ICCJ. Decizia nr. 4212/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4212/2012
Dosar nr. 7497/2/2010/a1
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2077 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamantul Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., având ca obiect anularea deciziilor nr. 3370 din 9 octombrie 2007 şi nr. 5335 din 20 noiembrie 2007, prin care pârâtul a constatat că reclamantul a fost colaborator al poliţiei politice comuniste.
Pentru a pronunţa această soluţie în etapa rejudecării fondului cauzei, Curtea a reţinut în prealabil că, în contextul în care instanţa supremă a statuat, prin decizia nr. 1749 din 30 martie 2010, că instanţa de fond trebuie să se pronunţe în legătură cu temeinicia deciziilor atacate cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate, nu mai poate lua în discuţie, faţă de prevederile art. 315 din C. proc. civ., aspectele invocate de reclamant cu privire la nulitatea deciziilor pentru că ar fi fost pronunţate de o instanţă extraordinară, iar contestaţia a fost soluţionată prin decizia nr. 5335 din 20 noiembrie 2007 de către o instanţă care nu era independentă şi imparţială.
Totodată, Curtea a interpretat art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, care impune judecarea în continuare a cauzelor care au fost introduse pe rolul instanţelor în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate până în acel moment, adică a verificării dacă reclamantul a făcut sau nu poliţie politică în sensul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că nici exceptia de nelegalitate invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută, deoarece obiectul cauzei este anularea deciziilor, iar nelegalitatea deciziilor se poate constata prin soluţionarea cauzei pe fond, constatând că motivele excepţiei sunt în fapt tot motivele de nulitate a deciziilor, iar prin decizia de casare acest aspect a fost stabilit în mod irevocabil, în sensul că se vor judeca aspectele de fond, deciziile nefiind nule ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a constatat că, prin decizia nr. 3370 din 9 octombrie 2007, Colegiul C.N.S.A.S. a reţinut că reclamantul Î.P.S. P.Z., Z.V., a fost colaborator al politiei politice comuniste, fiind titular al dosarelor SIE 40160 şi I 993 şi utilizat ca informator de către I.J. Suceava sub numele conspirativ „S.", în perioada 1975 - 1977.
Totodată, s-a reţinut că, după întoarcerea de la o specializare în R.F.G., la 30 iunie 1977, reclamantul a fost înregistrat ca informator intern de către D.I.E., „în scopul pregătirii lui cu sarcini în exterior", având numele conspirativ „P.", iar anterior înregistrării ca informator intern, documentele au confirmat „preluarea" titularului de către serviciile de informaţii externe, înainte de plecarea în R.F.G., la sfârşitul anului 1976.
Referitor la dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a observat că prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999 au fost reluate şi de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, relevant fiind că cele două texte legale nu impun ca informaţiile furnizate să fi atras anumite consecinţe grave persoanelor despre care s-au furnizat informaţii, fiind suficient ca informaţiile să fie de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, să vizeze astfel de drepturi.
Examinând notele informative, referatele, rapoartele, fişele personale şi scrisorile operative, prima instanţă a constatat legătura strânsă şi colaborarea reclamantului cu organele de Securitate, reţinând că activitatea reclamantului se încadrează în definiţia colaboratorului, iar informaţiile furnizate de acesta au vizat şi au îngrădit drepturi fundamentale, precum dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei (art. 30 din Constituţia României din 1965, art. 18 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice), dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor (art. 28 din Constituţia României din 1965, art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice), dreptul de a părăsi orice ţară, chiar şi propria ţară (art. 12 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice), precum şi dreptul la viaţă privată (art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile recurentului au fost subsumate prevederilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., arătându-se că:
1. Instanţa fondului a încălcat cu ocazia rejudecării regulile de desfăşurare a procesului civil atunci când a omis să se pronunţe asupra unui motiv esenţial de nelegalitate a deciziilor contestate, invocat prin întâmpinare, constând în neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 3 lit. u) din O.U.G. nr. 24/2008 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 293/2008 în sensul că ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege pot forma obiectul verificărilor prevăzute de acest act normativ numai „la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin”; legiuitorul a condiţionat, aşadar, exerciţiul dreptului de a constata calitatea de colaborator al securităţii de existenţa unei cereri din partea reprezentanţilor cultului religios de care aparţin, or în speţă o asemenea cerere lipseşte, ceea ce conduce fără echivoc la concluzia că cele două decizii emise de C.N.S.A.S. sunt nelegale;
2. Instanţa de rejudecare a aplicat greşit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a considerat că, în raport de cele reţinute prin decizia de casare nr. 1749 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu ar mai putea constata nulitatea deciziilor C.N.S.A.S., mai exact că nu ar putea examina fondul unui nou motiv de nulitate invocat în rejudecare. Deşi cu ocazia rejudecării, reclamantul a solicitat atât prin întâmpinare cât şi pe calea excepţiei de nelegalitate a se observa că, aplicând direct şi prioritar cauzei legea fundamentală [art. 126 alin. (5) Constituţie], cele două decizii ale C.N.S.A.S. sunt nelegale, câtă vreme acestea sunt expresia unei jurisdicţii extraordinare potrivit unei norme legale care intră în conflict cu norma constituţională evocată, curtea de apel nu a dar curs acestei apărări.
Nu a fost examinat nici motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea de către C.N.S.A.S. a dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului în condiţiile în care C.N.S.A.S. a soluţionat o contestaţie formulată împotriva propriei decizii, existând astfel un cumul al funcţiilor de anchetă, de judecată şi de soluţionare a contestaţiilor împotriva propriilor decizii. În acest sens s-a făcut trimitere la Cauza Procolo contra Luxemburgului;
3. Instanţa a reţinut în lipsa oricărui suport probator că prin furnizarea de informaţii s-ar fi adus atingere dreptului la libertate de exprimare şi libertatea opiniilor, a dreptului la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, a dreptului la viaţă privată, a dreptului de a părăsi orice ţară.
C.N.S.A.S. nu a dovedit îngrădirea acestor drepturi fundamentale ale unor persoane, iar potrivit legii nu este suficientă simpla furnizare de informaţii, conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată prin Legea nr. 293/2008 fiind necesar să fie vorba de informaţii „care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
În opinia recurentului numai autorităţile statului pot aduce atingeri drepturilor fundamentale şi, în plus, nu s-a putut indica nicio persoană căreia i-au fost limitate sau înlăturate drepturile fundamentale la care a făcut trimitere instanţa de fond ca efect al informaţiilor consemnate de ofiţerii de securitate. Pe de altă parte, în cazul cetăţenilor străini sau al cetăţenilor români care părăsiseră România şi locuiau în străinătate, autorităţile române nici nu puteau aduce atingere drepturilor menţionate.
Examinând cauza prin prisma normelor legale incidente şi a probatoriului administrat, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 şi cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru reformarea sentinţei atacate, astfel că va respinge recursul, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a fost investită cu acţiunea în anulare a deciziei nr. 3370 din 9 octombrie 2007 prin care C.N.S.A.S. a stabilit că Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor - a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, precum şi a deciziei nr. 5335 din 20 noiembrie 2007 prin care C.N.S.A.S. a respins contestaţia formulată de Z.V. împotriva deciziei nr. 3370/2007 pe care a menţinut-o.
Sentinţa civilă nr. 2416 din 5 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, constatând nulitatea celor două acte administrative, a fost casată prin decizia nr. 1749 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmare a admiterii recursului declarat de C.N.S.A.S., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de rejudecare s-a pronunţat prin sentinţa civilă aflată, la acest moment, în control judiciar, reţinând că este neîntemeiată plângerea reclamantului privitoare la nelegalitatea celor două decizii emise de C.N.S.A.S.
Motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza concluziei că este neîntemeiată acţiunea reclamantului de anulare a deciziilor C.N.S.A.S., prezentate în rezumat în considerentele de faţă, demonstrează că instanţa de rejudecare a dat eficienţă dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că a ţinut seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1749/2010 a, secţiei contencios administrativ şi fiscal), problemei de drept legate de incidenţa dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008 şi cu privire la efectele deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale în condiţiile în care deciziile atacate au fost emise sub imperiul Legii nr. 187/1999 anterior declarării acesteia ca neconstituţională, iar potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată „Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor”.
Instanţa de casare a statuat că deciziile emise de C.N.S.A.S. în temeiul Legii nr. 187/1999 nu pot fi declarate nule absolut din moment ce prin art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, modificată, legiuitorul a impus instanţelor să ia în considerarea probele admise de instanţele civile, reţinând totodată că prin decizia nr. 1398/2008 Curtea Constituţională respingând o excepţie de neconstituţionalitate a textului legal menţionat mai sus a precizat că soluţiile de acest fel răspund şi exigenţelor Constituţiei, articolul atacat „dând expresie principiului neretroactivităţii”, aşa încât, în virtutea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în mod judicios instanţa Curţii de Apel - în rejudecare - a analizat temeinicia celor două acte administrative în discuţie.
În acest context, judecătorul fondului argumentează neluarea în discuţie a motivului de nulitate a deciziilor pentru că ar fi fost pronunţate de o instanţă extraordinară, că ar fi fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei C.N.S.A.S. nr. 3370/2007 de către o instanţă care nu era independentă şi imparţială, arătând că prin decizia Înaltei Curţi nr. 1749/2010 s-a stabilit irevocabil că se vor judeca aspectele de fond.
Trebuie subliniat că prin decizia nr. 51/2008 s-a declarat neconstituţională Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, că art. 147 alin. (1) din Constituţie statuează în sensul remedierii actelor normative declarate neconstituţionale, astfel că prin O.U.G. nr. 24/2008 (publicată în M. Of. al României nr. 182 din 10 martie 2008) s-a adoptat o nouă reglementare privitor la accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, în acord cu cele reţinute prin decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale.
Norma tranzitorie cuprinsă în art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 în forma iniţială cât şi în forma dobândită în urma modificării aduse acestei ordonanţe prin Legea nr. 293/2008 a fost supusă controlului de constituţionalitate, aşa cum s-a arătat deja (Decizia nr. 1398/2008 a Curţii Constituţionale), şi în considerarea acesteia în mod corect instanţa de fond - cu ocazia rejudecării . a reţinut că se impune judecarea în continuare a cauzelor care au fost introduse pe rolul instanţelor în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate până în acel moment, adică a verificării dacă reclamantul a făcut sau nu poliţie politică în sensul art. 5(3) din Legea nr. 187/1999.
Legalitatea deciziilor emise de Colegiul C.N.S.A.S. prin care s-a stabilit calitatea recurentului-reclamant de colaborator al poliţiei politice comuniste a fost evaluată, în mod corect, în conformitate cu principiul tempus regit actum din perspectiva art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, text legal potrivit căruia:
„Este colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, în sensul prezentei legi, persoana care:
a) a fost retribuită sau recompensată în alt mod pentru activitatea desfăşurată în această calitate;
b) a fost deţinător de locuinţă conspirativă sau de casă de întâlnire;
c) a fost rezident al securităţii, în sensul prezentei legi;
d) orice altă persoană care a dat informaţii securităţii, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Informaţiile cuprinse în declaraţiile date în timpul anchetei de către persoana reţinută sau arestată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată şi condamnată nu fac obiectul acestei prevederi.”
Această abordare este confirmată şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, (spre exemplificare deciziile nr. 2709/2012 şi nr. 1465/2011).
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a argumentat soluţia de menţinere a ambelor decizii ale C.N.S.A.S. făcând trimitere directă şi în detaliu la probele existente la dosar, probe asupra cărora aşa cum rezultă şi din considerentele sentinţei recurate şi din motivele de recurs recurentul-reclamant nu a adus decât critica privitoare la lipsa oricăror dovezi ale C.N.S.A.S. în sensul că informaţiile furnizate ar fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane, fără să conteste existenţa sau conţinutul informaţiilor furnizate.
Nu va fi primită susţinerea recurentului că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 187/1999 potrivit cărora se consideră colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, persoana care a dat informaţii „prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, întrucât conţinutul acestei prevederi a fost modificat prin O.U.G. nr. 16/2006 astfel că la momentul adoptării deciziilor C.N.S.A.S., în ce-l priveşte pe recurentul-reclamant, norma aplicabilă avea următorul conţinut:
„Este colaborator al poliţiei politice comuniste, în sensul prezentei legi, persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii operativi, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Informaţiile cuprinse în declaraţiile, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest de către persoana interogată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu fac obiectul acestei prevederi”.
Totodată, contrar celor arătate în cererea de recurs, analiza instanţei de fond s-a axat pe notele olografe semnate sub numele conspirativ „P.” şi nu pe consemnările ofiţerilor de securitate, note în baza cărora s-a conchis că informaţiile furnizate au fost de natură să aducă atingere/au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru ca în accepţiunea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999 modificată să se stabilească în persoana recurentului-reclamant calitatea de „colaborator al poliţiei politice comuniste”.
Judecătorul fondului a observat pe baza probatoriului administrat că prin informaţiile furnizate au fost vizate drepturi fundamentale ale omului, anume dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei consacrat de art. 30 din Constituţia României din 1965 şi de art. 18 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi de art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul de a părăsi orice ţară, chiar şi propria ţară consacrat de art. 12 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la viaţă privată recunoscut de art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice.
Faţă de cele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, împotriva sentinţei civile nr. 2077 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4199/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4219/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
