ICCJ. Decizia nr. 4421/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4421/2012
Dosar nr. 12188/2/2010
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Cererea de chemare în judecată
Prin Cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti la data de 13 decembrie 2010, contestatoarea SC O.T. SRL a chemat în judecată intimatul C.N.A. solicitând instanţei, în principal, anularea Deciziei din 23 noiembrie 2010 iar, în subsidiar, reducerea cuantumului sancţiunii la minimul special prevăzut de lege, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5.141 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia formulată de SC O.T. SRL, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia din 23 noiembrie 2010, petenta a fost sancţionată de C.N.A. cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) şi ale art. 71 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Potrivit art. 42 alin. (1): "Orice persoană are dreptul la propria imagine."
Potrivit art. 71 alin. (1): "în programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică; b) asigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate."
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că postul O. şi-a propus să dezbată, pe parcursul mai multor ediţii ale emisiunii "D.D.D.", difuzate în zilele de 28, 29 octombrie şi 1, 2, 9 şi 11 noiembrie 2010, rechizitoriul instrumentat de procurorii D.N.A. în baza căruia dl. D.D. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de şantaj.
Luând în discuţie reclamaţiile ce vizau conţinutul celor şase ediţii ale emisiunii "D.D.D.", s-a constatat că aspectele sesizate de autorul lor, dl. D.M.M., procuror-şef al D.N.A., se confirmă, în sensul că, modalitatea în care petenta a înţeles să abordeze acest subiect a constituit în esenţă, o campanie negativă la adresa D.N.A., cât şi la adresa procurorilor G.B., care a instrumentat cauza penală în care este implicat dl. D.D., şi a d-lui L.P., şeful secţiei la care lucrează procurorul respectiv.
Instanţa a reţinut că susţinerea reclamantei, potrivit căreia Decizia C.N.A. din 23 noiembrie 2010 este nelegală, întrucât aceasta ar fi fost aplicată cu nerespectarea prevederilor legale în materie, respectiv ale art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187 din 2006 coroborat cu art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, nu este întemeiată, deoarece prin dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului, legiuitorul a instituit obligaţia ca, înainte de aplicarea unei sancţiuni pecuniare, să fie emisă o somaţie de intrare în legalitate şi dacă "radiodifuzorul nu se conformează acesteia sau încalcă din nou aceste prevederi", să i se aplice sancţiunea mai aspră, de natură pecuniară, amenda.
Înainte de aplicarea sancţiunii cu amendă în sumă de 20.000 RON prin decizia contestată, reclamanta a fost sancţionată cu 6 somaţii publice prin Deciziile din 9 mai 2008, din 24 iunie 2008, din 10 iulie 2008, din 9 aprilie 2009, din 23 aprilie 2009 şi din 9 decembrie 2009 pentru încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea informării corecte şi la protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, astfel încât această condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului a fost îndeplinită, iar susţinerea petentei potrivit căreia amenda a fost aplicată fără somaţie prealabilă este nefondată.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, susţinerea petentei cu privire la faptul că o parte din expresiile utilizate de realizatorul emisiunii ar constitui judecăţi de valoare emise în exercitarea dreptului la liberă exprimare, nu este fondată, deoarece, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus că între fapte şi judecăţi de valoare trebuie făcută o distincţie clară. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce veridicitatea judecăţilor de valoare nu este susceptibilă demonstrării acestora.
Pentru a se bucura de protecţia oferită de Convenţie, judecăţile de valoare nu trebuie să se bazeze pe fapte inexacte. În acelaşi timp, însă, în ceea ce priveşte afirmaţiile verificabile, Curtea nu ia în considerare numai adevărul obiectiv al acestora, ci şi atitudinea subiectivă a reclamantului rezultând că buna credinţă şi exactitatea afirmaţiilor sunt criterii folosite de Curtea Europeană pentru a determina dacă exercitarea libertăţii de exprimare cu privire la judecăţile de valoare se menţine sau nu în limitele stabilite de art. 10 din Convenţie.
Referitor la încălcarea dreptului la imagine a procurorului G.B., se apreciază că afirmaţiile făcute, inclusiv cele referitoare la modalitatea de accedere în funcţia de procuror a domnului G.B., respectiv studiile absolvite, la presupusa lipsă de independenţă şi de profesionalism, este lipsită de suport obiectiv şi în măsură să influenţeze, în mod negativ, opinia publică cu privire la integritatea magistratului în cauză, cu consecinţa afectării imaginii publice şi a discreditării, precum şi la o scădere a încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar şi de a induce acestora o imagine deformată asupra activităţii şi carierei profesionale a magistraţilor.
Pe parcursul mai multor ediţii ale emisiunii "D.D.D.", au fost făcute comentarii ce vizau starea de sănătate mintală a procurorului G.B., fapt de natură a-i prejudicia grav dreptul la imagine.
În emisiunile din 9 şi, respectiv 11 noiembrie 2010, în contextul unor discuţii pe tema justiţiei în sine şi a justiţiei divine, au fost făcute comentarii susceptibile a reprezenta tentative de intimidare la adresa procurorului G.B., dar şi a celorlalţi magistraţi ce instrumentează cauza.
Petenta a susţinut că l-ar fi invitat pe dl. procuror G.B. pentru a acorda un drept la replică şi că, sub acest aspect ar fi respectat legislaţia audiovizuală.
Dreptul la replică nu este o obligaţie pentru cel lezat, este un beneficiu, o posibilitate de a-şi apăra reputaţia şi imaginea publică.
Posibilitatea sau disponibilitatea pe care o arată moderatorul emisiunii de a acorda dreptul la replică nu este o măsură reparatorie pentru persoana lezată în ce priveşte reputaţia şi imaginea sa publică, iar conţinutul comunicării audiovizuale este supus în continuare controlului C.N.A., care este obligat să asigure, ca garant al interesului public, respectarea pluralismului de idei şi de opinii, protejarea demnităţii umane, informarea corectă a opiniei publice, calitatea programelor.
Faptul că o astfel de persoană înţelege să rămână în pasivitate cu privire la exercitarea dreptului la replică, nu este de natură să stingă dreptul sau obligaţia C.N.A., în calitate de garant al interesului public, de a supraveghea respectarea Legii audiovizualului.
Petenta susţine că decizia de sancţionare a avut în vedere o serie de aspecte, în sensul că a fost sancţionată societatea în calitate de radiodifuzor pentru afirmaţiile făcute de domnul D.D., realizator de programe audiovizuale şi acţionar majoritar la această societate, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a acestuia, susţinere care este nefondată deoarece postul O., ce aparţine petentei, a fost sancţionat pentru încălcarea unor prevederi din legislaţia audiovizuală care au vizat prejudicierea dreptului la imagine, nerespectarea principiului echilibrului şi imparţialităţii şi neasigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate.
S-a reţinut în decizia atacată faptul că, în toate ediţiile difuzate, realizatorul D.D. a prezentat din rechizitoriu numai anumite părţi, aparent în mod aleatoriu, în realitate urmărind să se eschiveze de la prezentarea motivelor avute în vedere de procuror la propunerea de trimitere în judecată pentru două infracţiuni de şantaj, astfel că publicul nu a putut afla în mod clar pentru ce fapte nu se consideră vinovat domnul D.D.
Instanţa de fond a constatat că respectarea principiului imparţialităţii presupune ca radiodifuzorii să informeze telespectatorii în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut în mod imparţial şi echilibrat, în ceea ce priveşte faptele şi evenimentele prezentate şi fără a se aduce atingere dreptului la informare al telespectatorilor. Ca atare, într-o emisiune de dezbatere se pune problema prezentării problemelor de interes public într-un mod imparţial. Respectarea acestui principiu are în vedere că părţile ce dezbat un anumit subiect să-şi poată exprima punctul de vedere în mod echitabil, astfel încât publicul telespectator să-şi poată forma propria opinie în mod liber.
Petenta a considerat că prezentarea publică a unor documente pe postul de televiziune O., ce îl priveau pe dl. G.B., documente ce-l incriminau pe acesta sub aspect penal, nu ar fi fost de natură să îi prejudicieze dreptul la imagine din moment ce nu s-a arătat netemeinicia informaţiilor conţinute de aceste documente; deci, până la proba contrară, dl. procuror G.B. s-ar face vinovat de comiterea faptelor prezentate în denunţul penal, precum şi în cele două scrisori preluate de pe internet, astfel că în privinţa procurorului G.B. nu mai funcţionează prezumţia de nevinovăţie, acesta fiind considerat vinovat până când se va dovedi vinovăţia sau nevinovăţia lui.
Susţinerea petentei în sensul că în decizia de sancţionare se menţionează că realizatorul D.D. a încercat să dezinformeze şi totodată să manipuleze publicul telespectator cu privire la faptul că informaţia din rechizitoriu potrivit căreia "postul de televiziune O. a devenit de departe cel mai sancţionat radiodifuzor din ţară, în legătură cu încălcarea normelor C.N.A.", nu poate fi primită, deoarece concomitent cu această informaţie, realizatorul ar fi îndemnat publicul să intre pe site-ul C.N.A. pentru a constata că această informaţie este falsă.
S-a concluzionat că cererea petentei de diminuare a cuantumului amenzii aplicate nu este întemeiată, la individualizarea sancţiunii aplicate ţinându-se seama de prevederile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului în raport de gravitatea faptei, efectele acesteia, precum şi sancţiunile primite anterior în anii 2009 şi 2010.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
- recurenta nu a încălcat dreptul la imagine, înţeles ca protecţie a aspectului fizic sau a vocii unei persoane, în sensul de a fi difuzate fără acordul prealabil al acesteia;
- emisiunile sancţionate de C.N.A. conţineau dezbateri şi opinii ale invitaţilor şi telespectatorilor, nemulţumiţi de anumite situaţii şi persoane, cu impact asupra societăţii, de interes public justificat, conform art. 31 coroborat cu art. 32(3), libertatea de opinie fiind garantată de art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- în cazul persoanelor care exercită funcţii sau activităţi de interes public, marja de "suportabilitate" a comentariilor şi opiniilor trebuie să fie considerabil mai ridicată decât în cazul unui simplu cetăţean, situaţie asumată de respectivele persoane;
- libertatea de exprimare acoperă şi "informaţiile" sau "ideile" care ofensează, şochează sau deranjează, acestea fiind cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, inerente unei societăţi democratice, iar expresiile utilizate de realizatorul emisiunii, dl. D.D., la adresa procurorului G.B. constituie judecăţi de valoare în exercitarea dreptului la liberă exprimare, care, conform practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, poate presupune o doză de exagerare sau provocare;
- recurenta nu a încălcat prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, deoarece în cadrul emisiunilor incriminate s-au citat fragmente din rechizitoriul întocmit de procurorul G.B. care cuprinde punctul de vedere al acestuia privind faptele anchetate, iar acestuia i s-a acordat un drept la replică, pe care însă nu şi l-a exercitat.
În subsidiar, s-a solicitat diminuarea amenzii la minimul special, în raport de situaţia de fapt concretă.
2. Apărările intimatului
În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul C.N.A. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate de recurent, solicitând respingerea recursului acestuia ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Recurenta-reclamantă SC O.T. a fost sancţionată de intimatul-pârât C.N.A. cu amendă în valoarea de 20000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi 71 alin. (1) lit. a), b) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care reglementează dreptul persoanei la propria imagine şi obligaţia emisiunilor mass-media de a asigura imparţialitatea, echilibrul şi libera formare a opiniilor prin prezentarea punctelor de vedere aflate în opoziţie, precum şi distincţia între fapte şi opiniile prezentate.
În esenţă, intimatul a reţinut că postul O. a dezbătut pe parcursul mai multor ediţii ale aceleiaşi emisiuni rechizitoriul întocmit de D.N.A. prin care realizatorul emisiunii a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de şantaj, însă, în realitate modalitatea de abordare a acestui subiect a reprezentat o campanie negativă la adresa D.N.A., a procurorului de caz şi a şefului secţiei în care acesta lucrează, cărora le-a fost lezată imaginea şi reputaţia profesională.
Susţinerea recurentei că nu a adus atingere dreptului la imagine al procurorului care l-a anchetat pe realizatorul emisiunii şi a şefului ierarhic al acestuia, în sensul că nu s-a difuzat vocea sau imaginea acestora fără acordul lor se întemeiază pe art. 34 alin. (3) din Decizia C.N.A. din 2011 publicată în M. Of. la data de 11 martie 2011, or sancţiunea aplicată de intimat s-a întemeiat pe Decizia nr. 187 din 2006, în vigoare la data difuzării emisiunilor supuse atenţiei intimatului, care conţinea astfel de precizări.
Prin urmare, în luna mai 2010 când s-au derulat emisiunile în cauză, protecţia imaginii unei persoane, subiect de discuţie într-o emisiune mass-media, nu putea fi rezumată la difuzarea vocii sau imaginii acesteia fără acordul său, atingerile aduse moralităţii, sănătăţii psihice, accesului în carieră, profesionalismului, imparţialităţii şi independenţei unui procuror reprezentând, fără putinţă de tăgadă, o încălcare a dreptului la imagine a acestuia.
Este adevărat că libertatea jurnalistică are un rol esenţial într-o societate democratică, fiindu-i recunoscută şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, legitimitatea de a recurge la o anumită doză de extragere, chiar de provocare în îndeplinirea rolului său de "câine de pază al democraţiei", în chestiuni de interes general, fiind acceptată o mai mare toleranţă în cazul oamenilor politici sau a celor cu un statut special, cum sunt magistraţii, care şi-au asumat conştient posibilitatea expunerii unui control atent al faptelor şi gesturilor lor, atât din partea jurnaliştilor, cât şi a masei cetăţenilor.
În practică, se face distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, întrucât materialitatea primelor se poate dovedi, în schimb, pentru celelalte, această exigenţă este irealizabilă.
Împrejurarea de a pune direct în discuţie persoane determinate implică însă obligaţia de a furniza o bază de fapt suficientă, chiar şi o judecată de valoare putându-se dovedi excesivă dacă este total lipsită de bază factuală, ieşind astfel din sfera de protecţie a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Afirmaţiile de genul : "Domnul G.B. nu primeşte de la mai-marii României asemenea dosare, fie să aresteze jurnalişti, fie să scape pe nişte mafioţi" sau "de regulă sunt judecătorii care favorizează permanent comenzile regimului la putere" ori "am întâlnit pe vremuri un personaj aşa ca puştiulică acesta, tot cu apucături morbide, că el e un pic morbid, deci el ar trebui cântat undeva, depăşeşte etape psiholog, merge direct la psihiatrie" sunt extrem de grave, vizând independenţa justiţiei, punând sub semnul întrebării sănătatea mintală şi competenţa unui procuror, nu sunt judecăţi de valoare ci fapte neprobate, de natură să influenţeze negativ opinia publică şi să ştirbească încrederea acesteia în actul de justiţie.
În cauza Bradford c. Danemarcei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "interesul de a proteja reputaţia şi de a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora."
Convenţia de la Havana pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor, adoptată la Congresul VIII al O.N.U. prevede la pct. 4 că "statele veghează ca procurorii să-şi îndeplinească atribuţiile profesionale în deplină libertate, fără a face obiectul unor intimidări, hărţuiri, fără a suferi ingerinţe nefondate şi fără a li se angaja în mod nejustificat responsabilitatea civilă, penală sau de altă natură", or în emisiune, dialogul dintre realizator şi invitat a căpătat o notă evidentă de ameninţare: "Deci 7 magistraţi care nu au făcut abuzuri au murit, da?.. avem acum treabă şi cu d-l G.B.", asemenea afirmaţii grave neputând constitui, în nici un caz, judecăţi de valoare.
În mod judicios intimatul a apreciat că gravitatea şi efectul denigrator al acestor afirmaţii la adresa unui procuror şi a altor magistraţi sunt de natură să-i supună discreditării, afectându-le prestigiul profesional şi imaginea publică, astfel încât, în mod corect s-a reţinut că recurenta a încălcat prevederile art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului.
Susţine recurenta că nu a încălcat principiul imparţialităţii, deoarece a difuzat pasaje din rechizitoriul procurorului în care acesta şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptele incriminate, iar acesta a fost invitat să-şi exprime dreptul la replică, însă intimata a sancţionat comentariile denigratoare, tendenţioase, echivoce, făcute fără bună credinţă la adresa procurorului de caz, iar invitaţia adresată acestuia de a-şi exercita un drept la replică, nu înlătură caracterul defăimător şi lipsit de suport probator al acuzaţiilor aduse procurorului G.B. şi prin el, indirect, dar şi direct, întregului corp al magistraţilor.
O persoană îşi poate exercita sau nu beneficiul dreptului la replică, însă acesta nu scuteşte pe nimeni de obligaţia de a respecta reputaţia, imaginea altei persoane, inclusiv prezumţia de nevinovăţie.
Chiar şi atunci când este vorba de un interes public, există anumite limite în exercitarea dreptului la liberă exprimare, care nu poate fi făcută decât cu respectarea drepturilor altor persoane, orice încălcare, cu rea-credinţă a drepturilor altora, putând atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
Menirea acestor măsuri coercitive este de a asigura păstrarea unui just echilibru între, pe de-o parte, protecţia libertăţii de exprimare consacrată de art. 30 din Constituţie şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe de altă parte, dreptul la reputaţie al persoanelor în cauză, care, de asemenea este protejat ca element al vieţii private, de legea fundamentală şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În contextul factual expus, se constată că sancţiunea aplicată recurentei, amendă de 20000 RON a fost corect circumstanţiată, conform art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, fiind proporţională cu gravitatea faptei, atingerile aduse drepturilor altor persoane şi efectele produse prin difuzarea unor informaţii denigratoare, nedovedite, nejustificându-se reducerea acesteia la minimul legal de 5000 RON, mai ales că recurenta a mai fost sancţionată cu 6 somaţii publice, nefiind în mod evident la prima abatere.
4. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Constând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 5.141 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
Procesat de GGC - MI
| ← ICCJ. Decizia nr. 4388/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4459/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
