ICCJ. Decizia nr. 5007/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5007/2012
Dosar nr. 2337/54/2011
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 302 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din OMJ nr. 399/2007 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007, invocată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în Dosarul nr. 10838/63/2010 al aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia de nelegalitate este neîntemeiată deoarece OMJ nr. 399/C/2007 conţine chiar normele metodologice de aplicare a ordonanţei şi scopul lor a fost expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate suplimentar.
Din motivarea excepţiei de nelegalitate ar rezulta că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile ordinului contravin prin adăugare la dispoziţiile legale, întrucât „nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar”, căci se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora, dar instanţa de fond a considerat că aceste susţineri sunt nefondate pentru că art. 45 are în vedere ca unităţi de timp nu doar ora ci şi ziua, săptămâna şi respectiv luna, iar la pct. 11.5 din Ordinul M.J. nr. 339/2007 emitentul a arătat modul concret de calcul al orelor şi respectiv zilelor lucrate suplimentar.
Chiar şi propoziţia de la pct. 11.5 lit. c) „fracţiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu se adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăşi o procedură diferită de calcul orelor/zilelor lucrate suplimentar, iar instanţa de fond a arătat că ea nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul şi sensul prevederilor legii.
S-a reţinut că este evident că actele emise pe baza şi în executarea unor alte acte normative nu trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a dispoziţiilor acestora din urmă, ci trebuie să ofere soluţii concrete pentru punerea în executare a acestora, urmând însă scopul şi spiritul legii.
Mai mult, dispoziţiile art. 11.5 din OMJ nr. 399/2007 reglementează situaţia specială a „lucrului în tură”, or, alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 293/2004 prevede că „în cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziţii legale specifice, se vor aplica aceste dispoziţii legale”, iar a înlătura pe calea excepţiei de nelegalitate prevederile care reglementează o situaţie specială pentru care legea trimite la dispoziţiile speciale, echivalează practic cu imposibilitatea punerii în executare chiar a normelor legale, fapt care contravine prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se critică soluţia ca fiind greşită, arătându-se, în esenţă, că dispoziţiile art. 11 pct. 5 din OMJ nr. 339/2007 şi a art. 4 din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 sunt nelegale, venind în contradicţie cu legea şi adăugând la aceasta, în speţa de faţă fiind vorba de O.U.G. nr. 64/2006 şi Legea nr. 293/2006; s-a susţinut, de asemenea, că nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile legii, întrucât a acceptat ca un mod de calcul să fie contrar dispoziţiilor legale.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Se susţine că dispoziţiile art. 11 pct. 5 din OMJ nr. 399/2007 şi art. 4 alin. (3) şi 4 din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de Direcţia Generală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor contravin dispoziţiilor Legii nr. 293/2004 şi O.G. nr. 64/2006.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 43 din Legea nr. 293/2004, la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 şi care, în actuala reglementare, are nr. 45: „Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână” (alin. (1)); „Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenţa în serviciu mai mult de 8 ore se stabileşte de către directorii unităţilor, în raport cu necesităţile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal” (alin. (2)); „În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziţii legale specifice, se vor aplica aceste dispoziţii legale” (alin. (3)); „Orele prestate de funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează” (alin. (4)).
În baza acestor dispoziţii legale a fost emis OMJ nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006, care la pct. 11.5 prevede că: „În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferenţa până la opt ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.”
Totodată, a fost emisă şi Decizia Directorului General al ANP nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciarelor. Potrivit prevederilor art. 4 din această decizie „În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar” (alin. (3)) şi „Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferenţa până la opt ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile se neglijează” (alin. (4)).
În cadrul procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcţie de actele normative cu forţă juridică superioară în baza cărora acesta a fost emis, în raport cu principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate, apreciind că dispoziţiile normative criticate sunt conforme cu prevederile legale în baza cărora au fost adoptate.
Aprecierea instanţei de fond - potrivit căreia prin art. 11 din OMJ nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situaţia specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare - nu este întemeiată, întrucât dacă s-ar considera că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să respecte dispoziţiile legale incidente.
De altfel, chiar în cuprinsul art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual 45 alin. (3)) se prevede că „În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normale de lucru este stabilită prin dispoziţii legale specifice, se vor aplica aceste dispoziţii legale”.
Dacă ar fi existat dispoziţii legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele dispoziţii pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziţii legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin OMJ nr. 399/2007 trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ale că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
În lipsa unei menţiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006 privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al ANP nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.
Cum art. 43 din Legea nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracţiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu puteau conţine o astfel de reglementare.
Deşi instanţa de fond consideră că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost invocată - „Fracţiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” - nu este în afara prevederilor legale, totuşi, din verificarea textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, respectiv art. 16 din O.G. nr. 64/2006 şi art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere şi că prin această reglementare se ajunge la situaţia ca o parte din munca prestată peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deşi sunt respectate dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela de a plăti orele suplimentare.
Faţă de cele arătate, constatându-se că hotărârea primei instanţe, a fost dată cu aplicarea greşită a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării nelegalităţii dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 307/2007 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.M. împotriva Sentinţei nr. 302 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia de nelegalitate şi constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 307/2007 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5008/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5006/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
