ICCJ. Decizia nr. 446/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
DATA???
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 446/2012
Dosar nr. 841/64/2009
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 64 pronunţată în data de 6 aprilie 2011, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 923.674 RON reprezentând dobânzi/penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat obligarea acestuia din urmă la restituirea sumei de 759.443 RON, urmare a Deciziei nr. 105 din 24 aprilie 2007 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 233 din 02 iunie 2008, obligarea la plata sumei de 923.674 RON reprezentând dobânzi calculate în temeiul art. 124 coroborat cu art. 70 C. proCod Fiscal şi la plata cheltuielilor de judecată.
Arată instanţa că la data de 11 noiembrie 2009 s-a dispus disjungerea celor două capete de cerere, petitul al doilea fiind înregistrat separat sub nr. 841/64/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 154/F din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativa şi fiscal, a respins primul capăt de cerere, ca rămas fără obiect, reţinându-se că prin Notele de compensare nr. 5721 din 25 noiembrie 2008 şi nr. 5741 din 25 noiembrie 2008, s-a efectuat compensarea sumei solicitate cu alte obligaţii fiscale restante ale reclamantei.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere instanţa a constatat că dreptul societăţii reclamante la rambursare s-a născut la data de 20 iunie 2005, data înregistrării decontului.
Reclamanta a plătit şi indisponibilizat efectiv 759.443 RON achitând debitul calculat suplimentar, majorările şi penalităţile.
Opinia expertului, aşa cum reiese din expertiza contabilă încuviinţată în cauză, este în sensul că dobânzile curg de la data blocării sumei menţionate, respectiv datele la care au fost plătite şi înregistrate în fişa sintetică până la data de 03 decembrie 2008, dată la care, prin anularea deciziei de impunere, sumele stabilite suplimentar au fost utilizate pentru stingerea altor datorii, compensările fiind înregistrate în fişa sintetică la acest moment.
Valoarea dobânzii datorate pentru aplicarea cu întârziere a compensării sumei negative de TVA din decontul lunii mai 2005 este de 841.000 RON.
Mai arătă instanţa că raportat la ansamblul stării de fapt, se impune a se verifica dacă reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzilor/penalităţilor solicitate în baza art. 124 coroborat cu art. 70 C. proCod Fiscal
Astfel instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea de dobânzi, eventualul prejudiciu suferit de reclamantă şi invocat în motivarea cererii de chemare în judecată fiind de altă natură, iar acoperirea lui putând fi solicitată pe altă cale.
Mai reţine, instanţa în raport de dispoziţiile mai sus-menţionate, că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod şi se suport[ din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Pe de altă parte, chiar dacă această compensare s-a efectuat cu întârziere, după formularea unui nou decont de rambursare TVA şi după efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale în vederea verificării din nou a dreptului de rambursare a TVA, dobânda curge doar la suma care se restituie după efectuarea compensării. Compensarea a vizat întreaga sumă de rambursat, astfel că nu există vreo diferenţă în raport de care să fie calculate dobânzi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. R. S.A.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor în sumă de 841.000 RON, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 124, art. 122, art. 116 şi art. 70 C. proCod Fiscal, prin desfiinţarea în parte a Deciziei de impunere nr. 80 din 06 iunie 2005 prin Decizia nr. 105 din 24 aprilie 2007 se consideră că efectul acesteia nu s-a produs, astfel că decontul de TVA cu opţiune de rambursare depus la data de 25 mai 2005 a produs efectele prevăzute de lege de la data depunerii acestuia, iar compensarea care a intervenit în 2008 a vizat datorii scadente la data compensării, care au fost compensate cu suma ce trebuia să fie rambursată în 2005.
În consecinţă, apreciază recurenta că dobânzile trebuiau acordate pentru perioada iunie 2005, decembrie 2008, astfel cum s-a reţinut şi prin raportul de expertiză efectuat în cauză, raport care a fost înlăturat fără a se expune motivele care au determinat această soluţie.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Ordinul nr. 967/2005 şi nr. 1899/2004 precum şi dispoziţiile C. proCod Fiscal
Examinând cauza de faţă, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Aspectul aflat în litigiu în cauza de faţă, vizează aplicarea legislaţiei fiscale referitoare la acordarea dreptului la dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
În această privinţă, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 124 coroborat cu art. 70 C. proCod Fiscal cât şi dispoziţiile Ordinului MFP nr. 1899/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din OG nr. 92/2003 C. proCod Fiscal republicat „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor", iar potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, termenul de soluţionare al cererilor contribuabililor este de 45 de zile, termen care poate fi prelungit, atunci când pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziilor.
Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabilului pentru sumele restituite cu depăşirea termenului legal a fost reglementată prin Ordinul MFP nr. 1899/2004 care prevede la Cap. 2 pct. 3 că „dobânda se calculează de organul fiscal competent, numai asupra sumei de restituit după efectuarea operaţiunilor de compensare".
Din perspectiva acestor prevederi legale, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, faptul că cererea reclamantei de acordare a dobânzilor este neîntemeiată întrucât urmare a cererii formulate şi a compensărilor legale efectuate nu a rezultat nicio sumă de restituit şi în consecinţă nu sunt datorate dobânzi.
Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză nu pot fi reţinute, instanţa de fond bazându-se pe întregul material probator administrat în cauză şi motivându-şi soluţia în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este legală şi temeinică, neexistând motive pentru casarea sau modificarea acesteia şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA împotriva Sentinţei nr. 64 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 445/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 447/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
