ICCJ. Decizia nr. 5206/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5206/2012
Dosar nr. 57562/3/2010
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată, iniţial şi precizată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul R.N.O.V., în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, a solicitat anularea ordinului nr. 505 din 5 octombrie 2010 şi a ordinului nr. 506 din 5 octombrie 2010 emise de pârâtă repunerea în funcţia de manager interimar al Teatrului Naţional Târgu Mureş, începând cu data de 5 octombrie 2010, până la numirea unui manager general, ca urmare a promovării concursului de proiecte, suspendarea executării ordinelor anterior menţionate până la soluţionarea acţiunii în anulare, plata salariului cuvenit începând cu data de 5 octombrie 2010 până la repunerea în funcţie, calcularea salariului în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din O.U.G. nr. 189/2008 şi acordarea sumelor de bani în conformitate cu art. 30 din acelaşi act normativ, sume necesare cazării şi acoperirii costurilor de transport spre localitatea de domiciliu,obligarea pârâtelor la plata de daune materiale şi morale în cuantum de 50.000 de RON, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamantul a invocat în drept prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a invocat excepţia necompetentei materiale a instanţei.
Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2258 din 3 iunie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.N.O.V., în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2065 din 21 martie 2012 a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul R.N.O.V., în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, prin precizarea acţiunii a solicitat anularea celor două acte emise de pârât, respectiv nr. 505 din 5 octombrie 2010 şi nr. 506 din 5 octombrie 2010, plata salariului începând cu data de 5 octombrie 2010 până la data de 22 martie 2011, plata drepturilor aferente prevăzute de art. 30 din O.U.G. nr. 189/2008 (sume necesare cazării şi acoperirii costurilor de transport spre localitatea de domiciliu), acordarea daunelor morale în cuantum de 20.000 RON precum şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Aşadar, în raport de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, în condiţiile în care a solicitat revocarea ordinelor mai sus-menţionate.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că ar fi trebuit inserat în ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 modalitatea de contestare şi autoritatea unde se depune contestaţia, iar lipsa acestor menţiuni conduce la nulitatea absolută a ordinului menţionat, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 62 alin. (31) C. mun.
Recurentul-reclamant susţine şi faptul că au fost încălcate prevederile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, se menţionează şi faptul că instanţa de fond în mod eronat s-a pronunţat pe excepţie fără a judeca fondul cauzei, impunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin sentinţa recurată cu nr. 2065/2012 a fost admisă excepţia lipsei procedurii prealabilă şi respinsă acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nu a fost depusă nici la instanţa de recurs dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este o excepţie de fond, care se adaugă celorlalte condiţii de exerciţiu al acţiunii, iar din punct de vedere al efectelor pe care le produce, excepţia lipsei procedurii prealabile este o excepţie peremptorie, dirimantă, care tinde la respingerea acţiunii.
Inadmisibilitatea acţiunii se pronunţă de instanţă în cazul în care admite excepţia procesuală de fond a neîndeplinirii procedurii prealabile în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, inadmisibilitatea constituind un efect al admiterii excepţiei.
Cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în mod corect instanţa de fond a respins cererea sa ca inadmisibilă urmare a admiterii excepţiei .
Prevederile art. 63 alin. (31) C. muncii nu sunt incidente cauzei, întrucât litigiul de faţă este unul supus regulilor contenciosului administrativ, nefiind un litigiu de muncă pentru care incidente sunt dispoziţiile C. muncii.
Recurentul-reclamant adresându-se instanţei de contencios administrativ cu acţiunea de faţă cunoştea că litigiul este supus procedurii instituite de Legea nr. 554/2004, astfel că nu poate invoca necunoaşterea prevederilor legale incidente cauzei.
În altă ordine, nu se poate reţine încălcarea art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul la un recurs efectiv.
În cauză, dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului trebuie privite în strânsă corelaţie cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudenţa sa constantă, C.E.D.O. nu a negat posibilitatea unui stat de a institui norme procedurale în ceea ce priveşte dreptul de a sesiza un tribunal, reţinând că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut, fiind compatibil cu anumite limite permise, mai ales în privinţa condiţiilor de admisibilitate pentru exerciţiul unei căi de atac, domeniu în care statele contractante dispun de o marjă de apreciere.
Curtea a decis că art. 6 parag. 1 nu impune statelor contractante să supună „contestaţiile privitoare la drepturile cu caracter civil” la proceduri de natură să se desfăşoare, în fiecare din stadiile lor, în faţa unor „tribunale” organizate conform exigenţelor sale, fiind justificată intervenţia prealabilă a unor organe administrative, a unor organe jurisdicţionale ce nu îndeplinesc toate condiţiile textului art. 6 menţionat.
Ceea ce impun dispoziţiile art. 6 parag. 1, este ca decizia unei asemenea autorităţi ce nu îndeplineşte condiţiile acestui text să fie supusă controlului ulterior, exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică de un „tribunal”, în sensul Convenţiei (CEDH Ficher contra Autriche, cererea 1998-VI; Comisia EDH - 25.11.1996, nr. 31506/1996 Rekasi c/ Hongrie).
Potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul-reclamant a avut posibilitatea de a se adresa instanţelor naţionale cu o plângere/ acţiune în care să pună în discuţie încălcarea suferită. Însă, acţiunea ce este formulată la instanţa de contencios administrativ competentă este supusă unei anumite proceduri care cuprinde şi etapa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe care recurentul-reclamant nu a îndeplinit-o.
Deci, faţă de cele menţionate anterior, nu se poate reţine încălcarea art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În altă ordine, urmare a admiterii excepţiei lipsei plângerii prealabile, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă, fapt care face de prisos cercetarea pe fond a pricinii.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul R.N.O.V. împotriva sentinţei civile nr. 2065 din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5204/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5210/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
