ICCJ. Decizia nr. 632/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 632/2012
Dosar nr. 8093/2/2011
Şedinţa publică de la 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC L. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. 1 din 26 august 2011 până la pronunţarea instanţei de fond în temeiul art. 14 din Legea 554/2004.
În motivarea cererii s-a arătat că în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative menţionate, respectiv dispoziţiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, art. 14, art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, art. 32 alin. (1) din Metodologia de Calcul al Contribuţiilor şi Taxelor datorate la Fondul de Mediu aprobată prin Ordonanţa nr. 578/2008, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, reclamanta a încheiat cu SC R.B.S. SA contractele de vânzare-cumpărare nr. 285 din 19 martie 2004 şi nr. 933 din 07 februarie 2007.
S-a mai arătat că în temeiul acestor contracte reclamanta a predat către SC R.B.S. SA deşeurile rezultate din ambalaje, acestea fiind la rândul lor predate în totalitate către reciclatori finali.
A mai precizat reclamanta că prin aceste operaţiuni, societatea a îndeplinit obiectivele stabilite de H.G. nr. 621/2005, scopul declarat menţionat expres în art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje fiind îndeplinite.
În urma inspecţiei fiscale desfăşurate de A.F.M., s-a menţionat că aceasta din urmă a considerat faptul că societatea nu şi-ar fi îndeplinit obiectivul stabilit prin actele normative menţionate, deoarece în cuprinsul contractelor încheiate cu SC R.B.S. SA nu era menţionat expres faptul că încredinţarea spre valorificare/reciclare a deşeurilor se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005.
Împotriva actelor administrativ fiscale emise, reclamanta a formulat contestaţie fiscală potrivit art. 205 şi următoarele C. proc. fisc., înregistrată sub nr. 93145 din 5 noiembrie 2010 a Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Prin Decizia nr. 146 din 7 decembrie 2010, Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri a respins contestaţia fiscală, menţinând cele două acte atacate.
Împotriva deciziei menţionate reclamanta a formulat acţiune având ca obiect anularea celor două acte, cauza făcând obiectul dosarului nr. 12.659/2/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată a mai precizat reclamanta că prin Sentinţa nr. 4.973 din 8 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 10.784/2/2010, rămasă irevocabilă s-a dispus suspendarea executării Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 222 din 25 octombrie 2010 şi a Deciziei de Impunere nr. 203 din 25 octombrie 2010, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. 87.615 din 25 octombrie 2010, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1 din 26 august 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că actul administrativ, Decizia nr. 1 din 26 august 2011, a cărui suspendare se solicită se referă la obligaţiile de plată accesorii la Fondul pentru Mediu, pentru suma de 58.072 RON, iar în conformitate cu art. 110 din O.G. nr. 92/2003, republicată, constituie titlu de creanţă.
În speţă, prin Sentinţa civilă nr. 4.973 din 08 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 10.784/2/2010, rămasă irevocabilă s-a dispus suspendarea executării Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 222 din 25 octombrie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 203 din 25 octombrie 2010, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc.
S-a mai reţinut că din analiza Deciziei nr. 1 din 26 august 2011, a reieşit că obligaţiile fiscale accesorii de plată au fost stabilite în baza Deciziei din 1 iunie 2010, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 15 august 2011 - cu titlu de sume accesorii, în condiţiile în care prin hotărâre judecătorească s-a dispus suspendarea executării Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 222 din 25 octombrie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 203 din 25 octombrie 2010 şi în aceste acte majorările au fost calculate până la data de 14 iunie 2010, fiind deci o perioadă în care accesoriile se suprapun cu cele calculate prin procesul-verbal anterior.
A mai reţinut Curtea că întreaga cantitate de deşeuri a fost predată către SC R.B.S. S.A., aceasta din urmă atestând predarea întregii cantităţi de deşeuri către reciclator, astfel fiind îndeplinite, pe de o parte obiectivul prevăzut de H.G. nr. 621/2005 iar pe de altă parte însuşi scopul activităţii de gestionare a deşeurilor de ambalaje stabilit de art. 4 alin. (2), la fondul de mediu fiind virată de către SC R.B.S. SA taxa de 3% din valoarea deşeurilor, aspecte care au condus la existenţa unor indicii de nelegalitate a actului administrativ contestat.
Cealaltă condiţie impusă de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei prin executarea actului administrativ-fiscal s-a apreciat, de asemenea, că este îndeplinită.
Raportat la specificul activităţii reclamantei, precum şi natura obligaţiilor contractuale ale acesteia, s-a reţinut iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul societăţii contestatoare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că cele două condiţii respectiv cazul bine justificat şi iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal şi care este datoare să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a acestora.
Cazul bine justificat, care presupune că este probată de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, astfel cum procedează instanţa de fond, deoarece acestea vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Pornind de la aceste consideraţii principiale, recurenta a solicitat să se constate că nu pot fi primite apărările reclamantei-intimate motivat de argumentul potrivit căruia, deşi aceasta recunoaşte, chiar în acţiunea introductivă de instanţă, faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, consideră, fără femei, că nerespectarea acestor îndatoriri ar trebui sancţionată contravenţional şi nu poate conduce la obligarea contribuabilului la plata contribuţiei la fondul pentru mediu.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurenta a arătat că nu pot fi reţinute argumentele instanţei de fond («... producerea unei pagube iminente este previzibilă şi certă fără de cuantumul mare al sumei reţinută ca obligaţie de plată»), pentru simplul motiv că reclamanta nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată, nedepunând la dosar niciun bilanţ şi/sau balanţă de profit şi pierderi a firmei din care să rezulte că suma executată ar reprezenta un efort financiar deosebit pentru aceasta.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Împotriva Deciziei nr. 1 din 26 august 2011 emisă de recurentă, pe lângă cererea de suspendare care formează obiectul prezentului dosar, intimata a formulat şi contestaţie fiscală.
Prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2011 emisă de A.F.M., aceasta a admis contestaţia societăţii intimate, dispunând anularea Deciziei, reţinându-se că nu puteau fi calculate accesorii pentru un debit prevăzut într-un act administrativ a cărui executare era suspendată.
De altfel aşa cum se poate observa acesta a şi fost unul dintre motivele care trebuia să conducă la admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de calcul accesorii, motiv care a fost avut în vedere de către prima instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare a unui act administrativ a cărui legalitate, cel puţin aparent, nu este deplin confirmată, s-ar perturba grav activitatea unei societăţi comerciale.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi Recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. "ş" şi "t", că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 5504 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 641/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 630/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
