ICCJ. Decizia nr. 4274/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4274/2012
Dosar nr. 59162/3/2010
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.V.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele U.M.F.C.D. şi F.M.D. anularea deciziei din 13 octombrie 2010 a Rectorului U.M.F.C.D., anularea statului de funcţii privind disciplina Perfecţionare şi Reabilitare Orală şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul obligării Universităţii la refacerea statului de funcţii de la Disciplina Reabilitare orală, cu revenirea orelor didactice care aparţin de drept acestei discipline; s-a mai solicitat suspendarea deciziei atacate şi a statului de funcţii de la disciplina Perfecţionare şi Reabilitare Orală.
Prin Sentinţa civilă nr. 500 din 8 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocate de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că reglementările legale în baza cărora este organizată şi funcţionează pârâta îi conferă acesteia calitatea de instituţie publică centrală, aspect de natură a atrage incidenţa art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 2743 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompeteţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei soluţii, Curtea a arătat, în esenţă, că pârâta U.M.F.C.D. este asimilată unei autorităţi publice locale.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la anularea unui act emis de către organele de conducere ale unei instituţii de învăţământ superior, şi anume U.M.F.C.D.
Pârâta poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
U.M.F.C.D. este o instituţie de învăţământ superior de stat, cu personalitate juridică, de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 1/2011, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevede că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, are competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
Potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În aceste condiţii, având în vedere şi soluţia de principiu adoptată de plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituţiile de învăţământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorităţi publice locale, Înalta Curte va respinge argumentul potrivit căruia pârâta ar avea calitatea de autoritate publică centrală.
Astfel, în speţa de faţă, devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel."
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta N.V.R. în contradictoriu cu pârâtele U.M.F.C.D. şi F.M.D. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4209/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4297/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
