ICCJ. Decizia nr. 4/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 4.365/2012
Dosar nr. 1509/44/2011
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 12/2012 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, şi a dispus suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală x1 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de impunere x2 din 14 noiembrie 2011, a deciziei x3 din 14 noiembrie 2011, de nemodificare a bazei de impunere şi a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii x4 din 14 noiembrie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente după sesizarea în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ unilateral, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezumţia cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cazurile bine justificate au fost definite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ".
Prin urmare, existenţa acestei condiţii ar fi îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice cu privire la prezumţia de nelegalitate a actului administrativ aflat în litigiu.
În cauză, s-a susţinut că există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative a căror suspendare se cere, deoarece, până a antama fondul cauzei, pentru emiterea acestora nu au fost respectate o serie de dispoziţii imperative; atât din O.G. nr. 92/2003, cât şi din Normele de aplicare a acestei ordonanţe ţinând cont de obiectul de activitate al societăţii reclamante - comerţ cu autoturisme şi vehicule uşoare - cod CAEN 4511, pentru care reverificarea fiscală se face în situaţii exprese şi limitativ prevăzute.
S-a constatat că şi cea de a doua condiţie impusă de textul de lege este îndeplinită:
Astfel, paguba iminentă, aşa cum este definită în prevederile art. 2 lit. "s" din Legea nr. 554/2004, se concretizează în speţa de faţă prin aceea că odată indisponibilizată suma de 2.900.000 lei, activitatea economică a societăţii reclamante este paralizată pentru viitor, putând conduce la falimentul acesteia, cu consecinţe nefaste asupra derulării contractelor şi a veniturilor personalului angajat.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, D.G.F.P. Brăila, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC F.S. SRL Brăila.
În motivele de recurs se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv art. 129 alin. (1) C. proc. civ., art. 1169 C. civ., dar şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată şi a raportului de inspecţie fiscală contestate, s-a arătat că în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale s-a stabilit că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, iar suspendarea executării actului constituie o situaţie de excepţie.
Până la o eventuală anulare de către o instanţă judecătorească, actul administrativ bucurându-se de prezumţia de legalitate, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrative atacate reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile, iar în caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, actul administrativ atacat nu a fost pus în executare de către recurentă, deci nu poate exista un caz bine justificat şi nici posibilitatea producerii unei pagube iminente.
Emiterea actelor administrativ-fiscale atacate s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003, iar reclamanta nu se poate sustrage de la plata datoriilor la bugetul de stat, achitarea acestora reprezentând o obligaţie constituţională.
Paguba iminentă şi pretinsa prejudiciere a debitorului nu a fost dovedită cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ.
Faptul că societatea desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor şi că se invocă "o perturbare gravă a activităţii economice", precum şi faptul că au salariaţi,, credite angajate şi contracte în derulare", nu reprezintă un caz bine justificat în accepţiunea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu este un motiv temeinic invocat şi probat pentru prevenirea unei pagube iminente, mai ales că societatea a recunoscut că este solvabilă.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, în speţă, a art. 129 alin. (11) din O.G. nr. 92/2003 dar şi cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe.
Instanţa de fond a dispus suspendarea efectelor Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. x4 din 14 noiembrie 2011, deşi împotriva acesteia se poate formula contestaţie la executare, iar suspendarea nu se poate dispune decât de instanţa competentă care ar fi Judecătoria Brăila.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond s-a solicitat suspendarea raportului de inspecţie fiscală, deciziei de impunere, dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, deciziei de nemodificare a bazei de impunere şi a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii întocmite de organele fiscale ca urmare a controlului efectuat la SC F.S. SRL Brăila, iar instanţa de fond a admis cererea reclamantei.
Suspendarea actului administrativ ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei "cazului bine justificat";
- să se facă dovada "pagubei iminente".
Cu privire la primele două condiţii se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestaţie la 9 decembrie 2011 împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P. Brăila.
"Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În privinţa cazului bine justificat, deşi recurenta afirmă că emiterea actelor administrativ-fiscale atacate s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003, nu a răspuns criticilor formulate de reclamant şi care s-ar circumscrie acestei noţiuni.
Astfel, la dosarul instanţei de fond a fost depus procesul-verbal încheiat la 14 iunie 2011 de către D.G.F.P. Brăila, în urma unui control inopinat şi ale cărui concluzii sunt contrare actelor contestate în prezenta cauză, astfel că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică în privinţa reţinerii cazului bine justificat.
Paguba iminentă, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material, previzibil şi viitor ce s-ar crea prin executarea actului administrativ.
Referitor la paguba iminentă, chiar dacă recurenta a invocat faptul că societatea reclamantă desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor, aceasta nu are nicio legătură cu prezenta cauză, având în vedere că reclamanta nu are un asemenea obiect de activitate, ci activitatea desfăşurată a constat în vânzarea de autovehicule second-hand achiziţionate în Comunitatea Europeană şi de pe piaţa internă, piese auto şi accesorii, precum şi din activitatea de prestări servicii (închiriere autovehicule).
Şi în ceea ce priveşte această condiţie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică deoarece prin actele atacate s-au stabilit obligaţii bugetare de 2.742.068 lei TVA şi 227.434 lei, majorări de întârziere, iar potrivit actelor depuse la dosar, cifra de afaceri pentru anul 2010 a fost de 4.137.002 lei.
În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. fisc. şi încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, se constată că acestea sunt lipsite de interes.
Într-adevăr, instanţa de fond a dispus, alături de suspendarea raporturilor de inspecţie fiscală x1 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de impunere x2 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de nemodificare a bazei de impunere x3 din 14 noiembrie 2011 şi a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii x4 din 14 noiembrie 2011 deşi dispoziţiile art. 129 alin. (11) C. proc. fisc. prevăd că "Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172".
Dar, în condiţiile în care a fost menţinută măsura suspendării actelor administrativ-fiscale emise de organele de control, nu se mai impune de către instanţa de recurs, disjungerea acestui capăt de cerere privind suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şi trimiterea lui la instanţa competentă să-l soluţioneze.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila împotriva Sentinţei nr. 12 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4328/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 4444/2012. Contencios → |
|---|
