ICCJ. Decizia nr. 4665/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4665/2012
Dosar nr. 2003/2/2012
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2417 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC E.V.F. SRL în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede întrunirea în mod cumulativ a celor două cerinţe: "cazul bine justificat" şi "prevenirea unei pagube iminente".
A constatat că analizând motivele invocate de reclamantă nu au fost relevate împrejurări de fapt sau de drept care să fundamenteze concluzia "îndoielii serioase asupra legalităţii actului administrativ", nefiind îndeplinită prima dintre condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Prin raportul de inspecţie fiscală generală nr. 35224 din 29 decembrie 2011 s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a sumei totale de 73.950.653 lei compusă din impozit pe profit în valoare de 14.174.319 lei, majorări aferente impozitului pe profit în valoare de 12.579.584 lei, TVA suplimentar în valoare de 16.724.043 lei, majorările aferente TVA-ului în valoare de 15.348.582 lei şi penalităţile de întârziere aferente TVA-ului în valoare de 15.124.125 lei, sume stabilite pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009.
În baza acestui raport de inspecţie fiscală, pârâta a emis decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 30 din 29 decembrie 2011, acte contestate de reclamantă în procedura administrativă, dar contestaţia nu era soluţionată până la data introducerii cererii de suspendare.
S-a constatat că reclamanta a invocat, în susţinerea cazului bine justificat, argumentele aduse în cuprinsul contestaţiei administrative, cu privire la care s-a apreciat că ţin de legalitatea actelor administrativ-fiscale, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Analizarea susţinerilor reclamantei privind considerarea drept cheltuială deductibilă a contravalorii produselor achiziţionate de societate de la alte patru societăţi comerciale, impun verificarea operaţiunilor comerciale derulate cu aceste societăţi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, fiind aspecte care vizează fondul actelor contestate.
Nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume "prevenirea unei pagube iminente", s-a considerat că nu este îndeplinită în speţă deoarece măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actele în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrativ-fiscale.
Reclamanta nu a dovedit ce pondere are suma reţinută prin decizia de impunere în totalul cifrei de afaceri a societăţii şi nici împrejurarea că ar avea contracte în derulare, iar cuantumul mare al obligaţiilor stabilite de organele de control fiscal şi trimiterea făcută la imposibilitatea achitării obligaţiilor către salariaţi şi partenerii contractuali s-a apreciat că nu pot constitui argumente în înţelesul legii spre aprecierea prejudiciului material iminent.
Statele de salarii anexate cererii de chemare în judecată nu ar reprezenta o situaţie a numărului de salariaţi ai societăţii şi în lipsa altor documente referitoare la activitatea societăţii nu ar proba iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul acesteia.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC E.V.F. SRL criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului s-a arătat că sumele stabilite prin raportul de inspecţie fiscală au fost calculate pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 şi că sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte "cazul bine justificat", aşa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a făcut afirmaţii contradictorii.
Cu toate că a menţionat "existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ", susţineri în concordanţă cu definiţia cazului bine justificat, totuşi, ulterior a arătat că "invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ" nu poate fi argument pentru cazul bine justificat, pentru că "vizează fondul cauzei, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare".
În mod greşit, susţine recurenta, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat "verificarea operaţiunilor derulate" cu cele 4 societăţi comerciale pentru a stabili deductibilitatea contravalorii produselor achiziţionate de societatea reclamantă, aspecte care ar viza fondul actului contestat.
Argumentele prezentate de reclamantă în cererea de suspendare constituie atât elemente de fapt cât şi de drept, decelate cu uşurinţă din conţinutul actului administrativ, astfel încât să se circumscrie "cazului bine justificat", dar nu a solicitat instanţei să se pronunţe asupra realităţii operaţiunilor comerciale, ceea ce ar fi reprezentat o judecată asupra fondului dreptului ci numai a învederat doar datele calendaristice reţinute de organul de inspecţie fiscală.
De asemenea, s-a invocat faptul că organele fiscale au invocat dispoziţii legale care fac referire la declararea ca nedeductibile a cheltuielilor rezultate din relaţii comerciale derulate cu societăţi comerciale declarate inactive şi simpla comparare a datelor la care cele 4 societăţi comerciale au fost declarate inactive cu perioada pentru care s-a efectuat controlul fiscal ar putea conduce la concluzia unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume "paguba iminentă" s-a considerat că şi aceasta este îndeplinită.
S-a arătat de către recurentă că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a dovedit ce pondere are suma reţinută prin decizia de impunere în totalul cifrei de afaceri a societăţii, în condiţiile în care la fila 6 a raportului de inspecţie fiscală sunt indicate cifrele de afaceri pentru anii 2007 - 2009, respectiv pentru anul 2007 - 34.264.887 lei, 2008 - 59.431.421 lei şi 2009 - 40.319.536 lei.
Comparând suma supusă executării silite cu cifra de afaceri a societăţii reclamante aferentă anilor de referinţă, instanţa de fond ar fi putut remarca faptul că suma imputabilă este aproape dublul cifrei de afaceri.
De asemenea, s-a invocat faptul că societatea are un număr de 18 angajaţi şi a fost depusă şi o listă a mijloacelor fixe ale societăţii reclamante care sunt bunuri ce pot fi supuse executării silite.
Bunurile imobile sunt hale deţinute de reclamantă, unde sunt depozitate bunurile achiziţionate şi revândute partenerilor comerciali sau camere frigorifice.
Bunurile mobile ce ar urma să fie executate silit sunt în mare parte maşini şi utilaje necesare în desfăşurarea activităţii comerciale a societăţii, astfel că orice act de executare ar însemna împiedicarea societăţii în desfăşurarea activităţii şi implicit provocarea unui prejudiciu.
Toate acestea, susţine recurenta, dovedesc îndeplinirea celei de-a doua condiţii, a pagubei iminente.
S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea cererii în sensul suspendării actului administrativ contestat.
3. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de impunere nr. 30 din 29 decembrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 35224 din 29 decembrie 2011 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale de 73.950.653 lei.
Suspendarea actului administrativ ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei "cazului bine justificat";
- să se facă dovada "pagubei iminente".
Cu privire la primele două condiţii se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestaţia la 31 ianuarie 2012 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu.
"Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, deşi recurenta susţine că nu a solicitat instanţei de fond să se pronunţe asupra realităţii operaţiunilor comerciale derulate cu celelalte patru societăţi pentru că aceasta ar fi reprezentat o judecată asupra fondului, totuşi, chiar în motivele de recurs, solicită instanţei care soluţionează această cale de atac să analizeze datele la care cele patru societăţi comerciale au fost declarate inactive în raport cu perioada pentru care s-a efectuat controlul fiscal, ceea ce reprezintă, de fapt, tot o analiză ce nu poate fi făcută decât tot de instanţa care analizează fondul cauzei, respectiv acţiunea în anulare a actelor administrativ-fiscale.
Prin urmare, recurenta nu a făcut dovada acelor împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Paguba iminentă, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta nu a prezentat probe în faţa instanţei de recurs care să facă dovada îndeplinirii acestei condiţii.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, se impune, între altele, ca recurenta să facă dovada acestei condiţii şi în raport de cifra de afaceri.
Este adevărat că în raportul de inspecţie fiscală s-au făcut referiri la cifrele de afaceri ale societăţii reclamantei din anii 2007, 2008 şi 2009, precum şi profitul realizat în aceşti ani.
Însă, pentru că executarea silită urma să fie făcută în 2012, era necesar ca recurenta să prezinte dovezi privind cifra de afaceri a acesteia pentru anii 2010, 2011. Or, asemenea dovezi nu au fost prezentate.
Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei "cazului bine justificat" şi a "pagubei iminente", soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de SC E.V.F. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2417 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4663/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4678/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
