ICCJ. Decizia nr. 5164/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5164/2012
Dosar nr. 220/54/2012
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10761/63/2010 a fost admisă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ competentă cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 din decizia nr. 307/2007, formulată de recurentul reclamant I.M. fiind sesizată Curtea de Apel Craiova cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 din decizia 307/2007 . S-a suspendat cauza.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că I.M., în calitate de recurent reclamant în Dosar nr. 10761/63/2010 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recursurile declarate de pârâtul Penitenciarul C. şi reclamantul I.M., împotriva sentinţei nr. 1324 din 10 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 10761/63/2010, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi a art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie 2007, solicitând sesizarea instanţei de contencios administrativ competente cu soluţionarea acesteia.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, recurentul-reclamant a susţinut că dispoziţiile legale a căror nelegalitate o invocă contravin dispoziţiilor Legii nr. 293/2004 şi a celorlalte legi aplicabile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, i-au creat un prejudiciu ce se regăseşte în soluţia pronunţată de instanţa de fond şi pentru a preveni aplicarea unui act nelegal şi de către instanţa de recurs, consideră că excepţia este îndreptăţită.
A arătat că nelegalitatea constă în aspectul că în dispoziţiile Legii nr. 293/2004 şi O.G. nr. 64/2006 privind Statutul respectiv salarizarea funcţionarilor publici din A.N.P. se arată că „durata normală a programului de lucru este de 8 ore/zi şi 40 ore/săptămână.
Prin punctul de vedere depus la dosar, Penitenciarul C. a învederat că excepţia de nelegalitate invocată este inadmisibilă având în vedere că prin modificările aduse Legii nr. 262/2007 obiectul excepţiei de nelegalitate a fost restrâns numai la actele administrative individuale, fiind excluse actele cu caracter normativ, iar verificarea legalităţii unui act administrativ unilateral pe calea excepţiei de nelegalitate poate fi făcută numai în perioada de valabilitate a actului normativ.
Pe fondul cauzei, recurentul apreciază că excepţia nu este fondată.
Apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, Curtea a admis cererea recurentului reclamant şi, ţinând seama de faptul că actele administrative contestate sunt emise de instituţii publice centrale, potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege, a dispus sesizarea Curţii de Apel Craiova secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 220/54/2012.
La data de 15 februarie 2012, pârâta A.N.P. a depus la dosar întâmpinare la excepţia de nelegalitate, solicitând respingerea excepţiei ca inadmisibilă deoarece nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, pârâta a învederat instanţei că se impune respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, pentru că dispoziţiile art. 11 din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi ale art. 4 din decizia nr. 307/2007 nu exced cadrului legal stabilit de către Legea nr. 293/2004, republicată, şi de O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, fiind norme metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 şi nu norme prin care se adaugă la lege, aşa cum greşit se susţine.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23 februarie 2012, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea excepţiei, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 341 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta A.N.P., Curtea a reţinut că natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a ordinului Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 precum şi al deciziei Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 nu atrage inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepţiei de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal şi abstract.
Totodată, Curtea a apreciat ca neîntemeiată şi susţinerea pârâtului A.N.P., potrivit cu care verificarea legalităţii unui act administrativ unilateral individual pe calea excepţiei de nelegalitate poate fi făcută oricând (deci este imprescriptibilă) în cadrul unui proces ce se desfăşoară în faţa unei instanţe judiciare, dar numai în perioada de valabilitate a actului normativ în baza căruia a fost emis, întrucât abrogarea nu produce efecte în privinţa legalităţii actului, ci cu privire la momentul până la care acesta produce efecte juridice.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea a constatat că, din analiza dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate are de verificat concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În cauză, ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 conţine chiar normele metodologice de aplicare a ordonanţei privind salarizarea funcţionarilor publici din A.N.P., norme al căror scop îl reprezintă expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate suplimentar.
Astfel, dispoziţiile a căror nelegalitate este invocată prevăd modul în care se calculează orele lucrate suplimentar în cazul lucrului în ture şi cum se remunerează acestea.
Ori, pentru verificarea concordanţei actului administrativ normativ dedus judecăţii cu actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia a fost emis se impune analiza logico-sistematică a prevederilor O.G. nr. 64/2006 şi ale Legii nr. 293/2004 care conţin referiri la salarizarea orelor lucrate suplimentar.
Din motivarea excepţiei de nelegalitate rezultă că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile ordinului şi ale deciziei contravin prin adăugare la dispoziţiile legale întrucât „nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar” căci, procedând astfel, se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora.
Instanţa a apreciat ca nefondată susţinerea reclamantului potrivit căreia prin transformarea orelor lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar se adaugă prevederilor legale, întrucât astfel cum rezultă din întreg conţinutul art. 45, legiuitorul a avut în vedere ca unităţi de timp nu doar ora ci şi ziua, săptămâna şi respectiv luna, statuând că „Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.” [alin. (1) art. 45] iar „orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare”
Aşadar, în concepţia legii, fiind remunerate în luna următoare, numărul orelor lucrate suplimentar se calculează la finalul fiecărei luni iar salarizarea acestora se realizează prin adăugarea unui spor de 75% pentru primele două ore suplimentare, calculate, raportându-se la ziua de lucru (8 ore), şi respectiv a unui spor de 100% din salariul de bază pentru orele următoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile cuprinse în actele administrative criticate, care instituie un mod de calcul al orelor lucrate suplimentar, contrar prevederilor actelor normative cu forţă juridică superioară.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, punctul 11.5 din normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006, aprobate prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 prevede că, în cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti:
a) Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună= ore lucrate suplimentar.
b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.
c) Primele 2 ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferenţa până la 8 ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.
De asemenea, art. 4 din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 a directorului general al A.N.P. prevede la alin. (3) şi (4) modul de calcul al orelor suplimentare, astfel:
- alin. (3): În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează:
Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar;
Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.
- alin. (4): Primele 2 ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferenţa până la 8 ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile se neglijează.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru orele prestate de aceşti funcţionari publici peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din A.N.P.
În conformitate cu forma în vigoare a acestor din urmă dispoziţii, durata normală a timpului de lucru este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
Actul normativ mai prevede că , în cazul în care nu este posibilă compensarea cu timp liber a orelor lucrate suplimentar acestea se vor plăti cu 75% din salariul de bază, primele 2 ore şi respectiv cu 100% din salariul de bază orele următoare şi orele lucrate în zilele de repaus, săptămânal sau în care nu se lucrează, potrivit legii.
Legea nr. 293/2004 instituie şi o limită a orelor lucrate suplimentar, respectiv 120 ore anual şi în mod excepţional, 360 ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
Aşadar, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu.
Contrar acestor prevederi legale, prin dispoziţiile contestate din cele două acte administrative emise în baza şi în aplicarea actelor normative cu forţă superioară, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracţiunilor de zile.
Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situaţia în care funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare sunt privaţi de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracţiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.
În raport de cele expuse, Înalta Curte reţine că excepţia invocată de reclamant este întemeiată, normele contestate adăugând la lege şi stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar, motiv pentru care va constata nelegalitatea dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi respectiv art. 4 alin. (3) şi (4) din decizia nr. 307/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.M. împotriva sentinţei nr. 341 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată în sensul că admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul I.M. şi constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministrului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 din decizia Directorului general al A.N.P. nr. 307/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 5163/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5186/2012. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
