ICCJ. Decizia nr. 5052/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5052/2012
Dosar nr. 422/35/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 28 iulie 2011, reclamantul T.S., reprezentat de Director General Manager D.V., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea Încheierii nr. VI/287/2011 a Curţii de Conturi a României şi, în consecinţă, anularea în parte a Deciziei nr. 17/2011 a Camerei de Conturi Bihor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 233/CA din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul T.R.M. - prin director general manager D.V., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României Bucureşti şi Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bihor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în urma controlului efectuat de Camera de Conturi Bihor la T.S. Oradea, au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, precum şi cazuri de nerespectare a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului, descrise pe larg în raportul de control întocmit la data de 04 aprilie 2011, reclamantul contestându-le doar pe cele prezentate la punctele d2), d3) şi d4).
La punctul d2) din actul de control se reţine că au fost utilizate credite bugetare pentru plata de drepturi salariale în baza contractelor civile de prestări servicii, care au ca obiect parte din atribuţiile de serviciu din fişa postului pentru angajatul cu care s-a încheiat contractul; de asemenea, se reţine că au fost utilizate credite bugetare pentru plata de drepturi salariale în baza contractelor de prestări servicii, în condiţiile în care serviciile prestate nu au fost justificate cu fişe colective de prezenţă din care să rezulte că au fost îndeplinite sarcinile din contractul civil, respectiv nu există documente din care să rezulte dacă au fost prestate serviciile, ce servicii au fost prestate, în cât timp şi modul de evaluare a serviciilor prestate din punct de vedere cantitativ şi calitativ.
Pe baza acestor constatări, prin Decizia nr. 17 din 02 mai 2011 s-a dispus verificarea tuturor contractelor de prestări servicii încheiate în anul 2010 cu personalul angajat al unităţii, în vederea identificării serviciilor achitate, fără a avea la bază documente justificative, referitoare la tipul sarcinilor, la modul de evaluare şi de îndeplinire al acestora. Totodată s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului creat instituţiei prin plata nelegală şi nejustificată a acestor servicii şi luarea măsurilor de recuperare a valorii actualizate a prejudiciului până la data recuperării efective.
Susţinerile reclamantei, în sensul că atribuţiile pentru care au fost încheiate de angajaţii instituţiei contracte de prestări servicii exced atribuţiilor de serviciu trecute în fişa postului respectivilor angajaţi, a reţinut instanţa de fond că sunt nereale.
Astfel, contractul civil de angajare nr. 2217 din 06 ianuarie 2010 a fost încheiat de T.S. Oradea cu d-na T.E., care deţinea în cadrul instituţiei calitatea de referent, în vederea ţinerii evidenţei şi decontării cheltuielilor ocazionate de premiere, festivităţi ale instituţiei, precum şi în vederea organizării tuturor protocoalelor şi a trimiterii invitaţiilor, deşi conform fişei postului aceasta desfăşoară toate operaţiile de secretariat şi dactilografiere, conform cerinţelor instituţiei, participă la pregătirea protocoalelor şi este prezentă la premiera spectacolelor. Se poate lesne observa că aşa numitul contract civil de angajare, încheiat pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 are ca obiect activităţi ce se regăsesc în atribuţiile postului de referent-secretar.
Aceeaşi este situaţia şi în privinţa contractului civil de angajare nr. 2386 din 29 decembrie 2010, încheiat cu aceeaşi salariată T.E., care în baza acestui contract urma să desfăşoare activităţi de muncitor, constând în multiplicarea şi îndosarierea pieselor aflate în repertoriul trupei, pregătirea şi urmărirea desfăşurării în bune condiţii a protocolului organizat cu prilejul vizionărilor şi premierelor.
Două contracte civile de angajare similare, nr. 2218 din 06 ianuarie 2010 şi 2387 din 28 octombrie 2010, a constatat instanţa că au fost încheiate şi cu doamna G.Z., referent al trupei S., activităţile vizate de cele două contracte regăsindu-se în fişa postului de referent, în care figurează ca activităţi individuale de serviciu respectarea programului stabilit de directorul artistic al trupei, desfăşurarea tuturor activităţilor de secretariat şi dactilografiere în limba maghiară, participarea la realizarea proiectelor culturale, programarea şi ţinerea evidenţei distribuirii actorilor colaboratori în spectacole.
Contractul de prestări servicii nr. 423 din 26 iulie 2010 a fost încheiat între T.S. Oradea şi d-na M.E. - şef birou-referent resurse umane, în vederea întocmirii şi predării unui număr de 79 de copii ale carnetelor de muncă ale salariaţilor, care au acţionat în instanţă instituţia pentru acordarea sporului de fidelitate, deşi conform fişei postului aceasta are în evidenţă carnetele de muncă ale angajaţilor, operează înscrieri ori de câte ori este nevoie, întocmeşte şi eliberează diferite adeverinţe privind vechimea şi încadrarea în muncă a angajaţilor.
Or, raportat la aceste atribuţii de serviciu, instanţa a constatat că nu se poate reţine că efectuarea unor copii de pe carnetele de muncă ale unor angajaţi şi înmânarea lor titularilor ar excede fişei postului de şef birou-referent resurse umane.
Contractul de prestări servicii nr. 424 din 26 iulie 2010 a fost încheiat cu d-na consilier J.M., în vederea înlocuirii pe durata concediului legal de odihnă a secretarei şi îndeplinirea sarcinilor ce reveneau compartimentului secretariat, un contract similar de prestări servicii, în vederea înlocuirii pe perioada concediului a casierei şi a şefului biroului contabilitate, fiind încheiat şi cu numita P.A. care, conform notei de relaţii depusă la dosarul cauzei, ocupă funcţia de economist birou contabilitate.
Cu numita M.S., care deţine funcţia de şef birou contabilitate, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 129/2010, cu privire la întocmirea şi semnarea actelor compartimentului financiar contabil, precum şi a tuturor documentelor care angajează financiar instituţia, precum şi contractul de prestări servicii nr. 1413 din 02 septembrie 2010, având ca obiect întocmirea bilanţului contabil pe trimestrul III al anului 2009 şi a proiectului de buget pentru anul 2010.
Analizând în ansamblu aceste contracte, instanţa reţine că încheierea lor a avut drept consecinţă majorarea drepturilor salariale ale angajaţilor T.S. Oradea, ca urmare a îndeplinirii de către aceştia în timpul programului normal de lucru a unor activităţi ce ţin de specificul postului pe care îl ocupă, sau ca urmare a înlocuirii pe perioada concediului legal de odihnă a altor angajaţi.
O atare practică, este însă lipsită de bază legală, instanţa constatând că în mod corect, prin decizia contestată, s-au stabilit, în sarcina instituţiei angajatoare, obligaţii de luare a măsurilor necesare în vederea recuperării sumelor încasate de salariaţi în baza acestor contracte.
Pe de altă parte, deşi reclamantul prin acţiune a susţinut că plata sumelor aferente contractelor mai sus menţionate s-a făcut din venituri proprii şi nicidecum din fonduri bugetare, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Cât priveşte contractul de prestări servicii nr. 1271 din 02 august 2010 încheiat de T.S. Oradea cu M.D., în vederea executării lucrărilor de zugrăvire şi reparaţii la sala S., în perioada concediului de odihnă al acestuia, instanţa reţine că, deşi contractul a fost încheiat pentru perioada 03 august - 31 august 2010, angajatul M.D. - şef formaţie SPC nu s-a aflat în cursul lunii august 2010 în concediu de odihnă, ceea ce înseamnă că şi în acest caz executarea contractului a avut loc tot în timpul programului normal de muncă. Mai mult, conform fişei postului, şeful formaţiei SPC îndeplineşte orice alte sarcini date de conducerea instituţiei, ceea ce face ca nici în acest caz să nu se justifice încheierea contractului de prestări servicii.
Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că lipsesc documentele din care să rezulte că au fost prestate serviciile şi modul de evaluare a acestora din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Ca atare, şi în privinţa acestui contract, în mod corect s-a dispus măsura recuperării sumelor plătite către angajatul M.D.
La punctul d3) al raportului de control s-a reţinut că în perioada august - noiembrie 2010, persoanei care ocupa postul de şef birou contabilitate i s-au plătit drepturi salariale în cuantum mai mare decât cel legal, prin aplicarea asupra salariului a unei sume fixe de 1323 RON, motiv pentru care prin Decizia nr. 17 din 02 februarie 2011 s-a dispus luarea măsurilor legale de recuperare a valorii actualizate a prejudiciului cauzat instituţiei, prin acordarea nelegală a unor drepturi salariale care exced prevederilor Legii nr. 330/2009.
Nedepăşirea plafonului cheltuielilor de personal aferente anului 2010 şi îndeplinirea de către şeful Biroului contabilitate şi a atribuţiilor aferente postului de contabil şef, aspecte invocate de reclamant în apărare, nu sunt de natură să justifice acordarea sub denumirea de "alte sporuri" a unor sume pentru care nu există nicio justificare legală, în mod corect reţinându-se şi în acest caz, în actele de control contestate, încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006.
Ultima măsură contestată se referă la faptul că sumele primite sub formă de sponsorizări nu au fost legal utilizate, conform destinaţiei menţionate în contractele de sponsorizare încheiate.
În concret, instanţa a constatat că în anul 2010 instituţia reclamantă a primit din sponsorizări suma de 18.600 RON, în vederea finanţării cheltuielilor efectuate cu prilejul manifestaţiilor ocazionate de Festivalul T.S.S. de la Oradea, sumă din care 1480 RON a fost acordată persoanei din cadrul instituţiei care a facilitat sponsorizarea, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1905 din 28 octombrie 2010, având ca obiect asigurarea sponsorizării la Festivalul T.S.S. Ca justificare pentru încheierea acestui contract, reclamantul invocă Hotărârea Consiliului de Administraţie al T.S. din 15 martie 2010. Această hotărâre nu justifică însă utilizarea unor sume primite din sponsorizări în alte scopuri decât cele în vederea cărora s-a acordat sponsorizarea, întrucât, procedându-se în acest fel, se încalcă atât dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 32/1994, care prevăd activităţile pentru susţinerea cărora se poate încheia un contract de sponsorizare, cât şi prevederile art. 69 din Legea nr. 273/2006, care reglementează modul de utilizare a fondurilor obţinute din sponsorizare, precizând expres că acestea se vor utiliza de către instituţiile beneficiare cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător. Or, în contractele de sponsorizare la care fac referire actele de control, se precizează expres destinaţia sumelor acordate cu titlu de sponsorizare şi anume susţinerea activităţilor culturale prilejuite de Festivalul T.S.S. de la Oradea, fără a se face nicio referire la posibilitatea acordării unui anumit procent angajatului care a facilitat încheierea contractului de sponsorizare.
3. Recursul declarat de T.R.M.
Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.
A prezentat pe larg situaţia de fapt a cauzei şi a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14, 23 şi 69 din Legea nr. 273/2006, art. 8 din Legea nr. 330/2009 şi a dispoziţiilor din Legea nr. 32/1994, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că faptul cuprinderii în fişa postului a posibilităţii ca angajatul să îndeplinească orice alte sarcini date de conducerea instituţiei, nu justifică soluţia instanţei de fond, de vreme ce această menţiune trebuie interpretată doar în sensul că instituţia poate trasa sarcini unui angajat, însă numai în limitele atribuţiilor prevăzute pentru postul ocupat de angajat şi în limita programului de lucru normat.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a ţine cont de documentele justificative care atestă prestarea serviciilor inserate în cuprinsul contractelor civile, timpul în care aceste servicii au fost prestate şi modul de evaluare al acestora.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, a Deciziei nr. 17/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Bihor, precum şi a hotărârii emise în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei arătate, respectiv a încheierii nr. VI/287/2011 a Curţii de Conturi.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile din regulamentul Curţii de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate faţă de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Bihor, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de T.R.M. împotriva Sentinţei nr. 233/CA din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5042/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5053/2012. Contencios → |
|---|
