ICCJ. Decizia nr. 4737/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 4737/2012
Dosar nr. 566/97/2011
Ședința publică din 13 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe prin Sentinţa nr. 2221 din 22 iunie 2011, reclamanţii Com. Bătrâna şi Primarul Com. Bătrâna au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.C. a României şi C.C. a Jud. Hunedoara, anularea Deciziei nr. 28 din 7 septembrie 2010 emisă de Ca.C. a Jud. Hunedoara, cu privire la măsurile dispuse la pct. B1 şi B2, anularea încheierii din 27 decembrie 2010 emisă de pârâta C.C. a României şi suspendarea măsurilor dispuse la punctele B1 şi B2 din Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Decizia nr. 28/2010 pârâta C.C. Hunedoara a constatat la pct. B1 şi B2 abateri de la legalitatea şi regularitatea care au generat prejudicii constând în acordarea de indemnizaţii pentru haine şi hrană salariaţilor comunei, deşi aceste drepturi au fost stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar recuperarea acestui prejudiciu prin reţineri din salariu ar afecta nivelul de viaţă al salariaţilor dacă se ţine seama de faptul că oricum salariile acestora sunt destul de reduse.
Reclamanţii au formulat precizare de acţiune, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 28/2010 în sensul anulării pct. B1 cu excepţia măsurii dispuse la pct. 3 în privinţa acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică şi B2 din această decizie; anularea în parte încheierii din 27 decembrie 2010 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva decizei în privinţa acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, iar cu privire al cererea de suspendare, s-au invocat prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu excepţia măsurii dispuse la pct. 3 (B1) pentru care s-a admis contestaţia administrativă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 305 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţi şi cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct. B1 şi B2 din Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a rţeinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010, în urma controlului de audit financiar consemnat în procesul verbal de constatare din 30 iunie 2010, s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate la Primăria Com. Bătrâna în anul 2009 şi ca urmare s-a dispus ca Primarul Com. Bătrâna, în calitate de ordonator principal de credite, să ia măsuri dintre care sunt contestate cele prevăzute la punctele B1 şi B2 cu excepţia măsurii dispusă la pct.3 în privinţa acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.
Prin încheierea din 22 septembrie 2010 pârâta C.C. a României a admis doar în parte contestaţia depusă de Primăria Com. Bătrâna împotriva măsurilor dispuse la pct. B1 şi B2 prin Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010, în sensul că s-a admis contestaţia împotriva măsurii dispusă la pct. 3 (B1 din partea introductivă) în privinţa acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, primar şi viceprimar.
Reglementările care vizează statutul funcţionarilor publici sau al personalului contractual (Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, Legea nr. 53/2004 C. muncii şi Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă) prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale, iar pe de altă parte interdicţia ca prin contracte sau convenţii de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt de atributul legiuitorului.
Prin urmare, este de esenţa regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar stabilirea lor exclusiv prin lege, astfel că numai legiuitorul stabileşte atât categoria drepturilor salariale cât şi cuantumul acestora, situaţie confirmată şi de C.C. prin Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 şi nr. 838/2009.
Actul normativ cadru în baza căruia se încheie contractul colectiv de muncă la nivelul de unitate este Legea nr. 130/1996 care în art. 12 stabileşte că se pot încheia contracte colective de muncă şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum sunt prevăzute prin dispoziţii legale
Prevederile acestei legi trebuie coroborate însă şi cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, H.G. nr833/2007 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de paritate şi încheierea acordurilor colective, art. 1 şi 13 din Legea nr. 138/1999 şi O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi a altor drepturi ale personalului bugetar.
În ceea ce priveşte sumele acordate pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de hrană, prima instanţă a reţinut că şi acestea au fost acordate nelegal, deoarece s-au încălcat dispoziţiile Legii nr. 142/1998.
Referitor la sumele acordate pentru procurarea ţinutei vestimentare, prima instanţă a reţinut că acestea au fost acordate cu încălcarea dispoziţiei art. 32 din Legea nr. 188/1999.
Nici acordarea primei de vacanţă personalului contractual nu are temei legal, având în vedere prevederile art. 23 din O.G. nr. 10/2008, iar acordarea sporului de dispozitiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 138/1999, sporul de dispozitiv fiind acordat numai personalului militar şi civil din cadrul M.A.N., M.A.I., S.I., S.P.P., S.T.S. şi M.J., O.U.G. nr. 30/2007 stabileşte instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei centrale şi locale, însă primăriile nu se regăsesc printre acestea.
Prima instanţă a avut în vedere şi Decizia nr. 37/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv se acordă numai funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul M.A.I. şi instituţiilor publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare care au beneficiat de aceste drepturi şi înainte de transfer sau detaşare din fostul minister de interne.
Prin urmare, acordarea unor drepturi de natură salarială, respectiv spor de vechime, spor de dispozitiv, primă de vacanţă, indemnizaţie de hrană şi pentru achiziţionarea vestimentaţiei, primarului şi viceprimarului,de asemenea nu are temei legal.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că primarul şi viceprimarul, persoane care sunt alese în funcţii de demnitate publică, nu pot beneficia pe lângă indemnizaţia lunară şi de alte drepturi de natură salarială, chiar dacă în cuprinsul Contractului colectiv de muncă s-a prevăzut acordarea primei de concediu personalului contractual din cadrul entităţii verificate, se apreciază că, acesta nu poate modifica dispoziţiile legale imperative anterior citate, aşa încât sub aspectul analizat, acesta este nul absolut şi nu poate produce consecinţe juridice.
Având în vedere soluţia pronunţată pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Com. Bătrâna prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata - pârâtă C.C. a României a solicitat respingerea recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.
1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică
Obiectul acţiunii îl constituie anularea încheierii din 27 decembrie 2010 a Curţii de Conturi, prin care s-a respins contestaţia împotriva măsurilor dispuse la pct. B1 şi B2 din Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara, anularea Deciziei nr. 28 din 7 septembrie 2010 a C.C. a Jud. Hunedoara, precum şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizia atacată.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile menţionate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice C.C., precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea a I- a, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către C.S.C.. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Din dispoziţiile legale menţionate, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligaţiei executării, este decizia structurii C.C., prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de C.S.C., conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ, competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
În continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora”, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a C.C., deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului .
În acelaşi sens, în şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de C.C. a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de C.C.i Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de C.C. Judeţeană; (3) anularea procesului - verbal de constatare încheiat de C.C.i Judeţeană.
Soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Com. Bătrâna prin Primar împotriva Sentinţei nr. 305 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 475/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4712/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
