ICCJ. Decizia nr. 626/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 626/2012
Dosar nr. 3192/2/2010
Şedinţa publică de la 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 847 din 07 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.R. în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În speţă, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în comun Văcăreşti, jud. Dâmboviţa, cererea acestuia fiind soluţionată prin Dispoziţia nr. 463/2005 a Primarului Comunei Văcăreşti prin care s-a constatat că acesta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform disp. Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În speţă, se reţine că dosarul reclamantului aferent Dispoziţiei nr. 463/2005 emisă de Primăria comunei Văcăreşti a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, nefiind însă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât consideră instanţa de fond ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului de a se desemna un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în conformitate cu disp. art. 13 din Titlul VII din legea menţionată.
Apreciază instanţa de fond că numai după parcurgerea acestei proceduri administrative de emitere a deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor privind imobilul menţionat mai sus aferent dispoziţiei Primarului comunei Văcăreşti se va putea întocmi raportul de evaluare în ce priveşte stabilirea măsurilor reparatorii.
Prin urmare, apreciază instanţa de fond că nu se poate trece la etapa evaluării şi selectării evaluatorului şi a societăţii de evaluare până la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Dat fiind faptul că ordinea de soluţionare a dosarelor de către Comisia Centrală se face în ordinea înregistrării acestora, în conformitate cu procedura administrativă stabilită de Titlul VII din lege, apreciază instanţa de fond că nu se poate reţine un refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantului.
Se mai reţine că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 3801/CC, constatându-se lipsa unor înscrisuri privind identificarea imobilului, motiv pentru care, aşa cum rezultă din întâmpinarea autorităţii pârâte a fost înaintat la data de 17 septembrie 2010 Primăriei com. Văcăreşti cu adresa nr. 3801/CC anexată la dosarul cauzei.
În acest context consideră judecătorul fondului că, în speţă nu este vorba de un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire atâta timp cât dosarul aferent dispoziţiei Primarului comunei Văcăreşti a fost transmis secretariatului Comisiei Centrale, procedura nefiind finalizată datorită lipsei unor înscrisuri privind identificarea imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri.
A fost considerată ca fiind neîntemeiată şi cererea reclamantului de obligare a autorităţii pârâte la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii cu motivarea că în speţă, neîndeplinirea obligaţiei Comisie Centrale de a desemna evaluator şi de a emite decizia referitoare privind titlul de despăgubiri nu se datorează refuzului nejustificat al autorităţii pârâte ci disp. legale prev. în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 847 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul M.R., în temeiul art. 304 C. proc. civ., continuat după decesul acestuia de către M.G., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Susţine recurentul că hotărârea recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, câtă vreme instanţa de fond nu a reţinut că pentru a se emite decizia conţinând titlul de despăgubiri trebuie mai întâi să se întocmească raportul de evaluare şi nu invers.
Consideră recurentul că faptul că dosarul a fost trimis către Primăria Văcăreşti nu reprezintă un motiv justificat ca pârâta să nu soluţioneze dosarul de notificare cu atât mai mult cu cât acesta cu rea credinţă şi abia după ce a primit citaţia din prezentul dosar, a luat arbitrar această măsură de a retrimite primăriei dosarul de notificare.
Cu privire la susţinerile pârâtei conform cărora de la dosar al lipsi înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului, arată recurentul că a solicitat instanţei de fond să dispună ca aceasta să depună copie de pe dosarul administrativ motivat de faptul că a depus înscrisuri suficiente din care rezultă descrierea imobilului, însă cererea i-a fost respinsă.
Susţine recurentul că netemeinicia hotărârii recurare rezultă şi din faptul că, fără a verifica veridicitatea afirmaţiilor pârâtei, instanţa de fond fără nicio probă, dă dreptate acesteia şi consideră că a avut motive întemeiate de a nu soluţiona dosarul.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentului circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând Înalta Curte reaminteşte că, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape succesive, respectiv: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, în care dosarul este transmis evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, când a apreciat că etapa evaluării imobilelor notificate trebuie să fie precedată de emiterea titlului de despăgubire, aşa încât va primi criticile formulate de recurent pe acest aspect.
Totodată, Înalta Curte analizând probele administrate în cauză, din care rezultă că în cazul dosarului nr. 3801/CC au fost parcurse doar etapa înregistrării şi etapa analizării dosarului sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, netrecându-se la etapa evaluării prin prisma aprecierii dosarului ca fiind incomplet, ceea ce a determinat emiterea unei adrese către Primăria Văcăreşti, la data de 17 septembrie 2010 (la cinci luni după sesizarea instanţei de contencios administrativ cu cererea ce face obiectul prezentei judecăţi), constată că în mod greşit instanţa de fond nu a observat că intimata-pârâtă procedând discreţionar, manifestând pasivitate şi arogându-şi atribuţii ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, nu a respectat dispoziţiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 3801/CC, aferent Dispoziţiei nr. 463 din 24 octombrie 2005, emisă de Primăria Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa în favoarea reclamantului, aşa încât va reţine toate criticile formulate de recurent pe acest aspect.
Înalta Curte reaminteşte că, chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluţionare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii intimata-pârâtă avea obligaţia de a-şi exercita atribuţiile în limitele legii şi de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depăşit în raport cu data înregistrării dosarului şi a documentaţiei aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.
Nefinalizarea procedurii administrative în dosarul nr. 3801/CC, nu poate fi justificată, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, prin prisma Deciziei nr. 2.815 din 16 septembrie 2008, emisă de intimata-pârâtă câtă vreme aceasta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă cerinţei respectării unui termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat încă din data de 06 august 2001 prin formularea notificării către Prefectura Judeţului Dâmboviţa şi nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.
De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că evaluarea imobilelor notificate este condiţionată de completarea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 463 din 24 octombrie 2005, cu înscrisuri privind identificarea şi descrierea construcţiilor demolate, în condiţiile în care, din prevederile legale aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competenţa de a exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu excepţia unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.
Aşadar, punând în discuţie toate operaţiunile administrative care au stat la baza actului de soluţionare a notificării şi reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, intimata-pârâtă îşi depăşeşte competenţele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii de 50 RON/zi de întârziere aceasta va fi analizată prin prisma Legii nr. 554/2004 care prevede modalităţi specifice în materia contenciosului administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligaţiilor de "a face" intuitu personae, dispuse de instanţă, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2), penalităţile pentru întârziere consacrate legislativ în art. 18 alin. (5) (ca daune compensatorii, iar nu cominatorii) având la rândul lor un efect cominator, chiar dacă raţiunea instituirii acestei posibilităţi vizează repararea prejudiciului provocat de întârziere, iar nu punerea în executare a hotărârii.
Dar aceste penalităţi/despăgubiri constituie exclusiv despăgubiri pentru întârziere în punerea în executare, deci pentru pagube produse de întârziere după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, stabilit de instanţa pentru executare. Or, un astfel de prejudiciu nu s-a produs încă, fiind incertă şi producerea lui în viitor.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză şi va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei să procedeze la soluţionarea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 463 din 24 octombrie 2005, respectiv să finalizeze procedura administrativă prin desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, şi va respinge cererea privind obligarea intimatei pârâte la plata unor daune cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.R. şi continuat de M.G. împotriva Sentinţei nr. 847 din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti , secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea.
Obligă pârâta să procedeze la soluţionarea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 463 din 24 octombrie 2005 a Primăriei Văcăreşti, în sensul de a desemna un evaluator şi de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 628/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 720/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
