ICCJ. Decizia nr. 4678/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4678/2012
Dosar nr. 1354/59/2011
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 septembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul M.F.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), anularea Ordinului nr. 7216 din 02 august 2011, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică, şi, în consecinţă, reintegrarea în funcţia publică teritorială de execuţie ca inspector vamal grad profesional principal; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate până la data reintegrării în funcţie, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 138 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Preavizul nr. 37667 din 5 iulie 2011, i s-a comunicat reclamantului reorganizarea posturilor, lista posturilor vacante, posibilitatea optării pentru ocuparea unuia dintre acestea şi procedura de urmat.
Prin Ordinul ANV nr. 7216 din 2 august 2011 s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea acestuia din funcţia publică de execuţie deţinută anterior la Biroul Vamal Naidăş din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, ordinul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (3) şi alin. (5) din Legea 188/1999.
Reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 7216 din 2 august 2011 apreciind că acesta a încălcat prevederile art. 99 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 100 alin. (4) din Legea 188/1999, întrucât nu ar exista nici o dovadă cu privire la modificarea activităţii care să justifice modificarea atribuţiilor cu mai mult de 50%, art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999.
Curtea de apel a înlăturat argumentele reclamantului întrucât reorganizarea instituţiei publice a avut la bază nu o modificare doar a atribuţiilor postului ocupat de reclamant, ci o restrângere a numărului de angajaţi, singura în drept să aprecieze oportunitatea acestei măsuri fiind însăşi pârâta ANV Bucureşti.
În plus, reorganizarea prin reducerea posturilor a avut la bază Ordinul ANAF nr. 2406 din 4 iulie 2011 prin care s-a aprobat structura organizatorică şi Ordinul ANAF nr. 2407 din 4 iulie 2011 prin care s-a aprobat Statul de funcţii, acestea fiind de fapt actele administrative prin care s-a dispus reducerea numărului de posturi, noile structuri organizatorice funcţionând cu începere de la data de 08 august 2011. Or, reclamantul nu a contestat legalitatea actelor în discuţie, acest aspect neputând fi analizat în cadrul prezentei contestaţii ce vizează eliberarea din funcţie ca urmare a rezultatelor obţinute la examenul organizat potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată.
Cât priveşte faptul că unul din cele două posturi de inspector grad profesional asistent a fost rezervat pentru un funcţionar împotriva căruia a fost pusă în mişcare acţiunea penală, (acesta fiind suspendat prin Ordinul nr. 5313 din 04 iulie 2011, iar funcţia fiind rezervată prin ordinul nr. 7976 din 10 august 2011), Curtea de apel a observat în primul rând că actul de rezervare a funcţiei nu a fost atacat. În al doilea rând, reclamantul din cauză a obţinut locul 4 la examen, loc ce nu i-ar fi permis ocuparea postului, chiar dacă şi cel de al doilea post (rezervat) ar fi fost scos la examen.
Cu privire la susţinerile reclamantului în sensul că ordinul atacat ar fi emis cu încălcarea art. 100 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999 deoarece, din conţinutul preavizului, ar rezulta că nu au fost luate în considerare criteriile prevăzute de articolul menţionat, criterii la care face trimitere şi modalitatea de reorganizare a activităţii publicată pe site-ul ANFP, Curtea de apel a reţinut că sunt neîntemeiate, întrucât din chiar documentul metodologic invocat de reclamant rezultă că, în situaţia aplicării concrete a prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, în prealabil se identifică persoanele care îndeplinesc condiţiile de numire raportat la noile fişe de post iar în cazul celor care nu îndeplinesc aceste condiţii, acestea se eliberează din funcţia publică or, în speţă reclamantul a fost identificat ca a îndeplinit condiţiile pentru numirea într-una din noile funcţii de execuţie dar de vreme ce au existat mai mulţi funcţionari publici care au optat pentru postul în discuţie, autoritatea pârâtă a organizat examen în condiţiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 la care face referire reclamantul. Prin urmare, în mod obiectiv abia după organizarea examenului prevăzut de art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 se poate dispune eliberarea din funcţia publică a funcţionarului care nu a obţinut la examen o notă care să-i permită ocuparea unui post.
Tot astfel, nu poate fi reţinută apărarea potrivit căreia ar fi prematură organizarea examenului pentru ocuparea posturilor vacante deoarece, în lipsa actului administrativ de eliberare din funcţie, aceste posturi nu pot fi considerate vacante, prevederile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/referindu-se în opinia reclamantului la posturile efectiv vacante iar nu la cele în viitor vacantate.
Aşa cum s-a precizat deja, Ordinele ANAF nr. 2406 şi 2407/2011 au reglementat reorganizarea ANV în principal prin reducerea numărului de posturi iar cele rămase au fost considerate în mod automat vacante, putând fi ocupate de oricare dintre funcţionarii publici care îndeplineau criteriile prevăzute la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, nefiind necesar astfel eliberarea din funcţia publică ca operaţiune premergătoare organizării examenului. Altfel spus, organizarea examenului a avut drept scop selectarea personalului care urma să fie menţinut în funcţie, cu asigurarea continuităţii activităţii, fiind lipsit de raţiune ca până la organizarea examenului autoritatea să rămână fără nici un angajat doar pentru a aplica un text de lege într-un mod formalist.
În plus, procedând în acest fel, autoritatea a ocrotit şi interesele angajaţilor, care nu au fost lipsiţi de venituri până la data organizării examenului.
Sunt de asemenea neîntemeiate şi susţinerile reclamantului cu privire la perioada preavizului cu atât mei mult cu cât preavizul a fost emis anterior eliberării din funcţia publică, la o dată la care postul său nu era desfiinţat (05 iulie 2011). Este adevărat că preavizul emis sub nr. 37667 din 5 iulie 2011 nu este rezultatul emiterii anterioare a unui act administrativ de eliberare din funcţia publică, însă nici nu se poate susţine că art. 99 din Legea nr. 188/1999 ar fi fost încălcat sub aspectul nerespectării celor 30 de zile, având în vedere că însuşi reclamantul arată în acţiune că preavizul a fost primit la data de 07 iulie 2011, dată faţă de care eliberare din funcţie la data de 08 august 2011 apare ca fiind făcută cu respectarea dreptului la preaviz.
A mai reţinut instanţa că reclamantul a invocat şi aspecte legate de faptul că examenul ar fi fost organizat cu încălcarea prevederilor cuprinse la art. 99 şi 100 din Legea nr. 188/1999 precum şi ale art. 39 din H.G. nr. 611/2008, de vreme ce încadrarea în noile funcţii vacante nu s-ar fi realizat strict în ordinea mediilor, stabilindu-se un barem minim de promovare, care poate conduce fie la declararea ca admişi a mai multor candidaţi decât numărul de posturi sau la eliberarea din funcţie a ai multor candidaţi decât numărul posturilor desfiinţate.
Aceste susţineri sunt neîntemeiate. Astfel, conform Regulamentului de examen, acesta consta în susţinerea unei probe scrise şi a unui interviu, fiind necesară obţinerea unui punctaj minim de 50 puncte. Însă prevederea unui punctaj minim nu anihilează regula ocupării posturilor în ordinea mediilor obţinute, chiar dacă mai multe persoane ar fi obţinut nota de trecere. Tot astfel, dacă nici un funcţionar nu ar fi obţinut punctaj minim, autoritatea avea posibilitatea de a reorganiza un alt examen, neexistând nici o raţiune de a menţine în funcţie angajaţi care nu şi-au dovedit un nivel minim de cunoştinţe.
Cu privire la legalitatea examenului susţinut, reclamantul a invocat încălcarea prevederilor art. 39 din H.G. nr. 611/2008 privind obligaţia afişării bibliografiei şi a tematicii concursului cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă, susţinând că în fapt bibliografia a fost publicată cu doar 5 zile înainte de examen. Prima instanţă a reţinut că în cauză sunt însă aplicabile dispoziţiile Ordinul ANAF nr. 2589 din 12 iulie 2011, prin care a fost aprobată bibliografia pentru examenul de testare profesională desfăşurat în perioada 18 - 29 iulie 2011, iar nu art. 39 din H.G. nr. 611/2008 care vizează recrutarea funcţionarilor publici din afara autorităţii.
Altfel, spus, examenul la care face referire art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 îi vizează numai pe funcţionarii publici angajaţi ai acesteia, iar în privinţa acestuia nu există o normă legală care să prevadă un termen de publicare a bibliografiei. În plus, la data emiterii preavizului, bibliografia se afla postată pe site-ul ANV, reclamantului comunicându-i-se acest aspect prin chiar preavizul adresat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică şi nelegală şi invocând art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant reiterează aspectele referitoare la nerespectarea prevederilor art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), art. 100 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999, ale art. 74 alin. (1) lit. b) C. muncii, ale art. 1, art. 2 şi art. 39 din H.G. nr. 611/2008, cu privire la perioada de preaviz la modul de organizare a examenului de departajare.
Totodată, recurentul reia susţinerile referitoare la nelegalitatea Ordinelor preşedintelui ANAF nr. 2406 şi nr. 24074/2011 motivat de nepublicarea acestora în Monitorul Oficial al României.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Ordinului nr. 7216 din 02 august 2011, emis de ANV, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu şi eliberarea sa din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal grad profesional principal la Biroul Vamal Naidăş din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, conform art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate a Ordinului preşedintelui ANAF nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al ANV, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi a Ordinului preşedintelui ANAF nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcţii ale ANV - aparat central şi structuri subordonate, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi primite.
În acord cu jurisprudenţa sa anterioară, Înalta Curte observă că actele respective privesc aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central şi teritorial al ANV, organigrama, respectiv aprobarea statului de funcţii al ANV şi a structurilor subordonate, fiind emise pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare din H.G. nr. 110/2009, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011, fiind acte administrative cu caracter individual în privinţa cărora nu subzistă obligaţia de publicare în M. Of. al României, în sensul art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa referitoare fie la aceleaşi acte administrative, fie la acte similare, reprezentată cu titlu de exemplu de deciziile nr. 562/2012, nr. 755/2012, nr. 765/2012, nr. 1223/2012, nr. 1378/2012, nr. 1476/2012 şi nr. 2267/2012.
Cu referire la criticile formulate de recurent în privinţa actului contestat, prin prisma preavizului şi a procedurii de testare profesională, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate. Sub acest aspect, se observă că instanţa de fond cu just temei şi printr-o argumentaţia amplă şi detaliată a răspuns susţinerilor reclamantului, arătând că întreaga procedură derulată la nivelul ANV a fost realizată în temeiul şi cu respectarea prevederilor H.G. nr. 565/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 110/2009, pentru reorganizarea ANV prin reducerea numărului de posturi, ale Ordinelor preşedintelui ANAF nr. 2406 din 4 iulie 2011 şi nr. 2407 din 4 iulie 2011, precum şi cu respectarea art. 39 alin. (3), art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) şi art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 .
Totodată, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine, la rândul său, că procedurii de testare profesională desfăşurată în temeiul actelor sus-menţionate în raport cu specificul procedurii de reorganizare a ANV, nu îi sunt aplicabile nici prevederile H.G. nr. 611/2008 şi nici cele ale Codului muncii.
La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituţional ce revine Înaltei Curţi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), instanţa are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile menţionate anterior.
Pentru considerentele arătate, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de M.F.O. împotriva Sentinţei nr. 138 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2012 .
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4665/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4694/2012. Contencios. Anulare hotărâre... → |
|---|
