ICCJ. Decizia nr. 4795/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4795/2012
Dosar nr. 270/54/2012
Ședința publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. şi A.N.A.F., constatarea nulităţii Ordinului Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 31 din 6 ianuarie 2012 prin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia publică, obligarea pârâtei A.N.V. la încadrarea sa în funcţia deţinută anterior, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale în sumă de 20.000 lei şi suspendarea executării Ordinului nr. 31 din 06 ianuarie 2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 31 din 6 ianuarie 2012 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de execuţie, începând cu data de 1 ianuarie 2012, pe motivul că în procesul de selecţionare şi departajare a personalului a căror posturi au fost supuse reorganizării, nu a obţinut un punctaj corespunzător pentru numirea într-o funcţie publică vacantă.
A mai susţinut că procedura de selecţionare şi departajare a personalului supus reorganizării a ignorat prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi de asemenea, nu a respectat legea nici în ceea ce priveşte acordarea preavizului de 30 de zile calendaristice de la reducerea postului.
Reclamanta a mai susţinut că decizia de concediere nu menţionează durata preavizului, termenul şi instanţa la care putea fi contestată, lista tuturor locurilor de muncă disponibile din unitate şi termenul în care să opteze pentru un loc vacant, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 76 lit. b); 76 lit. d) şi 62 alin. (3) C. muncii.
S-a mai arătat că nu s-au respectat prevederile art. 6 alin. (3) din Anexele 11 şi 12 ale Ordinului A.N.A.F. nr. 2407 din 4 iulie 2011, întrucât nu au fost publicate în termen legal datele concrete de desfăşurare a examenului, nu a existat plan de interviu şi barem de notare pentru proba interviu.
La data de 10 februarie 2012, reclamanta C.M. şi-a precizat acţiunea solicitând următoarele:
1) Suspendarea Ordinului nr. 36 din 1 ianuarie 2012 să se facă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din acelaşi act normativ.
2) Cu privire la anularea Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că a înţeles să realizeze procedura prealabilă, solicitând revocarea actului.
3) Să fie obligată autoritatea emitentă ca în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să emită un nou ordin care să reţină reluarea raporturilor de serviciu prin numirea în funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal grad profesional superior la Biroul Vamal Porţile de Fier 1 din cadrul D.R.A.O.V. Timişoara.
4) În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat să se constate nelegalitatea operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii ordinului contestat.
5) În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 554/2004 a solicitat obligarea autorităţii pârâte la plata de despăgubiri băneşti corespunzătoare drepturilor salariale de care a fost privată, urmare emiterii ordinului nelegal.
6) În temeiul art. 253 din Legea nr. 53/2011 a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale în sumă de 2.000 lei, iar în baza art. 274 C. proc. civ. a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Prin întâmpinarea formulată la data de 9 martie 2012, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât în speţă nu se atacă acte emise de A.N.A.F. iar A.N.V. funcţionează în subordinea A.N.A.F.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 346 din 6 aprilie 2012 a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012, în contradictoriu cu A.N.V. şi A.N.A.F., cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Totodată, a încuviinţat cererile reprezentanţilor pârâtelor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea notelor de probatorii depuse de apărătorul reclamantei în şedinţă şi a acordat termen pe fond pentru continuarea judecăţii în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, pentru data de 4 mai 2012.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive se va respinge, deoarece actul a cărei suspendare şi anulare se solicită este emis de A.N.A.F., pârâta A.N.V. fiind în subordinea acesteia potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009.
Referitor la cererea de suspendare a Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012 emis de A.N.A.F., s-a reţinut că este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a furnizat instanţei suficiente probe care să conducă la reţinerea în cauză a unui caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înţelesul legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.M., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a opera suspendarea prevăzută de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut contrariul.
Astfel, recurenta susţine că invocarea nelegalităţii Ordinului nr. 2406/2011 şi a Ordinului nr. 2407/2011, care au fost publicate în M. Of., nu puteau produce efecte juridice, cum de altfel nici actele ulterioare emise în baza lor nu produc efecte juridice, viciu ce pune la îndoială legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.
Referitor la condiţia prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, s-a susţinut a fi îndeplinită, deoarece suprimarea veniturilor salariale şi a asigurărilor sociale reprezintă o sarcină excesivă şi disproporţionată, care cel puţin în aparenţă, reprezintă o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevate
Cauza dedusă judecăţii, care are ca obiect cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 31 din 6 ianuarie 2012 prin care intimata A.N.V. a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentei, începând cu data de 1 ianuarie 2012, prin eliberare din funcţia publică teritorială de execuţie – inspector vamal grad profesional superior gradaţia 5, clasa de salarizare 59, la Biroul Vamal Porţile de Fier din cadrul D.R.A.O.V. Timişoara.
Ordinul nr. 31/2012 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în temeiul Ordinului nr. 2406/2011 şi a Ordinului nr. 2407/2011, emise de preşedintele A.N.A.F.
La emiterea ordinului au fost avute în vedere:
Dispoziţiile Ordinului Preşedintelui AN.A.F. nr. 2406 din 4 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a Mun. Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale; prevederile Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 4 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcţii al A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate; avizele A.N.F.P. nr. 895/341 din 29 iunie 2011 şi nr. 896/404 din 4 iulie 2011 înregistrate la A.N.V. cu nr. 37/619 din 29 iunie 2011 şi nr. 37.516 din 4 iulie 2011; p reavizul nr. 37619/2011; l ista funcţiilor publice vacante corespunzătoare puse la dispoziţie pentru a opta în vederea numirii în una din funcţiile publice; opţiunea persoanei în cauză pentru ocuparea funcţiei publice teritoriale de execuţie de inspector vamal grad profesional superior în cadrul Biroului Vamal Porţile de Fier 1.
Luând în considerare înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând neîndeplinirea, în speţă, a condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege.
Conform acestei norme juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speţei pot fi identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenţei dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei.
Cu referire concretă la criticile formulate de recurentă împotriva sentinţei adoptate de judecătorul fondului, fără a păşi la efectuarea unei analize care ar depăşi limitele sumare ale procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte reţine că cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică.
Înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. şi a unităţilor subordonate acesteia, precum şi Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcţii pentru A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate precum şi Regulamentele pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 31/2012, sunt acte administrative cu caracter individual, producând efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare ele se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestora, rolul lor fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.", precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea a I- a, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual”.
Prin urmare, sunt nefondate susţinerile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, cerinţa publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speţă, emise în condiţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7, art. 8 şi art. 9 din H.G. nr. 110/2009.
Celelalte argumente, privind nelegalitatea derulării procedurilor de reorganizare a autorităţii şi de recrutare a funcţionarilor publici în raport cu prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 188/1999 şi cu legislaţia secundară, nu ar putea constitui temei al identificării, în speţă, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.
Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către partea aflată în discuţie nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistenţa acestui argument, constată că, în raport cu cele reţinute anterior în privinţa neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinţei, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.M., împotriva Sentinţei nr. 346 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4799/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4764/2012. Contencios → |
|---|
