ICCJ. Decizia nr. 4701/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4701/2012
Dosar nr. 10843/301/2011
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 17028 din 28 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 3 a reţinut că potrivit art. 3 alin. (1) C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Litigiul de fata are ca obiect anularea Deciziei nr. 7 din 10 iulie 2008 a Consiliului U.N.B.R. şi a Deciziei nr. 62 din 10 iulie 2008 a Comisiei Permanente a U.N.B.R.
Instanţa a apreciat că deciziile emise de Consiliul U.N.B.R. sunt acte cu caracter administrativ deoarece în conformitate cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) - (4) din Legea nr. 51/1995, - U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti, este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii, baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit legii şi statutului profesiei. Instanţa mai reţine că U.N.B.R. este succesoarea de drept a U.A.R.
Chiar dacă din actele de constituire a Consiliul U.N.B.R. depuse la dosar, instanţa retine ca aceasta a fost înfiinţata ca şi asociaţie, din legea care reglementează organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat reiese cu claritate că U.N.B.R este o persoană juridică de interes public. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 255/2004 prin autoritate publică se înţeleg şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, în speţă Legea nr. 51/1995, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.
Mai mult, în cauza Buzescu contra României, Curtea a stabilit că U.A.R. „este legal constituită prin Legea nr. 51/1995 şi învestită cu prerogative administrative şi de reglementare. U.A.R. urmăreşte un scop de interes general cu privire la profesia de avocat prin exercitarea unei forme de control public, de exemplu asupra înscrierii în Barou, iar deciziile sale sunt supuse controlului instanţelor administrative (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Bota împotriva României din 12 octombrie 2004, Cererea nr. 24.057/03). Curtea a observat totodată, în subsidiar, că în jurisprudenţa internă U.A.R. a fost considerată o autoritate publică ce execută acte administrative şi are rol de serviciu public”.
Aşadar, actele emise de Consiliul U.N.B.R. - succesoarea de drept a U.A.R. - sunt acte cu caracter administrativ, iar soluţionarea cererilor care au la bază astfel de acte sunt de competenţa instanţelor de contencios administrative.
Instanţa a apreciat că în speţă este incident art. 3 alin. (1) C. proc. civ. şi nu art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., deoarece actele emise de U.N.B.R. sunt acte emise de o instituţie de interes public la nivel central, fiind formată din toate barourile din România conform dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi prin Decizia civilă nr. 2726 din 25 iunie 2012 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a motiva această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pârâta U.N.B.R. este constituită în baza O.G. nr. 26/2000, conform înscrisurilor de la filele 60-64 din dosarul Tribunalului Bucureşti nr. 31918/3/2009.
În speţă nu s-a făcut dovada că această asociaţie a obţinut statutul de utilitate publică ori că a fost autorizată să desfăşoare un serviciu public în condiţiile art. 38-45 din O.G. nr. 26/2000, pentru a putea fi asimilata unei autorităţi publice.
În acest context hotărârile paratei se atacă în condiţiile art. 23 şi 25 din O.G. nr. 26/2000, adică la judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul.
Nu au fost retinute susţinerile Judecătoriei sectorului 3 din sentinţa civila nr. 17028/2011 că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ. şi că ar fi competentă să soluţioneze cauza Curtea de Apel Bucureşti, deoarece din încheierea de la fila 60 din dosarul tribunalului reiese fără niciun dubiu că asociaţia s-a constituit în baza O.G. nr. 26/2000 şi nu în baza prevederilor Legii nr. 51/1995.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 38-45 din acelaşi act normativ, pentru a putea fi asimilată unei autorităţi publice, aceasta pârâtă ar fi trebuit să obţină statut de utilitate publica sau sa fi fost autorizata să desfăşoare un serviciu public, nefiind depusă nicio atare autorizare.
În altă ordine de idei, nici reclamantul nu invocă dispoziţiile Legii nr. 51/1995 în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a prezentei cauze deoarece, conform art. 88 alin. (4) din aceasta lege, calea de atac împotriva hotărârilor pronunţate de către Consiliul U.N.B.R. şi recursul formulat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei Centrale de Disciplina este recursul la secţia de contencios administrativ, a Curţii de Apel Bucureşti.
Aşadar, pe de o parte a constatat ca pârâtele nu au structura prevăzuta de Legea nr. 51/1995, decizia disciplinara nu a fost emisă de o comisie centrală de disciplină, nu s-a exercitat o cale de atac la Consiliul U.N.B.R. şi, prin urmare, nu suntem în prezenţa aplicării dispoziţiilor legale mai sus invocate, respectiv art. 88 alin. (4) din lege pentru a fi competenta aceasta instanţă, iar pe de altă parte, nu suntem nici în prezenta unei autorităţi publice asimilate pentru a fi competentă aceasta instanţă ca instanţă de fond, cum susţine reclamantul.
Soluţionând conflictul negativ ivit, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Obiectul acţiunii prezente îl constituie anularea unei decizii disciplinare emise de Comisia Permanentă a U.N.B.R. şi a tuturor actelor emise de către U.N.B.R. şi toate structurile acesteia, inclusiv de către Preşedintele U.N.B.R., B.P., în ceea ce priveşte Baroul Timiş şi pe reclamantul M.A. după data de 10 iulie 2008.
Autoritatea pârâtă, U.N.B.R. este constituită în baza O.G. nr. 26/2000, însă nu orice autoritate constituită în baza acestei ordonanţe poate avea calitate într-un litigiu de contencios administrativ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, „autoritate publică este orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada că U.N.B.R., constituită în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, a obţinut statutul de utilitate publică sau că a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nici nu poate avea calitatea procesuală într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe de contencios administrativ, ci numai într-un litigiu ce poate fi soluţionat potrivit actului normativ în baza căruia a fost înfiinţată, respectiv O.G. nr. 24/2000.
Chiar dacă în actul contestat se face trimitere la Legea nr. 51/ 1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, acesta nu poate constitui un temei pentru soluţionarea cauzei de către o instanţă de contencios administrativ în lipsa dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, respectiv că autoritatea pârâtă a obţinut statutul de utilitate publică sau că a fost autorizată să presteze un serviciu public.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul U.N.B.R., Comisia Permanentă a U.N.B.R. şi B.P. - preşedinte al U.N.B.R., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4700/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4702/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
