ICCJ. Decizia nr. 4280/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4280/2012
Dosar nr. 1886/2/2012
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat suspendarea pct. 22 lit. o) din Titlul VII şi a pct. 57 lit. o) din Titlul VII (accize şi alte taxe speciale) ambele din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 78/31.01.2012.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2012 a fost publicată în M. Of. al României H.G. nr. 50/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în cuprinsul actului administrativ fiind inserate şi dispoziţii nelegale.
Reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât prevederile pct. 22 lit. o), precum şi cele ale pct. 57 lit. o), Titlul VII din H.G. nr. 50/2012, prin care s-a impus antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de produse energetice constituirea capitalului social subscris şi vărsat de minim 4.000.000 RON, precum şi constituirea unei garanţii în cuantum de minim 2.000.000 euro, reprezintă dispoziţii contrare prevederilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
S-a mai arătat că iminenţa producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea economică a acestor noi sume stabilite de stat pentru continuarea unei activităţi începută deja din anul 2004, pentru care s-au efectuat investiţii până în acest moment în cuantum total de 2.697.146,45 RON.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Prin Încheierea de şedinţă din 22 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi a dispus suspendarea pct. 22 lit. o) din Titlul VII - accize şi alte taxe speciale şi a pct. 57 lit. o) din Titlul VII - accize şi alte taxe speciale, ambele din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în M.O. sub nr. 78/31.01.2012, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile atacate contravin prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât prevederile atacate creează un sistem fiscal inechitabil şi astfel generează dezechilibru la nivelul activităţii operatorilor economici pentru producţia de produse energetice.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că iminenţa producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea economică de plată a acestor noi sume stabilite de stat pentru continuarea unei activităţi începută deja din anul 2004, pentru care s-au efectuat investiţii până în acest moment.
3. Recursul declarat de pârât
Împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Guvernul României, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul arată că în mod legal prin hotărârea recurată s-a admis cererea de suspendare în parte a dispoziţiilor din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Se arată că prima instanţă a apreciat nelegal în sensul că cererea de suspendare astfel formulată îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acestea nefiind îndeplinite în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte prima condiţie, cea prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cea a existenţei unor cazuri bine justificate, se susţine că nu este îndeplinită.
Aceasta deoarece prin hotărârea contestată Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost modificate prin H.G. nr. 50/2012.
Se constată că H.G. nr. 50/2012 a fost aprobată în baza art. 108 din Constituţie, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, având Avizul favorabil nr. 52 din 18 ianuarie 212 al Consiliului Legislativ.
La elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legi nr. 24/2000, iar necesitatea emiterii lui s-a impus pentru adaptarea legislaţiei naţionale în domeniul accizelor cu prevederile normelor europene, respectiv art. 15 alin. (1) din Directiva 2008/118/CE.
Iar dispoziţiile normei europene permit statelor ca prin norme specifice să stabilească condiţiile autorizării antrepozitului fiscal şi obligaţiile antrepozitului autorizat şi scopul prevenirii şi combaterii fraudelor fiscale.
În ceea ce priveşte prevederile legate de constituirea unui nivel minim al capitalului social subscris şi vărsat de către persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, precum şi a unei garanţii minime care trebui constituită pentru funcţionarea antrepozitelor fiscale au fost introduse prin O.G. nr. 30/2011 în scopul prevenirii şi combaterii fenomenului de evaziune fiscală şi în aplicarea art. 16 din Directiva 2008/118/CE.
În ceea ce priveşte o a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se arată că această condiţie nu este îndeplinită deoarece reclamanta-intimată nu a probat în concret paguba iminentă care s-ar produce prin reorganizarea activităţii sale în raport de noile norme ce se aplică domeniului antrepozitului fiscal.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a legii.
Soluţia de admitere a cererii de suspendare a H.G. nr. 50/2012 în ceea ce priveşte pct. 22 lit. o) şi a pct. 57 lit. o) din Titlul VII (accize şi alte taxe speciale) este dată cu aplicarea greşită a legii, în cauză Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În mod greşit şi nelegal prima instanţă a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia existenţei unor „cazuri bine justificate” în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 de natură a infirma vădit prezumţia de legalitate a actului contestat.
Motivele reţinute de prima instanţă ca motive de nelegalitate, respectiv nerespectarea principiilor fundamentale cuprinse în art. 4 C. fisc. nu pot constitui motive de suspendare, respectiv „cazuri bine justificate”, deoarece reprezintă motive de nelegalitate care privesc fondul cauzei şi care nu pot forma obiectul unei verificări sumare în raport de obiectul cauzei.
Verificând actul contestat şi care formează obiectul cererii de suspendare, Curtea constată că H.G. nr. 50/2012 a fost emisă în baza art. 108 din Constituţie, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, având Avizul favorabil nr. 52 din 18 ianuarie 2012 al Consiliului Legislativ.
Legislaţia naţională în domeniul accizelor, inclusiv prevederile referitoare la autorizarea antrepozitelor fiscale de la Titlul VII „Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt în concordanţă cu prevederile europene în acest domeniu.
Astfel, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/L2/CEE este prevăzut că fiecare stat membru îşi stabileşte propriile norme privind producerea, transformarea şi deţinerea de produse accizabile.
Totodată, în temeiul alin. (1) al art. 16 din aceeaşi directivă, autorizarea unui antrepozit fiscal este supusă condiţiilor pe care autorităţile au dreptul să le stabilească în scopul de a preveni orice fraudă sau abuz.
Potrivit prevederilor alin. (2) al art. 16 din directiva mai sus menţionată, printre obligaţiile antrepozitarului autorizat se numără atât obligaţia de a furniza garanţia necesară pentru acoperirea riscului inerent producerii, transformării şi deţinerii de produse accizabile, în condiţiile stabilite de statul membru, cât şi obligaţia de a respecta cerinţele stabilite de statul membru pe teritoriul căruia este situat antrepozitul fiscal.
Prevederile legale de constituire a unui nivel minim al capitalului social subscris şi vărsat de către persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, precum şi a unei garanţii minime care trebuie constituite pentru funcţionarea antrepozitelor fiscale au fost introduse prin O.G. nr. 30/2011.
Astfel, prevederile din Codul fiscal şi normele metodologice aferente, referitoare la cuantumul minim al capitalului subscris şi vărsat pe care antrepozitarii fiscali trebuie să îl constituie, au fost stabilite luându-se în considerare specificul activităţilor cu produse accizabile, respectiv gradul ridicat de risc în ceea ce priveşte evaziunea fiscală pe care acest tip de activităţi îl incumbă.
În ceea ce priveşte garanţia minimă, scopul acesteia este să acopere atât riscul de neplată a accizelor ce pot deveni exigibile, cât şi riscul de neplată a altor datorii fiscale restante pe care un antrepozitar fiscal le-ar putea avea la bugetul general consolidat.
Prin introducerea acestei măsuri s-a urmărit întărirea disciplinei financiare a acestui tip de operatori economici, activitatea de producţie produse accizabile fiind generatoare şi de alte impozite şi taxe, în afară de accize.
Totodată, potrivit pct. 108 alin. (23) din normele metodologice, garanţia constituită de antrepozitarul autorizat poate fi executată când se constată că antrepozitarul autorizat nu şi-a respectat obligaţiile legale privind plata accizei sau înregistrează orice alte obligaţii fiscale restante, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu mai mult de 30 de zile faţă de termenul legal de plată.
De asemenea, la baza stabilirii cuantumului garanţiei minime au fost avute în vedere şi nivelurile garanţiilor constituite anterior de către antrepozitarii fiscali de producţie produse energetice, acestea fiind de regulă mai mari de 2.000.000 euro.
Prevederile legale cu privire la nivelurile minime aferente capitalului social subscris şi vărsat şi a garanţiilor ce trebuie constituite de antrepozitarii fiscali au fost introduse în scopul prevenirii şi combaterii fenomenului de evaziune fiscală şi în aplicarea prevederilor art. 16 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că reclamanta-intimată nu a făcut dovada în fapt şi în drept a pagubei iminente; aceasta trebuie să-şi reorganizeze activitatea după rigorile ce reglementează domeniul în care îşi desfăşoară obiectul comercial şi antrepozitul fiscal, astfel că nu se poate constata „de facto" că există o pagubă iminentă, fiind vorba în ultimă instanţă de adaptarea la un mediu economic, financiar şi fiscal, în continuă schimbare după directivele comunităţii europene.
Totodată, este necesar a se lua în considerare că suspendarea executării este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare, ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva Încheierii din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC B. SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4269/2012. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 4282/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
