ICCJ. Decizia nr. 4296/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4296/2012
Dosar nr. 861/57/2011
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâţii Baroul de Avocaţi Alba şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat anularea Hotărârii nr. 33 din 28 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului de Avocaţi Alba şi a Deciziei nr. 244 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum şi obligarea pârâţilor să emită actele de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată până la data apariţiei Legii nr. 270/2010.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, conform prevederilor legale în vigoare, la data de 15 octombrie 2010, însă interviul desfăşurat s-a dovedit a fi în realitate un examen având caracter eliminatoriu, astfel că urmare a acestei examinări a fost declarat respins şi ca urmare i-a fost respinsă şi contestaţia depusă la Uniunea Naţională a Barourilor din România, fiind privat de dreptul conferit de lege de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, după o perioadă de 20 ani în care a activat în profesia de jurisconsult şi consilier juridic.
Prin întâmpinare, pârâţii Baroul Alba şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că toţi cei care au solicitat intrarea în avocatură cu scutire de examen în Baroul Alba ori în oricare alte barouri din ţară au parcurs etapa verificării cunoştinţelor privitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat reglementată de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Prin Sentinţa nr. 249 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâţii Baroul de Avocaţi Alba şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 28 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Alba şi a Deciziei nr. 244 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., obligând pârâtul Baroul Alba să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, profilul Ştiinţe Juridice, specializarea Drept Economic Administrativ în sesiunea Februarie 1989, iar ulterior a promovat în anul universitar 1991/1992 examenele de diferenţă pentru acordarea atestatului în specializarea Drept, fiind încadrat începând cu luna ianuarie 1990 ca jurisconsult la I.M.M.N. Zlatna.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că la data de 15 octombrie 2010, reclamantul a depus la Baroul Alba cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar în urma interviului desfăşurat, Consiliul Baroului Alba a apreciat că reclamantul a dat două răspunsuri greşite şi unul corect, dar incomplet, astfel că a decis respingerea cererii reclamantului conform art. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Din analiza dispoziţiilor legale incidente în cauză, judecătorul fondului, având în vedere că reclamantul îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de lege privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, a constatat că la fundamentul scutirii de examen s-a avut în vedere prezumţia că vechimea juridică de 10 ani este îndestulătoare pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că, deşi prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat se prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, totuşi această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris sau oral cu notă minimă sau calificativ de promovare.
Curtea de apel a constatat că deşi în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se stabileşte prin Statutul profesiei şi prin Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România faptul că se pot verifica de Consiliul Baroului cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, totuşi aceste dispoziţii modifică prevederile art. 16 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare până la 31 decembrie 2010, act normativ cu forţă juridică superioară, încălcând astfel principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că, în realitate, interviul la care a participat reclamantul a constituit un adevărat examen, definit ca mijloc de verificare şi apreciere a cunoştinţelor, iar atât timp cât dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 au reglementat clar dreptul reclamantului de a fi primit în profesie fără examen, refuzul pârâţilor de a da curs cererii acestuia pe motiv că a dat răspunsuri greşite la întrebările puse din Legea şi Statutul profesiei de avocat este nejustificat.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba au declarat recurs Baroul de Avocaţi Alba şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pe următoarele aspecte de nelegalitate.
Instanţa de fond a ignorat existenţa unor acte administrative normative care nu au fost declarate nelegale.
Recurenţii au arătat că prima instanţă a ignorat un act administrativ normativ valabil: Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat pentru cei care îndeplinesc „condiţiile formale” prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, stabilind că „Rezultatul verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, fără a vătăma dreptul petentului de a formula, ulterior, o nouă cerere”.
Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Potrivit recurenţilor, textul legal nu conferă un drept subiectiv, ci doar o vocaţie. Instituirea unor criterii obiective şi transparente de organizare a activităţii de testare a participanţilor nu reprezintă un examen după cum a reţinut instanţa, mai ales din perspectiva sferei de cuprindere a tematicii care a fost foarte restrânsă.
În plus, reclamantul s-a supus procedurii de verificare a cunoştinţelor contestând-o numai după ce a fost respins.
La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea susţinerilor din recurs şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curea apreciază recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurenţilor-pârâţi de a-l primi în profesia de avocat cu scutire de examen, exprimat prin Hotărârea nr. 33 din 28 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Alba confirmat prin Decizia nr. 244 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România de respingere a contestaţiei administrative.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că impunerea unor condiţii suplimentare celor stabilite prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea unui interviu echivalează cu susţinerea unui examen şi prin aceasta contravine legii.
Această opinie este corectă, fiind împărtăşită şi de instanţa de recurs.
La data formulării cererii de primire în profesie de către reclamantul-intimat, 15 octombrie 2010, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: alin. (2) „La cerere, poate fi primit în posesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn de profesia de avocat”.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoştinţelor a vizat doar reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal, proceduri), este complet nerelevant, câtă vreme ceea ce se reproşează recurenţilor este faptul că impunerea unei grile şi a unui barem prestabilit, precum şi a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanţi echivalează, în mod evident, cu un examen şi, prin aceasta, contravine legii.
De altfel, este justă apărarea intimatului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. nu îi este opozabilă, câtă vreme emitentul actului normativ nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative de a-i asigura publicarea în Monitorul Oficial în vederea intrării în vigoare.
În ceea ce priveşte aplicarea în concret a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, Curtea apreciază că aceste dispoziţii au fost aplicate corect de prima instanţă în cauza dedusă judecăţii.
Contrar celor susţinute de recurenţi, Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
În acest context, refuzul recurenţilor de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoştinţelor specifice profesiei, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
Împrejurarea că intimatul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de recurenţi nu le conferă legitimitate, cum sugerează aceştia, ci, dimpotrivă, îi demonstrează buna-credinţă.
În fine, Înalta Curte mai remarcă şi că voinţa recurenţilor de a adăuga la lege reiese cu evidenţă atât din actele premergătoare, cât şi din motivele de recurs, câtă vreme aceştia au considerat că art. 16 din lege vizează numai „condiţiile de formă pentru admiterea în profesie fără examen”, lăsând să se înţeleagă că ar mai exista şi alte condiţii, de fond ori substanţiale, ceea ce în mod evident nu este real.
Voinţa legiuitorului rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) reprodus anterior şi porneşte de la premisa, corect decelată de judecătorul fondului, că un consilier juridic (cazul intimatului-reclamant) cu peste 10 ani vechime în această profesie, a dobândit cunoştinţele şi experienţa necesare pentru exercitarea profesiei de avocat, aşa încât nu mai sunt necesare, în această privinţă, verificări suplimentare.
Conchizând, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul de la curtea de apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluţia atacată fiind, prin urmare, legală şi temeinică.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Baroul de Avocaţi Alba şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 249/2011 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4289/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4298/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
