ICCJ. Decizia nr. 4185/2012. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4185/2012

Dosar nr. 5643/2/2010

Şedinţa publică de la 17 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.I., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul având calitatea de ofiţer, iar acţiunile sale în această calitate au încălcat dreptul la viaţă privată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 5197 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.

Pentru a pronunţa acestă soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de lucrător al securităţii este aceea ca respectiva persoană să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945 - 1989, iar a doua condiţie vizează activitatea desfăşurată, în sensul că în perioada 1945 - 1989 a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

A reţinut astfel că, în speţă, pârâtul a avut gradul de locotenent în perioada 1945-1989, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Teleorman în anii 1968 şi 1969 şi respectiv locotenent major, în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe, în anul 1972.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, aceea ca, în perioada 1945 - 1989, să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prima instanţă a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul, în calitate de ofiţer de legătură, a procedat la urmărirea informativă a numiţilor Ţ.I., fost condamnat politic pentru uneltire contra ordinei sociale, urmărit în dosarul problemă “foştii condamnaţi”; F.C. lucrat în dosar de supravegere informativă pentru intenţii de evaziune şi plecare din ţară; numitul V.V.I., fost legionar, fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru spionaj, semnalat cu intenţii de evaziune.

În observaţiile făcute la Nota informativă dată de sursa „V.P.” pârâtul a dat sarcini informatorului să meargă acasă la persoana urmărită să caute să se reapropie de acesta, după care să tatoneze pe obiectiv cu întrebări care să-l orienteze asupra poziţiei şi intenţiilor celui în cauză.

De asemenea, în Dosarul nr. 5379, prin nota făcută asupra notei informative întocmită de sursa „V.” cu privire la verificarea informativă a numitului F.C. suspect de evaziune şi de intenţia de a pleca din ţară, în care informatorul face o descriere amănunţită a situaţiei familiale a obiectivului, pârâtul menţionează că materialul a fost luat pentru cunoaşterea soţilor M. pentru a hotărî asupta avizării pentru plecare în Suedia.

Prima instanţă a reţinut că susţinerile pârâtului sunt în sensul că, deşi în nota de constatare depusă de reclamant se arată că, în calitatea de locotenent în cadrul IJS Teleorman, a dirijat acţiuni informative, însă din toată activitatea desfăşurată în această calitate nu rezultă că ar fi suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Pârâtul nu neagă calitatea sa de ofiţer în Securitate, însă, în opinia sa, aceasta nu este de natură şi nu reprezintă încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar din cele trei dosare de urmărire, ulterior, la unul dintre acestea s-a renunţat, nerezultând că ar fi efectuat acte care să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prima instanţă a reţinut că, din cele trei dosare de urmărire, rezultă că pârâtul, în calitate de ofiţer de securitate, a participat la instrumentarea acestora, trasând sarcini surselor ulterior analizei informaţiilor furnizate prin Notele informative, informaţii care se refereau la viaţa privată a persoanelor urmărite, chiar dacă din actele depuse de reclamant doar observaţiile de pe două note informative pot fi reţinute în soluţionarea cauzei, din conţinutul sarcinilor trasate şi din conţinutul informativ al acestor două note informative rezultă că, în calitate de ofiţer de securitate, pârâtul a încălcat dreptul la viaţă privată al persoanelor urmărite.

Totodată, prima instanţă a reţinut că Nota de constatare din 29 martie 2010 a fost întocmită de reclamant, în raport cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 şi calitatea pârâtului de angajat al fostei Securităţi, şi urmare a aprobării acesteia de către Colegiul C.N.S.A.S., potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţă, s-a dispus Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii, în condiţiile art. 11 alin. (1).

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând art. 304 punctul 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât deşi a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, prin niciuna din activităţile sau actele desfăşurate nu a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, iar din actele menţionate în considerentele hotărârii atacate nu rezultă contrariul.

În plus, chiar instanţa a menţionat că doar observaţiile de pe două note informative pot fi reţinute în soluţionarea cauzei, fără însă a preciza în mod concret care sunt acele activităţi desfăşurate care au fost de natură să îngrădească sau să suprime în vreun fel drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, ceea ce rezultă că nu s-a realizat o analiză temeinică a probelor, făcându-se o greşită aplicare a legii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător a recurentului-pârât.

Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de C.N.S.A.S., că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii şi că, prin activitatea desfăşurată, a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cu referire punctuală la criticile din recurs, pe care urmează să le grupeze şi să sistematizeze în raport cu motivele de casare sau de modificare în care pot fi încadrate, răspunzându-le prin considerente comune, Înalta Curte reţine următoarele:

1.1. Critica privind modul de interpretare a probelor

Curtea de Apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de intimatul-reclamant, incluzând note de activitate, adrese şi rapoarte întocmite de recurentul-pârât în perioada în care era ofiţer de Securitate, comunicate acestuia, conform încheierii din 19 noiembrie 2010, în temeiul art. 96 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu a formulat întâmpinare, nu a contestat autenticitatea înscrisurilor şi nu a solicitat probe în combaterea lor, după cum nici în recurs, nu a depus la dosar înscrisuri, potrivit art. 305 din C. proc. civ., deşi în finalul cererii de recurs a arătat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Or, în aceste condiţii, nu se poate reproşa primei instanţe că nu a analizat temeinic probele administrate, întrucât a considerat concludente înscrisurile depuse la dosar de intimatul-reclamant.

1.2. Critica privind încadrarea activităţii recurentului - pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit prevederii legale enunţate, este lucrător al Securităţii „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofiţer al Securităţii, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată însă că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conţinut este descris pe larg la pct. 12 din prezenta decizie, demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, protejat normativ, cel puţin la nivel formal şi în perioada anterioară anului 1989.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinţei nr. 5197 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4185/2012. Contencios