ICCJ. Decizia nr. 4328/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 4328/2012
Dosar nr. 418/32/2011
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Deciziei nr. 181 din 26 noiembrie 2010 a Baroului Neamţ, precum şi obligarea pârâţilor să emită o decizie de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 23 august 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, că, în urma verificărilor efectuate de avocatul raportor a primit aviz favorabil, iar prin adresa din 18 octombrie 2010 a fost programată la interviu în vederea susţinerii colocviului pentru verificarea cunoştinţelor asupra legislaţiei profesiei de avocat.
A susţinut colocviul în prezenţa unui singur reprezentant al Baroului Neamţ, iar la data de 2 decembrie 2010 i s-a comunicat Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2010, prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat, cu motivarea că nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat.
Contestaţia formulată de către reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Reclamanta a criticat decizia sus-menţionată ca nelegală, arătând, în esenţă, că a primit aviz favorabil de la avocatul raportor şi că primirea în profesia de avocat cu scutire de examen este un drept consacrat, fără a se prevedea alte condiţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 155 din data de 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2012 a Baroului Neamţ şi Decizia nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a obligat pârâtul Baroul Neamţ să emită decizia de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prestaţia reclamantei la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării căilor ulterior de contestare administrativă ori în justiţie, asupra temeiniciei concluziei că "nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat".
Curtea a mai arătat că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării şi analizării cererii reclamantei - rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiţia privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
A mai arătat prima instanţă că aceste dispoziţii conferă persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate dreptul de a fi numite în profesia de avocat cu scutire de examen, şi nu o posibilitate sau o facultate.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând critici care, în esenţă, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurentele susţin că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reţinând că aceste dispoziţii legale conferă reclamantului de jure intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Mai susţin recurentele, că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase anterior.
Menţionează recurentele şi faptul că participarea reclamantei la interviul de verificare a cunoştinţelor constituie o achiesare la ideea de verificare statutară, cât şi o asumare a modalităţii concrete de desfăşurare, astfel încât actele atacate sunt şi rezultatul propriilor acţiuni.
De asemenea, se menţionează că sentinţa recurată este nelegală întrucât comisia în faţa căreia a fost susţinut interviul de către reclamantă a constatat că aceasta nu şi-a însuşit cunoştinţele referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, astfel că atât Decizia nr. 181/2010 a Baroului Neamţ, cât şi Decizia nr. 206/2011 a Consiliului U.N.B.R. sunt legale şi temeinice, impunându-se admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate.
În sensul motivelor de recurs, recurenta U.N.B.R. a formulat şi concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în recursuri şi a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Se menţionează că recurentul Baroul Neamţ a acţionat în mod discreţionar prin respingerea cererii de primire în profesie în modalitatea solicitată şi nu a depus la dosarul cauzei nicio probă referitoare la susţinerile potrivit cărora nu şi-a însuşit cunoştinţele referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deşi această probă a fost solicitată de instanţa de fond.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte analizând recursurile în raport de criticile formulate, de apărările părţilor, de probele de la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acestea sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 republicată (2), potrivit cărora: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen. b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".
De asemenea, este necontestat că intimata-reclamantă a fost supusă unui interviu (colocviu) privind verificarea cunoştinţelor asupra legislaţiei profesiei de avocat pentru ziua de 30 octombrie 2010 la sediul Baroului Neamţ.
Prin Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Neamţ, a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a reclamantei, reţinându-se în cuprinsul acesteia că, în raport de rezultatul la interviul (colocviul) susţinut, reclamanta "nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat".
Transcriptul sau orice altă probă materială referitoare la interviul (colocviul) susţinut de intimata-reclamantă nu au fost depuse la dosarul cauzei, deşi potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, autoritatea pârâtă în cauză avea obligaţia să trimită pentru termenul stabilit de instanţă întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actelor contestate, aceasta fiind citată în acest sens, dovadă fiind procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare ce se află la dosarul cauzei (dosar fond).
De astfel, aceste probe nu au fost depuse la dosarul cauzei nici până la soluţionarea irevocabilă a acesteia.
Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/ soluţionării cererii de către reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995, republicată [2], la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condiţiile enumerate la alin. (2) lit. a) şi lit. b).
Instanţa de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar.
Astfel, se explică şi se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaţilor din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
În altă ordine, aceste dispoziţii legale şi statutare nu au fost în vreun fel declarate neconstituţionale, anulate sau constatată nelegalitatea acestora prin admiterea vreunei excepţii de nelegalitate în prezenta cauză.
Deci, faţă de cele reţinute, Baroul Neamţ, în mod legal şi regulamentar a procedat la verificarea respectivă, în forma interviului oral, aşa cum a organizat-o, la care reclamanta a participat, fără să o conteste.
În cauză, însă, autorităţile pârâte, astfel cum s-a reţinut anterior, nu au depus documente în legătură cu realizarea interviului în cadrul căruia au fost verificate cunoştinţele privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului transparenţei activităţilor specifice adoptării/ emiterii actelor administrative.
Astfel fiind, afirmaţia din considerentele Hotărârii nr. 181/2010, că intimata-reclamantă nu şi-ar fi însuşit cunoştinţele privind legislaţia specifică profesiei de avocat, nu se susţine şi nu este motivată, astfel încât realizarea interviului respectiv nu poate fi sustrasă de sub o puternică bănuială de arbitrariu.
Deci, dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au conferit persoanelor care îndeplinesc condiţiile respective un drept de acces în profesia de avocat în condiţiile în care autorităţile competente au primit de la legiuitor un drept discreţionar de apreciere. Exercitarea dreptului de apreciere trebuie însă realizată în limitele stabilite prin Statutul profesiei de avocat în mod transparent şi motivat.
Cum în cauza de faţă, respectarea acestor condiţii nu a fost probată, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că neprimirea în profesie a intimatei-reclamante reprezintă un refuz nejustificat, actele administrative atacate fiind nelegale.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ împotriva Sentinţei civile nr. 155 din data de 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4297/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
