ICCJ. Decizia nr. 4282/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4282/2012

Dosar nr. 396/2/2011

Şedinţa de la 23 octombrie 2012

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 4532 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea de apel a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Finanţelor Publice

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului, mai înainte de a cerceta motivele invocate, a constatat că nu s-a achitat taxa de timbru, deşi recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei de timbru( fila 16 din dosarul de recurs).

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior – deşi a fost citată cu menţiunea timbrării – devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului împotriva Sentinţei nr. 4532 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4282/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs