ICCJ. Decizia nr. 5041/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5041/2012
Dosar nr. 977/3372011
Şedinţa publică de la din 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la 22 octombrie 2010 adresată Tribunalului Cluj, reclamanta T.M.G. în contradictoriu cu pârâta U.S.H. a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licenţă şi a diplomei de bacalaureat ale reclamantei; obligarea la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale şi suma de 10.000 RON, reprezentând daune materiale, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 3173 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 560 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta T.M.G., în contradictoriu cu pârâta U.S.H., în sensul că a fost obligată pârâta la eliberarea diplomei de licenţă şi a diplomei de bacalaureat ale reclamantei, fiind respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale şi morale, cu obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit adeverinţei eliberate la data de 09 iulie 2009 de către pârâta U.S.H., reclamanta T.M.G. a promovat examenul de licenţă din sesiunea iulie 2009, examen organizat pentru Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Bucureşti.
Această adeverinţă reprezintă o recunoaştere a faptului că reclamanta a urmat cursurile pe care U.S.H. le-a organizat la forma de învăţământ la distanţă şi calitatea de licenţiat în drept.
Instanţa de fond a reţinut că eliberarea acestei adeverinţe conduce la concluzia că reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce i-au revenit potrivit contractelor de studii anuale încheiate cu pârâta, în sensul plăţii taxelor de studii şi a susţinerii şi promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licenţă, iar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a elibera reclamantei diploma de licenţă în original, obligaţie ce îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 15 din O.M.E.C. nr. 295/2007 şi art. 2 din O.M.E.C. nr. 5289/2008, în calitate de instituţie organizatoare a examenelor de licenţă, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
Deşi reclamanta a adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original, pârâta nu i-a comunicat niciun răspuns, neoferind nicio justificare pentru care refuză eliberarea acesteia nici în faţa instanţei.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că refuzul tacit al pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licenţă, după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a reţinut instanţa că pârâta a refuzat să elibereze reclamantei diploma de bacalaureat, fără a avea vreo justificare în acest sens.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale şi morale, Curtea a reţinut că, deşi necesară condiţia deţinerii unei diplome de studii, aceasta nu este şi suficientă pentru a fi angajat într-un anumit post. Prin urmare, în lipsa unei probe din care să rezulte că reclamanta ar fi corespuns profesional pentru ocuparea postului solicitat şi că solicitarea ei de angajare a fost respinsă, doar pentru considerentul că nu a putut prezenta diplomele de studii, a apreciat instanţa că pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor materiale, care să reprezinte salariile de care aceasta ar fi beneficiat în cazul angajării.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, Curtea a considerat că obligarea pârâtei la a da eficienţă examenului de licenţă promovat de reclamantă, prin eliberarea diplomei de licenţă, reprezintă o reparaţie echitabilă şi suficientă a prejudiciului moral pe care aceasta l-a suferit ca urmare a incertitudinii recunoaşterii studiilor urmate în cadrul U.S.H.
3. Recursul declarat de T.M.G.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor, materiale şi morale, apreciind că i-a fost cauzat un prejudiciu, care nu poate fi compensat decât prin acordarea daunelor solicitate.
A precizat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile, recurenta-reclamantă fiind îndreptăţită la compensarea prejudiciului material şi moral suferit.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universităţii pârâte la eliberarea diplomei de licenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorităţi locale, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.
Înalta Curte a constatat că, învestită cu soluţionarea cauzei Curtea de Apel Cluj, nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Cluj.
Admite recursul formulat de T.M.G. împotriva Sentinţei nr. 560 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5039/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5042/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
