ICCJ. Decizia nr. 5269/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5269/2012
Dosar nr. 911/33/2011
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.E. a solicitat anularea hotărârii din 7 iunie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj prin care i s-a respins cererea din 15 februarie 2010; obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei calitatea de persoană beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi O.G. nr. 105/1999, în calitate de soţie supravieţuitoare a persoanei refugiate; obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2010 şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în urma Dictatului de la Viena şi a persecuţiilor etnice, soţul reclamantei a fost nevoit să refugieze împreună cu familia din localitatea V. jud. Cluj în localitatea B. jud. Cluj, motivul refugiului concretizându-se prin diverse acţiuni ale legionarilor şi jandarmilor, care presupuneau inclusiv violentă fizică.
Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
2 Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 691 din 22 decembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă, prin hotărârea din 7 iunie 2011, a respins cererea reclamantei reţinând că actele depuse sunt insuficiente în dovedirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi a art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 cu probele administrate în cauză, rezultă că soţul reclamantei N.F. s-a născut în anul 1944, în refugiul părinţilor săi, însă ambii martori nu au fost în măsură să indice instanţei motivele reale ale refugiului părinţilor soţului reclamantei.
Astfel, martora C.M. a arătat că revoluţionarii români au agresat persoanele de etnie maghiară, fără să arate în concret, cum au fost exercitate aceste presiuni, şi în plus teritoriul unde îşi aveau domiciliul părinţii soţului reclamantei se afla sub ocupaţie maghiară, iar etnia acestuia era una maghiară. Dimpotrivă, celălalt martor K.G. a arătat că refugiul persoanelor a constituit un fenomen de masă „toată lumea se refugia" potrivit susţinerilor acesteia, iar motivul refugiului îl constituia lipsurile materiale respectiv faptul că familia soţului reclamantei nu avea ce să mănânce, aşa încât s-a refugiat în Cluj-Napoca, unde familia acestuia avea rude care le-au ajutat.
Astfel, Curtea a apreciat că din întreaga probaţiune, reiese faptul că refugiul părinţilor soţului reclamantei nu are la bază persecuţii de natură etnică, aşa cum impun dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, motiv pentru care aceasta nu poate beneficia în calitate de soţie supravieţuitoare de aceste dispoziţii legale.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţ, că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea întrucât a depus la dosarul cauzei toate probele doveditoare ale persecuţiei etnice, respectiv adeverinţă eliberată de Arhivele Naţionale, cupon de pensie, acte de stare civilă, declaraţie pe proprie răspundere, declaraţiile notariale autentice ale martorilor C.M. şi K.G.
Raportat puctual la motivele de respingere a cererii de chemare în judecată, recurenta a susţinut că prima instanţă nu a solicitat expres martorei C.M. detalii cu privire la presiunile exercitate de legionari.
A mai susţinut recurenta că împrejurarea că soţul reclamantei s-a refugiat la Cluj-Napoca pentru că acolo existau rude care o puteau ajuta nu este un motiv de respingere a cererii, întrucât refugiul s-a datorat presiunilor amintite, exercitate de către legionari şi care au condus la părăsirea domiciliului.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea formulată reclamanta N.E. a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei calitatea de persoană beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi O.G. nr. 105/1999, în calitate de soţie supravieţuitoare a persoanei refugiate precum şi obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2010, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice.
Totodată, în art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 se prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
De asemena, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/1999 modificată la rândul ei prin Legea nr. 189/2000 „Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În cauza de faţă, în probatiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei declaraţiile autentice ale martorilor C.M. şi K.G. care au declarat în faţa notarului public că soţul reclamantei, N.F. născut la 24 octombrie 1944 în localitatea B. jud. Cluj a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinţi săi din localitatea V. în Cluj-Napoca.
Audiate în instanţă, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 martorele au arătat că revoluţionarii români au agresat persoanele de etnie maghiară (C.M.) şi că refugiul persoanelor a constituit un fenomen de masă „toată lumea se refugia" iar motivul refugiului îl constituia lipsurile materiale respectiv faptul că familia soţului reclamantei nu avea ce să mănânce, aşa încât s-a refugiat în Cluj-Napoca, unde familia acestuia avea rude care le-au ajutat (K.G.).
Astfel, Înalta Curte reţine că elementul esenţial pentru stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 este dovedirea persecuţiei etnice, ceea ce reclamanta nu a reuşit să probeze, din declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă nereieşind, în concret, cum au fost exercitate presiunile revoluţionarilor români asupra etnicilor maghiari, în condiţiile în care domiciliul părinţilor soţului reclamantei se afla sub ocupaţie maghiară, iar etnia acestuia era una maghiară.
Pe de altă parte Înalta Curte constată că nici unul dintre martorii audiaţi în instanţă şi care de altfel au dat şi declaraţiile autentice nu au făcut dovada în sensul că la rândul lor au beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Rezultă, aşadar că prima instanţă a reţinut corect că refugiul părinţilor soţului reclamantei nu a avut la bază persecuţii de natură etnică, aşa cum impun dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, motiv pentru care reclamanta nu poate beneficia în calitate de soţie supravieţuitoare de aceste dispoziţii legale.
În consecinţă, pentru considerentele anterior enunţate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.E. împotriva , sentinţei nr. 691 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5268/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5278/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
