei de impunere nr. 713 din 21 septembrie 2009;
- obligarea pârâtei la plata dobânzilor prevăzute de dispoziţiile art. 124 C. proc. fisc., aplicate la sumele percepute nelegal şi care urmează a se restitui.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că împotriva Deciziei de impunere nr. 713 din 29 septembrie 2009, în condiţiile art. 205 - 209 C. proc. fisc., reclamanta a formulat contestaţie administrativă, înregistrată sub nr. 10223 din 21 octombrie 2009 la D.G.F.P. a judeţului Sibiu şi sub nr. 908690 din 23 octombrie 2009 la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Contestaţia administrativă nu a fost însă soluţionată în termenul legal de soluţionare a cererii prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., respectiv 45 de zile.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală şi pe cale de consecinţă să se menţină Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 713 din 21 septembrie 2009 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală Sibiu şi menţinerea obligaţiei de plată astfel stabilită.
Pârâta a susţinut tardivitatea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, considerând că reclamanta trebuia să înştiinţeze organul administrativ despre renunţarea la calea administrativă de atac şi apoi să promoveze acţiunea în contencios administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 292 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantă şi în consecinţă a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. 713 din 21 septembrie 2009 emisă de către D.G.F.P. a judeţului Sibiu în limita următoarelor sume: 69.060 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar; 205.059 RON, reprezentând majorări aferente impozitului pe profit; 67.544 RON, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar; 96.570 RON, reprezentând majorări aferente T.V.A. suplimentar.
Totodată, a constatat că prin Decizia nr. 65 din 21 iunie 2010 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative s-a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru suma de 825.748 RON reprezentând: 300.010 RON T.V.A. şi 525.738 RON majorări de întârziere aferente.
De asemenea, a menţinut în rest actul administrativ atacat, a respins cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu Consiliul Local Cisnădie, Oraşul Cisnădie şi Primarul Oraşului Cisnădie şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de impunere reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în dezacord cu opinia pârâtei, este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, neîntrunind elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie, caracterizată prin soluţionarea contestaţiei de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, în condiţii de contradictorialitate şi asigurare a dreptului la apărare. Astfel, reclamantei, în măsura în care aceasta se îndreptă cu acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, nu-i incubă obligaţiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 554/2004.
Contestaţia administrativă este o procedură prealabilă, obligatoriu de parcurs conform art. 205 raportat la art. 210 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta s-a conformat acestei obligaţii contestând în termenul legal Decizia de impunere nr. 713 din 21 septembrie 2009 emisă de către D.G.F.P. a judeţului Sibiu, însă contestaţia a fost soluţionată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Această întârziere a pârâtei nu este justificată, conduita pârâtei îndreptăţind-o pe reclamantă să conteste în mod direct decizia de impunere în faţa instanţei de contencios administrativ.
Excepţia tardivităţii, calificată de instanţă ca fiind excepţie de inadmisibilitate, invocată de pârâtă, a fost considerată neîntemeiată.
Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că nu poate face abstracţie de soluţiile date prin Decizia nr. 65 din 21 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. a judeţului Sibiu, mai precis cu privire la soluţia de admitere a contestaţiei privind impozitul de profit şi accesoriile aferente în cuantum total de 26.570 RON, în această măsură organul fiscal retractându-şi dispoziţia de impunere suplimentară a reclamantei, astfel că aceasta nu se mai poate prevala de vătămarea sa în drepturi. De asemenea, cu privire la contestarea sumei de 825.748 RON, reprezentând T.V.A. şi accesoriile aferente, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale cu care organul fiscal a învestit organele de cercetare penală, întrucât constatarea infracţiunilor ce au făcut obiectul sesizării ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. În această măsură, curtea de apel a constatat că este în imposibilitate obiectivă de a face o analiză pe fond asupra dispoziţiilor de impunere suplimentară conţinute în Decizia de impunere nr. 713 din 21 septembrie 2009, emisă de către D.G.F.P. a judeţului Sibiu.
Între reclamantă, în calitate de antreprenor, şi Primăria oraşului Cisnădie, în calitate de beneficiar, s-au derulat relaţii contractuale concretizate în Contractul de execuţie nr. X/1999 şi actele adiţionale aferente având ca obiect „Reabilitare reţele apă potabilă oraş Cisnădie” şi în contractul de execuţie nr. Y/1999 şi actele adiţionale aferente, având ca obiect „Reabilitare reţele de canalizare oraş Cisnădie”.
Pentru fiecare lucrare în parte, reclamanta, la finalizarea acesteia trebuia să întocmească situaţia de lucrări, cuprinzând valoarea cheltuielilor efectuate (cheltuieli directe şi indirecte), precum şi cota de profit pentru realizarea obiectivului, situaţii ce trebuiau înaintate beneficiarului, în speţă Primăria oraşului Cisnădie.
Întrucât din situaţiile de lucrări deţinute de reclamantă, precum şi cele înaintate primăriei nu rezultă data întocmirii acestora sau a recepţiei lucrărilor descrise în fiecare situaţie în parte, organul fiscal a solicitat Primăriei Oraşului Cisnădie prezentarea unei situaţii privind data primirii fiecărei situaţii de lucrări, data acceptării acestora, precum şi data proceselor-verbale de recepţie pentru fiecare situaţie de lucrări în parte. Primăria Oraşului Cisnădie a răspuns solicitării organului fiscal prin Adresa nr. 8591 din 18 august 2009 întocmită de compartimentul tehnic din cadrul acestei instituţii publice.
Din adresa sus-menţionată a rezultat că în derularea celor două contracte sunt situaţii de lucrări acceptate de beneficiarul Primăria Oraşului Cisnădie, însă facturate cu întârziere, situaţii de lucrări acceptate, însă nefacturate de reclamantă şi situaţii de lucrări neacceptate şi nefacturate de SC I. SRL.
Deoarece aceste situaţii de lucrări, întocmite în perioada octombrie 2005 - iulie 2006 şi acceptate de beneficiar, nu au fost evidenţiate ca venituri în contabilitatea reclamantei, aceasta şi-a redus baza impozabilă a impozitului pe profit, fapt pentru care inspectorii au procedat la reîntregirea acestei baze impozabile, stabilind un impozit pe profit suplimentar de 166.534 RON (1.040.836 RON x 16%).
Însă reîntregirea bazei impozabile, aşa cum s-a remarcat de către expertul contabil desemnat în cauză, s-a făcut cu neobservarea dispoziţiilor contractuale existente între părţi.
Or, în acest context nu se poate reproşa reclamantei că nu a facturat valoarea acestor lucrări Primăriei Oraşului Cisnădie, conduita sa înscriindu-se în prevederile contractuale asumate de comun acord, lucrările fiind efectuate în limita valorică iniţială a contractului sus-menţionat, astfel că nu generează venituri noi şi a căror valoare nu poate intra în baza impozabilă. Conform calculului efectuat de expertul contabil se va reduce cu suma de 58.879 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar de inspectorii fiscali, corespunzător, urmând a fi reduse şi accesoriile aferente.
Prestarea serviciilor din partea reclamantei şi acceptarea acestora de către beneficiarul lor constituie faptul generator al taxei pe valoare adăugată, iar momentul efectuării lor determină exigibilitatea acesteia conform art. 134 şi urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Şi sub aspectul T.V.A.-ului instanţa de fond a apreciat că sunt valabile considerentele, legate de cele 4 lucrări care nu sunt generatoare de venituri, pentru care reclamanta nu avea obligaţia colectării T.V.A.-ului, astfel că potrivit calculului efectuat de expertul contabil, s-a dispus că se va reduce T.V.A.-ul impus suplimentar cu suma de 67.544 RON, corespunzător urmând a fi reduse şi accesoriile aferente.
În ce priveşte situaţiile de lucrări neacceptate de Primăria Oraşului Cisnădie şi nefacturate de reclamantă, instanţa de fond a constatat că aceasta avea obligaţia legală de a echilibra costurile aferente lucrărilor neacceptate de beneficiar cu venituri din producţia stocată, conform prevederilor art. 215 din Reglementările contabile aprobate prin O.M.F.P. nr. 1752/2005.
Deci, lucrările prevăzute în situaţiile întocmite în perioada iulie - octombrie 2006, în valoare de 504.602,06 euro, evidenţiate în anexa nr. 26 la raportul de inspecţie fiscală, trebuiau înregistrate în evidenţa contabilă a reclamantei, pe seama veniturilor, la nivelul costurilor efectiv realizate, până la îndeplinirea condiţiilor de facturare către beneficiar.
Neprocedând în acest mod, reclamanta a diminuat nejustificat impozitul pe profit realizat de societate, astfel că în mod corect inspectorii fiscali au majorat baza impozabilă cu suma 1.432.244 RON, cuantum ce a fost preluat din situaţiile de lucrări, dimensionată la nivelul costurilor directe şi indirecte, prin considerarea cheltuielilor aferente acestor lucrări ca nedeductibile fiscal.
Rezervele expertului contabil relative la realitatea sumei de 1.432.244 RON au fost considerate ca fiind nefondate, întrucât aşa cum susţine reclamanta nu conduce o evidenţă contabilă de gestiune necesară furnizării de informaţii credibile privind cuantificarea cheltuielilor deductibile fiscal aferente veniturilor realizate din lucrările de construcţii şi instalaţii, pentru fiecare lucrare şi obiectiv în parte, iar o atare conduită îi este imputabilă conform art. 10 din Legea nr. 82/1991.
O conduită similară a avut reclamanta şi în relaţiile contractuale cu SC DPC SA.
Din situaţiile de lucrări aferente facturii fiscale din 26 ianuarie 2006, în valoare de 81.010,53 RON, s-a constatat faptul că acestea nu au înscrise nici data când au fost întocmite şi nici data când au fost confirmate de beneficiarul lucrărilor executate.
Verificând situaţiile de lucrări aferente facturii fiscale mai sus menţionate s-a constatat că lucrările edilitare şi viabilizare teren de construcţii au fost executate în lunile martie, aprilie, mai şi august 2004 şi listarea situaţiilor de lucrări s-a făcut în lunile următoare, ele nefiind prezentate beneficiarului pentru confirmare în conformitate cu prevederile contractuale, iar facturarea acestora s-a făcut cu mare întârziere, numai în 26 ianuarie 2006, cu consecinţe importante asupra stabilirii momentului realizării veniturilor şi, implicit, al impozitului pe profit datorat bugetului de stat.
Potrivit concluziilor expertului contabil desemnat în cauză, însuşite de instanţă, a rezultat că din verificarea datelor cuprinse în anexa nr. 44 la raportul de inspecţie fiscală, act care reprezintă cuantificarea factorilor de influenţă a bazei impozabile pentru calculul impozitului pe profit, rezultă că valoarea facturii de 68.076 RON a majorat baza impozabilă în trimestrul I 2004 cu suma de 17.965 RON, în trimestrul II 2004 cu suma de 44.695 RON şi trimestrul III 2004 cu suma de 5.416 RON, termene la care impozitul pe aceste venituri a devenit exigibil la plată (coloana „Venituri suplimentare”) şi a diminuat baza impozabilă cu aceeaşi sumă de 68.076 RON în trimestrul I 2006, termen de la care acest venit a fost fiscalizat (coloana „Venituri neimpozabile”), acest procedeu fiind apreciat corect, astfel că susţinerile reclamantei relative la baza de calcul a majorărilor de întârziere au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
S-a mai reţinut că reclamanta este în eroare cu privire la împrejurarea că organul fiscal a recalculat cheltuielile cu mijloacele fixe, omiţând însă de la calcul mijlocul de transport M. cu valoare contabilă de 155.800,84 RON aflat la poziţia nr. 60 din anexa nr. 31. Eroarea reclamantei este determinată de lipsa unei precizări în actul de control a raţionamentului de natură fiscală aplicat în tratarea acestui aspect, aşa cum susţine expertul contabil desemnat în cauză. Autoturismul M. înscris în lista anexă nr. 31 la poziţia 60, este acelaşi cu autoturismul M. preluat în lista anexă nr. 38 la poziţia 41, dar la valoarea de intrare fiscală, ceea ce rezultă că acest mijloc fix figurează în situaţia de calcul a cheltuielilor cu amortizarea deductibilă fiscal pentru anul 2004 şi este cuprins în valoarea totală de 77.765 RON şi pe anul 2005 în valoare totală de 139.148 RON.
Instanţa de fond a constatat că susţinerile reclamantei relative la impunerea sa suplimentară cu suma de 13.821 RON cu titlu de impozit pe profit, precum şi accesoriile aferente, urmare a reconsiderării cheltuielilor cu valoarea rămasă neamortizată în urma valorificării unor mijloace de transport, reţinând valoarea integrală a înstrăinărilor ca fiind cheltuieli nedeductibile au rămas fără obiect. Organul fiscal cu prilejul soluţionării contestaţiei şi-a retractat dispoziţia de impunere suplimentară a reclamantei cu suma de 11.872 RON impozit pe profit şi majorări de întârziere de 14.698 RON prin Decizia nr. 65 din 21 iunie 2010, sume apreciate de expertul contabil ca fiind corecte, astfel că reclamanta nu mai poate invoca în această măsură vătămarea prin actul administrativ contestat.
Urmare a verificării statelor de plată s-a constatat că se confirmă existenţa numărului de angajaţi lunar înscrişi de inspectorii fiscali în anexa nr. 55 la raportul de inspecţie fiscală şi că acest număr de angajaţi este mai mare de 100 în luna iunie 2004 şi mai mare de 75 în perioada iulie 2004 - septembrie 2005, astfel că, în raport de prevederile art. 42 din O.G. nr. 102/1999, reclamanta avea obligaţia legală să angajeze, în perioada iunie 2004 - septembrie 2005, persoane cu handicap în număr de 4% din numărul de angajaţi realizat lunar sau să plătească lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
În această perioadă reclamanta a avut o singură persoană cu handicap angajată, astfel că pentru diferenţa legală de angajaţi cu handicap, reclamanta avea obligaţia plăţii vărsămintelor conform O.G. nr. 102/1999.
De asemenea, s-a constatat că pentru suma de 300.010 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi 525.738 RON majorări şi penalităţi de întârziere privind T.V.A. prin Decizia nr. 65 din 21 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. a judeţului Sibiu s-a suspendat soluţionarea contestaţiei până la soluţionarea procesului penal declanşat la sesizarea organelor fiscale.
Instanţa de fond a mai reţinut că răspunderea fiscală este o răspundere personală, pentru care nu există o obligaţie de garanţie legală ori convenţională din partea altor persoane, deci, chemarea în garanţie a Oraşului Cisnădie, a Primarului şi Consiliului local al acestei localităţi este inadmisibilă, astfel că aceasta a fost respinsă în consecinţă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta SC I. SRL, prin administrator judiciar SPRL R.A.Ţ.M., cât şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Recurenta-reclamantă SC I. SRL, prin administrator judiciar SPRL R.A., prin motivele de recurs a solicitat, în principal, raportat la dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere faptul că prima instanţă prin soluţia adoptată în mod vădit a încălcat dreptul la apărare, drept conferit atât de normele constituţionale - art. 21, normele procesual-civile, sens în care a invocat prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., cât şi normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recurenta precizează că, în cauza dedusă judecăţii s-a efectuat un raport de expertiză, întocmit de către expert P.I.D., act comunicat părţilor, în vederea studierii acestuia şi formulării de obiecţiuni în măsura existenţei unor nemulţumiri.
La termenul de judecată din 20 septembrie 2011 urma ca părţile să discute, în contradictoriu, eventualele obiecţiuni. Pentru acest termen reclamanta a prezentat şi înregistrat la grefa instanţei de fond obiecţiunile, însă aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2011, au fost discutate doar obiecţiunile aduse la raportul de expertiză de către D.G.F.P. Sibiu, prin respingerea acestora, fără a se pronunţa instanţa de fond asupra obiecţiunilor formulate, procedând la soluţionarea cauzei pe fond.
II. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, în motivarea recursului, susţine că hotărârea instanţei este greşită, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de fond este greşită, cât timp s-a dispus anularea în parte a actelor administrative, deşi în calea administrativă de atac s-a dispus admiterea contestaţiei administrative pentru suma totala de 26.570 RON reprezentând:
- 11.872 RON impozit pe profit;
- 14.698 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
Având în vedere că odată cu emiterea Deciziei nr. 65 din 21 iunie 2010 a D.G.F.P. Sibiu s-a procedat la diminuarea creanţei suplimentare cu această sumă, se impune admiterea recursului şi modificarea hotărârii prin care se diminuează a doua oară la 56.879 RON reprezentând impozit pe profit aferent lucrărilor cu racorduri de canal.
Se impune admiterea recursului şi modificarea hotărârii şi în ceea ce priveşte T.V.A. suplimentar în valoare de 67.544 RON aferentă, cuprinsă în subcapitolul 1.3. pct. 1 lit. A) şi B) din actul de control.
Se impune admiterea recursului şi modificarea hotărârii prin care instanţa a stabilit că reclamanta nu datorează majorări aferente T.V.A. în valoare de 96.570 RON, deoarece tratamentul fiscal aplicat de organele de inspecţie fiscală a fost corect.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, a fost întocmit un raport de expertiză de specialitate.
Atât reclamanta, cât şi pârâta au formulat obiecţiuni la raportul efectuat.
Însă, la termenul de judecată din 20 septembrie 2011, instanţa s-a pronunţat doar pe obiecţiunile formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, fără a se lua în discuţie şi obiecţiunile formulate de reclamantă.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar consideră că în cauză a operat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de jurisprudenţa Convenţiei.
Având în vedere modul în care a procedat instanţa de fond, a pricinuit reclamantei o vătămare, încălcând principiul egalităţii armelor, consacrat de jurisprudenţa Convenţiei, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunţate.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere toate apărările invocate de părţi în susţinerea intereselor lor legitime.
Motivul de casare astfel reţinut face inutilă examinarea celorlalte critici formulate de părţi prin motivele de recurs invocate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC I. SRL prin administrator judiciar SPRL R.A.Ţ.M. şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, împotriva Sentinţei nr. 292 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4152/2012. Contencios → |
|---|
