ICCJ. Decizia nr. 4444/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 4444/2012
Dosar nr. 43783/2/2010
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la 26 mai 2009, reclamanta Cabinet avocat D.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice sector 4 Bucureşti, să se dispună anularea Ordinelor nr. 2089/2006 şi nr. 1311/2008 emise de Ministerul Finanţelor pentru aprobarea procedurii de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori privind obligaţiile fiscale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că ordinele contestate au fost emise cu încălcarea actelor normative de rang superior care au constituit temeiul lor juridic, ceea ce a determinat obligarea sa nelegală la plata unor majorări de întârziere aferente impozitelor, contribuţiilor sociale şi altor venituri ale bugetului general consolidat, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2006 - 25 septembrie 2008 prin Deciziile nr. 1/2008 emise de Administraţia Finanţelor Publice sector 4 Bucureşti, menţinute prin Decizia nr. 52 din 9 februarie 2009 de soluţionare a contestaţiei întocmită de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Reclamanta a învederat că, deşi cele două ordine au fost date în aplicarea C. proc. fisc., autoritatea emitentă nu a avut în vedere că nu pot fi depăşite limitele legii şi nici nu se poate adăuga la lege prin actul administrativ normativ, al cărui scop este acela de explicitare şi de aplicare a legii.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 5396 din 27 septembrie 2011, prin care a respins acţiunea împotriva pârâtelor Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 4 Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive a celor două pârâte, constatând că acestea nu au legitimare procesuală în raport cu obiectul acţiunii formulată de reclamantă.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, reţinându-se că Ordinele nr. 2089/2006 şi nr. 1311/2008 nu conţin dispoziţii care să contravină dispoziţiilor art. 114 din C. proc. fisc., actul normativ cu putere de lege în baza căruia au fost emise.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta nu a indicat motivele de nelegalitate şi nici prevederile considerate nelegale, solicitând anularea celor două ordine în integralitatea lor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Ordinelor nr. 2089/2006 şi nr. 1311/2008 emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a respins cu încălcarea legii cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea demersului formulat în baza Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011, dată fiind legătura dintre dreptul dedus judecăţii şi cel care face obiectul cererii de anulare a majorărilor de întârziere.
Pe fondul cauzei, recurenta a criticat soluţia de respingere a acţiunii, arătând că nelegalitatea celor două ordine contestate este consecinţa nerespectării dispoziţiilor art. 114 alin. (4) - (6) din C. proc. fisc., în aplicarea cărora au fost emise.
În măsura în care cele două ordine sunt invocate ca temei pentru sancţionarea sa, recurenta a arătat că dispoziţiile lor contravin legii, pentru că majorările de întârziere se datorează numai în cazul neplăţii sau plăţii cu întârziere a obligaţiilor fiscale, iar nu şi în situaţia îndreptării erorilor din documentele de plată. Din acest motiv, recurenta a precizat că, deşi s-a constatat că a achitat în termen legal toate impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, prin Deciziile nr. 1 din 23 octombrie 2008, Serviciul evidenţa de plătitori din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 a stabilit nelegal obligaţia sa de a plăti majorări de întârziere în sumă de 3.010 lei, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2006 - 25 septembrie 2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Instanţa de fond nu a fost sesizată cu o cerere de suspendare a cauzei în perioada de soluţionare a cererii adresată de recurenta-reclamantă Administraţia Finanţelor Publice sector 4 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 30/2011, astfel că prima critică formulată în recurs este lipită de obiect.
Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a solicitat numai acordarea unui termen pentru soluţionarea cererii de anulare a majorărilor de întârziere în baza O.G. nr. 30/2011 şi deci în cauză nu a fost formulată o cerere de suspendare a judecării pricinii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se constată că soluţia de respingere a acţiunii în anulare este legală şi temeinică, iar criticile aduse în recurs sunt neîntemeiate.
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea Ordinelor nr. 2089/2006 şi nr. 1311/2008 emise de Ministerul Finanţelor Publice pentru aprobarea procedurii de îndreptare a erorilor materiale din documentele de plată întocmite de debitori privind obligaţiile fiscale, întrucât nu se reţine existenţa unei neconformităţi între aceste două acte administrative cu caracter normativ şi dispoziţiile art. 114 alin. (4) - (7) C. proc. fisc. pentru aplicarea cărora au fost întocmite.
Atât dispoziţiile art. 114 alin. (4) - (7) din C. proc. fisc., cât şi cele două ordine emise în executarea lor nu prevăd plata de majorări de întârziere în cazul îndreptării erorilor materiale din documentele de plată, fiind reglementată numai sancţiunea decăderii pentru situaţia în care cererea nu este depusă în termen de un an de la data plăţii.
În consecinţă, recurenta-reclamantă nu a dovedit motive de nelegalitate pentru cele două ordine contestate şi nici vătămarea adusă prin această reglementare unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ceea ce era necesar ca o condiţie de admitere a acţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât se constată că recurenta-reclamantă a contestat Deciziile nr. 1/2008 întocmite de Administraţia Finanţelor Publice sector 4, menţinute prin Decizia nr. 52 din 9 februarie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti cu privire la obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în sumă de 3.010 lei, calculate în perioada 25 ianuarie 2006 - 25 septembrie 2008 şi aceste acte administrativ fiscale s-au întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 120 C. proc. fisc., iar nu pe cele două ordine cu caracter normativ pentru care a fost formulată prezenta acţiune în anulare.
Pentru aceleaşi considerente, se constată că nu se impune a mai fi examinate susţinerile din recurs privind nelegalitatea Deciziilor nr. 1/2008 şi nr. 52 din 9 februarie 2009, care constituie obiectul unei alte proceduri judiciare sau cele referitoare la data la care se consideră că plata unor obligaţii fiscale a fost efectuată în mod valabil.
Faţă de argumentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Cabinet Avocat D.C. împotriva Sentinţei nr. 5396 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4480/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
