ICCJ. Decizia nr. 4359/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4359/2012
Dosar nr. 367/43/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 199 din 4 octombrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, referitor la soluţionarea petitului privind anularea somaţiei nr. 61/90/1/2010/11987 şi a titlului executoriu nr. 7785 din 5 mai 2010, emise în Dosarul de executare nr. 10976687/6687/2010 al A.N.A.F. şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acestui petit în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş. Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC E.O.G.D. SA Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi s-a dispus, în consecinţă, anularea Deciziei nr. 231 din 23 august 2010 şi a Deciziilor de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 emise de pârâtă, restituirea cauţiunii consemnate la dispoziţia instanţei prin recipisa nr. 573823 din 25 ianuarie 2011 emisă de C.E.C. Bank - Sucursala Târgu Mureş, precum şi obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 39,3 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat şi reţinut următoarele:
Obiectul Deciziei nr. 231 din 23 august 2010 al A.N.A.F.- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor îl formează verificarea conformităţii cu legea a accesoriilor calculate asupra bazei de calcul rezultată în urma operării Notei de compensare nr. 10044 din 25 iulie 2005 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi a Notelor de compensare nr. 1242 din 25 octombrie 2005, nr. 2045260 din 24 noiembrie 2005 şi nr. 11349 din 22 decembrie 2005 la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Deşi s-a susţinut în cuprinsul acestei decizii că notele de compensare nu au fost contestate de către reclamantă şi că odată cu soluţionarea cererilor de compensare, la data de 28 mai 2008, s-a stabilit că suma achitată în plus la impozitul pe profit era de 8.763.450 lei, în loc de 10.227.671 lei cum a arătat reclamanta, astfel că nu a mai rămas de compensat o sumă de 1.464.221 lei, asupra căreia nu s-a revenit, şi că situaţia s-a perpetuat din scadenţă în scadenţă, curtea a reţinut că decizia în cauză a fost pronunţată cu nesocotirea certificatelor de atestare fiscală emise de către pârâtă.
Astfel, la data soluţionării contestaţiei reclamantei, 23 august 2010, erau deja emise adresele nr. 997.012 din 27 iunie 2008 şi nr. 1020817 din 24 noiembrie 2009 potrivit cărora la dat de 31 mai 2008 (adică imediat după soluţionarea cererilor de compensare) şi la data de 31 octombrie 2008, societatea reclamantă nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat. Aceleaşi adrese, s-a evocat, menţionează şi împrejurarea că unele plăţi efectuate atât în contul unic al bugetului de stat, cât şi în contul unic al bugetelor de asigurări sociale al fondurilor speciale au fost distribuite eronat. Pe de altă parte, s-a arătat că, potrivit certificatului de atestare fiscală din 24 noiembrie 2009, emis de pârâtă, la data de 31 octombrie 2009, societatea reclamantă nu figura în evidenţe cu obligaţii fiscale restante.
Referitor la certificatul de atestare fiscală, judecătorul fondului a precizat că scopul eliberării acestuia, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 752/2006 al ministrului finanţelor publice, este de a atesta modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată la buget a obligaţiilor fiscale. Mai mult, în vederea eliberării acestuia, organele fiscale vor consulta dosarul fiscal al contribuabilului şi fişa pentru evidenţa analitică pe plătitori a contribuabilului (art. 1 alin.(1) din ordinul menţionat). Or, în aceste condiţii, nu se poate susţine cu suficient temei că certificatul fiscal, şi de asemenea, Cele două adrese, emanând de la pârâtă, nu ar reflecta situaţia fiscală corespunzătoare, la data respectivă, a reclamantei, în calitate de contribuabil.
Rezultă aşadar că susţinerile pârâtei referitoare la starea de pasivitate a reclamantei, care nu a contestat notele de compensare, nu pot fi reţinute ca pertinente, în condiţiile în care convingerea acestei părţi era aceea că nu datorează vreun debit către organele fiscale, aspect probat cu adresa din 27 iunie 2008. În acelaşi sens, s-a considerat că nu pot fi reţinute nici susţinerile pârâtei din cuprinsul Deciziei nr. 231/2010 din cuprinsul întâmpinării potrivit cărora încă de la prima notă de compensare ar rezulta debite scadente ca urmare a unei compensări parţiale, până la concurenţa sumei de 8.763.450 lei, rămânând aşadar o diferenţă de 1.462.221 lei (care de altfel reprezintă prima bază de calcul, compensată ulterior, prin a doua notă de compensare pentru scadenţa din 25 octombrie 2005 când, în mod similar, a rămas o altă diferenţă de compensat).
Or, procedând la soluţionarea contestaţiei reclamantei, formulată împotriva deciziilor de impunere emise sub nr. 109 din 19 noiembrie 2009 cu nesocotirea acestor înscrisuri (adresele comunicate de pârâtă reclamantei şi certificatul de atestare fiscală, la care s-a făcut referire mai sus), organele fiscale au pronunţat o decizie nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 213 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., încălcând principiul rolului activ instituit prin prevederile art. 5 C. proc. civ.
În acest sens, s-a remarcat existenţa unor circumstanţe edificatoare ale stării de fapt, rezultate din probaţiunea cauzei, constând în aceea că la câteva zile după ce organele fiscale emit Deciziile nr. 109 din 19 noiembrie 2009, aceleaşi organe fiscale emit certificatul de atestare fiscală nr. 1020817 din 24 noiembrie 2009, potrivit căruia obligaţiile de plată restante ale reclamantei, la 30 octombrie 2009 (anterior datei emiterii deciziilor de impunere) sunt inexistente.
Împotriva Sentinţei nr. 199 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a actelor administrativ - fiscale contestate, respectiv a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative precum şi a actului subsecvent, Decizia de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Instanţa de fond, s-a precizat, s-a raportat exclusiv la un certificat de atestare fiscală, respectiv certificatul din 24 noiembrie 2009, şi nu a analizat toate documentele aflate la dosarul cauzei. Prima instanţă, s-a arătat, nu a luat în calcul faptul că, la momentul soluţionării contestaţiei administrative, reclamanta a ataşat la dosar şi a invocat în argumentarea plângerii prealabile certificatul de atestare fiscală din 4 noiembrie 2008 în care se menţionează ca obligaţie de plată la impozitul pe gazele naturale suma de 1.467.497 lei.
În litigiu, s-a mai relevat, se pune problema dacă accesoriile în sumă totală de 1.407.253 lei reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 1.363.205 Iei şi penalităţi de întârziere în sumă de 44.048 lei, aferente obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, au fost calculate în mod legal de organele fiscale, în condiţiile în care notele de constatare emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi A.N.A.F., Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu au fost contestate de către societatea reclamantă.
Reclamanta intimată avea posibilitatea, dacă nu era mulţumită de modul de compensare, să depună contestaţie împotriva notelor de compensare nr. 2589 si 2592 din 23 mai 2008, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Or, la modul de stabilire al obligaţiilor de plată, organul fiscal a avut în vedere prevederile legale care stabilesc compensarea, modalităţile de calcul ale majorărilor, respectiv penalităţilor de întârziere, în funcţie de perioada pentru care se calculează. Astfel, pentru perioada 25 iulie 2005 - 26 septembrie 2005, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) şi (3), art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, pentru perioada 26 septembrie 2005- 31 iulie 2007 s-a făcut aplicarea prevederilor art. 112 alin. (1) şi (3), art. 115 alin. (1), art. 116 alin. (1), art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, iar începând cu data de 31 iulie 2007 au devenit aplicabile dispoziţiile art. 116 alin. (1) şi (3), art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată.
Având în vedere cele mai sus arătate, recurenta a susţinut că reclamanta a beneficiat de compensarea obligaţiilor fiscale în sumă totală de 18.256.754 lei, din care compensare cu impozitul pe ţiţei şi gaze naturale în sumă de 10.306.738 lei, diferenţa de 7.950.016 lei reprezentând contribuţii angajator la asigurările sociale şi fondurile speciale scadente în perioada 25 iulie 2005 - 25 decembrie 2005. Accesoriile s-au calculat pentru obligaţiile datorate şi neachitate la scadenţă, iar la stabilirea bazei de calcul al accesoriilor contestate de reclamantă, organele fiscale au avut în vedere suma totală de 18.256.754 lei reprezentând impozit pe profit achitat în plus, astfel cum rezultă din notele de compensare nr. 2589- 2592 din 23 mai 2008, necontestate de SC E.O.G.D. SA.
Reclamanta, a mai precizat recurenta, avea posibilitatea să conteste notele de compensare, în temeiul prevederilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003, republicată, coroborat cu dispoziţiile punctului 5.2 din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC E.O.G.D. SA a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.N.A.F., cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 199 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
S-a arătat că reclamanta se află într-o gravă eroare de interpretare, cu atât mai mult cu cât susţine în continuare că instanţa de fond în analiza cauzei şi pronunţarea soluţiei nu a avut în vedere decât un certificat de atestare fiscală cu nr. 1020817 din 24 noiembrie 2009, deşi rezultă fără echivoc că judecătorul fondului a analizat litigiul sub toate aspectele, inclusiv prin prisma întregului probatoriu administrat. La dosarul cauzei au fost depuse certificatele de atestare fiscală cu din 15 octombrie 2007, din 14 ianuarie 2008, din 27 iunie 2008 şi din 8 decembrie 2008 - toate emanate de la recurenta pârâtă - din care reiese în mod clar că reclamanta fie nu înregistra obligaţii fiscale la data emiterii acestora, fie obligaţiile fiscale de plată către bugetul general consolidat erau sub nivelul sumelor pe care pârâta le menţiona că intimata le avea achitate în plus. Mai mult, intimata a precizat că însăşi pârâta i-a comunicat expres cu adresa din 16 decembrie 2008 că societatea reclamantă nu înregistrează niciun fel de obligaţii fiscale.
Intimata a mai învederat că pârâta a emis actele de impunere şi titlurile executorii din eroare, datorită unor deficienţe de comunicare internă între departamentele specializate. În fapt, pe de o parte pârâta nu a soluţionat cererile de compensare depuse de către reclamantă în cursul anului 2005 decât după trei ani, adică în anul 2008, dar a procedat la calcularea de majorări şi penalităţi pentru sume care practic şi legal erau stinse prin compensare, conform dispoziţiilor C.proc.fisc.," iar pe de altă parte între departamentul de soluţionare şi cel de control al pârâtei nu a existat comunicare reală, ceea ce a împiedicat examinarea în ansamblu a tuturor stărilor de fapt şi a raporturilor juridice care surit relevante pentru impunere în cazul intimatei ce avea calitatea de contribuabil. în plus, intimata a relevat că a depus la dosar adresa din 16 decembrie 2008 prin care recurenta a confirmat starea de fapt relevată, şi anume că "unele plăţi efectuate în contul unic al bugetului de stat au fost distribuite eronat, cu confirmarea expresă că, la data de 31 octombrie 2008, societatea nu înregistrează obligaţii restante la bugetul general consolidat, şi cu menţiunea că, procedura de corecţie a distribuţiei urmează a fi iniţiată şi înaintată trezoreriei spre a fi operată în sistem", ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării în parte a sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei, la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr. 231 din data de 23 august 2010 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi anularea deciziilor de impunere nr. 109 din data de 19 noiembrie 2009 emise de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Vor fi menţinute, întrucât nu au format obiectul recursului şi au intrat astfel în puterea lucrului judecat, celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate (referitoare la admiterea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei - Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal - invocată din oficiu, cu privire la soluţionarea petitului privind anularea somaţiei nr. 61/90/1/2010/11987 şi a titlului executoriu nr. 7785 din 5 mai 2010, emise în Dosarul de executare nr. 10976687/6687/2010 al A.N.A.F. şi Ia declinarea competenţei materiale de soluţionare a acestui petit în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, la restituirea cauţiunii consemnate la dispoziţia instanţei prin recipisa nr. 573823 din 25 ianuarie 2011 emisă de C.E.C. Bank - Sucursala Târgu Mureş, precum şi la obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 39, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată).
A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis sub nr. 109 din data de 19 noiembrie 2009 mai multe decizii referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale, în număr de 17, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei SC E.O.G.D. SA obligaţii de plată accesorii obligaţiilor fiscale în cuantum total de 1.407.253 lei.
Prin Decizia nr. 231 din data de 23 august 2010 emisă de A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de SC E.O.G.D. SA împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale editate sub nr. 109 din 19 noiembrie 2009, având numerele de înregistrare: 1044226/1, 1044226/3, 1044226/5, 1044227, 1044228/1, 1044228/6, 1044231/1, 1044231/3, 1044231/4, 1044231/5, 1044231/6, 1044240 din data de 7 ianuarie 2010 emise,de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în sumă totală de 1.407.253 lei, reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 1.363.205 lei şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 44.048 lei, aferente obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, astfel: - 24.482 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii; - 3.824 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; - 1.323.139 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă; - 44.048 lei penalităţi de întârziere aferente impozitului pe ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă; - 11.624 lei majorări de întârziere aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate; - 136 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţiilor/contractelor civile încheiate potrivit C.civ.
S-a precizat, în considerentele deciziei date asupra contestaţiei administrative a reclamantei, că SC E.O.G.D. SA nu a depus contestaţie împotriva notelor de compensare nr. 2589 - 2592 din data de 23 mai 2008 deşi avea această posibilitate de contestare în temeiul prevederilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi că societatea reclamantă nu a probat existenţa unor erori da calcul privind majorările contestate sub aspectul numărului de zile de întârziere sau cota de majorări aplicată.
Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a anulat Decizia nr. 231 din 23 august 2010 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi Deciziile de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 emise A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu motivarea, în esenţă, că organele fiscale au încălcat dispoziţiile art. 213 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc. şi au nesocotit principiul rolului activ instituit prin dispoziţiile art. 5 din acelaşi aci normativ atunci când a procedat la soluţionarea contestaţiei reclamantei fără a lua în considerare adresele pârâtei nr. 997012 din 27 iunie 2008 şi nr. 1060491 din 16 decembrie 2008 precum şi certificatul de atestare fiscală nr. 1020817 din 24 noiembrie 2009, din care rezultă că societatea reclamantă la data de 31 mai 2008 (adică imediat după soluţionarea cererilor de compensare) şi la data de 31 octombrie 2008 nu înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat.
Se reţine, prin urmare, că judecătorul fondului a procedat, prin hotărârea pronunţată, la o cercetare formală şi nu integrală, sub toate aspectele, a fondului litigiului, în condiţiile în care nu a analizat întreg probatoriul administrat în litigiu şi nu a examinat, în mod efectiv şi complet, apărările pârâtei formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, şi nici motivele din decizia de soluţionare a căii administrative de atac, potrivit cărora în mod legal (întrucât notele de contestare nu au fost contestate de reclamantă) organele fiscale au calculat accesorii asupra bazei de calcul rezultată în urma operării notei de compensare nr. 10044 din 25 iulie 2005 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi a notelor de compensare nr. 1242 din 25 octombrie 2005, nr. 2045260 din 24 noiembrie 2005 şi nr. 19349 din 22 decembrie 2005 la A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de fond nu şi-a exercitat pe deplin rolul activ conferit de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în conformitate cu care "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc".
Or, în raport de împrejurarea existenţei la dosarul cauzei a unor înscrisuri care confirmă sau atestă situaţii juridice diferite (unele că intimata datorează pentru perioada de referinţă accesoriile stabilite prin actele administrative fiscale contestate, altele - cum ar fi certificatele de atestare fiscală - că reclamanta nu înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat), prima instanţă avea obligaţia, pentru corecta stabilire a faptelor şi în vederea justei aplicări a legii, de a pune în discuţia părţilor şi de a ordona efectuarea în cauză a unei expertize contabile, prin care să se concluzioneze dacă reclamanta, care a formulat în perioada 25 iulie 2005 - 22 decembrie 2005 un număr de patru cereri de compensare şi care au fost soluţionate de organul fiscal competent numai la data de 28 mai 2008, datorează sau nu obligaţiile fiscale accesorii stabilite prin deciziile de impunere cu nr. 109 din 19 noiembrie 2009.
În raport de cele mai sus arătate, cum modificarea hotărârii atacate nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2), art. 313 şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 199 din data de 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, casarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei, la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr. 231 din data de 23 august 2010 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi anularea deciziilor de impunere nr. 109 din data de 19 noiembrie 2009 emise de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii recurate
PENTRU ACESTE MOTIVE
Î N NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 199 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza, la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr. 231 din 23 august 2010 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi anularea deciziilor de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 emise de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 4268/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4383/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
