ICCJ. Decizia nr. 740/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțe cauzei
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea acesteia să-i comunice data când va fi invitat la sediul autorității publice, în vederea acordării despăgubirilor ce i se cuvin. în subsidiar, a cerut obligarea autorității pârâtei să-i plătească, anual, suma de 419.156.017 milioane RON, respectiv 41.915 RON cu titlu de dobândă la valoarea de 5.080.679.500 miliarde RON care i se cuvin conform sentinței Tribunalului Dolj nr. 72 din 21 martie 2008, în cazul în care refuză să-i comunice data solicitată prin capătul principal de cerere.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus la S.C.C.S.D. titlurile sale nominale valorice în valoare de 582.500.000 RON, în vederea convertirii lor în bani sau acțiuni.
Reclamantul a mai arătat că, anterior depunerii acestor titluri nominale de valoare la data de 21 martie 2005, a contestat Decizia Primarului Municipiului Craiova întrucât i s-au acordat despăgubiri pentru suprafața de 300 m.p., în loc de 497 m.p., ocazie cu care pârâta a solicitat relații de la Primăria Craiova cu privire la contestația formulată, iar înscrisurile și relațiile primite au format obiectul Dosarului înregistrat la autoritate.
Reclamantul a formulat în cauză și cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat chemarea în judecată a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P. și obligarea acesteia să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 RON și să-i plătească această sumă, în termen de 15 zile de la emiterea titlului de plată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 aprilie 2010, a depus la A.N.R.P. cerere de opțiune pentru emiterea titlului de plată, în valoare de 500.000 RON și 8.679,50 RON, acțiuni la Fondul Proprietatea. Ulterior a schimbat cererea de opțiune și a solicitat 150.000 RON și 358.679,50 RON acțiuni la Fondul Proprietatea, revenind în final cu a treia cerere de opțiune, cerând modificarea titlului de conversie, Decizia nr. 426 din 26 aprilie 2010, în sensul să se revină la prima opțiune: 500.000 RON titlu de plată și 8679,50 RON acțiuni.
Prin cererea modificatoare, reclamantul a solicitat următoarele: obligarea Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar să modifice Titlul de conversie, decizia nr. 426 din 26 aprilie 2010, în sensul de a-i acorda despăgubiri în numerar, astfel cum a optat inițial: 500.000 RON și 8.679,50 RON acțiuni Fondul Proprietatea; obligarea pârâtei să emită titlul de plată (decizie) pentru suma de 500.000 RON și la plata sumei de 1.000 RON/zi de întârziere până la data plății efective, conform sumei menționate în decizia din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale, obligarea pârâtei la plata unei dobânzi anuale de 30% la suma datorată de 500.000 RON, până la data plății efective.
Prin aceeași cerere a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, în întregime, pe motiv că acest act nu poate opri aplicarea Legii nr. 247/2005 și a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Proprietatea, solicitând obligarea acestuia să-i plătească dividendele la numărul de acțiuni care rămân în evidența Fondului Proprietatea pe numele său. în subsidiar, în cazul în care pârâtul refuză plata dividendelor, să fie obligat la 1.000 RON pe zi de întârziere. Totodată, a chemat în judecată și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cerând obligarea acestuia să-i răscumpere acțiunile ce se află depuse la Fondul Proprietatea pe numele său, la preț de 1 leu/ acțiune. în subsidiar, în cazul în care acest pârât va refuza să-i răscumpere acțiunile, să fie obligat la plata unei penalități de 1.000 RON/zi întârziere.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prematurității acțiunii cu privire la emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de acesta, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 25 noiembrie 2010, reclamantul a solicitat să se act de renunțarea sa judecată față Fondul Proprietatea.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 1176 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a luat act că reclamantul a renunțat la judecata față pârâtul Fondul Proprietatea, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. III din O.U.G. nr. 62/2010, a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta A.N.R.P., ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice și lipsa calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, ca neîntemeiate, precum și acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate
Referitor la excepția de neconstituționalitate, prima instanță a reținut că reclamantul a invocat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în raport de art. 53 din Constituția României cu privire la restrângerea unor drepturi.
Cu privire la O.U.G. nr. 62/2010 atacată cu excepția de neconstituționalitate, a reținut că, prin Decizia nr. 1354/2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din această ordonanță, constatând astfel că cererea de sesizare este admisibilă în privința art. III din O.U.G. nr. 62/2010 întrucât acest articol are legătură cu soluționarea cauzei și, pe de altă parte, asupra acestui articol nu s-a pronunțat anterior Curtea Constituțională în sensul constatării prevederilor atacate ca fiind neconstituționale.
Referitor la excepția prematurității acțiunii, invocată de A.N.R.P. în raport de prevederile O.U.G. nr. 81/2007, care condiționează emiterea titlului de plată de existența unor disponibilități financiare, prima instanță a reținut cu decizia nr. 6872 privind titlul de despăgubire a fost emisă la data de 18 noiembrie 2008, iar reclamantul a depus cererea de opțiune la data de 14 aprilie 2010, constatându-se astfel că au trecut mai mult de 6 luni în favoarea autorității publice pentru efectuarea plăților, iar pârâta a avut posibilitatea să cuprindă cuantumul despăgubirilor în disponibilitățile financiare ale anului 2010.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și cu privire la excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și lipsa calității de reprezentant a acestuia, a constatat că sunt neîntemeiate, în raport de cererea adresată Ministerului Finanțelor Publice de către reclamant, în care a menționat că se adresează ministerului în calitate de reprezentant oficial al Statului Român.
Ca atare, acțiunea privind refuzul autorității publice de a răspunde la cerere, indiferent de aspectul că reclamantul s-a adresat acesteia pentru că ar fi reprezentant al statului român, este o acțiune admisibilă în contencios administrativ conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar Statul Român și ministerul au calitate procesuală atât în nume propriu cât și ca reprezentant al statului român întrucât pentru această calitate i-a fost înaintată cererea, urmând să se analizeze pe fondul cauzei dacă refuzul este unul justificat sau nu și nu pe cale de excepție.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că în cauză s-a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire nr. 6872 din 18 noiembrie 2009 în favoarea reclamantului, de către C.C.S.D., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar la data de 14 aprilie 2010 reclamantul a depus la Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cererea de opțiune pentru emiterea unui titlu de plată de 150.000 RON și a unui titlu de conversie de 358.679,50 RON.
Din actele depuse la dosar rezultă că în aceeași zi, 14 aprilie 2010, reclamantul optase anterior pentru titlul de plată în valoare de 500.000 RON și pentru titlul de conversie de 8.679,50 RON, dar a revenit asupra acestei opțiuni cu cererea sus menționată.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamantul a solicitat, printr-un capăt de cerere, obligarea A.N.R.P. - Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar să emită titlul de plată pentru cererea de opțiune inițială respectiv pentru 500.000 RON .
Prima instanță a reținut astfel că pârâta A.N.R.P. nu poate fi obligată decât în raport de opțiunea reclamantului. împrejurarea că, după ce s-a hotărât și a optat pentru titlul de plată de 150.000 RON și titlul de conversie de 358.679,50 RON, înregistrând această opțiune fermă la autoritatea pârâtă, reclamantul dorește să revină la această opțiune și solicită printr-o acțiune în justiție ca autoritatea să ia act de această opțiune, nu poate conduce la o soluție de obligare a autorității în acest sens.
De altfel, opțiunea reclamantului, astfel cum a fost înregistrată a produs și efecte, în sensul că A.N.R.P. a emis decizia nr. 426 din 26 aprilie 2010, titlul de conversie pentru 358.676,50 RON.
Prima instanță a reținut că solicitarea reclamantului de anulare a acestei decizii și de obligare a autorității să emită o altă decizie titlu de conversie pentru suma de 8.679,50 RON nu poate fi primită, acesta nu a dovedit că actul administrativ ar fi nelegal, iar împrejurarea că reclamantul dorește să revină asupra cererii de opțiune care a stat la baza emiterii actului nu reprezintă un motiv de nelegalitate.
Cât privește obligarea pârâtei A.N.R.P. să emită titlul de plată, prima instanță a reținut că este neîntemeiat în raport de art. III din O.U.G. nr. 62/2010 care a suspendat emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005, refuzul pârâte de a emite titlul de plată fiind unul justificat.
în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei A.N.R.P. la plata unei dobânzi anuale de 30% la suma datorată, ca despăgubire până la plata sumei efective, prima instanță a reținut că reprezintă un capăt de cerere accesoriu care privește soluția dată capătului principal de cerere, caz în care nu poate exista o asemenea obligație
Nu poate fi obligată autoritatea publică să plătească dobânzi atâta timp cât legea a suspendat atribuția autorității de emitere titluri de plată în baza cărora putea să plătească despăgubirile.
Referitor la solicitările reclamantului în sensul obligării Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român de a-i răscumpăra acțiunile, cu obligarea la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, prima instanță a reținut că în speță, nu se poate aprecia că ministerul ar fi refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantului, în raport de înregistrarea cererii de chemare a acestuia în judecată (15 iulie 2010).
Recursul
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.D.
în cererea de recurs, reclamanta S.D. a invocat în esență următoarele motive:
în mod neîntemeiat și nelegal instanța de fond folosește cuvântul anulare, iar reclamanta arată că a cerut modificarea acelui titlu de conversie și revenirea la opțiunea inițială, refuzând să se raporteze la cei 10 - 12 ani de așteptare pentru a i se face plata despăgubirii.
A mai arătat recurenta că instanța se contrazice când spune că acțiunea sa nu este prematur introdusă și că pârâta ar fi avut posibilitatea să-i plătească despăgubirile bănești din disponibilitățile financiare pe anul 2010, în contradictoriu cu soluția adoptată.
S-a mai arătat că recurenta nu a atacat O.U.G. nr. 62/2010 pe considerentul că nu punea în discuție Suveranitatea Guvernului, ca putere executivă, însă, se consideră discriminată față de alți beneficiari ai legii și i se restrânge exercitarea drepturilor prevăzute de lege.
în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 62/2010 se arată că pârâtele nu au precizat nici un punct de vedere, iar instanța de fond nu a judecat cauza pe fond.
De asemenea a arătat recurenta că invocă excepția de neconstituționalitate a art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010 solicitând obligarea A.N.R.P. la plata a 1.000 RON pe zi de întârziere pentru refuzul de a transmite la domiciliul său decizia de despăgubire din 18 noiembrie 2009, să oblige Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor să modifice în parte Decizia, titlul de conversie, în sensul de a i se acorda 500.000 RON banii și Fondului Proprietate să-i atribuie 8679.5 acțiuni, și plata a 30% dobânzi anuale la suma de 500.000 RON, cu cheltuieli de judecată, 100 RON/zi de întârziere.
în drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
La dosar, recurenta a depus în considerarea art. 305 C. proc. civ., înscrisuri în dovedirea cererii de recurs.
Pârâta - intimată A.N.R.P. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pârâta - intimată Fondul Proprietatea a formulat întâmpinare la cererea de recurs, arătând că reclamanta prin cererea precizatoare formulată în data de 25 noiembrie 2010 a solicitat instanței să se ia act de renunțarea la judecata în contradictoriu cu acesta - în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ. și deci nu se mai îndreaptă împotriva F.P. prin recursul formulat.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1602 din 15 decembrie 2011 - s-a soluționat excepția de neconstituționalitate prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 62/2010 - excepție ridicată de recurenta - reclamantă S.D. în dosarul de fond și prin care s-a respins ca neîntemeiată această excepție.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamanta nu mai poate solicita A.N.R.P. - modificarea Deciziei titlu de conversie în privința cuantumului sumei.
în urma obținerii Deciziei nr. 6872 din 18 noiembrie 2009, C.C.S.D. i-a emis reclamantei - recurente titlu de despăgubire pentru suma de 508.679,50 RON. Ulterior în baza procedurii privind valorificarea titlului de despăgubire prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reclamantul a formulat cerere de opțiune prin care a solicitat emiterea unui titlu de plată pentru suma de 150.000 RON și a unui titlu de conversie pentru suma de 358.679,50 RON - Acesta din urmă reprezentat de Decizia nr. 462/2010 reprezintă un număr total de acțiuni de 358.680 - la o valoare nominativă de 1 RON pentru fiecare acțiune urmând ca pentru diferența să se emită un titlu de plată.
Faptul că reclamanta - recurentă s-a răzgândit în privința opțiunii sale nu are incidență asupra deciziilor deja emise de autorități - nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate, așa cum a reținut și instanța de fond.
în ceea ce privește excepția prematurității emiterii titlului de plată se observă că recurenta nu aduce o reală critică în acest sens și se consideră că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond.
Referitor la dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 se apreciază că nu sunt criticate în acest sens, având în vedere că instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, excepție soluționată în timpul judecării recursului prin Decizia Curții Constituționale nr. 1602 din 15 decembrie 2011.
în privința criticilor arătate într-un mod incoerent de recurentă, referitoare la discriminarea sa, ca beneficiară a Legii nr. 247/2005 și restrângerea exercitării drepturilor prevăzute de lege, se reține că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, având în vedere situația de fapt și normele legale incidente în speță, un argument suplimentar fiind și considerentele deciziei Curții Constituționale și deciziile recente de la C.E.D.O. în materie.
Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 76/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 736/2012. Contencios → |
|---|
