ICCJ. Decizia nr. 4442/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4442/2012
Dosar nr. 785/45/2011
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. 1699/99/2011 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 795 din 17 mai 2011, reclamantul S.V. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Pensii Publice Iaşi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea Legii nr. 263 din 12 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi să constate că se află într-o stare de discriminare.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, asupra căreia instanţa s-a pronunţat cu prioritate.
Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 334 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Pensii Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.”
Această posibilitate exhibată de textul legal citat nu vizează şi legile, instanţa de contencios administrativ nefiind abilitată potrivit competenţelor sale să se pronunţe asupra constituţionalităţii unei legi sau să o anuleze, aşa cum solicită reclamantul.
În sensul celor precizate s-a structurat jurisprudenţa de contencios administrativ, fiind statuat că legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe calea principală, printr-o acţiune introdusă exclusiv cu acest scop.
Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-l motiva în drept.
În contextul unei ample prezentări a situaţiei de fapt, incluzând redarea conţinutului cererii de chemare în judecată şi a înfăţişării argumentelor proprii cu referire la problemele ce au condus la situaţia în care se află, recurentul, în esenţă, a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare motivele invocate în cererea sa, prin care a arătat că se află într-o situaţie discriminatorie, întrucât, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii i-au fost suprimate, în mod abuziv, drepturile acordate în baza Legii nr. 250/2007, în vigoare la data pensionării sale, Guvernul României încălcând cu bună ştiinţă dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 şi art. 21 din Constituţia României.
Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în mod corect a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curteconstată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul–reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Legii nr. 263 din 12 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În raport cu obiectul litigiului dedus judecăţii, instanţa de fond a stabilit în mod judicios că demersul reclamantului este inadmisibil.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul că: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
Astfel cum în mod explicit distinge şi textul de lege, măsura legală a anulării vizează exclusiv actele administrative, în accepţiunea conferită acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, actul a cărui anulare se solicită, respectiv, Legea nr. 263 din 12 decembrie 2010 privind sistemul public de pensii, nu este un act administrativ, ci un act juridic emis de autoritatea puterii legislative, Parlamentul României, în exercitarea atribuţiilor sale, act supus unui regim juridic de drept constituţional, potrivit art. 146 din Constituţie, fiind exceptat controlului judecătoresc.
Prin urmare, în mod corect, a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, recurentul neavând posibilitatea de ataca prevederile unei legi prin acţiune directă, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau interes legitim.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate aceste considerente şi reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinţei nr. 334 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4438/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4445/2012. Contencios → |
|---|
