ICCJ. Decizia nr. 5403/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5403/2012
Dosar nr. 891/33/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.A., B.(A.)E., F.I.V., L.L.F., M.(Fostă G.) E., G.(Fostă C.) L., M.(Fostă B.) M.M., F.(M.) N., F.I.F. și C.S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii U.S.H. şi M.E.C.T.S.:
- o bligarea pârâtei U.S.H. la eliberarea diplomelor de licenţa (de absolvire) şi a suplimentelor de diplomă, a foii matricole, a originalelor diplomelor de bacalaureat precum şi a atestatelor şi diplomelor în original predate Universităţii;
- obligarea pârâtei U.S.H. la plata unor daune interese în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective a fiecărui act de studii menţionat mai sus, calculate de la data introducerii prezentei cereri si până la data executării obligaţiei de către pârâtă;
- în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei ca, în termen de maxim 30 zile de la data emiterii hotărârii, să elibereze toate actele de studii solicitate, în caz contrar amendarea acesteia în temeiul art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege;
- obligarea M.E.C.T.S. de a desemna unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziţia pârâtei tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamanţilor a actelor de studii, de a li se recunoaşte titlul de licenţiaţi, certificat prin adeverinţele de studii ale reclamanţilor emise de pârâtă sub sancţiunea unor penalităţi de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta U.S.H. a formulat cerere de chemare în garanţie la acţiunea promovata de reclamanţi, prin care solicită a se lua act ca şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a emite adeverinţele de studiu pentru reclamanţi şi a făcut demersurile legale către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda la SC R. SA, societatea de tipărire, aceste formulare în vederea livrării lor.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 646/2011 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
a) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S.;
b) Admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii U.S.H. şi M.E.C.T.S. şi, în consecinţă:
- a obligat pârâta U.S.H. să elibereze în favoarea reclamanţilor Diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă (foaia matricolă), în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe;
- a obligat pârâta U.S.H. să restituie reclamanţilor originalul diplomei de bacalaureat şi a celorlalte diplome şi atestate depozitate cu ocazia înscrierii la cursurile organizate de aceasta;
- a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune interese şi a unei amenzii civile, precum şi cele privitoare la recunoaşterea titlului de licenţiaţi şi la individualizarea unităţii specializate producătoare de tipizate, ca neîntemeiate.
c) a admis, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U.S.H. în contradictoriu cu M.E.C.T.S. şi, în consecinţă:
- a obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă pentru reclamanţi în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe;
- a respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanţie la plata amenzii civile, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această soluţia, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S., Curtea de apel a reţinut că legitimarea procesuală a acestui pârât este pe deplin justificată din perspectiva pretenţiilor formulate în ultimul capăt de cerere. Deşi ministerului nu îi revin atribuţii şi competenţe directe în eliberarea diplomelor de licenţă, ci instituţiei de învăţământ superioară organizatoare, aşa cum rezultă din prevederile art. 5 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2284/2007, calitatea procesuală pasivă se impune a fi verificată prin prisma tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită instanţa de judecată, iar nu privite individual. Este adevărat că, prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3569/2002 a fost desemnată SC R. SA pentru a gestiona hârtia specială şi a tipări formularele de diplome şi certificate ce se eliberează absolvenţilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional, însă această societate nu eliberează formulare tipizate pentru actele de studii decât cu aprobarea scrisă a ministerului, după cum reiese din adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009 emisă chiar de minister şi căreia instanţa în conferă valoarea unei mărturisiri extrajudiciare scrise.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, potrivit adeverinţelor eliberate în cursul lunii iulie 2009 de către pârâta U.S.H. şi depuse la dosarul cauzei, reclamanţii au promovat examenul de licenţă din sesiunea iulie 2009 organizat pentru următoarele facultăţi şi specializări: F.M. Braşov, F.Ş.J.A. Braşov, F.D.A.P. Bucureşti şi F.P. Bucureşti. Toţi reclamanţii au fost înscrişi la studii de lungă durată, forma de învăţământ la distanţă.
Adeverinţele eliberate constituie o recunoaştere a faptului că reclamanţii au urmat cursurile pe care universitatea le-a organizat la forma de învăţământ la distanţă şi calitatea de licenţiat în specializarea înscrisă în fiecare adeverinţă în parte.
Eliberarea acestor adeverinţe conduce la concluzia că reclamanţii şi-au îndeplinit toate obligaţiile ce le-au revenit potrivit contractelor de studii anuale încheiate cu universitatea pârâtă în sensul plăţii taxelor de studii şi a susţinerii şi promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licenţă.
Până la data pronunţării prezentei hotărâri, universitatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a elibera reclamanţilor diploma de licenţă în original şi foaia matricolă, obligaţie ce îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 15 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 295/2007 şi art. 2 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5289/2008, în calitate de instituţie organizatoare a examenelor de licenţă, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2284/2007 privind aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior.
Deşi toţi reclamanţii au adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original şi a suplimentului la diplomă constând în foaia matricolă, pârâta nu a comunicat niciun răspuns reclamanţilor, iar, în faţa instanţei de contencios administrativ, a susţinut că această omisiune este imputabilă pârâtului M.E.C.T.S. care a refuzat să avizeze tipărirea de către SC R. SA a diplomelor în numărul solicitat prin adresele înregistrate la M.E.C.T.S. sub nr. 40976 din 02 septembrie 2009, nr. 45302 din 09 octombrie 2009 şi nr. 1224 din 14 decembrie 2009.
Este adevărat că universitatea pârâtă a comunicat M.E.C.T.S. prin adresa nr. 40976 din 02 septembrie 2009 necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor pentru anul 2009, însă, potrivit susţinerile acesteia, achiziţionarea de formulare tipizate de la SC R. SA a fost avizată de către pârâtul M.E.C.T.S. doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a universităţii pârâte şi nici o justificare a conduitei sale, cât timp obligaţia de remitere a diplomelor de licenţă şi a foilor matricole către reclamanţi este una de rezultat conform art. 20 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2284/2007, pârâta U.S.H. fiind responsabilă chiar şi pentru culpa levissima de vreme ce contractul de şcolarizare a fost unul cu titlu oneros.
Potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării şi eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituţiei de învăţământ superior, respectiva rectorului instituţiei. Pe cale de consecinţă, chiar în lipsa obţinerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea M.E.C.T.S., refuzul tacit al pârâtei U.S.H. de a elibera reclamanţilor diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă (foia matricolă) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei U.S.H. este cu atât mai evidentă cu cât pârâtul M.E.C.T.S. a făcut dovada prin adresele nr. 12356/ F din 25 octombrie 2010 şi nr. 32048, 36711, 40456 din 13 octombrie 2010 că a avizat achiziţionarea unui număr diplome de licenţă pentru actele de studii destinate absolvenţilor din promoţia 2009, universitatea pârâtă fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin aceste adrese, iar printre aceştia nu s-a numărat niciunul din reclamanţii din cauza de faţă. Prin urmare se constată că universitatea pârâtă a eliberat în mod selectiv diplome de licenţă şi suplimente de diplomă pentru promoţia 2009 cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, şi nu a efectuat demersuri eficiente pentru a obţine constrângerea pârâtului M.E.C.T.S. la emiterea avizului pentru tipărirea formularelor actelor de studii.
Cu referire la cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei U.S.H. la plata unor daune interese de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, instanţa a reţinut că recunoaşterea dreptului pretins constituie la acest moment o satisfacţie echitabilă şi suficientă pentru reclamanţi de vreme ce aceştia nu au dovedit în concret care este întinderea prejudiciului cauzat prin neeliberarea actului de studii.
Cu privire la cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului M.E.C.T.S. să desemneze unitatea de specialitate producătoare a pune la dispoziţia universităţii tipizatul de diplomă în vederea eliberării actelor de studii şi să le recunoască titlul de licenţiaţi sub sancţiunea unor penalităţi de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, curtea de apel a reţinut că reclamanţii nu au depus în faţa instanţei niciun înscris din care să rezulte că aceştia s-au adresat în prealabil pârâtului M.E.C.T.S. cu astfel de solicitări şi că ar fi primit un răspuns negativ sau nu li s-ar fi răspuns în 30 de zile de la înregistrarea cererii. Solicitarea reclamanţilor de recunoaştere a actului de studii este prematură întrucât momentan actul de studii nu există în materialitatea sa.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, faţă de susţinerile părţilor, Curtea de apel a reţinut că universitatea pârâtă a solicitat chematului în garanţie M.E.C.T.S., prin adresele nr. 769 din 25 august 2009 şi nr. 960 10 august 2009, să emită aprobare către R. SA de a tipiza actele de studii necesare. Întrucât s-a dat aprobare pentru un număr insuficient de formulare, dreptul invocat de reclamanţi nu poate fi pe deplin realizat fără concursul efectiv al chematului în garanţie care în calitatea sa de autoritate publică gestionează materialele şi tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diplome sau alte acte de studii celor în drept.
Apărările chematului în garanţie în sensul că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2009, deoarece au intrat în vigoare după data promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2009.
Totodată, Curtea de apel a identificat specializările şi facultăţile pentru care universitatea pârâtă a obţinut acreditarea sau autorizaţie de funcţionare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la H.G. nr. 1609/2004 (F.M. Braşov, F.D.A.P. Bucureşti şi F.P. Bucureşti, fără a fi menţionată, ca formă de organizare a învăţământului, şi învăţământul la distanţă.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învăţământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau şi pentru fiecare formă de organizare a învăţământului respectiv: zi, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă.
Raportat la prevederile art. 29 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, instanţa a reţinut că nu este necesară acreditarea/autorizarea distinctă pentru fiecare formă de învăţământ, în sensul celor susţinute de chematul în garanţie, ci pentru fiecare program din ciclu de licenţă care duce la o calificare universitară distinctă.
Noţiunea de „program de studii” a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin H.G. nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităţilor de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învăţării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obţinerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licenţă stabilea că diplomele şi certificatele de studii eliberate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile legii, pentru aceeaşi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învăţământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învăţământ absolvită (zi, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă şi urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în garanţie în ce priveşte necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învăţământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea instituţiilor de învăţământ superior este H.G. nr. 535/1999. Raportat la prevederile art. 4 şi art. 5 din această H.G., se observă că legiuitorul a impus obligativitatea autorizării de funcţionare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învăţământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege „se acordă pentru forme de învăţământ de zi”, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcţionează la forma de învăţământ de zi, pot funcţiona şi la forma de învăţământ seral şi fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcţionare provizorie sau acreditare de către C.N.E.A.A.
Faţă de susţinerile chematului în garanţie, fundamentate pe prevederile art. 17 H.G. nr. 1011/2001, instanţa a reţinut că Legea nr. 88/1993 la care face trimitere textul invocat era abrogată prin O.U.G. nr. 75/2005 la momentul înscrierii reclamanţilor în anul I de studii, astfel că evaluarea academică trebuie să se facă în condiţiile acestui act normativ.
În concluzie, Curtea de apel a reţinut că obligaţia acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învăţământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu şi pentru celelalte forme de învăţământ respectiv: frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă.
Instanţa a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanţie la plata amenzii civile, reţinând că aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicată decât la momentul la care pârâta, fiind în posesia titlului executoriu, se constată că debitorul nu a îndeplinit obligaţia impusă, însă în situaţia din speţă nu există această ipoteză.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanţii şi chematul în garanţie M.E.C.T.S.
3.1. Reclamanţii critică soluţia primei instanţe numai sub aspectul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei U.S.H. la plata daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, ca mijloc de constrângere şi pentru înfrângerea rezistenţei manifestate la executarea obligaţiei, invocând dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ale art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. 18 alin. (5), art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
3.2. Chematul în garanţie M.E.C.T.S. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a invocat prevederile H.G. nr. 536/2011, ale art. 216 alin. (2) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale art. 2 din Legea nr. 288/2004, susţinând că cererea universităţii este lipsită de obiect, deoarece ministerul a transmis către SC R. SA avizul pentru formularele destinate absolvenţilor din anii 2008, 2009 şi 2010, iar actele de studii pot fi eliberate doare pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şic are au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu, conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Susţine recurentul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a obligat ministerul să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă pentru a fi eliberate unor persoane care au urmat studii organizate cu încălcarea prevederilor legale. Sub acest aspect, recurentul susţine că instanţa s-a substituit M.E.C.T.S. şi A.R.A.C.I.S. deşi nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la conţinutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor şi standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea atacată se bazează pe motive contradictorii, întrucât deşi a fost respinsă apărarea ministerului privind necesitatea respectării art. 17 din H.G. nr. 1011/2011 cu motivarea că Legea nr. 88/1993 era abrogată prin O.U.G. nr. 75/2005, principalul argument al instanţei îl reprezintă prevederile H.G. nr. 535/1999, emisă pe baza şi în aplicarea Legii nr. 88/1993.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esenţă, ministerul expune pe larg dispoziţiile legale şi procedura de acreditare şi autorizare a instituţiilor de învăţământ superior şi susţine, în esenţă, că actele de studii se eliberează doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii, iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
1.1. Cu referire la recursul reclamanţilor
Criticile recurenţilor-reclamanţi vizând soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei U.S.H. la plata unor daune-interese în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective a fiecărui act de studii menţionat mai sus, calculate de la data introducerii prezentei cereri şi până la data executării obligaţiei de către pârâtă, nu pot fi primite.
Sub acest aspect, prima instanţă în mod corect a apreciat că recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea pârâtei să elibereze diplomele de licenţă reprezintă, la momentul pronunţării hotărârii, o satisfacţie echitabilă şi suficientă pentru reclamanţi, în lipsa unui prejudiciu dovedit. Temeinicia soluţiei este validată cu atât mai mult de faptul că nu exista suspiciunea, cel puţin rezonabilă, la momentul pronunţării hotărârii, că pârâta nu ar pune în executare hotărârea instanţei, pentru a se recurge la mijlocul de constrângere prevăzut de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, conform celor reţinute de curtea de apel, universitatea, chiar anterior iniţiativei judiciare a reclamanţilor, a efectuat demersuri pe lângă M.E.C.T.S. în vederea eliberării actelor de studii solicitate de reclamanţi.
Dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale ori cele ale art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocate de recurenţi, nu sunt incidente cauzei. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocate, de asemenea, de către recurenţi, Înalta Curte observă că întemeiat instanţa de fond a reţinut că, în această fază a demersului judiciar, nu poate fi aplicată sancţiunea prevăzută de textul respectiv pentru ipoteza în care autoritatea pârâtă nu ar respecta termenul stabilit prin chiar hotărârea pronunţată în prezenta cauză. De altfel, aceste dispoziţii nu sunt incidente soluţionării capătului de cerere vizat de recurenţi, circumscris prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
1.2. Cu referire la recursul declarat de chematul în garanţie M.E.C.T.S., Înalta Curte va răspunde in corpore criticilor formulate sub aspectul motivelor de recurs invocate
Se constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamanţilor de eliberare a diplomei de licenţă, ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
Este necontestat faptul că, potrivit adeverinţelor eliberate de U.S.H. din Bucureşti, intimaţii-reclamanţi au absolvit specializări la forme de învăţământ organizate în cadrul universităţii. În cuprinsul adeverinţelor de studii, se precizează expres faptul că formele de învăţământ au funcţionat legal cu respectarea prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995. În sensul celor corecte apreciate de instanţa de fond şi contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reţine că adeverinţele respective se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative şi nu au fost anulate în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În aceste condiţii, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacţiei entităţilor implicate în procedură şi a modului în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile, soluţia instanţei de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligaţia de a elibera diploma de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007.
Sub aspectul cererii de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, faptul că obligaţia ce incumbă universităţii pârâte nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Or, în condiţiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinţei de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reţinute apărările din recurs privind nelegalitatea organizării examenului de licenţă de către instituţia de învăţământ superior şi corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al reclamantelor.
Instanţa de control judiciar constată, de aceea, că obligaţia impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală şi temeinică.
Susţinerile din recurs referitoare la dreptul universităţii de a elibera acte de studii şi la legalitatea programelor şi formelor de învăţământ organizare de universitatea pârâtă nu pot fi reţinute, deoarece instanţa nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învăţământ absolvite de către reclamanţi.
La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curţi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanţa are în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012, nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012, nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 şi nr. 5091/2012).
2. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul de drept al acesteia
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
Urmare a soluţiei de respingere a recursurilor, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi şi recurentul-chemat în garanţie vor fi obligaţi să plătească intimatei-pârâte U.S.H. cheltuieli de judecată în cuantum de 1240 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat conform facturii nr. 123 din 1 noiembrie 2012, depusă la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de B.A., B.(A.) E., F.I.V., L.L.F., M.(G.) E., G.(C.) L., M.(B.) M.M., F.(M.) N., F.I.F., C.S.A. şi M.E.C.T.S. împotriva sentinţei civile nr. 646/2011 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii-reclamanţi şi recurentul-chemat în garanţie la plata sumei de 1240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă U.S.H.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5401/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5404/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
