ICCJ. Decizia nr. 4176/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4176/2012
Dosar nr. 1072/46/2011
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, intimatul-reclamant M.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce a aparţinut autoarei M.O., situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. I. C. F., în prezent str. R.M., dreptul de proprietate al acestui imobil fiind dovedit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 21 februarie 1958, încheiat în formă autentică.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dosarul depus în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluţionat de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Dispoziţia nr. 1.457 din 10 mai 2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 300 mp, iar dosarul aferent acestei dispoziţii a fost înaintat şi înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii sub nr. 3.537 din 24 mai 2006.
Ulterior, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a emis Dispoziţia nr. 1.913 din 06 mai 2011, în baza Sentinţei civile nr. 168 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a stabilit suprafaţa construcţie pentru care este îndreptăţit reclamantul să primească despăgubiri, iar dosarul depus în baza Legii nr. 10/2001 a fost înaintat din nou ANRP, fiind înregistrat cu Procesul-verbal de predare-primire nr. 3.972 din 05 iulie 2011, susţinând reclamantul că privarea de proprietate impune statului obligaţia de a-l despăgubi pe proprietar, întrucât fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, se aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, iar etapa evaluării este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2.815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 432 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, conform Dispoziţiei nr. 1.913 din 06 mai 2011 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 1.457 din 10 mai 2006, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului, pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 300 mp, dispoziţia împreună cu dosarul aferent fiind înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii şi înregistrat sub nr. 3537 din 24 mai 2006.
Această dispoziţie a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 168 din 17 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin nerecurare, primarul fiind obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să propună despăgubiri în favoarea reclamantului, pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, str. R.M. (fostă str.C.), nr. 51, compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţii în suprafaţă de 209,36 mp (reprezentând suma dintre diferenţele expropriate de la M.O. şi M.V.).
Ulterior, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a emis Dispoziţia nr. 1.913 din 06 mai 2011 în baza sentinţei civile menţionate, prin care s-a stabilit suprafaţa construcţiei pentru care este îndreptăţit reclamantul să primească despăgubiri, iar dosarul depus în baza Legii nr. 10/2001 a fost înaintat din nou Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, fiind înregistrat cu Procesul-verbal de predare-primire nr. 3.972 din 05 iulie 2011.
La data de 11 august 2011, reclamantul a solicitat autorităţii pârâte să întreprindă toate demersurile pentru acordarea despăgubirilor, însă fără rezultat.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, deşi dispoziţia în litigiu a fost înaintată autorităţii pârâte la data de 5 iulie 2011, prin Procesul-verbal nr. 3.972 aceasta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire până în prezent, deşi prin întâmpinare nu neagă dreptul reclamantului de a primi despăgubiri.
Într-adevăr, legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2.815/2008 a Comisiei Centrale s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, dar, în prezenta cauză, reclamantului i-a fost emisă o primă dispoziţie încă de la data de 10 mai 2006 şi, la cinci ani după aceasta, Dispoziţia nr. 1.913 din 6 mai 2011, înaintată şi aceasta la autoritate, or, această perioadă nu poate fi considerată un termen rezonabil de soluţionare a cauzei, reprezentând şi o vătămare a dreptului de proprietate aşa cum este el consacrat de prevederile art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod netemeinic prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei.
În cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnată întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.
În speţă, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 14723/CC şi a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, recurenta-pârâtă a arătat că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2.815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale, iar ulterior efectuării raportului de evaluare se va emite decizia privind titlul de despăgubire.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile Deciziei nr. 2.815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând şi Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că "Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite".
În plus, a arătat că reclamanta a contestat Dispoziţia nr. 1457/2006 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar ulterior finalizării litigiului entitatea a emis o nouă dispoziţie (1.913 din 06 mai 2011).
În concluzie, recurenta a susţinut că nu se poate trece peste etapele administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, recurenta-pârâtă a reiterat criticile din recurs, invocând şi prevederile O.U.G. nr. 4/2012.
4. Apărările intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul autorităţii pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, str. R.M. (fostă str. C.), nr. 51, compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţii în suprafaţă de 209,36 mp, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziţia nr. 1.913 din 6 mai 2011 emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, hotărârea primei instanţe fiind pusă la adăpost de orice critică.
Reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea adresată Primăriei Râmnicu Vâlcea, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 14.723/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns prima instanţă, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Instanţa de control judiciar reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2.815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
În fine, referitor la prevederile O.U.G. nr. 4/2012 invocate de recurentă, instanţa de control judiciar constată că acestea vizează o problemă de executare şi nu de legalitate a hotărârii atacate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 432 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4174/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4306/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
