ICCJ. Decizia nr. 4413/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4413/2012
Dosar nr. 543/32/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamanţii Ţ.V., Ţ.M.C. şi Ţ.B.L. (moştenitorii lui Ţ.L.) au chemat în judecată pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acestora la transmiterea dosarului înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 22501/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul, teren în suprafaţă de 822 mp, situat în Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la definitivarea raportului de evaluare, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorilor autorităţilor pârâte.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 195 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii Ţ.V., Ţ.M.C. şi Ţ.B.L. împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Instanţa a admis acţiunea formulată de Ţ.V., Ţ.M.C. şi Ţ.B.L. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, dosarul reclamanţilor conţinând dispoziţia nr. 1029 din 24 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piatra-Neamţ şi înregistrat la pârâtă sub nr. 22105/CC, unui evaluator ori unei societăţi de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
De asemenea, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, în termen de 30 de zile de la definitivarea raportului de evaluare, decizia reprezentând titlul de despăgubire, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului pârâtei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în soluţionarea notificării nr. 104 din 9 iulie 2001 formulate de reclamanta Ţ.V. şi de Ţ.L., Primarul municipiului Piatra-Neamţ a propus, prin dispoziţia nr. 1029 din 24 mai 2006 acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Piatra-Neamţ. Instanţa a reţinut că Ţ.L. a decedat la data de 25 ianuarie 2003, iar moştenitorii săi sunt Ţ.B.L. şi Ţ.M.C.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că dosarul aferent dispoziţiei nr. 1029 din 24 mai 2006 a fost transmis pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat sub nr. 003837 din 6 iulie 2006. Parcurgerea etapei transmiterii şi înregistrării dosarului - etapă reglementată de art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - a fost confirmată şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a precizat că dosarul a fost înregistrat sub un alt număr, 22105/CC, fără însă a preciza data înregistrării.
A reţinut instanţa şi faptul că cea de-a doua etapă, reglementată de art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a fost, de asemenea, parcursă, astfel cum rezultă din susţinerile pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Etapa evaluării, reglementată de art. 16 alin. (5) şi (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în legătură cu care s-a născut litigiul de faţă, nu a fost demarată, pârâta invocând ordinea stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit acestei din urmă decizii, dosarele transmise Secretariatului Comisiei se împart în două categorii: dosarele transmise anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după această dată.
Atât transmiterea dosarului către evaluator ori către societatea de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, cât şi emiterea titlului de despăgubire sunt stabilite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum rezultă din art. 16 alin. (5), respectiv art. 3 lit. a), art. 5 lit. d) şi art. 13 lit. a). Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are atribuţii în privinţa niciunuia dintre cele două capete de cerere ale acţiunii, aceasta fiind autoritatea care, potrivit art. 131 al Titlului VII, coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile de emitere a titlurilor de plată (iar nu a titlurilor de despăgubire), a titlurilor de conversie, de realizare a conversiei în acţiuni şi de achitare a despăgubirilor în numerar.
Totodată, sunt de avut în vedere atribuţiile acestei autorităţi, astfel cum sunt reglementate prin art. 2 din H.G. nr. 361/2005 înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; sub aspectul analizat în cauză, autoritatea pârâtă asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [lit. j)]. Prin urmare, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de această pârâtă.
Art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede transmiterea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar alin. (7) al art. 16 prevede că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Pentru niciuna dintre cele două activităţi, legea nu prevede vreun termen de realizare, singurele dispoziţii normative sub aspectul transmiterii dosarului în scopul realizării evaluării fiind cele emise de însăşi autoritatea care este chemată să aplice dispoziţiile art. 16 menţionate, respectiv dispoziţiile conţinute în Decizia nr. 2815/2008. Principiul prevăzut în art. 2 al acestei decizii - al transmiterii dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor - este unul echitabil, însă, dreptul de proprietate al reclamanţilor, garantat de Constituţia României şi de Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este în mod vădit încălcat prin prelungirea nejustificată a procedurilor administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 245/2008.
O autoritate în atribuţiile căreia intră transmiterea dosarului spre evaluare şi emiterea titlului de despăgubire nu se poate apăra, după 5 ani de la momentul în care entitatea notificată i-a transmisă dosarul, invocând dispoziţii normative pe care ea însăşi le-a adoptat şi care dau doar o aparenţă de legalitate a propriei activităţi.
A apreciat instanţa că în cauza de faţă complexitatea procedurilor administrative nu permite aplicarea termenului de 30 de zile reglementat de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, dar nici nu justifică o durată de 5 ani pentru a face aplicabile dispoziţiile unei legi, în esenţă, reparatorie. Titlurile de despăgubire trebuie emise într-un termen rezonabil, în acord cu dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu jurisprudenţa convenţională care are în vedere, nu numai procedurile judiciare, ci şi pe cele administrative.
În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii amenzii reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că nu pot reţinute susţinerile pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dispoziţiile în discuţie sunt incidente doar în situaţia în care există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Teza contrară este consacrată legal prin art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, text care prevede că în toate situaţiile prevăzute de alin. anterioare (1 - 4), inclusiv în situaţia în care autoritatea este obligată să emită un act administrativ cum este, în cauză, titlul de despăgubire - instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, pe lângă termenul pentru executare, precum şi amenda prevăzută de art. 24 alin. (2).
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că în mod greşit a fost obligată pârâta să transmită în termen de 30 de zile dosarul reclamanţilor conţinând dispoziţia emisă de primar şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de evaluare.
S-a arătat că autoritatea încheie contracte de prestări servicii cu societăţile de evaluatori sau evaluatorii, precum şi anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării, care este de 20 de zile, de la primirea dosarului.
Recurenta a precizat că între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite, iar acestea pot formula obiecţiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă şi să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptăţite, cât şi Comisiei Centrale, cu menţiunea că obligaţia de a comunica raportul de evaluare, precum şi răspunsul la eventualele obiecţiuni revin evaluatorului desemnat şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura sancţiunea amenzii de 20%, aplicată conducătorului autorităţii, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte.
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că prin notificarea nr. 72/N din 11 iulie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Piatra-Neamţ, iar prin dispoziţia nr. 1029 din 24 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piatra-Neamţ, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 22105/CC, în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanţilor se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă.
Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamanţi şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acestora într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceştia privesc cu speranţă legitimă.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională."
Recursul autorităţii urmează a fi admis numai pe aspectul obligării conducătorului C.C.S.D. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, Înalta Curte constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Înalta Curte reţine că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc cu rigoare şi sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrag acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii.
Sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorităţi să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Din analiza actelor şi înscrisurilor, aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte a reţinut că pe calea acţiunii principale, ce are ca obiect obligarea autorităţii la emiterea titlului de despăgubire nu poate fi solicitată, în subsidiar, aplicarea conducătorului autorităţii publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, întrucât numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii de obligare a autorităţii la emiterea titlului de plată şi neexecutarea acesteia în termenul legal se poate solicita aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste motive, recursul autorităţii va fi admis în temeiul art. 312 C. proc. civ., în sensul că va fi înlăturată sancţiunea amenzii de 20%, aplicată conducătorului autorităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 195 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% conducătorului autorităţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4381/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4415/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
