ICCJ. Decizia nr. 544/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 544/2012
Dosar nr. 2437/54/2010
Şedinţa publică de la 3 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.E. a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Comerţului şi SC „C.E.R.” SA pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 201 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 3346 din 23 iunie 2010, a admis recursul declarat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru suplimentarea probatoriului.
La rejudecare a fost efectuată o expertiză tehnică şi au fost depuse înscrisuri.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 236 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea, a fost anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M nr. X emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor respectiv pentru suprafaţa de 2.336 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr. 14882170 din 29 octombrie 2004 emis reclamantei S.E. de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Gorj şi obligaţi pârâţii la plata sumei de 1.100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că excepţia tardivităţii acţiunii a fost invocată de C.E.R. prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor dar instanţa nu s-a putut pronunţa asupra lor.
Referitor la cererea reclamantei s-a constatat că potrivit Titlului de proprietate nr. 14882170 din 29 octombrie 2004 emis de Comisia Judeţeană Gorj s-a reconstituit reclamantei, în calitate de moştenitoare a defunctului D.Gh.Gh., dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 2.336 mp situat în intravilanul satului Timişeni, comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj.
Din această suprafaţă, prin Decretul de expropriere nr. 270/1988, suprafaţa de 250 mp a fost expropriată în vederea efectuării unor lucrări pentru cariera Timişeni - Pinoasa.
În anul 2008 a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.
Caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988 cu privire la imobilul ce a aparţinut defunctului D.Gh. a fost constatată prin Decizia nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5280 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Atât în aceste hotărâri judecătoreşti cât şi în Sentinţa nr. 5298 din 26 august 2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, irevocabilă prin Decizia nr. 2204 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a reţinut că începerea unor lucrări de către C.E.R. s-a făcut după introducerea acţiunii în anul 2009.
S-a stabilit că reclamanta este cea care a fost prima pusă în posesie cu terenul în litigiu şi i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, că la data punerii în posesie terenul nu era afectat de lucrări miniere, că acestea au fost începute după data de 14 noiembrie 2008 când a fost promovată acţiunea în constatarea caducităţii decretului de expropriere, lucrări cu privire la care s-a dispus cu caracter provizoriu prin hotărâre judecătorească sistarea lor, că terenul, după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, a fost permanent în posesia acesteia, iar intabularea certificatului a avut ca efect opozabilitatea acestuia faţă de terţi.
S-a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este parţial nelegal pentru suprafaţa de 2.336 mp pentru că nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 în sensul că nu s-a dovedit că a fost deţinut anterior în administrare şi că acesta ar fi necesar desfăşurării obiectului de activitate pentru că lucrările au fost efectuate după emiterea titlului reclamantei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, SC „C.E.R.” SA şi reclamanta S.E.
I. În recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi rejudecând cauza să fie respinsă, în principal, acţiunea ca prematur formulată, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca tardivă sau neîntemeiată.
În motivele de recurs se arată că în legătură cu nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ministerul de resort a emis acest act pe baza documentaţiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societăţii comerciale şi avizată de organele teritoriale de specialitate - OCOT şi DUAF, teren necesar desfăşurării activităţii, dar el nu reprezintă titlu de proprietate.
Cu privire la excepţia de prematuritate, de inadmisibilitate a acţiunii, s-a arătat că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi se impune respingerea cererii ca prematur formulată, ca inadmisibilă.
Pe lângă neparcurgerea procedurii prealabile, acţiunea a fost introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004, respectiv de 6 luni sau 1 an, deoarece actul administrativ a fost emis în anul 2008, cererea a fost introdusă în anul 2010 şi se impune respingerea cererii ca tardiv introdusă.
II. În recursul declarat de reclamanta S.E. se critică soluţia instanţei de fond pentru că au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 1.100 RON, deşi s-au prezentat dovezi privind suma de 2.100 RON şi, de aceea, s-a solicitat obligarea la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
III. În recursul declarat de SC „C.E.R.” SA se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiilor de prematuritate, de inadmisibilitate şi de tardivitate a formulării plângerii prealabile, excepţii invocate în primul ciclu procesual.
Se arată în motivele de recurs că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta trebuie să solicite Ministerului Economiei şi Finanţelor şi nu doar Ministerului Economiei, revocarea certificatului în perioada 26 martie 2008 - 26 aprilie 2008.
La dosar a fost depusă o copie a unui act denumit plângere prealabilă care a fost înregistrat la Ministerul Economiei la 23 martie 2009, cu depăşirea termenului de 30 de zile, plângerea prealabilă fiind tardivă.
S-a solicitat respingerea plângerii ca prematur introdusă la instanţa de fond şi ca tardiv introdusă la instanţa de judecată.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii pentru că certificatul de atestare a dreptului de proprietate îndeplineşte toate cerinţele legale prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Se susţine că terenul de 1.336 mp, la data înfiinţării societăţii se afla în patrimoniul societăţii pentru că exproprierea s-a făcut în 1985 şi 1987, iar terenul este necesar desfăşurării activităţii societăţii.
Lucrările miniere au fost efectuate în anul 2008 înainte de promovarea acţiunii de către reclamantă, iar terenul era deja excavat la începutul anului 1991 şi nu se mai puteau elibera acte de proprietate.
În cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000 care precizează că pentru terenurile din intravilanul şi extravilanul localităţilor pe care se desfăşoară activităţi miniere de exploatare, dacă nu există posibilitatea restituirii de terenuri echivalente se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.
Intimata-recurentă S.E. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor declarate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC „C.E.R.” SA, ca neîntemeiate.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Economiei şi SC C.E.R. şi va admite recursul declarat de reclamanta S.E.
I. Recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi de SC C.E.R. SA vor fi respinse pentru următoarele considerente, având în vedere faptul că unele critici sunt comune.
Se critică faptul că instanţa de fond nu a analizat excepţia prematurităţii, inadmisibilităţii şi a tardivităţii formulării plângerii prealabile, excepţii invocată de recurentele-pârâte în primul ciclu procesual, iar M.E.C.M.A. a invocat excepţia prematurităţii, inadmisibilităţii acţiunii şi tardivităţii, dar aceste critici sunt nefondate.
Mai întâi, trebuie precizat că excepţia prematurităţii şi inadmisibilităţii au fost invocate prin întâmpinare depusă la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal cu ocazia primei judecăţi, iar excepţiile au fost respinse, ca şi acţiunea reclamantei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, pe parcursul soluţionării căii de atac, a solicitat să se depună înscrisuri în legătură cu dovada plângerii prealabile pentru că s-a invocat depăşirea termenului pentru efectuarea procedurii prealabile.
Ulterior, prin Decizia nr. 3346 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul, casată Sentinţa nr. 201 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova şi trimisă cauza spre rejudecare, dar nu s-a reţinut tardivitatea plângerii prealabile deoarece instanţa de recurs a casat sentinţa pentru suplimentarea probatoriilor privind fondul cauzei.
Potrivit art. 315 C. proc. civ. „În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
La rejudecare, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize şi în raport de considerentele deciziei de casare, nu putea să se pronunţe asupra excepţiilor invocate în faţa primei instanţe sesizate, iar în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. a procedat la suplimentarea probatoriilor, astfel că din acest punct de vedere soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
În al doilea rând, în faţa instanţei de recurs învestită cu soluţionarea căii de atac împotriva sentinţei date de instanţa care a rejudecat cauza, recurenţii au reluat aceleaşi excepţii.
Având în vedere că există o hotărâre judecătorească prin are s-a dispus rejudecarea cauzei prin suplimentarea probatoriilor pe fondul cauzei, chiar dacă nu s-au respins expres excepţiile invocate, se poate analiza în ce măsură acestea mai pot fi analizate după rejudecare.
Oricum, chiar dacă ar exista posibilitatea invocării acestor excepţii în noul ciclu procesual pentru că instanţa de casare nu s-a pronunţat asupra acestor excepţii, se constată că acestea sunt nefondate.
Din analiza excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii, astfel cum au fost invocate în recursul M.E.C.M.A., se constată că recurentul confundă cele două excepţii pentru că s-a solicitat pentru nerespectarea procedurii prealabile, respingerea cererii ca prematur formulată, ca inadmisibilă.
În cazul în care nu se face dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., acţiunea formulată în faţa instanţei de contencios administrativ va fi respinsă ca inadmisibilă.
Excepţia prematurităţii se referă, eventual, la situaţia în care, înainte de a expira termenul prevăzut de lege în care autoritatea publică este obligată să răspundă unei cereri sau unei plângeri prealabile, persoana care se consideră vătămată se adresează instanţei de contencios administrativ.
Or, în cauză, nu poate fi invocată nici excepţia inadmisibilităţii şi nici a prematurităţii acţiunii.
La dosar există dovada îndeplinirii procedurii prealabile, adresată la 23 martie 2009 de către reclamantă Ministrului Economiei prin care solicită anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M nr. X/2008 pentru suprafaţa de 2.336 mp, răspunsul la această plângere fiind emis la 25 martie 2009, iar acţiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la 26 martie 2009.
Nu pot fi reţinute criticile din recursul SC C.E.R. referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile pentru că nu s-a adresat autorităţii emitente - Ministerul Economiei şi Finanţelor ci numai Ministerului Economiei, deoarece chiar dacă s-a produs reorganizarea instituţiei emitente este cert că SC C.E.R. nu-i putea fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către Ministerul Finanţelor, celălalt minister care era în componenţa ministerului emitent la momentul emiterii.
Referitor la tardivitate, SC C.E.R. invocă tardivitatea plângerii prealabile, iar M.E.C.M.A. invocă tardivitatea acţiunii, dar niciuna dintre excepţii nu este fondată.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii plângerii prealabile trebuie să precizăm faptul că potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”.
Pentru că reclamanta din prezenta cauză este un terţ faţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se cere sunt aplicabile aceste dispoziţii.
În cauză nu s-au făcut dovezi cu privire la momentul la care reclamanta a luat la cunoştinţă despre existenţa actului administrativ a cărui anulare o solicită, astfel că se consideră că plângerea prealabilă a fost efectuată în termen.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei SC C.E.R. SA că trebuie admisă excepţia tardivităţii plângerii prealabile deoarece termenul pentru introducerea în cazul terţilor nu se calculează de la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci de la luarea la cunoştinţă.
În privinţa excepţiei tardivităţii acţiunii invocată de recursul M.E.C.M.A., se constată că, într-adevăr, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererile de anulare a unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, iar potrivit art. 11 alin. (2), pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă peste termenul de 6 luni dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă.
Cum reclamanta din prezenta cauză este un terţ faţă de acest certificat emis de recursul Ministerul Economiei pe numele celeilalte recurente, SC C.E.R., sunt aplicabile aceste dispoziţii.
Termenul de 6 luni a fost respectat pentru că el se calculează de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă şi nu în raport de data emiterii actului, aşa cum susţine recurentul, astfel că excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată.
Pe fondul cauzei, se constată că în recursul M.E.C.M.A. nu sunt critici de nelegalitate a sentinţei atacate ci s-a limitat la prezentarea unor constatări.
Chiar dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate care se emite pe baza unor documentaţii întocmite potrivit legii nu este un titlu de proprietate pentru că este un act administrativ care poate produce efecte faţă de terţi, cum este cazul în speţă, poate fi cenzurat, sub aspectul legalităţii sale de către instanţa de contencios administrativ.
Nici criticile ce vizează fondul cauzei din recursul SC C.E.R. nu sunt fondate.
Este adevărat că potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 o societate comercială este îndreptăţită să i se ateste dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul său, terenuri necesare desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.
Recurenta arată că terenul de 2.336 mp a fost expropriat prin Decretele de expropriere nr. 238 din 7 noiembrie 1985 şi Decretul nr. 165 din 28 noiembrie 1987 şi ar fi realizat lucrări miniere, însă din actele depuse la dosar rezultă că terenul de 2.336 mp aflat în proprietatea lui D.Gh., autorul reclamantei din prezenta cauză, a fost expropriat prin Decretul nr. 270/1988.
Mai mult, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei privind îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 deoarece printr-o hotărâre judecătorească - Decizia nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, irevocabilă prin Decizia nr. 5280 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988 şi s-a reţinut că în anul 2001 terenul şi construcţia de pe acesta nu fuseseră încă preluate efectiv, iar în anul 2008 terenul nu era afectat de lucrările de extracţie specifice activităţii intimatei, iar pentru clădiri şi teren s-a plătit permanent impozit, după momentul emiterii decretului de expropriere.
În motivele de recurs se fac referiri la un raport de expertiză, dar acesta este numai un mijloc de probă iar în hotărârea invocată anterior s-a reţinut că lucrările de exploatare minieră au fost efectuate după introducerea acţiunii privind caducitatea exproprierii, respectiv după 4 noiembrie 2008, iar terenul s-a aflat în posesia autorului şi a moştenitorilor acestuia până în vara anului 2009 şi astfel nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora terenul era deja excavat la începutul anului 1991.
II. Recursul declarat de reclamanta S.E. va fi admis pentru următoarele considerente:
Criticile din motivele de recurs se referă la acordarea cheltuielilor de judecată numai parţial, deşi s-au făcut dovezi privind suma de 2.100 RON, au fost acordate numai 1.100 RON.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cum instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actul emis de către Ministerul Economiei în favoarea SC C.E.R. SA se impune şi acordarea cheltuielilor de judecată efectuate pe toată durata procesului, atât anterior cât şi după rejudecarea cauzei.
Cu toate acestea, instanţa de fond a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 1.100 RON deşi la dosar existau dovezi privind suma de 2.100 RON.
Este adevărat că art. 274 alin. (3) C. proc. civ. dă posibilitatea instanţei să reducă onorariile avocaţilor dar acest lucru trebuie precizat expres şi motivat, or, în cauză nu s-a indicat aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
De aceea, va fi admis recursul declarat de reclamantă, modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că vor fi obligaţi recurenţii-pârâţi la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond către aceasta.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., faţă de soluţia de respingere a recursurilor declarate de M.E.C.M.A. şi de SC C.E.R., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 824 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC „C.E.R.” SA Rovinari împotriva Sentinţei civile nr. 236 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Admite recursul declarat de S.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond către reclamantă.
Obligă recurenţii-pârâţi la 824 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5445/2012. Contencios. Luare măsură... → |
|---|
