ICCJ. Decizia nr. 5005/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5005/2012
Dosar nr. 162/33/2011
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 633 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase; a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase, formulată de SC X SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 28 februarie 2003, prin cererea înregistrată cu nr. 6790, Parohia Reformată Baia Sprie, a înaintat Comisiei speciale de retrocedare solicitarea referitoare la retrocedarea imobilului situat în oraşul Baia Sprie, judeţul Maramureş, înscris în CF. nr. 240 a localităţii Baia Sprie, nr. top. 1434.
Analizând actele depuse la dosar, s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare faptul că cererea de retrocedare se încadrează, parţial, în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţii în care prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, în temeiul art. 1 alin. (4) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri doar pentru imobilul, teren, în suprafaţă de 864 mp, în favoarea Parohiei Reformate Baia Sprie, motivat de faptul că imobilul - teren, se află în prezent în proprietatea unei persoane juridice şi este ocupat de construcţii noi, edificate ulterior momentului preluării abuzive.
În acest context, consideră instanţa de fond că este corectă statuarea conform căreia nu era posibilă restituirea în natură a imobilului, aşa cum a cerut reclamanta, potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 94/2000, deoarece la momentul emiterii deciziei şi soluţionării cererii de retrocedare, imobilul se afla în proprietatea unei persoane juridice de drept privat şi anume, SC X COM SRL, şi nu în proprietatea categoriilor de persoane enumerate expres, aşa cum prevede O.U.G. nr. 94/2000.
În privinţa susţinerilor reclamantei referitoare la acordarea de despăgubiri pentru construcţie, Curtea de apel a achiesat la apărarea conform căreia şi acestea sunt nefondate, deoarece, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în cazul în care un teren solicitat la retrocedare este ocupat de construcţii noi, fostul proprietar beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru teren.
Mai reţine instant de fond că situaţiile în care pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul ordonanţei, sunt expres şi limitativ prevăzute de acest act normativ, iar printre acestea nu se află şi cazul bunurilor imobile care, ulterior momentului preluării abuzive, au suferit adăugiri de peste 50%, transformându-se în imobile noi în raport cu cele preluate abuziv.
Constată instanţa de fond că din cuprinsul raportului de expertiză tehnică în construcţii efectuat în cauză, rezultă că construcţia veche nu mai există, fiind demolată în proporţie de 95%, fiind păstraţi doar doi pereţi exteriori, care au fost încorporaţi în construcţia nouă, ceea ce atrage în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora construcţiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.
Drept consecinţă, în opinia judecătorului fondului sunt pertinente concluziile pârâtei conform cărora, pe de o parte, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, întrucât acesta a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989 şi se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, iar pe de altă parte, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcţie, tocmai având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 633 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
2.1. Încălcarea normelor de procedură (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)
În dezvoltarea motivului de recurs formulat recurenta susţine că instanţa a decăzut-o din dreptul de a mai formula şi depune obiecţiuni, reţinând că eventualele obiecţiuni trebuiau depuse cu 5 zile înainte de termen, fără să indice un temei de drept care să prevadă această sancţiune în mod imperativ. Consideră recurenta că prin măsura dispusă de instanţa de fond a fost sancţionată pe nedrept, fiind, astfel, lipsită de dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru proprietăţile deţinute şi preluate în mod abuziv.
2.2 Greşita interpretare a probatoriului administrat în cauză (art. 3041 C. proc. civ.)
În acest sens, susţine recurenta că instanţa de fond nu a studiat cu atenţie raportul de expertiză administrat în cauză şi nu a cercetat fondul cauzei, raportat la faptul că acel raport nu a lămurit toate aspectele de fapt şi mai mult decât atât prezintă mai multe constatări contradictorii.
Astfel, recurenta susţine faptul că prin obiecţiunile formulate a arătat că în anexa nr. 2 sub tabel expertul afirmă că, clădirea veche este înglobată în clădirea nouă în anii 1980, ceea ce indică faptul că respectiva clădire există şi la ora actuală, suferind extinderi şi recompartimentări, nefiind, aşadar, demolată, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Totodată, consideră recurenta că raportul de expertiză este contradictoriu în condiţiile în care deşi expertul a constatat că, clădirea veche a fost înglobată în clădirea nouă în anii 1980 la punctul 2 al raportului afirmă că această clădire veche a fost demolată în proporţie de 95%, menţinându-se doar doi pereţi exterior.
În acest context, consideră recurenta că cele două afirmaţii ale expertului sunt contradictorii, sens în care se impunea lămurirea acestora ţinându-se cont şi de faptul că acea clădire veche există şi la ora actuală, fundaţia şi pereţii acesteia fiind înglobaţi în clădirea nouă.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
În prealabil, Înalta Curte constată că recurenta pin motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanţei de fond doar în ceea ce priveşte respingerea cererii de retrocedare cu privire la restituirea în natură a construcţiei ce se afla pe terenul, în suprafaţă de 864 mp, situat în oraşul Baia Sprie, judeţul Maramureş (art. 3 al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010), condiţii în care va analiza cauza doar sub acest aspect, restul constatărilor instanţei de fond, cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, respectiv Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, dobândind putere de lucru judecat.
3.1 Prin prisma motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat ca şi neregularităţi procedurale de natură a atrage sancţiunea nulităţii, încălcarea dreptului la apărare, prin decăderea din dreptul de a formula şi depune obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine ca şi prejudiciu procesual, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., împiedicarea recurentei de a-şi pregăti apărarea prin decăderea din dreptul de a formula şi depune obiecţiuni la raportul de expertiză, în considerarea faptului că din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 21 septembrie 2011, rezultă că instanţa de fond a dispus comunicarea raportului de expertiză depus la dosarul cauzei în data de 20 septembrie 2011, către reclamantă, punându-i în vedere, totodată, obligaţia de a formula şi depune eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată acordat (12 octombrie 2011), recurenta, însă, în mod culpabil nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de fond, în sensul că a depus obiecţiuni la raportul de expertiză abia la data de 2 noiembrie 2011.
Faţă de nerespectarea obligaţiei de a efectua un act procedural în termenul fixat de judecător, respectiv de a formula şi depune obiecţiuni cu 5 zile înainte de termenul de judecată fixat, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (1) şi art. 723 C. proc. civ., în mod corect instanţa de fond a sancţionat recurenta cu decăderea din dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică depus la dosarul cauzei.
Prin urmare în mod greşit susţine recurenta că măsura dispusă de judecătorul fondului este lipsită de temei legal.
3.2 Nu poate fi reţinută nici netemeinicia hotărârii recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost dată cu interpretarea corectă a probatoriului administrat în cauză, după cum se va releva în continuare.
În primul rând, Înalta Curte constată că deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile referitoare la contradicţiile semnalate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză ca şi cele referitoare la concluziile aceluiaşi raport, nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la greşita interpretare şi aplicare a legii, ci la greşita redare a unei situaţii de fapt referitoare la clădirea în raport de care se solicită plata despăgubirilor, şi implicit la greşita interpretare a probelor, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că nu poate reţine caracterul contradictoriu al constatărilor redate în raportul de expertiză aflat la dosarul de fond în condiţiile în care constatările de la pct. 2, în sensul că, clădirea veche a fost demolată în proporţie de 95% sunt în concordanţă cu cele redate în anexa nr. 2, respectiv că parte din clădirea veche a fost înglobată în clădirea nouă în anii 1980 (s-au păstrat doi pereţi exteriori în zona Sălii de producţie a construcţiei actuale). Prin urmare, recurenta în mod greşit susţine că expertul a constatat că întreaga clădire veche a fost înglobată în clădirea nouă în anul 1980 deşi expertul vorbeşte în mod clar despre o parte din clădirea veche şi nu de clădirea veche, marcând, totodată în planul desfăşurat al clădirii (plan parter fabrică de pâine), cei doi pereţi, din sălii de producţie, care s-au păstrat din clădirea construită în jurul anului 1943, despre care se face vorbire şi în concluziile raportului de expertiză.
Prin urmare, situaţia faptică a construcţiei, a fost redată în mod clar în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond, aşa încât nu se impunea efectuarea unei noi expertize, cum în mod greşit susţine recurenta.
Cum recurenta nu a contestat respingerea cererii de retrocedare a imobilului, în natură construcţie, prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci doar respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru respectivul imobil, Înalta Curte, faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul că, clădirea aflată pe terenul ce a făcut obiectul cererii de retrocedare formulate de recurentă este o clădire nouă în raport cu cea preluată, în sensul pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, constată că instanţa de fond a făcut, în cauză, o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei instanţa de control judiciar constată că soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţa de fond este corectă, reflectând interpretarea şi aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt şi de drept rezultate din probele administrate.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Parohia Reformată Baia Sprie, împotriva Sentinţei civile nr. 633 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5006/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5003/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
