ICCJ. Decizia nr. 540/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 540/2012
Dosar nr. 899/39/2011/a2
Şedinţa publică de la 3 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a suspendat executarea Ordinului nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că ordinul atacat şi a cărui suspendare se solicită, a fost emis ca o consecinţă a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcţii al Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat central şi structuri subordonate şi a Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual.
Potrivit art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 110/2009, forma la zi, "în exercitarea atribuţiilor sale, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor emite, în condiţiile legii, ordine cu caracter individual sau normativ (…)", iar, potrivit alin. (4) "ordinele cu caracter normativ şi instrucţiunile de aplicare a reglementărilor vamale se publică în M. Of., Partea I.
De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 24/2000 "în vederea intrării lor în vigoare, legile (…), ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administrative publice centrale de specialitate se publică în M. Of., Partea I".
În cazul de faţă pentru Ordinele nr. 2406 şi 2407 din 04 iulie 2011, aparent acte administrative unilaterale cu caracter normativ, nu s-a făcut dovada publicării în M. Of.
Ori, un asemenea viciu pune la îndoială şi legalitatea actelor administrative subsecvente, printre care şi actul atacat, aşa încât instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită condiţia privind existenţa cazului bine justificat.
Cât priveşte paguba iminentă definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", Curtea de Apel a reţinut că reclamanta va suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil prin executarea ordinului contestat având în vedere că va fi lipsit de drepturile salariale cuvenite.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţă civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii fiind incidente motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta susţine că Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2001 nu reprezintă acte cu caracter normativ întrucât acestea nu au o aplicare generală şi nu se adresează "erga omnes". Astfel cum se poate constata acestea se adresează unui număr restrâns şi bine definit de subiecţi, care au luat cunoştinţa de dispoziţiile acestora.
Având în vedere că ordinele mai sus menţionate sunt acte administrative cu caracter individual şi nu cu caracter normativ, recurenta apreciază că nu se impunea publicarea acestora în M. Of. al României, acestea fiind în vigoare şi producând efecte la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Naţionala a Vămilor.
Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată.
Recurenta mai precizează că în urma luării la cunoştinţă de conţinutul preavizului, intimata-reclamantă a optat pentru funcţia publică de inspector vamal grad profesional principal la Biroul Vamal Siret - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Recurenta mai arată că punctajul obţinut de intimata-reclamantă (142 de puncte) a fost mai mic decât cel obţinut de ceilalţi funcţionari publici care au optat pentru aceeaşi funcţie publică vacantă aspect care rezultă în mod clar din Lista cuprinzând rezultatele finale obţinute la examenul de testare profesională organizat în perioada 19 - 21 iulie 2011.
Funcţia publică pentru care a optat intimata a fost ocupată de un alt funcţionar public potrivit punctajului obţinut la examenul de testare profesională, instanţa de fond neţinând cont nici de aceste aspecte.
Din moment ce nu au fost îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a fi dispusă suspendarea, în mod eronat instanţa de fond pronunţat o soluţie de admitere a cererii de suspendare.
Recurenta mai invocă în susţinere decizii ale Curţii Constituţionale şi decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Intimata, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes susţinând că în baza celor dispuse de instanţa de fond, intimata Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti a emis Ordinul nr. 8821 din 12 octombrie 2011 prin care începând cu data de 12 octombrie 2011 s-a suspendat executarea Ordinului Vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7125 din 02 august 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Totodată, procedând la soluţionarea pe fond a cauzei, prin Sentinţa nr. 13 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, a dispus reintegrarea reclamantei pe funcţia publică deţinută anterior datei de 08 august 2011 şi plata drepturilor salariate începând cu data de 8 august 2011 şi până la data reintegrării, a respins excepţiile invocate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti şi a respins cererea de anulare a Ordinelor nr. 2406 din 4 iulie 2011, nr. 2407 din 4 iulie 2011, nr. 2619 din 15 iulie 2011 şi nr. 2589 din 12 iulie 2011, ca nefondată.
Intimata consideră că lipsa de interes este justificată şi de faptul că în prezent, pentru buna funcţionare a Biroului Vamal Siret, unitate la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta-intimată, a fost detaşată o persoană, inspector vamal, pentru a se asigura desfăşurarea în bune condiţii a activităţii specifice în cadrul acestei unităţi vamale, în condiţiile în care unele persoane au fost detaşate la localităţile de domiciliu.
De asemenea, intimata invocă prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.
Deşi, codul de procedură civilă nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.
Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.
Din această perspectivă, în ceea ce priveşte interesul pârâtei de a formula prezentul recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acesteia este justificată.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a dispus suspendarea Ordinului nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262 din 2007, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin Sentinţa nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 899 din 39 din 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 7125 din 2 august 2011 emis de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a dispus plata drepturilor salariale începând cu data de 8 august 2011 şi până la data reintegrării, a respins excepţiile invocate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor şi a respins cererea de anulare a Ordinelor nr. 2406 din 04 iulie 2011, nr. 2407 din 04 iulie 2011, nr. 2589 din 12 iulie 2011 şi nr. 2619 din 15 iulie 2011, ca nefondată.
Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării Ordinului nr. 7125/2011, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, se impun a fi amintite şi prevederile art. 14 alin. (4) şi (7) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătoreşti în acest domeniu încă de la momentul pronunţării sale.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întăreşte ideea menţionată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
În această ordine de idei, prezintă relevanţă faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care şi cea privind executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicţionale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speţă, nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, împotriva Încheierii din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 528/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 543/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
