ICCJ. Decizia nr. 5419/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5419/2012
Dosar nr. 748/2/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa nr. 6432 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul M.A.I.;
- a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.E., P.F.E., C.D.G., T.G., P.N., L.D., M.C.O., B.M., N.I., C.D.I., M.D., M.V.V. şi R.L., prin mandatar C.N.P. – B.E.C., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi D.G.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a C.N.P., Curtea de Apel a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii nu a fost promovată de C.N.P., în nume propriu, ci în reprezentarea intereselor reclamanţilor, funcţionari public cu statut special. Reprezentare în instanţă a intereselor membrilor săi este conferită de legiuitor C.N.P.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a constatat că, prin acţiune, se solicită:
1. să se constate dreptul reclamanţilor, funcţionari publici cu statut special, la plata salariilor nediminuate;
2. să se dispună obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre salariile cuvenite potrivit raporturilor de serviciu pe lunile iulie – decembrie 2010 şi salariile plătite efectiv, adică la plata cotelor de 25 % reţinute din salarii în această perioadă, sume actualizate cu indicele de inflaţie, de la data scadenţei fiecăreia, până la data plăţii efective;
3. obligarea pârâţilor, pentru viitor, la plata salariilor nediminuate, adică fără reţinerea cotei de 25 %;
4. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prima instanţă a reţinut că măsura reducerii temporare cu 25 % a salariilor reclamanţilor în perioada iulie – decembrie 2010 s-a dispus pe baza şi în executarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii echilibrului bugetar (M. Of., nr. 441/30.06.2010).
În raport cu Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 1 – art. 8 şi art. 10 – art. 17 din Legea nr. 118/2010 sunt constituţionale, Curtea de apel a reţinut că este neîntemeiată critica formulată de reclamanţi privitoare la neconstituţionalitatea măsurii de diminuare a drepturilor salariale aferente perioadei 03 iulie 2010 – 31 decembrie 2010.
În raport cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi cu jurisprudenţa relevantă a C.E.D.O. (Rafinăriile greceşti S. şi S.A. împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994; Ş. împotriva României, Hotărârea din 24 martie 2005; S.P. împotriva României, Hotărârea din 2 martie 2004; D. împotriva României, Hotărârea din 21 februarie 2008), prima instanţă a apreciat că măsura reducerii temporare cu 25 % a salariului personalului bugetar, dispusă prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, nu contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F.
2. Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs C.N.P. – B.E.C., în calitate de reprezentant legal al reclamanţilor M.E., P.F.E., C.D.G., T.G., P.N., L.D., M.C.O., B.M., N.I., C.D.I., M.D., M.V.V. şi R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recurs, se arată că reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special-poliţişti, având raporturi de serviciu, de natură contractuală, cu pârâtul I.P.J. Dolj, iar, în raport cu prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 4 alin(1) şi art. 62 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, salariul este stabilit prin actul administrativ de numire, care, alături de cererea de înscriere la concursul de recrutare şi de jurământul depus cu ocazia numirii în funcţie, reprezintă manifestarea de voinţă a subiectelor raportului de serviciu care sunt de natură contractuală. La momentul recrutării şi depunerii jurământului ştiau că vor primi un anumit salariu şi nu au avut cunoştinţă de faptul că, la un anumit moment, statul le va reţine 25 % din salariile acordate iniţial.
Se susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că salariul nu reprezintă un „bun actual” în sensul C.A.D.O.L.F. şi nu poate fi protejat în temeiul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la această Convenţie.
Recurentul mai arată că prima instanţă în mod greşit a reţinut că salariul aferent perioadei iulie - decembrie 2010 reprezintă un drept viitor şi, printr-o interpretare eronată a jurisprudenţei C.E.D.O., a confundat noţiunea de „beneficii” cu noţiunea de „salarii” şi a reţinut că, în speţa, Convenţia nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum.
Se mai susţine că instanţa în mod eronat a reţinut că Legea nr. 118/2010 ar avea un caracter temporar, iar neemiterea actelor administrative prin care a fost luată măsura de reducere a salariului nu afectează legalitatea diminuării respective.
3. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În esenţă, reclamanţii invocă atingerea adusă dreptului la proprietate prin Legea nr. 118/2010, în condiţiile în care, prin reducerile salariale reglementate de respectivul act normativ, le-a fost afectat în mod direct dreptul la încasarea integrală a salariului, prevalându-se de protecţia conferită de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.A.D.O.L.F. şi de jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la noţiunea de „bun”.
Este necontestat că măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate fi privită ca o privare de bunuri, care presupunând o preluare completă şi definitivă a unor bunuri ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, ci ca o circumstanţiere a modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exerciţiului respectivului drept, în acord cu dispoziţiile art. 1 par. 2 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F.
Dincolo de existenţa unei ingerinţe din partea autorităţilor statului în exercitarea unui drept fundamental al reclamanţilor, este de necontestat că măsura temporară de reducere a cuantumului salariului nu contravine C.E.D.O., în condiţiile în care măsura nu a afectat substanţa dreptului de proprietate, a fost dispusă prin lege în vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, şi s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că, în jurisprudenţa sa (cauza B. împotriva Poloniei), C.E.D.O. a reţinut că, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară.
În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis totalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecinţe economice evidente asupra ansamblului statului.
Trebuie subliniat şi faptul că, în privinţa adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul naţional dispune de o mare latitudine pentru a se pronunţa atât cu privire la existenţa unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât şi cu privire la alegerea modalităţilor concrete de aplicare a acestei reglementări.
În acest context, măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010 nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurenţilor-reclamanţi, în condiţiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigenţa de interes general a restabilirii echilibrului bugetar şi imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariaţi vizaţi.
Independent de aspectele arătate, Înalta Curte are în vedere şi cele reţinute de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 1155/2011, în sensul că „salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. […] C.E.D.O., spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza M. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.A.D.O.L.F. nu implică un drept la dobândirea proprietăţii”.
Pentru considerentele arătate şi având în vedere jurisprudenţa sa anterioară unitară în materie, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.N.P. – B.E.C., în calitate de reprezentant legal al reclamanţilor M.E., P.F.E., C.D.G., T.G., P.N., L.D., M.C.O., B.M., N.I., C.D.I., M.D., M.V.V., R.L., împotriva sentinţei civile nr. 6432 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5407/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5443/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
