ICCJ. Decizia nr. 4358/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4358/2012
Dosar nr. 21/64/2011
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 122/F din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta admite acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC H. SA, reprezentată prin administrator judiciar C.I.T. Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionarea a Contestaţiilor şi A.N.A.F. - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Braşov, şi a dispus anularea deciziei nr. 274 din 08 octombrie 2010, emisă de primul pârât, precum şi a deciziei de calcul a accesoriilor nr. 9922 din 01 iunie 2009, emisă de cel de-al doilea pârât, pentru suma de 6 . 338.577 RON, reţinută în sarcina reclamantei cu titlu de obligaţii fiscale. De asemenea, au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 40,3 RON taxă timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
SC H. SA a fost privatizată la data de 07 ianuarie 2005 (dată la care a fost vândut pachetul de acţiuni al societăţii). În contextul unor măsuri pentru accelerarea privatizării şi creşterea activităţii societăţilor privatizate, Statul Român a decis să acorde o serie de facilităţi fiscale constând în eşalonări la plata obligaţiilor fiscale şi scutiri de la plata unora dintre obligaţiile fiscale.
Actul normativ principal în acest sens îl constituie O.U.G. nr. 26/2005, pe baza căruia a fost, apoi, elaborată legislaţia secundară, respectiv Ordinul Comun înregistrat sub nr. 10 din 30 ianuarie 2007 la A.V.A.S. şi sub nr. 145/30 ianuarie 2007 la Ministerul Finanţelor, prin care s-au stabilit, la nivel naţional, condiţiile concrete de aplicare a O.U.G. nr. 26/2005.
Din analiza documentelor menţionate, rezultă faptul că SC H. SA a beneficiat de eşalonări pentru o sumă totală de aproximativ 13 milioane RON pentru o perioadă de 5 ani, cu termen de graţie de 6 luni.
SC H. SA apreciază că obligaţiile accesorii nu au fost legal stabilite, întrucât O.U.G. nr. 26/2005, Ordinul Comun şi Actul Adiţional prevăd posibilitatea stabilirii de obligaţii fiscale accesorii doar după data pierderii facilităţilor.
Aplicând principiul de drept roman audiatur et altera pars înaintea luării deciziei, organul fiscal este întotdeauna obligat şi era obligat inclusiv în această cauză să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la/aptele relevante pentru luarea deciziei.
În esenţă, din punct de vedere formal, reclamantei nu i s-a acordat legal dreptul la apărare înainte de întocmirea deciziei de impunere - fapt prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 92/2003.
Or, sub acest aspect, instanţa are în vedere atât dispoziţiile legale naţionale cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi practica judiciară a instanţelor naţionale care au receptat această jurisprudenţa, spre exemplu decizia civilă nr. 2615 din 21 mai 2009 depusă la dosar, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Întrucât pârâta a nesocotit dreptul reclamantei la apărare, înainte de a emite decizia privind obligaţiile fiscale, se reţine ca nelegală formal decizia de impunere atacată.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de impunere îl reţine instanţa de fond din faptul că decizia nu a fost motivată, iar motivarea ulterioară nu poate fi primită ca justificativă şi legală deoarece motivarea nu poate fi oferită ulterior, pentru că motivarea este inerentă actului administrativ fiscal şi stă la baza emiterii acestuia. Pe cale de consecinţă, dacă motivarea lipseşte, legalitatea actului administrativ fiscal emis fără motivare nu mai poate fi susţinută.
Se reţine din actele dosarului raportat la prevederile legale că nu există cadru juridic fiscal pentru stabilirea acestor obligaţii fiscale accesorii, contestate în cauză.
Se constată că pârâta a justificat decizia de impunere şi potrivit concluziilor formulate de organul fiscal, stabilirea obligaţiilor fiscale accesorii s-a tăcut automat de către calculatorul A.F.P. Contribuabili Mijlocii Braşov, în momentul în care au fost revocate facilităţile fiscale acordate contribuabilului. Făcând trimitere la precizarea de acţiune, subliniază faptul că se află în afara oricărui cadru procedural. O asemenea procedură nu este cunoscută în dreptul fiscal şi nici în cel european, tocmai pentru că ea ar fi o procedură arbitrară, în afara oricărui control de legalitate. Ar trebui menţionat doar faptul că o asemenea procedură ignoră orice documente juridice, precum cele invocate în argumentaţia pe fond, care fixează un alt regim juridic al obligaţiilor fiscale accesorii, iar în cauză trebuie anulate actele administrative fiscale şi pentru acest motiv.
Ca atare, din punct de vedere legal, pentru aspectele reţinute mai sus, se apreciază că nu au fost respectate prevederile legale de către pârâtă şi că pentru aceste neregularităţi procedurale se impune înlăturarea acestor acte.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa de fond reţine că, în speţă, sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 26/2004 (M. Of. nr. 385/30.042004), art. 26 alin. (8) care prevede că pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de orice fel între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii ordinului comun şi ale art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005. Potrivit acestor prevederi legale, societăţile comerciale la care transferul dreptului de proprietate a avut loc până la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă sau la care s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni înainte de data intrării în vigoare a acestui act normativ, cuprinzând clauze referitoare la acordarea de înlesniri la plata de către autoritatea implicată în privatizare, cu creditorii bugetari vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de prevederile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 18 alin. (62) şi/sau ale O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 442/2004, cu modificările ulterioare, după caz, inclusiv pentru creanţele preluate de A.V.A.S. de la C.N.A.S., în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 557/2003.
Art. II alin. (21), prevede că pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de orice fel între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi data emiterii ordinului comun.
Art. II alin. (22), prevede că obligaţiile bugetare, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (2), se scutesc la plată şi în situaţia în care debitul principal a fost achitat.
Art. II alin. (23), prevede că în cazul în care, după semnarea ordinului comun privind acordarea de înlesniri la plată prevăzute la alin. (1) şi (2), se constată că în perioada cuprinsă intre dat eliberării certificatului de obligaţii bugetare şi data emiterii ordinului comun s-au încasat sume reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi şi penalităţi de orice fel, aferente, prin plată, compensare, executare silită şi alte modalităţi prevăzute de reglementările legale în materie şi care sunt cuprinse în suma care face obiectul eşalonării la plată, societăţile comerciale vor achita ratele eşalonate până la concurenţa sumei rămase de plată, iar în cazul în care sunt cuprinse în suma care face obiectul scutirii de plată, acestea nu se restituie şi nu se compensează.
De asemenea, se reţin dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Ordinul comun nr. 10 din 30 ianuarie 2007 emis de A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor sub nr. 145/03 ianuarie 2007, în sensul că: „Potrivit art. III din actul adiţional nr. A1./1633 din 23 mai 2008 pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun şi prezentul act adiţional, nu se calculează şi nu se datorează obligaţii fiscale accesorii, de la data transferării dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi pana la data ordinului comun”.
În esenţă, faţă de prevederile legale sus menţionate şi faţă de actele de la dosar, rezultă că, pentru perioada 30 ianuarie 2007 - 22 mai 2008, SC H. SA nu datorează nici dobânzi, nici penalităţi de întârziere, acestea fiind calculate în mod nelegal de organul fiscal, motiv pentru care ele vor fi anulate.
Faţă de cele arătate, se reţine că decizia nr. 274 din 08 octombrie 2010 emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de soluţionară a contestaţiilor Bucureşti şi decizia de impunere nr. 9922 din 01 iunie 2009 de calcul şi stabilire a obligaţiilor fiscale accesorii în sarcina reclamantei sunt nelegale, urmând a fi anulate.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs A.N.A.F. şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin D.G.F.P. Braşov, care au invocat ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Referitor la concluzia instanţei de fond, că decizia de calcul a accesoriilor este nemotivată, ceea ce atrage nulitatea actului administrativ-fiscal, se susţine că formularul tipizat folosit, aprobat prin ordin al Preşedintelui A.N.A.F. cuprinde toate elementele cerute de lege: natura obligaţiei, perioada, cuantumul, etc., precum şi dispoziţiile legale aplicabile.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate reţinut de instanţa de fond constând în neaudierea contribuabilului, se susţine că în cauză nu a fost vorba de o inspecţie fiscală pentru a fi necesară audierea contribuabilului, fiind incidente prevederile art. 9 lit. d) C. proc. fisc.
Pe de altă parte, se mai argumentează că la art. 46 C. proc. fisc., care enumeră motivele de nulitate a actului administrativ fiscal, legiuitorul nu a menţionat şi motivul invocat de societatea comercială, astfel încât concluzia instanţei de fond este lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal şi netemeinic că nu ar datora obligaţiile de plată accesorii stabilite prin decizia de impunere nr. 9922 din 1 iunie 2009, în sumă totală de 6.338.577 RON reprezentând majorări de întârziere, aşa cum acestea au fost menţinute prin decizia nr. 274 din 8 octombrie 2010 emisă în soluţionarea contestaţiei fiscale formulate de societatea comercială.
Astfel, argumentează cele două autorităţi recurente, societatea comercială a beneficiat de înlesniri la plată acordate prin ordinul comun nr. 10-145 din 30 ianuarie 2007 emis de A.V.A.S. şi M.F.P. şi prin actul adiţional nr. A1. din 23 aprilie 2008 şi nr. A2. din 23 mai 2008, în care s-a prevăzut că pentru înlesnirile respective nu se datorează accesorii între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor (7 noiembrie 2005) şi data emiterii ordinului comun (30 ianuarie 2007).
Or, susţin autorităţile fiscale recurente, prin decizia nr. 9922 din 1 iunie 2009, au fost calculate accesoriile pentru perioada următoare:30 ianuarie 2007 şi 22 mai 2008, data emiterii actului adiţional, legiuitorul instituind regimuri juridice diferite pentru obligaţiile bugetare la care se referă art. 26 alin. (6) din O.U.G. nr. 26/2004, faţă de obligaţiile bugetare la care se referă art. 26 alin. (8) din aceeaşi O.U.G.
Deci, cu alte cuvinte, susţin recurentele, legiuitorul nu a prevăzut ca dispoziţiile art. 26 alin. (8) din O.U.G. nr. 26/2004 să se aplice şi pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (6) de la art. 26 din aceeaşi O.U.G.
În concluzie, s-a cerut admiterea celor două recursuri, cu consecinţa respingerii acţiunii şi menţinerii actelor administrative fiscale.
2.2. Societatea comercială intimată a depus întâmpinare şi Concluzii scrise prin care a invocat excepţiile care au fost soluţionate prin încheierea din 27 septembrie 2012.
Cu privire la fondul cauzei, societatea comercială a răspuns criticilor formulate în cele două recursuri, solicitând respingerea ca nefondate a acestora şi susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Astfel, s-a argumentat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că organele fiscale care nu au procedat la audierea contribuabilului înainte de emiterea deciziei de impunere, i-au încălcat dreptul la apărare.
De asemenea, s-a argumentat că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi cel de-al doilea motiv de nelegalitate a deciziei de impunere care nu a fost motivată în conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, societatea comercială a susţinut că soluţia pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, iar pentru perioada 30 ianuarie 2007 - 22 mai 2008 nu datorează nici un fel de accesorii, aşa cum în mod nelegal au reţinut organele fiscale.
În concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursurile sunt întemeiate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare, criticile fiind tratate împreună.
3.1. În ceea ce priveşte criticile referitoare la motivele de nelegalitate ale actelor administrativ-fiscale reţinute de instanţa de fond
a) Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, instanţa de fond a reţinut nulitatea actelor administrative fiscale atacate, în primul rând, ca urmare a faptului că „reclamantei nu i s-a acordat legal dreptul la apărare înainte de întocmirea deciziei de impunere - fapt prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 92/2003”.
Într-adevăr, în cauză, este necontestat că autoritatea fiscală competentă, mai înainte de emiterea deciziei de impunere nr. 9922 din 1 iunie 2009, nu a procedat la audierea contribuabilului aşa cum cer prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit cărora: „Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei”.
În cauză, prin decizia de impunere nr. 9922 din 1 iunie 2009, organul fiscal a stabilit ca obligaţie bugetară suplimentară în sarcina societăţii comerciale, suma totală de 6.338.577 RON, cu titlu de accesorii reprezentând:
- 346.986 RON majorări de întârziere aferente TVA;
- 818.389 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii;
- 136.954 RON majorări de întârziere aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate;
- 2.154.966 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator;
- 975.066 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări socială datorată de asiguraţi;
- 149.293 RON majorări de întârziere aferente fondului de accidente şi boli profesionale;
- 266.319 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări pentru şomaj datorată de angajator;
- 69.667 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări pentru şomaj datorată de asiguraţi,
- 817.386 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator,
- 579.384 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de asiguraţi,
- 18.664 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări de sănătate pentru persoane aflate în concediu medical sau pentru îngrijire copil;
- 5.503 RON majorări de întârziere aferente contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice.
Decizia de impunere nr. 9922/2009 reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. proc. fisc., care la art. 46 enumeră cauzele de nulitate absolută a actului administrativ fiscal care se poate constata la cerere sau din oficiu, între care nu se regăseşte şi cazul reglementat la art. 9 alin. (1) din acelaşi cod.
Astfel fiind, în condiţiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., devin aplicabile prevederile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., nefiind vorba de o nulitate anume prevăzută de lege, era necesar ca partea să probeze existenţa unei vătămări care nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în cauză, societatea comercială nu a invocat o astfel de vătămare, existenţa şi întinderea debitelor la care au fost calculate accesoriile nefiind contestate de către intimata-reclamantă, nici în cadrul contestaţiei fiscale şi nici în cadrul acţiunii cu care a investit instanţa.
De altfel, art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. se referă la obligaţia autorităţii, corelativă dreptului contribuabilului de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la fapte şi împrejurări de fapt relevante în luarea deciziei, în timp ce apărările societăţii comerciale au constat în susţineri referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, pe care şi le-a formulat pe deplin în contestaţia fiscală şi în acţiunea cu care a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză, nu a existat o încălcare a dreptului la apărare şi nicio cauză de nulitate absolută a deciziei de impunere nr. 9922/2009, cum a reţinut fără temei instanţa de fond, criticile formulate în recurs fiind întemeiate.
b) În al doilea rând, instanţa de fond a reţinut că un alt motiv de nelegalitate al deciziei nr. 9922/2009 îl reprezintă faptul că aceasta nu a fost motivată în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, concluzie lipsită de temei legal.
Într-adevăr, la art. 43 C. proc. fisc., care reglementează conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal, la lit. d), e) şi f) se specifică expres că actul trebuie să cuprindă obiectul, motivele de fapt şi de drept.
În cauză, din analiza deciziei nr. 9922/2009, se observă că aceasta nu cuprinde o prezentare analitică a faptelor, dar în conţinutul său (dosarul de fond) sunt evidenţiate debitele principale, numărul de zile de întârziere şi suma calculată ca accesoriu (majorare de întârziere), cu indicarea documentului prin care s-a individualizat şi data când a fost depus, fiind indicate şi dispoziţiile legale incidente.
Astfel fiind, instanţa de recurs constată că decizia nr. 9922/2009 satisface cerinţele art. 43 din C. proc. civ., concluzia instanţei de fond fiind lipsită de temei legal.
3.2. În ceea ce priveşte criticile referitoare la concluziile instanţei în legătură cu fondul litigiului.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că societatea comercială nu datorează obligaţiile fiscale stabilite prin decizia nr. 9922/2009 pentru perioada 30 ianuarie 2007 şi 22 mai 2008, concluzie lipsită de temei.
Astfel, societatea comercială nu contestă că înlesnirile la plată i-au fost acordate în condiţiile stabilite prin ordinul comun nr. 10/145 din 30 ianuarie 2007 şi a actului adiţional la ordinul comun cu nr. 2881/1633/2008.
Or, potrivit art. 4 din ordinul comun, modificat prin actul adiţional „nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin ordinul comun şi actul adiţional atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită şi obligaţia de plată a obligaţiilor fiscale accesorii calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate, iar sumele scutite la plată prin ordinul comun şi actul adiţional se repun în sarcina debitorului şi se recuperează conform prevederilor legale în vigoare, împreună cu eventualele obligaţii fiscale accesorii.
De menţionat că societatea comercială recurentă nu a contestat existenţa debitelor principale pentru plata cărora, de altfel a şi primit înlesnirile respective, necontestând nici nerespectarea condiţiilor ce i-au fost stabilite prin ordinul comun şi actul adiţional, despre care a şi fost înştiinţată cu adresa nr. A2. din 10 iulie 2009 şi cu adresa nr. A3. din 14 iulie 2009.
Mai mult, societatea comercială recurentă nu a contestat nici măsura pierderii înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun şi actul adiţional care i-a fost comunicată cu Adresa nr. A4. din 6 august 2009.
Or, într-o astfel de situaţie, în mod legal, organul fiscal competent a constatat incidenţa art. 4 din ordinul comun, modificat prin actul adiţional şi în temeiul art. 88 lit. c) şi art. 119 C. proc. fisc. a calculat şi stabilit accesoriile aferente debitelor respective, fiind emisă decizia nr. 501/2011 din 5 ianuarie 2010.
Societatea comercială a susţinut, iar instanţa de fond şi-a însuşit susţinerea că intimata-reclamantă nu datorează accesoriile calculate prin decizia de impunere nr. 9922/2009, aferente perioadei 30 ianuarie 2007 - 22 mai 2008, reţinând incidenţa prevederilor art. 26 alin. (6) şi (8) din O.U.G. nr. 26/2004, ale ordinului comun nr. 10145 din 30 ianuarie 2007 şi actului adiţional nr. A1./2008, ceea ce este lipsit de temei legal.
Într-adevăr, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. şi consolidarea unor privatizări, „(1) A.P.A.P.S. şi instituţiile bugetare creditoare, la solicitarea A.P.A.P.S., vor acorda societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, aflate în proces de privatizare, următoarele înlesniri:
a) scutirea totală sau parţială de la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi credite şi garanţii acordate de creditorii bugetari ;
b) scutirea totală sau parţială de la plată a obligaţiilor reprezentând creanţe proprii şi credite bugetare gestionate de către A.P.A.P.S. ;
c) scutirea totală sau parţială de la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003 către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, precum şi a celor reprezentând creanţele proprii şi a celor provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administraţiei publice locale ;
d) în cazul scutirii parţiale, diferenţa rămasă de plată în sarcina societăţii comerciale va fi achitată eşalonat pe o perioadă de până la 5 ani, cu 6 luni perioadă de graţie, cuprinsă în perioada de eşalonare, conform graficului întocmit de către creditorul bugetar, autoritatea administraţiei publice locale sau A.P.A.P.S., după caz;
e) scutirea de plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate la data de 31 decembrie 2003, cuprinse în certificatele de obligaţii bugetare, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor;
f) scutirea totală de la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel aferente creanţelor prevăzute la lit. b), cuprinse în notificările emise de A.P.A.P.S., calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
(3) De la prevederile alin. (1) lit. a) fac excepţie obligaţiile bugetare restante ale societăţilor comerciale, reprezentând contribuţia pentru pensia suplimentară, contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală pentru asigurările de şomaj, T.V.A. suspendată în vamă, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende şi celelalte impozite cu reţinere la sursă, pentru care se acordă următoarele înlesniri:
a) eşalonarea la plată a obligaţiilor bugetare restante pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare, conform graficului întocmit de creditorul bugetar care administrează venitul respectiv ;
b) scutirea de plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform lit. a), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor;
c) T.V.A. suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de T.V.A. depus după privatizare atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia. Se scutesc de la plată dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente T.V.A. suspendate în vamă, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. Reflectarea în contabilitate a acestor operaţiuni se efectuează potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
(4) De la prevederile alin. (1) fac excepţie obligaţiile bugetare restante ale societăţilor comerciale, datorate fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şi contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, pentru care se acordă, după caz, următoarele înlesniri:
a) eşalonarea obligaţiilor bugetare restante pe o perioadă de 5 ani, cu 6 luni perioadă de graţie, cuprinsă în perioada de eşalonare ;
b) scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la lit. a), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
(6) Obligaţiile bugetare datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului comun, de natura celor prevăzute la alin. (1) şi/sau (3) şi care nu fac obiectul înlesnirilor la plată, se eşalonează la plată pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare, prin emiterea unui act adiţional la ordinul comun”.
Deci, din textele legale citate mai sus, rezultă că există temei legal pentru exonerarea de la plata accesoriilor pentru perioada 07 ianuarie 2005 (data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor) şi 30 ianuarie 2007 (data emiterii ordinului comun), dar nu şi pentru perioada următoare:30 ianuarie 2007 şi 22 mai 2008, care a făcut obiectul calculului şi impunerii realizate prin Decizia nr. 9922/2009.
Astfel fiind, recursurile sunt întemeiate, soluţia instanţei de fond fiind nelegală şi netemeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin D.G.F.P. Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 122/F din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC H. SA, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4342/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4361/2012. Contencios → |
|---|
