ICCJ. Decizia nr. 4318/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4318/2012
Dosar nr. 6471/2/2011
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.S.E. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând:
1. obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 48538/CC sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. D.G., sect. 2, compus din teren în suprafaţă de 112 mp pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia PMB din 21 mai 2008, modificată prin Dispoziţia PMB nr. 11897 din 16 iunie 2009;
2. obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului şi, pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform dispoziţiilor art. 16 cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005;
3. să se constate că are un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O., consacrat printr-un act administrativ unilateral irevocabil, că nerestituirea bunului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerinţă a Statului Român în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, ingerinţă care nu este proporţională cu garanţiile oferite de C.E.D.O.;
4. să fie stabilite în sarcina pârâtei penalităţi de întârziere de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiilor stabilite prin hotărârea ce se va pronunţa, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin Dispoziţia din 21 mai 2008 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti în baza sentinţei nr. 1305/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 112,00 mp situat în Bucureşti, str. D.G., sector 2, imposibil de restituit.
Reclamanta a mai arătat că de la data înaintării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au trecut mai mulţi ani, însă dosarul nu a fost repartizat unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 5092 din 14 septembrie 2011 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi de 5 RON pe zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că împrejurările invocate de pârâtă nu sunt de natură a justifica existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei face parte din categoria celor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. Aşa fiind, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut depăşirea termenului rezonabil în privinţa soluţionării acestui dosar.
S-a mai susţinut de către recurentă că, în cauza dedusă judecăţii nu este vorba de refuzul pârâtei de a soluţiona dosarul reclamantei, motiv pentru care solicitarea de plată a penalităţilor în cuantum de 5 RON / zi de întârziere este neîntemeiată.
Recursul este fondat şi va fi admis numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti Str. D.G., sector 2 compus din teren în suprafaţă de 112 mp pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia PMB din 16 iunie 2009.
Din actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că autoritatea pârâtă a încălcat dreptul reclamantei la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., în condiţiile în care pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care Dispoziţia a intrat în circuitul juridic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Etapele şi operaţiunile premergătoare la care se referă recurenta nu au o existenţă de sine stătătoare, ele fiind subsumate scopului final respectiv emiterea deciziei.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la intervalul de timp, în sensul că acesta este prea scurt pentru executare, se constată că acestea sunt fondate, având în vedere circumstanţele concrete ale pricinii, astfel că se exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 din C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
Astfel fiind, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în sensul că va fi înlăturat termenul de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile, stabilit pentru emiterea deciziei titlului de despăgubire.
Cât priveşte obligarea de către instanţa de fond a pârâtei la plata unor penalităţi de 5 RON/zi de întârziere, urmează să se constate că această dispoziţie este neîntemeiată, întrucât atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată aplicarea penalităţilor este lipsită de finalitatea urmărită de legiuitor.
Într-adevăr, penalităţile de întârziere au fost prevăzute ca un mijloc de constrângere a autorităţii de a-şi executa obligaţiile din hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele de contencios administrativ.
În speţă dosarul nu a fost încă transmis spre evaluare iar executarea acestei dispoziţii este condiţionată de dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, astfel că, cererea privind obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 5092 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul înlăturării termenului de 30 zile şi a penalităţilor de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4322/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4317/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
