ICCJ. Decizia nr. 4369/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4369/2012
Dosar nr. 1042/64/2010
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.B.I.N., în contradictoriu cu Statul Român, prin A.N.R.P., prin C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, având în vedere că în dosarul reclamantului a fost desemnat evaluator SC I.C.
Pârâta A.N.R.P. a formulat, la rândul său, întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.
Prin Încheierea din 21 martie 2011, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi a unit, în baza art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepţia lipsei de obiect cu fondul cauzei.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 174/F/2011 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul D.B.I.N., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., a obligat pârâtele să efectueze demersurile administrative necesare şi, potrivit competenţelor stabilite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să emită, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul fost în proprietatea antecesorilor reclamantului, situat în municipiul Oradea, înscris în C.F. nr. X1 Oradea, nr. top X2 compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 1240 mp, valorificând raportul de expertiză judiciară de evaluare imobiliară nr. X3 redactat de expertul judiciar evaluator proprietăţi imobiliare T.O. De asemenea, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la judecata în fond, 2500 RON costul expertizei judiciare şi 2000 RON onorariu avocat. Instanţa de judecată a respins restul pretenţiilor reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Dosarul fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 5729/CC. Dosarul de despăgubire menţionat a fost analizat de personalul C.C.S.D. Ca urmare a acestei verificări s-a constatat că, în mod legal, A.V.A.S. a respins cererea de restituire în natură (Decizia nr. 334 din 23 noiembrie 2005), astfel încât în Dosarul nr. 5729/CC a fost desemnat un evaluator autorizat - anume SC I.C., însă la începutul lunii ianuarie 2011, după data primirii primei citaţii de la instanţa de judecată în prezenta cauză, pârâta C.C.S.D. a stabilit că ar fi necesară emiterea unei adrese către A.V.A.S. pentru lămuriri cu privire la cel de-al doilea fost proprietar al imobilului revendicat de reclamant, pentru a se stabili existenţa vreunei legături de rudenie între reclamant şi celălalt coproprietar, fiind emisă Adresa din ianuarie 2011. Corespondenţa amintită vizează stabilirea legăturii de rudenie între reclamantul D.B.I.N. şi D.P., al doilea proprietar tabular al imobilului revendicat.
Raportul de evaluare nu a fost întocmit de către societatea evaluatoare desemnată de C.C.S.D., pârâtele comunicând faptul că, în interpretarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea nu o poate efectua decât persoana fizică ori juridică autorizată de C.C.S.D., respectiv de A.N.R.P., instanţa de judecată neavând competenţe în această materie, implicit neputând dispune efectuarea de expertize judiciare de evaluare a imobilelor revendicate sau pentru care se solicită obligarea la despăgubiri.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize judiciare de evaluare a imobilului cu privire la care reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire, pentru că s-a apreciat că aplicarea legilor în sensul de înfăptuire a actului de justiţie şi de soluţionare a litigiilor deduse judecăţii este atributul constituţional al instanţelor de judecată, iar litigiile izvorâte din aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt date prin voinţa expresă a legiuitorului în competenţa curţilor de apel ca instanţe de contencios administrativ. Ca atare, nu a fost reţinută critica formulată de către pârâte cu privire la existenţa unei limitări a sferei atribuţiilor instanţelor de judecată în ceea ce priveşte cererile ce au ca obiect despăgubirile aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, iar afirmaţia pârâtelor conform căreia evaluările pot fi efectuate numai de către evaluatorii agreaţi, desemnaţi, înscrişi la A.N.R.P. şi la C.C.S.D. contravine prevederilor art. 201 - 214 C. proc. civ. ce reglementează regimul juridic al expertizelor, în cadrul secţiunii III privind administrarea dovezilor C. proc. civ.
S-a arătat de către instanţa de fond că dispoziţiile procedurale sunt explicite în sensul prevalenţei expertizelor efectuate de experţii judiciari, aşadar de experţi independenţi avizaţi de Ministerul Justiţiei în calitate de experţi judiciari conform prevederilor legale. Prin urmare, nici critica privind o inadmisibilitate a dispunerii şi efectuării unei expertize judiciare de evaluare imobiliară nu a fost reţinută.
S-a arătat că jurisprudenţa constantă a Comisiei Europene a Drepturilor Omului împotriva României în materia legilor restituirii proprietăţilor, culminând cu hotărâri precum cea pronunţată în cauza Beian contra România, ilustrează carenţele majore din cadrul normativ, precum şi din cel administrativ în ce priveşte implementarea unitară şi adecvat reparatorie a legislaţiei naţionale din acest domeniu. Depăşirea exagerată a termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor ori de emitere a titlurilor de despăgubire se reflectă în traiectoria integrală a cererilor de acest gen formulate de către solicitanţii îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri, traiectorie ce trenează, în cazul reclamantului, cel puţin din anul 2001, de la data formulării primei cereri de către reclamant la A.V.A.S. pentru restituirea în natură ori în echivalent a imobilului.
S-a apreciat că amânarea emiterii titlului de despăgubire nu este justificată în momentul în care toate cerinţele legii au fost îndeplinite, în măsura în care evaluarea a fost efectuată şi neclarităţile izvorâte din raportul de evaluare au fost soluţionate pe cale administrativă ori pe cale judecătorească.
Conform art. 18 din lege, "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată".
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P.
I. În recursul declarat de C.C.S.D. se critică soluţia instanţei de fond deoarece:
- instanţa nu a analizat în concret aspectele prezentate de recurentă cu privire la situaţia aflată în dosarul de despăgubire transmis de către A.V.A.S., încălcându-se astfel dreptul la apărare.
S-a arătat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în Oradea, C.F. nr. X1, nr. top X2, iar prin Decizia nr. 334 din 23 noiembrie 2005, A.V.A.S., în calitate de entitate notificată a soluţionat notificarea reclamantului şi dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D.
În cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, iar în dosarul aferent cererii reclamantului s-a constatat că notificatorul face dovada calităţii de moştenitor numai de pe urma unuia dintre cei doi coproprietari ai imobilului, imobilul fiind preluat de stat din proprietatea lui D.P. şi D.I.
De aceea, s-a solicitat A.V.A.S. să comunice motivaţia legală care a stat la baza propunerii de acordare de despăgubiri pentru întreg imobilul notificat, să se prezinte certificatul de deces al celuilalt coproprietar - D.P., respectiv certificatul de moştenitor de pe urma acesteia, dar nici până la momentul declarării recursului nu s-au depus aceste înscrisuri.
- instanţa de fond în mod greşit a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză judiciară.
Recurenta a subliniat că măsurile reparatorii se stabilesc numai pentru imobilele pentru care entităţile notificate au propus măsuri reparatorii prin dispoziţii/decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în speţă, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru imobilele pentru care A.V.A.S. a propus acordarea de despăgubiri.
Numai în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabileşte cuantumul măsurilor reparatorii, fiind stabilit numai de către evaluatori aleşi de C.C.S.D., iar în cauză a fost desemnat un asemenea evaluator, însă dosarul nu a fost complet şi nu s-a putut face evaluarea.
În Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt definite standardele internaţionale de evaluare şi evaluatorul, iar instanţa de fond a dispus efectuarea expertizei fără respectarea Titlului VII.
- referitor la obligarea C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON a fost invocat faptul că aceasta a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului şi pretenţiile acestuia şi s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat în principal şi în subsidiar, micşorarea acestora în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii solicitării de emitere a titlului de despăgubire şi a cheltuielilor de judecată.
II. În recursul declarat de A.N.R.P. s-a criticat soluţia instanţei de fond în privinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.
S-a arătat că în art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuţii ale A.N.R.P., dar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire, ci C.C.S.D.
Faptul reţinut de instanţa de fond, conform căreia autoritatea recurentă are legitimitate procesuală, având atribuţii de asigurare a organizării şi funcţionării Secretariatului C.C.S.D., nu poate fi primit în raport de dispoziţiile legale care stabilesc obligaţiile ce revin fiecăreia dintre cele două entităţi, respectiv A.N.R.P. şi C.C.S.D., obligaţii stabilite prin acte normative distincte.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, inclusiv a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu o cerere prin care să fie obligată pârâta la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar la termenul din 10 ianuarie 2011 reclamantul a precizat că pârâte sunt A.N.R.P. şi C.C.S.D.
Cu toate acestea, instanţa de fond a obligat pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P. să efectueze demersurile necesare şi să emită, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce a fost în proprietatea antecesorilor reclamantului, valorificând raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar.
Toate acestea dovedesc că instanţa de fond a dat mai mult decât s-a cerut în condiţiile în care reclamantul a solicitat obligarea la numirea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare iar instanţa de fond a obligat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. care duce la nelegalitatea hotărârii instanţei de fond.
Este adevărat că dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se poate dispune modificarea hotărârii, însă, în raport de argumentele ce vor fi prezentate se impune casarea hotărârii atacate.
Instanţa de fond avea de analizat dacă refuzul C.C.S.D. şi al A.N.R.P. (cele două autorităţi au fost chemate în judecată în calitate de pârâte) de a soluţiona Dosarul reclamantului de despăgubire înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 5729/CC a fost sau nu justificat.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. , hotărârea trebuie să conţină, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile părţilor.
Instanţa de fond, deşi a arătat motivul pentru care C.C.S.D. a solicitat A.V.A.S. probe suplimentare pentru a putea soluţiona dosarul reclamantului, totuşi, nu a făcut nicio referire la acest motiv şi nici de ce a înlăturat aceste susţineri ale pârâtei, dar a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Instanţa de recurs, în lipsa probelor necesare, nu poate stabili dacă există sau nu un refuz nejustificat din partea C.C.S.D. de a întocmi raportul de evaluare în baza căruia să fie emis titlul de despăgubiri.
Potrivit art. 312 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".
Cum în cauză situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită nu se poate proceda la judecarea fondului pricinii şi este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare, pentru a putea stabili dacă refuzul C.C.S.D. de a întocmi raportul de evaluare este justificat, se vor administra probe legate de starea de coproprietate asupra imobilului ce a fost preluat abuziv de stat, se va solicita reclamantului să facă dovada relaţiilor de rudenie dintre acesta şi D.P., celălalt coproprietar al imobilului alături de tatăl său, D.I., certificatul de deces al acesteia şi certificatul de moştenitor, în condiţiile în care aceasta este decedată.
Acestea sunt necesare deoarece, deşi instanţa de fond reţine că imobilul din Oradea a fost proprietatea antecesorilor reclamantului, la dosar nu există dovezi decât privind moştenirea tatălui reclamantului, D.I. şi nu cu privire şi la D.P.
De altfel, în nici un înscris aflat la dosar, reclamantul nu susţine că este moştenitorul lui D.P., nici în notificarea adresată potrivit Legii nr. 10/2001, nici în acţiunea prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a Contractului de donaţie din 1948 şi nici după ce aceste aspecte au fost invocate de către C.C.S.D. ca refuz al soluţionării dosarului său.
Tot la rejudecare, instanţa de fond va trebui să stabilească dacă A.N.R.P. are sau nu calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile H.G. nr. 361/2005, modificată şi completată, şi de ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi având în vedere că atribuţiile A.N.R.P. şi C.C.S.D. sunt stabilite prin acte normative diferite.
În soluţionarea acestei probleme trebuie avută în vedere şi poziţia Instanţei Supreme, secţia contencios administrativ, care a unificat practica neunitară a instanţelor din anul 2010.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi pentru că a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care cuprinde norme speciale prin care s-a stabilit procedura de evaluare (art. 16 alin. (5)) şi de emitere a titlului de despăgubire şi de aceea, nu se poate proceda la stabilirea pe cale judiciară a acestor despăgubiri ce se cuvin în baza Legii nr. 10/2001. Tot în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se prevede că rapoartele de evaluare pot fi contestate de părţi, în procedura desfăşurată în faţa C.C.S.D., iar ulterior, numai deciziile emise de C.C.S.D. vor putea fi contestate în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Existenţa acestei proceduri de evaluare nu încalcă dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la expertiză ca mijloc de probă, ci fiind o normă specială, se aplică cu prioritate.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de A.N.R.P. şi C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 174/F/2011 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4360/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4370/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
