ICCJ. Decizia nr. 4660/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4660/2012
Dosar nr. 9014/2/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 4 octombrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.G.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor solicitând:
- în principal, anularea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2607 din 21 aprilie 2010 şi obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu, în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului;
- în subsidiar, a formulat cerere de constatare a inexistenţei dreptului pârâtului de a iniţia o cercetare prealabilă în baza căreia să se emită o decizie de imputare a cheltuielilor de şcolarizare.
În fapt, reclamantul arată că, în perioada 2004 - 2008, a urmat cursurile Facultăţii de drept din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", iar, după absolvire, în intervalul 15 iulie 2008 - 12 aprilie 2010, a lucrat în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR.
În cursul lunii septembrie 2009, a susţinut şi promovat examenul de admitere în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, aşa cum reiese din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009.
Ca urmare a acestei situaţii, având în vedere calitatea de auditor de justiţie dobândită, funcţie publică incompatibilă cu exercitarea profesiei de ofiţer de poliţie, la data de 23 februarie 2010 a înaintat ministrului de interne o cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, care reglementează încetarea raporturilor de serviciu la numirea într-o altă funcţie publică.
La data de 06 martie 2010 i s-a comunicat refuzul instituţiei pârâte de a da curs solicitării sale, iar, împotriva răspunsului, a formulat plângere prealabilă, respinsă de minister.
Ulterior, reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu la cerere, în baza art. 69 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în urma căreia a fost emis Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 11/2607 din 12 aprilie 2010, contestat în prezenta cauză.
Reclamantul invocă prevederile art. 59 alin. (1) lit. d)-f) şi art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, art. 4 lit. c) şi art. 24 lit. a) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, art. 13, art. 17, art. 86, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 103 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 1, art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând că, în esenţă, calitatea de auditor de justiţie este o funcţie publică, astfel că se nu îi este imputabilă încetarea raporturilor de serviciu şi nu se impune restituirea cheltuielilor de şcolarizare efectuate cu pregătirea sa.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 4669 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de anulare a Ordinului şi obligare la emiterea unui ordin, formulate de reclamant, ca neîntemeiate, şi a respins cererea de constatare, ca lipsită de interes.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Calitatea de auditor de justiţie nu constituie, fără îndoială, o funcţie publică, întrucât auditorul de justiţie nu este învestit legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice, iar perioada de formare profesională nu poate fi considerată sau asimilată unei funcţii de execuţie, de specialitate (profesională).
Conform Curţii Constituţionale, "auditorul de justiţie este numit ca judecător sau procuror doar în urma absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii, aflându-se într-o situaţie deosebită de persoana care, îndeplinind condiţiile legale, este numit direct ca judecător sau procuror în urma susţinerii concursului pe post", iar "consecinţele pe care trebuie să le suporte un poliţist care decide să îşi aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecinţe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină poliţist, prin angajamentul încheiat în acest sens, aşa cum reiese din cuprinsul art. 70 din Legea nr. 360/2002. În plus, restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a poliţistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunţă la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv".
Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 235/2011, că "nu a limitat interpretarea noţiunii de "funcţie publică" la cea menţionată de art. 2 din Legea nr. 188/1999, ci a avut în vedere un sens mai larg, care cuprinde şi funcţiile publice de autoritate, între care se găseşte şi cea exercitată de către magistraţi. În acelaşi timp, însă, a stabilit că există o diferenţă obiectivă între situaţia poliţiştilor care dobândesc calitatea de auditori de justiţie şi cei care dobândesc direct calitatea de magistraţi, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, în jurisprudenţa sa, că dobândirea calităţii de auditor de justiţie nu echivalează cu numirea într-o altă funcţie publică în sensul prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
În ce priveşte cererea de constatare a inexistenţei dreptului pârâtului de a iniţia o cercetare prealabilă în baza căreia să fie emisă o decizie de imputare a cheltuielilor de şcolarizare (decăderea pârâtului din acest drept), Curtea apreciază că nu întruneşte condiţia de a justifica interesul practic actual, personal şi direct urmărit.
Analiza devine astfel pur teoretică, fiind solicitat instanţei să hotărască asupra unei chestiuni de principiu- dacă o eventuală cercetare prealabilă emiterii actului administrativ de imputare a cheltuielilor de şcolarizare ar fi sau nu tardivă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-reclamant arată că prima instanţă trebuia să lămurească dacă funcţia de auditor de justiţie se circumscrie noţiunii de funcţie publică în sensul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, care cuprinde toate situaţiile în care o persoană îşi desfăşoară profesia în serviciul statului, activând în realizarea intereselor societăţii publice şi fără a prejudicia statul român care a efectuat cheltuieli de şcolarizare cu respectiva persoană.
Se mai arată că problema controversată este determinată de o lacună legislativă a Legii nr. 360/2002 în ceea ce priveşte definiţia noţiunii de funcţie publică.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Criticile formulate de recurent se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul a supus controlului de legalitate, în condiţiile Legii nr. 554/2004, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2607 din 21 aprilie 2010, prin care, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d), art. 70 şi art. 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi al art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007, s-a dispus că, începând cu data de 12 aprilie 2010, subinspectorului de poliţie P.D.A. din Poliţia Română - Inspectoratul General îi încetează raporturile de serviciu, la cerere, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor de efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.
Este incontestabil că recurentul a urmat cursurile Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, în perioada 01 septembrie 2004-15 iulie 2008, fiind astfel incidente prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:
"Art. 9 - (1) Candidaţii admişi la Academia de Poliţie sunt consideraţi încorporaţi. Studenţii vor încheia angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani.
(2) În cazul nerespectării angajamentului, precum şi în cazul în care este îndepărtat din şcoală ori trecut în rezervă pentru comiterea unor infracţiuni ori săvârşirea unor abateri disciplinare grave, care îl fac incompatibil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este obligat să restituie cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere, ţinându-se seama de timpul servit.
(3) Prin cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere se înţeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea şi alte drepturi primite de studenţi".
Reclamantul, semnând angajamentul la care face referire art. 9 din H.G. nr. 137/1991, înregistrat sub nr. 5568 din 01 septembrie 2004, act pe care nu îl contestă, a avut, după terminarea cursurilor în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", calitatea de poliţist, precum şi obligaţia, asumată prin angajament, de a îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unităţile şi garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat, în raport cu nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, este necontestat faptul că, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a fost validat rezultatul pe care l-a obţinut la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, dobândind, ulterior, calitatea de auditor de justiţie.
În esenţă, criticile recurentului-reclamant vizează aplicabilitatea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, conform cărora "Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc: e) la numirea într-o altă funcţie publică", susţinând, în esenţă, că se circumscrie noţiunii de funcţie publică şi calitatea de auditor de justiţie, astfel că în mod greşit a fost stabilită în sarcina sa obligaţia de restituire a cheltuielilor de şcolarizare.
În sensul jurisprudenţei sale anterioare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 4581/2008 şi nr. 549/2009, Înalta Curte reţine că dobândirea calităţii de auditor de justiţie nu reprezintă şi nu echivalează cu numirea într-o funcţie publică, în sensul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Funcţia publică este definită în cuprinsul Legii nr. 188/1999, republicată, ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome (art. 2), în cuprinsul aceluiaşi act normativ, fiind prevăzut că raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii (art. 4).
Raportat la prevederile legale arătate şi faţă de caracteristicile evidente ale funcţiei publice ce se desprind din conţinutul reglementării, rezultă că auditorii de justiţie nu sunt şi nu pot fi asimilaţi categoriei funcţionarilor publici.
Nici o dispoziţie a Legii nr. 303/2004, care reglementează admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială realizată prin INM, şi nici alte prevederi legale nu stabilesc că auditorul de justiţie al cărui statut este asimilat magistraţilor, în raport cu prevederile art. 12 - 20 din Legea nr. 303/2004, se află în exercitarea unei funcţii publice.
De altfel, din conţinutul prevederilor referitoare la cursanţii INM, cuprinse în Legea nr. 303/2004, republicată, care au statut de auditori de justiţie (art. 16 alin. (1) rezultă că aceştia beneficiază de o pregătire teoretică şi practică pentru a deveni judecători sau procurori, primesc o bursă pe durata programului de formare profesională de 2 ani cu caracter de indemnizaţie lunară iar la încheierea cursurilor susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării ulterioare a funcţiei de judecător sau procuror.
Rezultă astfel, fără echivoc, că auditorii de justiţie urmează un program de formare profesională cu durată determinată, fără a se putea reţine, în raport de conţinutul noţiunii de funcţie publică, astfel cum este reglementată şi totodată analizată şi în doctrină, existenţa în ceea ce îi priveşte a atribuţiilor de serviciu, stabilite în scopul realizării prerogativelor de putere publică.
În plus, în cazul auditorilor de justiţie nu există un act administrativ de numire, validarea rezultatelor concursului de admitere la INM prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii nefiind un act administrativ ce întruneşte condiţiile unui act de numire în funcţie.
Pentru considerentele arătate, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de G.G.V. împotriva Sentinţei civile nr. 4669 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2012 .
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4659/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4663/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
