ICCJ. Decizia nr. 4459/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4459/2012
Dosar nr. 9551/30/2008
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 791 din 20 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9551/30/2008, Tribunalul Timiş a declinat la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. TIMIŞ.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut că obiectul dedus judecăţii este anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina reclamantei în suma de 789.745 RON, peste plafonul de 500.000 RON, astfel încât competenţa materială aparţine secţiei contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara, prin Încheierea de la termenul din 20 ianuarie 2010 a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în condiţiile art. 1551 C. proc. civ., având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, de a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în probaţiune în dosarul tribunalului.
Prin Sentinţa nr. 156 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a constatat perimată judecarea cauzei.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de fond a constatat că de la data de 20 ianuarie 2010 şi până la data de 28 februarie 2011, când pârâta D.G.F.P. Timiş a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în vederea perimării acţiunii, cauza a stat în nelucrare din vina reclamantei, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel sau recurs, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială, iar conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constatată la cerere sau din oficiu, fiind o excepţie de ordine publică.
Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, instanţa reţine că sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera instituţia juridică a perimării în condiţiile art. 248 şi urm. C. proc. civ., motiv pentru care va constata perimată judecarea cauzei.
Împotriva Încheierii de suspendare din 20 ianuarie 2010 şi a Sentinţei nr. 156 din 7 aprilie 2011, au declarat recurs SC P.C.L. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC M. SRL şi M.G., administrator statutar, în temeiul art. 305 pct. 5, 7 şi 9 C.proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut că la data de 8 octombrie 2009, anterior pronunţării Încheierii de suspendare a judecăţii cauzei din data de 20 ianuarie 2011, dispusă în temeiul art. 1551 C.proc. civ., s-a deschis procedura simplificată de insolvenţă a SC M. SRL, fiind numit în cauză lichidatorul judiciar SC P.C.L. SPRL.
Precizează recurenţii că nu au avut cunoştinţă de pronunţarea hotărârilor atacate, deoarece lichidatorul judiciar numit în cauză nu a fost citat niciodată în dosar, iar contractul de asistenţă juridică al avocatului ales a încetat la momentul deschiderii procedurii.
În opinia recurenţilor, cele două hotărâri atacate sunt pronunţate cu încălcarea dreptului la apărare, procedura de citare fiind grav încălcată, motiv pentru care au solicitat repunerea în termenul de recurs.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de repunere în termen a recursului şi pe cale de consecinţă, să se constate că recursul este tardiv formulat, în raport de prevederile art. 253 alin. (2) C.proc. civ.
Analizând cererea de repunere în termenul legal de recurs, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., "neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei", iar alin. (2) prevede că " în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării şi în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele de împiedicare".
În primul rând, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Deşi recurenţii aveau obligaţia de a îndeplini actul de procedură în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen urmând a fi arătate şi motivele împiedicării, în cauză nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
De asemenea, este de remarcat faptul că nici motivul invocat în susţinerea cererii de repunere în termen, ca reprezentând "o împrejurare mai presus de voinţa părţii" nu a fost dovedit, astfel că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Din actele aflate la dosar, rezultă că instanţa nu a fost notificată cu privire la situaţia juridică a societăţii recurente, sub aspectul procedurii insolvenţei, astfel că nu i se poate imputa neîndeplinirea actelor de procedură faţă de lichidatorul judiciar numit în cauză, dimpotrivă, atitudinea procesuală a recurenţilor demonstrând lipsa de diligenţă în desfăşurarea şi finalizarea procesului.
Ca şi consecinţă a respingerii cererii de repunere în termen, va fi admisă excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2010 şi a Sentinţei nr. 156 din 7 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi va fi respins recursul ca tardiv formulat.
Din actele dosarului rezultă că Încheierea de suspendare a judecăţii pronunţată la data de 20 ianuarie 2010, putea fi atacată cu recurs pe toată perioada suspendării, în temeiul art. 2441 C. proc. civ. Cum însă judecata a fost reluată prin cererea de repunere pe rol, rezultă că recursul formulat este tardiv.
Iar în ceea ce priveşte sentinţa recurată, aceasta a fost pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 aprilie 2011, iar recursul a fost înregistrat la 30 mai 2012, termenul legal de declarare a recursului de 5 zile de la pronunţare prevăzut de art. 253 alin. (2) C.proc.civ, fiind cu mult depăşit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P.C.L. SPRL, lichidator judiciar al SC M. SRL şi M.G. împotriva Sentinţei nr. 156 din 7 aprilie 2011 şi a Încheierii din 20 ianuarie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4421/2012. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 4473/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
