ICCJ. Decizia nr. 5407/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5407/2012
Dosar nr. 255/45/2012
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor
Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2012 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamantele: C.(B.) E., C.(N.) D., D.(G.) I., Ţ.(D.) E., M.(S.) L., G.A.I., I.(D.) E. şi P.D. au chemat în judecată pe M.E.C.T.S. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.E.C.T.S.”) şi pe U.S.H. Bucureşti, solicitând ca acestea să fie obligate să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, care să ateste finalizarea studiilor universitare efectuate prin susţinerea examenului de licenţă organizat de facultatea pe care au absolvit-o, din cadrul U.S.H. Bucureşti, precum şi certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului
Pârâtul M.E.C.T.S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii pe motiv că atâta timp cât a fost urmată o formă de învăţământ în afara cadrului legal, studiile desfăşurate nu pot avea ca rezultat obţinerea unei diplome valabile
Pârâta U.S.H. Bucureşti a susţinut, prin întâmpinare, că a făcut demersurile necesare pentru a i se elibera formulare tipizate, pentru actele de studii destinate absolvenţilor anului 2009 dar că, datorită refuzului M.E. de a aproba tipărirea acestora, este în imposibilitate de a satisface cererea reclamantelor, drept pentru care a formulat o cerere de chemare în garanţie a autorităţii publice menţionate, solicitând ca acesta să aprobe formularele tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 182/2012 din 31 mai 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea introdusă de reclamante în contradictoriu cu pârâta U.S.H. din Bucureşti;
- a obligat pe pârâta U.S.H. Bucureşti să elibereze actul de studii cu regim special, denumit „Diplomă de licenţă”,însoţit de Suplimentul de Diplomă, prin care să ateste că reclamantele au susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea urmată de fiecare în parte, obţinând „Titlul de Licenţiat”;
- a respins acţiunea introdusă de reclamante în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.;
- a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă U.S.H. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanţie M.E.C.T.S.
- a obligat pe pârâtul-chemat în garanţie M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantelor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special, prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul U.S.H. Bucureşti;
- a obligat pe pârâta U.S.H. Bucureşti să plătească reclamantelor suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
- a obligat pe chematul în garanţie M.E.C.T.S. să plătească pârâtei-reclamante U.S.H. Bucureşti suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Curtea de apel a reţinut că: reclamantele au încheiat în anul 2006 contracte de studii cu U.S.H. din Bucureşti, având ca obiect pregătirea în cadrul formei denumită „învăţământ la distanţă”; în anul 2008, s-au încheiat contracte de studii universitare de licenţă, pentru anul universitar 2008-2009; în urma promovării examenului de licenţă, în sesiunea iulie 2009, reclamantelor le-au fost eliberate adeverinţe, prin care se atestă că a fost „susţinut şi promovat examenul de licenţă”, obţinându-se „Titlul de Licenţiat” în specialitatea urmată, la finalul înscrisului menţionat făcându-se precizarea că adeverinţa are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă” şi că U.S.H., având învăţământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă”.
Prin adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009, M.E.C.T.S. a adus la cunoştinţa instituţiilor de învăţământ acreditate că „R.” S.A. – C.M.D. eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor, numai cu aprobarea scrisă a ministerului, cerându-li-se celor vizaţi să „solicite Ministerului Educaţiei aprobarea notei comandă, printr-o cerere conform machetei”.
Urmare acestei solicitări, U.S.H. Bucureşti, prin adresa nr. 769 din 25 august 2009 a înaintat ministerului necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor anului 2009 (estimat la cca. 70.000 de absolvenţi), cerere la care s-a revenit prin adresele nr. 278 din 5 august 2010 şi nr. 1054 din 03 februarie 2011, confirmându-se primirea unui număr de 10.325 bucăţi formulare tipizate.
Întrucât nu li s-a eliberat diploma de licenţă, prin cererea adresată ministerului şi universităţii la data de 6 martie 2012, reclamantele au solicitat eliberarea actului administrativ care atestă absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006-2009; cerere căreia nu i s-a dat curs.
Apreciind refuzul de eliberare a diplomei de licenţă ca fiind nejustificat, reclamantele au promovat prezenta acţiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
În raport de această situaţie de fapt, se constată că U.S.H. a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi, domeniile de licenţă, printre care se numără şi specialităţile pedagogie, psihologie şi geografie.
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ, U.S.H. se bucură, conform Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantele au urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi a-şi exercita libertăţile academice, precum şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţaşi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Curtea de apel a reţinut, de asemenea, că, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, ministerul a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, prin care a stabilit, la art. 2, că: „Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”, la art. 8 al aceluiaşi ordin arătându-se că: „Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate”.
În raport cu acest cadru normativ, care permitea (chiar dacă nu într-o formă suficient de clară), U.S.H. să organizeze forme de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, Curtea, constatând că facultăţile de pedagogie, psihologie şi geografie figurează în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 676/2007, ca autorizată să organizeze forma de învăţământ de zi pe domeniul de studiu de licenţă pedagogie, psihologie şi geografie, apreciază că forma de învăţământ urmată de reclamante nu poşte fi considerată ca fiind „în afara cadrului legal”, astfel cum susţine Ministerul Educaţiei.
Se constată că, nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, şi nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, nici unul din factorii cu atribuţii de decizie în cadrul sistemului naţional de educaţie nu numai că nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul U.S.H., dar, în aceeaşi perioadă, Ministerul Educaţiei a autorizat chiar şi eliberarea de diplome de licenţă, pentru absolvenţi ai formei de învăţământ la distanţă, organizată de universitatea menţionată, ceea ce echivalează cu o confirmare, fie ea şi indirectă, a legalităţii procesului de învăţământ în acel domeniu.
În aceste condiţii de reglementare şi în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administraţiei publice centrale, chemat să organizeze şi să conducă sistemul naţional de educaţie, respectiv de M.E.C.T.S., Curtea de apel a apreciat că organizarea de către U.S.H. a formei de învăţământ la distanţă, pentru specialitatea pedagogie, psihologie şi geografie, concomitent cu forma de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, autonomie care este garantată de art. 32 alin. (6) din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995, în vigoare la acea dată.
Ca atare, recunoaşterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de ministerul educaţiei, a posibilităţii organizării, de către universităţile acreditate, a formei de învăţământ la distanţă, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantelor dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licenţă, însoţită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut şi de pct. VII din Metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul U.S.H., la data de 13 mai 2009, act ce a fost înregistrat sub ar.1405 din 21 mai 2009.
Acest drept nu poate fi afectat şi cu atât mai puţin suprimat, în fapt sau în drept, de divergenţele care au apărut, pe parcursul timpului, între U.S.H. şi M.E., pe seama valabilităţii iniţierii şi desfăşurării activităţilor specifice formei de învăţământ la distanţă, pentru specializările la care erau organizate şi cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M.E. sau A.R.A.C.I.S., înfiinţată în baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat şi nu au finalizat vreo procedură administrativă, în perioada de referinţă, care să conducă la concluzia că instituţia de învăţământ superior menţionată a acţionat în afara cadrului legal, în condiţiile în care M.E. i se recunoştea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a „propune încetarea activităţii de învăţământ şi desfiinţarea prin lege a universităţii”.
Atâta timp cât, nici până la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, M.E.C.T.S., în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ superior de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în organizarea admiterii, în funcţionarea domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, şi nici cu privire la susţinerea examenelor de licenţă, acesta, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, având rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susţinut de reclamante şi să ia măsurile administrative corespunzătoare, care să permită satisfacerea dreptului celor în cauză de a li se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
Persistenţa în refuzul organului administrativ, cu rol de conducător al sistemului naţional de educaţie, de a aproba eliberarea formularelor tipizate, la nivelul solicitat de U.S.H., prin adresa nr. 769 din 25 august 2009, doar pentru că are rezerve în ceea ce priveşte faptul că specializările urmate de reclamante la forma de „învăţământ la distanţă”, nu se regăsesc în nici o hotărâre de Guvern, în perioada anilor 2005 - 2009, este nejustificat, atâta timp cât art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de ministrul educaţiei, permitea, chiar daca nu într-o formă suficient de clară, posibilitatea organizării acestei forme de învăţământ în cazul în care forma de învăţământ prin cursuri de zi, pentru acea specialitate, fusese acreditată şi dacă existau departamente specializate în cadrul universităţii organizatoare.
Cum este necontestat faptul că specializarea pedagogie, psihologie şi geografie a fost acreditată, simplul refuz de a recunoaşte valabilitatea studiilor la forma de învăţământ la distanţa, nu poate acoperi lipsa de acţiune şi nefinalizarea vreunui demers legal sau judiciar, menit să constate pretinsa încălcare a legii, de către instituţia de învăţământ superior organizatoare a examenului de licenţă, la această formă de învăţământ, precum şi a regulilor şi normelor referitoare la organizare şi desfăşurarea procesului educaţional, pe parcursul celor 10 ani ce a trecut de la momentul înfiinţării acesteia, prin lege.
Întrucât între reclamanţi şi pârâtul M.E.C.T.S. nu există niciun raport juridic direct, însă există un raport juridic direct între pârâta U.S.H. şi M.E.C.T.S., născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC R. SA a numărului de formulare tipizate solicitat, acest refuz este calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înfiinţarea menţionatei universităţi, nu s-a acţionat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal de desfăşurare a activităţii, prin organizarea formei de învăţământ la distanţă, în condiţiile în care Ordinul nr. 3404/2006 nu interzicea, în mod explicit, instituţiei de învăţământ să desfăşoare această activitate, dacă forma de învăţământ prin cursuri de zi fusese acreditată, drept pentru care este întemeiată cererea de chemare în garanţie, în sensul obligării M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, a tipăririi formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamantelor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că prima instanţă, deşi nu a fost sesizată să se pronunţe cu privire la recunoaşterea actelor de licenţă, a reţinut că adeverinţa de licenţă se bucură de prezumţia de legalitate şi recunoaşte reclamantelor calitatea de licenţiat în specializările urmate.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că reclamantele nu au calitate procesuală activă, întrucât în privinţa capătului de cerere privind obligarea ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, raportul juridic se stabileşte între minister şi universitate, iar reclamantele nu au calitatea de reprezentanţi ai instituţiei de învăţământ superior. Subsumat aceluiaşi motiv, recurentul arată că eliberarea avizelor necesare pentru formularele tipizate ale actelor de studii se eliberează numai pentru numărul de absolvenţi care au urmat specializări şi forme de învăţământ acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare, expune pe larg dispoziţiile incidente şi procedura de eliberare a avizelor, precum şi atribuţiile ce revin ministerului şi instituţiilor de învăţământ superior, susţinând că ministerul nu eliberează diplome de licenţă sau certificate de absolvire.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de fond, reţine pe de o parte că niciuna dintre adresele universităţii nu a fost urmată de un răspuns pozitiv al ministerului, iar, pe altă parte, că ministerul a avizat achiziţionarea de formulare tipizate.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esenţă, ministerul expune pe larg dispoziţiile legale şi procedura de acreditare şi autorizare a instituţiilor de învăţământ superior şi susţine, în esenţă, că actele de studii se eliberează doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii, iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Criticile recurentului circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi primite întrucât, raportat la considerentele expuse logic şi sistematizat de prima instanţă, se observă că aserţiunile judecătorului fondului în sensul că actele administrative eliberate reclamantelor se bucură de prezumţia de legalitate reprezintă un argument în construirea raţionamentului juridic, iar nu o situaţie în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Cu referire la criticile formulate în susţinerea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite. Se observă că, realizând o apreciere corectă a raporturilor juridice existente, pe de o parte, între reclamante şi universitatea pârâtă, iar, pe de altă parte, între universitate şi minister, instanţa în mod corect a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu M.E.C.T.S., admiţând doar cererea de chemare în garanţie formulată de U.S.H. din Bucureşti. În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului, soluţia primei instanţe în privinţa ministerului pârât nu este fundamentată pe calitatea procesuală activă a reclamantelor în raport cu M.E.C.T.S.
Cu referire la criticile din recurs invocate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine aspectele arătate în continuare.
Se constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamantelor de eliberare a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
Este necontestat faptul că, potrivit adeverinţelor eliberate de U.S.H. din Bucureşti, intimatele–reclamante au absolvit specializări la forme de învăţământ organizate în cadrul universităţii, în urma susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul adeverinţelor, se precizează expres faptul că formele de învăţământ au funcţionat legal cu respectarea prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995. În sensul celor corecte apreciate de instanţa de fond şi contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reţine că adeverinţele respective se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative şi nu au fost anulate în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În aceste condiţii, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacţiei entităţilor implicate în procedură şi a modului în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile, soluţia instanţei de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligaţia de a elibera diploma de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007.
Sub aspectul cererii de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, faptul că obligaţia ce incumbă universităţii pârâte nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Or, în condiţiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinţei de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reţinute apărările din recurs privind nelegalitatea organizării examenului de licenţă de către instituţia de învăţământ superior şi corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al reclamantelor.
Instanţa de control judiciar constată, de aceea, că obligaţia impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală şi temeinică.
Susţinerile din recurs referitoare la dreptul universităţii de a elibera acte de studii şi la legalitatea programelor şi formelor de învăţământ organizare de universitatea pârâtă nu pot fi reţinute, deoarece instanţa nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învăţământ absolvite de către reclamante.
La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curţi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanţa are în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012, nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012, nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 şi nr. 5091/2012).
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 182/2012 din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5404/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5419/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
