ICCJ. Decizia nr. 5141/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5141/2012
Dosar nr. 12729/211/2008
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională depusă în Dosarul nr. 12404/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul M.N. a solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998.
Prin precizarea depusă în data de 25 iulie 2008, reclamantul din dosarul de faţă (pârât-reclamant în Dosarul nr. 12404/211/2007) a invocat drept temei juridic al cererii reconvenţionale art. 3 din Legea nr. 169/1997, iar în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2008, reprezentanta acestuia a precizat oral că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 169/1997.
Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională depusă prin serviciul registratură la data de 31 ianuarie 2008, intervenienta SC A. SRL a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de judecată şi a solicitat disjungerea cererii reconvenţionale şi trimiterea spre soluţionare instanţei competente.
La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2008, instanţa a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâtul-reclamant M.N.; cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 12729/211/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 9705 din 12 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 12729/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, invocată de pârâta SC A. SRL şi a declinat competenţa soluţionării cererii formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, SC I. SRL Cluj-Napoca şi SC A. SRL Sânpaul, având ca obiect constatare nulitate, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 mai 2010 la Curtea de Apel Cluj, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca fiind tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Pârâta SC I. SRL a depus la dosar o cerere prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată , raportat la lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii (litisconsorţiu), respectiv la faptul că reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată şi pe beneficiarul certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat în cauză.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2010, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- asupra excepţiei de necompetenţă materială, curtea a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în condiţiile şi aplicarea hotărârii nr. 834/1991 are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual şi, dată fiind această natură juridică, contestarea legală se poate face exclusiv pe calea contenciosului administrativ guvernat de Legea nr. 554/2004;
- asupra excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, curtea a reţinut că actul administrativ, odată intrat în circuitul civil şi care produce efecte juridice în alte domenii de drept, nu mai poate fi revocat, deci procedura prealabilă nu mai este necesară, nemaiavând nici o finalitate, astfel încât excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile este nefondată;
- cu privire la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâta SC I. SRL raportat la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, curtea a solicitat părţilor să formuleze şi să depună la dosar note scrise, cu evidenţierea reperelor temporale.
Prin sentinţa civilă nr. 642 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta SC I. SRL Cluj-Napoca, a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii introductive, formulate şi invocate de pârâtele SC I. SRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul M.N., împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, SC I. SRL, SC A. SRL şi, în consecinţă, a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998 cu privire la terenul în suprafaţă de 312 mp, nr. top X1, 1880 mp nr. top X2, 4810 mp nr. top X3, 432 mp nr. top X4 şi 5093 mp nr. top X5 şi a obligat pârâţii să plătească în solidar reclamantului suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
- cu privire la excepţiile de necompetenţă invocate de reclamant, respectiv excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocate de pârâţi, Curtea le-a soluţionat prin încheierea din 14 ianuarie 2010 acestea fiind respinse ca nefondate, pentru motivele acolo arătate.
- în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, aşa cum rezultă din încheierea precitată, coroborată cu încheierea de şedinţă din data de 25 februarie 2010, instanţa a prorogat soluţionarea acesteia, unind-o odată cu soluţionarea fondului cauzei în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă s-a dovedit prin expertiză că, în lipsa înscrierii în cartea funciară a imobilului din litigiu a dreptului dobândit ca urmare a actului administrativ, reclamantul nu a avut altă posibilitate de a afla despre existenţa litigiului decât în momentul în care i s-a adus la cunoştinţă existenţa unui atare act în timpul procesului care se derula, respectiv acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. 12404/211/2007 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.
Aşadar, Curtea a reţinut că, în lipsă de alte probe elocvente, data faţă de care se va stabili calculul termenului de 6 luni este 24 septembrie 2007, când reclamantului i s-a făcut cunoscut actul administrativ, iar faţă de data intentării acţiunii în anulare, respectiv 30 noiembrie 2007, s-a reţinut că acţiunea a fost introdusă în termenul legal, respingându-se excepţia tardivităţii ca nefondată.
Instanţa a apreciat că apărarea conform căreia reclamantul ar fi cunoscut despre existenţa actului administrativ încă de la data de 26 iulie 2007, când a intentat acţiunea înregistrată în Dosarului nr. 10051/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca, nu este relevantă din două motive: primul constă în aceea că, în ipoteza în care s-ar accepta că reclamantul a cunoscut existenţa actului cel puţin la data de 26 iulie 2007, termenul de 6 luni de intentare a acţiunii în contencios administrativ faţă de data de 30 noiembrie 2007 nu s-a împlinit.
Din acea de-a doua perspectivă, Curtea a reţinut că prin însăşi acţiunea de grăniţuire formulată de reclamant la data de 26 iulie 2007, acesta a cerut în probaţiune să se administreze proba cu înscrisuri printre care a fost enumerate la modul general actele de proprietate a pârâţilor asupra terenurilor, fără însă să se identifice explicit actul administrativ din litigiu, ceea ce până la proba contrară naşte concluzia că cel puţin la acea dată reclamantul nu a cunoscut actul administrativ contestat în prezenta cauză.
Instanţa de fond a concluzionat că reclamantul a aflat despre întabularea certificatului de atestare în favoarea pârâtei SC I. SRL abia odată cu promovarea acţiunii introductive de instanţă în Dosarului nr. 12404/2011/2007, când prin citaţia din 24 septembrie 2007 i s-au comunicat şi actele relevante.
- cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe motivul că nu a fost citat în cauză, în calitate de parte, ca pârât, beneficiarul actului administrativ, respectiv SC Z. SA B., jud. Cluj, Curtea a reţinut faptul că această societate a fost supusă procedurii insolvenţei sub imperiul dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, iar ca urmare procedurii de lichidare finalizată prin sentinţa din 31 octombrie 2005 s-a dispus închiderea procedurii şi radierea societăţii de la O.R.C. Cluj şi, chiar dacă menţiunea radierii nu a fost operată la O.R.C. Cluj, aceasta devine opozabilă părţilor de vreme ce au aflat despre existenţa soluţiei cu privire la radiere din litigiul de faţă.
Având în vedere că unei societăţi comerciale care a fost radiată i-a încetat capacitatea de folosinţă şi exerciţiu asupra drepturilor civile şi procesuale civile, instanţa a reţinut că sub aspect procesual aceasta nu mai poate sta în judecată ca subiect de drept, iar necesitatea chemării în judecată a societăţii beneficiare a actului de proprietate nu mai prezintă relevanţă juridică.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, deşi nu se afirmă explicit nici în precizarea de acţiune şi nici în cuprinsul cererii reconvenţionale disjunsă din Dosarul nr. 12404/211/2007 care ar fi motivele de nelegalitate, rezultă fără dubiu că reclamantul porneşte de la premisa că dreptul de proprietate dobândit de acesta este afectat în substanţa sa prin actul administrativ, respectiv că cele două terenuri s-ar putea suprapune parţial.
Instanţa a mai reţinut că este recunoscut dreptul la acţiunea în contencios administrativ al persoanei titular al dreptului de proprietate privată asupra unui teren dobândit printr-o hotărâre judecătorească de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a solicita controlul de legalitate a unui act administrativ prin care un terţ dobândeşte dreptul de proprietate asupra unei porţiuni din acelaşi teren.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut cu trimitere la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar M.M.T. că terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998 se suprapune parţial cu terenul dobândit de reclamant în baza sentinţei nr. 5307/2006 înscrisă în cartea funciară şi că această suprapunere în regim de carte funciară a imobilelor deţinute de reclamant şi pârâte se datorează modului de aplicare a Legii fondului funciar şi a H.G. nr. 834/1991 de către Primăria S., jud. Cluj.
Instanţa de fond a apreciat că din cuprinsul probatoriului administrat în cauză, cu trimitere la dispoziţiile speciale ale H.G. nr. 834/1991, reiese că pârâţii nu au dovedit modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către stat şi nici că SC Z. SA Baciu ar fi avut posesia şi folosinţa terenurilor, cu atât mai mult cu cât localităţile B. şi M. din comuna Sânpaul erau situate în zona cooperativizată şi că din studiul expertului nu au fost identificate exact documentele în baza cărora terenul din litigiu a intrat în patrimoniul statului, însă este posibil ca aceste terenuri în suprafeţe mici dobândite de proprietari conform reformei agrare din anul 1928 să fi fost înscrise iniţial în C.A.P., fiind posibil să fie ulterior transferate eventual prin schimburi de terenuri în favoarea antecesoarei SC Z. SA Baciu, fost I.A.S. Baciu.
Curtea a constatat că procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991 a fost încălcată în ceea ce priveşte emiterea certificatului contestat şi că astfel, acţiunea precizată a reclamantului este întemeiată, sens în care, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta a fost admisă şi, ca o consecinţă, s-a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998 cu privire la terenul în suprafaţă de 312 mp, nr. top X1, 1880 mp nr. top X2, 4810 mp nr. top X3, 432 mp nr. top X4 şi 5093 mp nr. top X5.
Cum pârâţii au fost găsiţi în culpă procesuală au fost obligaţi, în temeiul art. 274, raportat la art. 277, să plătească reclamantului suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, recurentul-pârât a susţinut în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile deşi în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora şi terţul care se consider ă vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept este îndreptăţit să introducă plângere prealabilă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data luării la cunoştinţă.
Având în vedere aceste dispoziţii imperative ale legii contenciosului administrativ, cu privire la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, coroborate cu dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., raportat la lipsa depunerii unor dovezi în acest sens de către reclamant, recurentul-pârât apreciază că excepţia invocată era întemeiată , iar acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut că actul administrativ atacat este legal fiind emis în baza Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi a criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 şi completările nr. 425316/N/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Menajării Teritoriului, cu avizele O.C.A.O.T.A. Judeţean şi a celorlalte instituţii abilitate.
O ultimă critică a recurentului-pârât vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, susţinând că acestea sunt exagerate în raport de valoarea pricinii dar şi în raport de complexitatea muncii avocatului.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât SC I. SRL împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2010 cât şi împotriva sentinţei civile nr. 462/2011, recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a respins, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepţia lipsei procedurii prealabile, apreciind că soluţia instanţei este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii respinsă ca nefondată de către instanţa de fond, recurentul-pârât a susţinut că aceasta este nelegală prin prisma aplicării prevederilor legale incidente şi netemeinică sub aspectul interpretării materialului probator administrat în cauză, cu consecinţa reţinerii unei stări de fapt contrare realităţii.
Astfel, susţine recurentul că în respingerea excepţiei tardivităţii, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile expuse de art. 11 alin. (1) din Lege, iar pe de altă parte a aplicat în mod nelegal doar o parte a dispoziţiilor alin. (2) al art. 11, respectiv cele privind determinarea momentului de început al termenului de decădere de 1 an.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond susţinând în esenţă că deşi cererea de chemare în judecată a fost admisă, nu au fost identificate motive de nelegalitate ale certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acesta fiind emis cu respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991 şi în baza documentaţiei avizate de către Primăria Sanpaul, Prefectura Cluj şi Oficiul de cadastru Cluj.
Intimatul M.N. a formulat întâmpinare la recursurile formulate în cauză, solicitând respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond susţinând în esenţă că atât hotărârea cât şi încheierea atacată sunt legale şi temeinice.
Examinând încheierea de şedinţă din 14 ianuarie 2010 cât şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate şi urmează a fi admise, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
Aceste dispoziţii legale stabilesc ca regulă obligativitatea procedurii prealabile statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită, în funcţie de tipul actului administrativ în discuţie, recunoscând şi terţei persoane calitatea de subiect de drept de poate sesiza instanţa de contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor imperative privind obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile.
Legea nr. 554/2004 modificată, reglementează expres situaţiile în care nu este necesară plângerea prealabilă prin dispoziţiile alin. (5) ale art. 7, respectiv în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau a cererilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazul contractelor administrative fiind vorba despre procedura concilierii din litigiile comerciale cât şi în cazul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Lege, respectiv al refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.
Intimatul-reclamant nu se încadrează între persoanele prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, pentru care procedura prealabilă nu este obligatorie, astfel că trebuia ca înainte de introducerea acţiunii să se adreseze cu plângere autorităţii administrative care a emis certificatul contestat, din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale de existenţa acestuia, potrivit art. 7 alin. (3) din Lege, ceea ce în cauză nu a dovedit că ar fi făcut.
Instanţa de control judiciar constată că în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată cât şi a dispoziţiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ. soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei procedurii prealabile apare ca fiind nelegală, instanţa apreciind în mod eronat că în speţă nu era necesară efectuarea procedurii prealabile, deşi intimatul-reclamant nu se încadrează în cazurile de excepţie strict reglementate de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Lege.
Astfel fiind, Înalta Curte reţinând că recursurile pârâţilor sunt fondate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. procedură civilă va admite recursurile formulate în cauză şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantului M.N. ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 642/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de SC I. SRL împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 şi a sentinţei civile nr. 642/2011 din 3 noiembrie 2011, ale aceleiaşi instanţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului M.N. ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5138/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 5154/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
