ICCJ. Decizia nr. 4268/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4268/2012
Dosar nr. 6655/2/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6655/2/2011, reclamanta O.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, să se constate nesoluţionarea în termenul legal de către pârâte a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi să fie obligate pârâtele să-i soluţioneze cererea, să-i emită şi să-i comunice de îndată Ordinul de redobândire a cetăţeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales.
Reclamanta a susţinut că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 06 octombrie 2010, primind număr de Dosar 14/102/2010.
A arătat că, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
A susţinut că, la data de 14 iulie 2011, a adresat ANC solicitarea de a răspunde la mai multe întrebări concrete cu privire la modul în care s-a lucrat şi se lucrează la cererea sa de redobândire a cetăţeniei române, având în vedere că aceasta nu a fost soluţionată, deşi a trecut un termen de aproximativ 9 luni de la înregistrare.
Reclamanta s-a considerat vătămată în drepturile sale prin nesoluţionarea în termenul legal a cererii sale, în raport de prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5840 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta O.L. ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 504,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că reclamanta a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 06 octombrie 2010, primind număr de Dosar 148102/2010.
Cererea reclamantei a fost analizată de Comisia pentru cetăţenie, pentru prima dată în şedinţa din data de 28 ianuarie 2011.
Cererea reclamantei a fost avizată pozitiv de Comisia pentru Cetăţenie în şedinţa din data de 27 iulie 2011, iar preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a aprobat prin Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, dat fiind că cererea a fost soluţionată iar ordinul de redobândire a cetăţeniei române a fost emis.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, s-a reţinut că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
În cazul de faţă, cererea reclamantei a fost avizată pozitiv la data de 27 iulie 2011, după mai mult de 8 luni de la data înregistrării cererii, depăşindu-se termenul de 5 luni prevăzut de textul de lege menţionat.
Curtea nu a putut reţine apărarea pârâtei în sensul că data la care Comisia a verificat prima dată îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor prevăzute de art. 8 lit. b) şi e) din Legea nr. 21/1991, republicată - 28 ianuarie 2011 -s-a situat în intervalul de timp de 5 luni, câtă vreme, în lipsa relaţiilor solicitate, următorul termen a fost stabilit la data de 27 iulie 2011, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, situaţie care nu este imputabilă reclamantei.
I. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, criticând-o în privinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii au arătat, în esenţă, că deşi prima instanţa a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, a obligat autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenţii au susţinut că doctrina şi jurisprudenţa în materie sunt unanime, în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.
Or, câtă vreme cererea reclamantei a fost analizată şi avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetăţenie la data de 27 iulie 2011, iar la data de 12 septembrie 2011 a fost emis şi Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 866/P privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române pentru reclamantă rezultă că a fost respectată procedura specială prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Faptul că soluţionarea cererii reclamantei a avut loc în timpul procesului nu poate atrage obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, aşa cum a arătat şi în întâmpinare, la data de 28 ianuarie 2011 când a fost stabilit termenul pentru analizarea cererii reclamantului nu erau încă finalizate verificările impuse de lege, în sensul că nu erau primite relaţiile solicitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea instituţiilor pârâte să procedeze la analizarea/avizarea cererii, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanţa de control judiciar reţine situaţia de fapt potrivit căreia reclamanta O.L. a înregistrat cererea de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, la data de 6 octombrie 2010, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 19 iulie 2011, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetăţenie la data de 27 iulie 2011, iar Ordinul de redobândire a cetăţeniei române nr. 866/P al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a fost emis în favoarea reclamantei la data de 12 septembrie 2011.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a respins acţiunea formulată de reclamanta O.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 504,30 RON cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia pârâtă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei şi, faţă de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte retine că soluţia pronunţată de instanţa de fond în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată este legală.
Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluţia dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare priveşte atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia instituţiei pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Culpa autorităţii recurente a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetăţeniei române şi ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispoziţiile legale.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte va înlătura apărările formulate de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, întrucât instituţia punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acţiunii şi nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părţile pârâte.
De altfel, în practica sa anterioară (exemplu Decizia nr. 3.513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag. 321), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată şi atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect faţă de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de faţă, asimilat) era în fiinţă în momentul sesizării instanţei şi astfel culpa procesuală a părţii exista în momentul declanşării litigiului.
Soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române ulterior momentului sesizării instanţei de fond reprezintă o împrejurare de natură a o afecta pe reclamantă în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorităţii pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de fond.
Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ. nu are consecinţa juridică pretinsă de recurenţi, exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, întrucât este incidenţă ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la exonerarea cheltuielilor de judecată, pentru existenţa de drept în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.
Aşadar, dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ. au fost corect aplicate de prima instanţă care, deşi a respins acţiunea ca lipsită de obiect, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, fapt ce a determinat formularea acţiunii în justiţie şi, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
Altfel spus, chiar dacă acţiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenţii, în condiţiile în care „pretenţiile" deduse judecăţii au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii pe parcursul judecăţii cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiţiei sale.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei nr. 5840 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4278/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4359/2012. Contencios → |
|---|
