ICCJ. Decizia nr. 4297/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 4297/2012
Dosar nr. 691/59/2011
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul T.D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, a solicitat anularea Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române din 26 noiembrie 2010 şi a Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/4381 din 23 decembrie 2010.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia Şefului IGPR din 26 noiembrie 2010 a fost sancţionat disciplinar cu "MUSTRARE SCRISĂ" pentru o pretinsă faptă constând în aceea că nu ar fi întocmit o analiză privind situaţiei operative de la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor pe linie de contrabandă, deşi conducerea IPJ Timiş a analizat succint situaţia operativă, iar pentru eficientizarea activităţii a dispus măsuri operative inclusiv nominalizarea a 2 ofiţeri cu responsabilităţi pe această linie de muncă, astfel încât nu se justifică şi nu se poate reţine în sarcina sa sancţiunea aplicată, neexistând în concret vreo faptă care să constituie abatere disciplinară.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că prin faptele sale, comisarul de poliţie T.D. a încălcat prevederile art. 25 alin. (1) pct. 3 din O.M.A.I. nr. S/253 din 1 iunie 2004.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte primul capăt de cerere având în vedere că se solicită anularea Dispoziţiei şefului I.G.P.R. nr. x, pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, învederând că nu are calitatea de emitent al actului administrativ contestat.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 95 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi respinge acţiunea faţă de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi, pe cale de consecinţă, anulând Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/4381 din 23 decembrie 2010 şi Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române din 26 noiembrie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş este întemeiată, întrucât niciunul din actele atacate nu este emis de către pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, astfel încât acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Curtea de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că unul din petitele acţiunii are ca obiect ordinul emis de MAI, respectiv Ordinul nr. II/4381 din 23 decembrie 2010, pentru capătul de cerere vizând anularea Dispoziţiei din 26 noiembrie 2010 calitate de pârât având autoritatea care a emis actul, respectiv Inspectorul General al Poliţiei Române.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia I.G.P.R. din 26 noiembrie 2010 s-a reţinut că reclamantul, având funcţia de şef serviciu la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş a săvârşit abaterea disciplinară constând în faptul că în luna ianuarie 2010 nu a întocmit o analiză privind elementele situaţiei operative de la nivelul serviciului, cu ocazia stabilirii liniilor de muncă pentru inspectorii principali D.A. şi R.O.
Cu privire la motivarea în drept a dispoziţiei de sancţionare, judecătorul fondului a constat că doar art. 4 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 665/2008 face trimitere la îndeplinirea unei anumite atribuţii în cursul lunii ianuarie a fiecărui an, însă, responsabilitatea întocmirii fişei postului, revine, potrivit alin. (4) al articolului menţionat, şefului nemijlocit al titularului postului, respectiv domnului comisar şef de poliţie C. P., la aceea dată şef Birou 2 din cadrul SIF Timiş, fapt necontestat de niciuna dintre părţi.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că dispoziţiile art. 25 alin. (1) pct. 3 din Ordinul MAI nr. S/253 din 1 iunie 2004, se referă la liniile de muncă la nivelul structurilor judeţene, ceea ce presupune o analiză la nivelul întregului inspectorat, iar nu o analiză vizând anumite persoane, această deosebire având relevanţă pentru a stabili cărei structuri îi revenea sarcina efectuării analizei necesare stabilirii liniilor de muncă, fiind astfel evident că nu-i poate fi imputată reclamantului, şef al unui serviciu, neefectuarea unei analize la nivel de inspectorat.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că din conţinutul art. 25 alin. (1) pct. 3 din Ordinul MAI nr. S/253 din 1 iunie 2004 rezultă că acesta vizează anumite tipuri de infracţiunii, respectiv frecvenţa lor, genurile de fraude semnalate, existenţa condiţiilor concret de favorizare a comiterii, numărul ridicat, gradul de periculozitate, prin urmare articolul pretins încălcat de către reclamant se referă la elementul infracţional iar nu la anumite persoane care activează în domeniul respectiv.
Prima instanţă a apreciat că modul în care a fost descrisă abaterea disciplinară, într-o manieră evazivă şi abstractă, nu permite încadrarea ei nici în exigenţele dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 665/2008, întrucât acestea se referă la atribuţiile altei persoane, nici în cadrul dispoziţiilor alin. (1) pct. 3 din Ordinul MAI nr. S/253 din 1 iunie 2004 întrucât acestea se referă la stabilirea liniilor de muncă, respectiv la stabilirea tipurilor de infracţiunii ce cad în sarcina diverselor compartimente ale inspectoratelor.
În fine, instanţa de fond a constatat că din actele aflata la dosar nu rezultă că înainte de desemnarea celor doi inspectori i s-ar fi solicitat reclamantului vreo analiză, aşa încât nu poate fi reţinută nici pretinsă nerespectare a Cap. D, pct. 2 din fişa postului reclamantului, iar fapta reţinută în sarcina reclamantului, respectiv lipsa unei analize, nu echivalează cu omisiunea de a dispune "măsuri necesare exercitării în condiţii legale de către ofiţeri a atribuţiilor de serviciu".
Recursul
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, au declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererilor de recurs, pârâtele Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române - au arătat în esenţă următoarele:
- În mod neîntemeiat instanţa de fond a apreciat că analiza necesară stabilirii liniilor de muncă la Serviciul de Investigare a Fraudelor nu îi poate fi imputată reclamantului, ci trebuia efectuată la nivel de inspectorat.
Din art. 25 alin. (1) pct. 3 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/253 din 1 iunie 2004 - rezultă că stabilirea liniilor de muncă trebuia efectuată la nivelul serviciului pe care îl conducea reclamantul, nicidecum la nivelul inspectoratului judeţean de poliţie.
- Arată recurenţii că redarea diferită a abaterii disciplinare este explicată prin faptul că din punct de vedere procedural, suntem în prezenţa unor etape diferite ale cercetării disciplinare, efectuate de persoane diferite, cu exprimări diferite. Ofiţerul care a fost desemnat prin dispoziţia inspectoratului general al Poliţiei Române să efectueze cercetarea a concluzionat şi a reţinut ca abatere disciplinară numai ceea ce s-a desprins din ansamblul probelor administrate în cauză.
- S-a mai arătat că la individualizarea sancţiunii disciplinare au fost luate în considerare toate elementele prevăzute de art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, constatându-se că reclamantul-intimat a mai fost sancţionat disciplinar tot cu "mustrare scrisă" prin Dispoziţia IGPR nr. 3285 din 19 iulie 2010.
În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziţia I.G.P. din 26 noiembrie 2010 s-a reţinut că reclamantul, având funcţia de şef serviciu la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş a săvârşit abaterea disciplinară constând în faptul că în luna ianuarie 2010 nu a întocmit o analiză privind elementele situaţiei operative de la nivelul serviciului, cu ocazia stabilirii liniilor de muncă pentru inspectorii principali D.A. şi R.O. în justificarea reţinerii abaterii menţionate, în decizia contestată s-a arătat că reclamantul a încălcat art. 25 alin. (1) pct. 3 din Ordinul MAI nr. S/253 din 1 iunie 2004, Cap. D, pct. 2 din fişa postului şi art. 4 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 665/2008.
Se reţine că în mod corect instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale aplicabile în cauză raportată la situaţia de fapt.
Potrivit art. 25 alin. (1) pct. 3 din OMAI nr. S/253 din 1 iunie 2004: "stabilirea liniilor de muncă la nivelul structurilor de investigare a fraudelor teritoriale se face diferenţiat, în funcţie de situaţia operativă de pe raza de competenţă a unităţii de poliţie, analizând următoarele aspecte: dacă o anumită categorie de infracţiuni constituie sau nu o problemă, frecvenţa cazurilor, genurile de fraude semnalate de reţeaua informativă, plângeri, reclamaţi şi denunţuri, existenţa condiţiilor concrete de favorizare a comiterii, numărul ridicat al elementelor infractoare sau suspecte bănuite, gradul de periculozitate, etc."
- Cap. D, pct. 2 din Fişa postului nr. S/60179 din 6 aprilie 2010, respectiv: "la nivelul serviciului dispune măsurile necesare exercitării în condiţii legale de către ofiţeri a atribuţiunilor ce le revin";
- art. 4, alin. (3) din O.M.A.I. nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv: "Anual, în cursul lunii ianuarie, precum şi ori de câte ori se produc schimbări semnificative în conţinutul sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor posturilor, condiţiilor specifice de muncă sau cerinţelor posturilor, se va proceda la analiza lor (...) ".
Instanţa de fond a apreciat astfel, corect faptul că art. 25 alin. (1) pct. 3 din OMAI nr. S/253 din 1 iunie 2004 - presupune o analiză la nivelul întregului inspectorat şi nu vizează o analiză doar a anumitor persoane iar art. 4 alin. (3) din OMAI nr. 665/2008 cade în sarcina altei persoane, nu poate fi imputată reclamantei.
Pct. 5 lit. c) din acelaşi ordin se referă la "poliţia de investigare a fraudelor care la nivel teritorial este exercitată de către inspectoratele judeţene de poliţie şi de asemenea neefectuarea acestei analize nu îi poate fi imputată reclamantului.
În mod corect a apreciat instanţa de fond că faptele descrise ca reprezentând abaterea disciplinară săvârşită de reclamant nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale arătate mai sus.
- În ceea ce priveşte redarea în mod diferit a conţinutului abaterii disciplinare reţinute în sarcina reclamantului, această împrejurare îi profită acestuia din perspectiva că nefiind concretizate faptele care i se impută reclamantului, nu se pot stabili circumstanţele săvârşirii acestora şi nici încadrarea lor în dispoziţiile regulamentare. În acest cadru "omisiunea de a dispune măsuri necesare exercitării în condiţiile legale de către ofiţeri a atribuţiilor de serviciu" - este subiectivă atâta vreme cât celor doi inspectori vizaţi nu li s-a reţinut o activitate ilegală pe care reclamantul nu a analizat-o.
- Referitor la individualizarea sancţiunii disciplinare, se reţine că împrejurarea că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar încă o dată cu mustrare scrisă, prin Dispoziţia Inspectoratul General al Poliţiei Române nr. 3285 din 19 iulie 2010 nu are relevanţă referitor la legalitatea şi temeinicia prezentei sancţiuni.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau modificare a sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva Sentinţei nr. 95 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4274/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4328/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
