ICCJ. Decizia nr. 448/2012. Contencios

DOSAR???

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 448/2012

Dosar nr. 3175/2/202.

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul I.A. solicitând să se constate existenţa calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că doamna P.M., a cerut verificarea, sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului domniei sale.

Prin Sentinţa civilă nr. 2320 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul I.A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâtul a avut gradele de locotenent, respectiv locotenent major, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Teleorman, Serviciul 1 în anii 1974 - 1978, Serviciul 3 în anii 1981 - 1983, iar în această calitate a desfăşurat activităţi de exploatarea informativă-operativă menţionate în Nota de constatare S/DI/182 din 20 ianuarie 2010.

În fine, arată instanţa de fond, prin activitatea sa a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, dreptul la viaţă privată şi secretul corespondenţei, a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.

Împotriva acestei hotărâri, I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ. priveşte faptul că instanţa de fond care a pronunţat sentinţa atacată nu era competentă din punct de vedere material să se pronunţe asupra unor fapte de natură penală reglementate de dispoziţiile C. pen.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, în sensul aplicării greşite, în raport de probatoriul administrat, în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi constatată existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât.

Recurentul-pârât arată că în cauză nu este îndeplinită a doua condiţie legală deoarece activităţile specifice au fost desfăşurate de el ca ofiţer de securitate, strict în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi în raport cu reglementările legale din acea perioadă.

Se solicită admiterea recursului în sensul respingerii acţiunii în constatare la dosar, în recurs s-a depus Decizia nr. 1309 din 4 octombrie 2011 a Curţii Constituţionale prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 24/2008 invocată de recurent în dosarul de fond.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti fiind competentă material să soluţioneze acţiunea în constatare în raport de dispoziţiile speciale ale art. 18 şi 11 din OUG nr. 24/2008. Acţiunea formulată nu are un caracter penal, iar acţiunea în constatare formulată urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără antrenarea vreunei răspunderi juridice.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză instanţa de fond apreciind corect dispoziţiile OUG nr. 24/2008, în raport de probatoriul administrat.

În mod corect, în raport de actele depuse, în susţinerea Notei de constatare nr. S/DI/182 din 20 ianuarie 2010.

În mod corect s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a deţinut calitatea de ofiţer al Securităţii în cadrul perioadei legale respectiv în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Teleorman - Serviciul 1 şi în această calitate a îndeplinit activităţi prin care a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului - respectiv dreptul la libertatea religioasă, dreptul la viaţa privată şi dreptul la libera exprimare.

Curtea nu va reţine susţinerile recurentului din recurs deoarece îndeplinirea atribuţiilor de serviciu nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor OUG nr. 24/2008, în măsura în care s-a solicitat a fi verificat recurentul-pârât sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul I.A., împotriva Sentinţei civile nr. 2320 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - GV

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 448/2012. Contencios