ICCJ. Decizia nr. 5404/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5404/2012
Dosar nr. 882/44/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii L.N.N., M.C., M.D., I.G., P.M., T.R. şi B.L. au chemat în judecată pe pârâţii M.E.C.T.S. şi U.S.H. din Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va da, să fie obligate să le elibereze diplomele de licenţă ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 64/2012 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamanţi;
- a obligat pe pârâta U.S.H. să le elibereze reclamanţilor diplomele de licenţă şi suplimentele la diplome, pentru sesiunea iulie 2009 a examenului de licenţă în specializarea ştiinţe juridice şi administrative;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematul în garanţie M.E.C.T.S.;
- a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U.S.H.;
- a obligat pe chematul în garanţie M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând în diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţia, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, confirmarea studiilor, se face, printre altele, şi cu diploma de absolvire care în baza art. 20 din aceeaşi lege se poate solicita Senatului instituţiei de învăţământ superior.
Aşa cum rezultă din Capitolul VII din Metodologia de desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta U.S.H., aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptăţite diploma de licenţă.
Din adeverinţele emise de pârâta U.S.H. rezultă că reclamanţii au fost admişi să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au şi promovat, astfel că, în mod justificat, li s-au eliberat adeverinţe din care rezultă că sunt licenţiaţi ai F.Ş.J.A. specializarea Administraţie Publică.
Prin metodologia organizării si desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor, aceasta a informat opinia publică despre faptul că U.S.H. „are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăţilor sale”.
Din dispoziţiile art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare emis de universitate, rezultă că universitatea organizează formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, respectând prevederile din Legea învăţământului nr. 84/1995. În art. 4 din Regulament se defineşte noţiunea învăţământului la distanţă, formă de învăţământ absolvită de reclamanţii din prezenta cauză.
Din probele analizate mai sus rezultă că reclamanţii au urmat cursurile organizate de pârâtă şi sunt licenţiaţi în Administraţie Publică, motiv pentru care sunt îndreptăţiţi să li se elibereze diplomele de licenţă, iar pentru tipărirea diplomelor de licenţă instituţia de învăţământ superior are nevoie de avizul ministerului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs chematul în garanţie M.E.C.T.S., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că prima instanţă, deşi nu a fost sesizată să se pronunţe cu privire la recunoaşterea actelor de licenţă, a reţinut că adeverinţa de licenţă se bucură de prezumţia de legalitate şi recunoaşte reclamantelor calitatea de licenţiat în specializările urmate.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că reclamantele nu au calitate procesuală activă, întrucât în privinţa capătului de cerere privind obligarea ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, raportul juridic se stabileşte între minister şi universitate, iar reclamantele nu au calitatea de reprezentanţi ai instituţiei de învăţământ superior. Subsumat aceluiaşi motiv, recurentul arată că eliberarea avizelor necesare pentru formularele tipizate ale actelor de studii se eliberează numai pentru numărul de absolvenţi care au urmat specializări şi forme de învăţământ acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare, expune pe larg dispoziţiile incidente şi procedura de eliberare a avizelor, precum şi atribuţiile ce revin ministerului şi instituţiilor de învăţământ superior, susţinând că ministerul nu eliberează diplome de licenţă sau certificate de absolvire.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de fond, reţine pe de o parte că niciuna dintre adresele universităţii nu a fost urmată de un răspuns pozitiv al ministerului, iar, pe altă parte, că ministerul a avizat achiziţionarea de formulare tipizate.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esenţă, ministerul expune pe larg dispoziţiile legale şi procedura de acreditare şi autorizare a instituţiilor de învăţământ superior şi susţine, în esenţă, că actele de studii se eliberează doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii, iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Criticile recurentului circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi primite întrucât, raportat la considerentele expuse logic şi sistematizat de prima instanţă, se observă că aserţiunile judecătorului fondului în sensul că actele administrative eliberate reclamanţilor se bucură de prezumţia de legalitate reprezintă un argument în construirea raţionamentului juridic, iar nu o situaţie în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Cu referire la criticile formulate în susţinerea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite. Se observă că, realizând o apreciere corectă a raporturilor juridice existente, pe de o parte, între reclamante şi universitatea pârâtă, iar, pe de altă parte, între universitate şi minister, instanţa în mod corect a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu M.E.C.T.S., admiţând doar cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea U.S.H. din Bucureşti. În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului, soluţia primei instanţe în privinţa ministerului pârât nu este fundamentată pe calitatea procesuală activă a reclamantelor în raport cu M.E.C.T.S.
Cu referire la criticile din recurs invocate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine aspectele arătate în continuare.
Se constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamanţilor de eliberare a diplomei de licenţă, ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
Este necontestat faptul că, potrivit adeverinţelor eliberate de U.S.H. din Bucureşti, intimaţii-reclamanţi au absolvit specializări la forme de învăţământ organizate în cadrul universităţii, în urma susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul adeverinţelor, se precizează expres faptul că formele de învăţământ au funcţionat legal cu respectarea prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995. În sensul celor corecte apreciate de instanţa de fond şi contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reţine că adeverinţele respective se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative şi nu au fost anulate în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În aceste condiţii, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacţiei entităţilor implicate în procedură şi a modului în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile, soluţia instanţei de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligaţia de a elibera diploma de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007.
Sub aspectul cererii de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, faptul că obligaţia ce incumbă universităţii pârâte nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Or, în condiţiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinţei de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reţinute apărările din recurs privind nelegalitatea organizării examenului de licenţă de către instituţia de învăţământ superior şi corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al reclamantelor.
Instanţa de control judiciar constată, de aceea, că obligaţia impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală şi temeinică.
Susţinerile din recurs referitoare la dreptul universităţii de a elibera acte de studii şi la legalitatea programelor şi formelor de învăţământ organizare de universitatea pârâtă nu pot fi reţinute, deoarece instanţa nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învăţământ absolvite de către reclamante.
La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curţi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanţa are în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012, nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012, nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 şi nr. 5091/2012).
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 64/2012 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5403/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5407/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
