ICCJ. Decizia nr. 860/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 860/2012
Dosar nr. 1654/44/2010
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Conţinutul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Galaţi şi Primăria Mun. Galaţi, anularea parţială a H.G. nr. 343/2007, în ceea ce priveşte Anexa 1, pct. 3 din hotărâre, suspendarea executării H.G .nr. 343/2007, în ceea ce priveşte Anexa 1, pct. 3 din hotărâre, până la soluţionarea irevocabilă a hotărârii precum şi obligarea pârâţilor Municipiul Galaţi şi Primăria municipiului Galaţi, la plata sumei de 23.275,5 lei lunar, cu titlu de daune materiale, reprezentând diferenţă de chirie, calculată din luna aprilie 2010, la zi, pentru imobilul situat în municipiul Galaţi.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 728 din 31 martie 2010, rămasă definitivă şi irevocabilă, pronunţată în dosarul nr. 2758/121/2009 de către Tribunalul Galaţi, în temeiul Legii nr. 10/2001, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din mun.Galaţi, alcătuit din construcţie, cu o suprafaţă desfăşurată de 3.079 m.p., şi teren aferent, în suprafaţă de 3.262 m.p., în care funcţionează Primăria mun.Galaţi, cât şi organele deliberative şi executive ale Municipiului Galaţi.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii, imobilul a fost înscris în rolul fiscal şi în cartea funciară a mun.Galaţi, şi a fost pus în posesia acestuia, prin protocolul de predare preluare nr. 33869 din 26 august 2010, încheiat cu pârâţii Municipiul Galaţi şi Primăria mun.Galaţi.
Mai arată că în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 10/2001, „în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a).
Cuantumul chiriei datorate proprietarilor a fost diminuat unilateral la 2,5 lei m.p. de construcţie şi teren, prin H.G. nr. 343/2007, hotărâre ce constituie un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, prin acest act administrativ unilateral, i-a fost cauzată reclamantului o pagubă ce constă în diferenţa semnificativă dintre cuantumul chiriei stabilită iniţial prin H.G. nr. 1886/2006, faţă de cea din H.G. nr. 343/2007, de la 9 lei/m.p. pe suprafaţă construită desfăşurată şi de la 3,5 lei/m.p. de suprafaţă de teren, la 2,5 lei/m.p. de suprafaţă de construcţie şi teren.
În acest mod, s-a produs o vătămare evidentă a dreptului său de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie, în special, a atributului, prev.de art. 483 C. civ., şi anume acela de a-i culege fructele civile.
Astfel, reclamantul a arătat că a fost lipsit de o parte importantă a chiriei stabilită iniţial.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii, consideră că situaţia expusă reprezintă un caz justificat, iar paguba este evidentă.
Mai mult, necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative, este recunoscută şi prin Recomandarea R(89) 8, adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, citată în Decizia nr. 1380/2008 a Î.C.C.J., publicată în „Jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, pe anul 2008, semestrul I”.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 şi 15 din Legea nr. 554/2004 cât şi art. 4 din H.G. nr. 1886/2006.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 20 ianuarie 2011, a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României.
Intervenienta, în esenţă, a învederat că, potrivit Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 s-a stipulat că pentru imobilele afectate unor servicii de interes public proprietarii acestora au obligaţia de menţinerea a afectaţiunii pe o perioadă de până la 3 ani.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei de interes faţă de capătul de cerere privitor la suspendarea executării prevederilor Anexei 1, pct. 3 din respectiva hotărâre, susţinând, în esenţă, în privinţa primului capăt de cerere (referitor la anularea parţială a H.G.) că reclamantul nu a făcut dovada interesului legitim, personal, născut şi actual, condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie.
Susţine că, numai în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 1886/2006 se va face calculul chiriei.
Totodată, a mai invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului în privinţa capătului de cerere privind acordarea diferenţei de chirie pentru imobilul în litigiu.
2. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 71 din 10 martie 2011 a respins excepţiile invocate de pârâta Guvernul României.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâtele Guvernul României, Primăria Municipiului Galaţi şi Municipiul Galaţi şi în consecinţă, a anulat în parte H.G. nr. 343/2007, respectiv Anexa 1 pct. 3 din hotărâre şi a suspendat executarea H.G. nr. 343/2007, Anexa 1 pct. 3, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
De asemenea, a obligat pârâtele Municipiul Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi la plata către reclamant a sumei de 23.275,5 lei lunar, cu titlu de daune materiale, reprezentând diferenţă de chirie calculată din luna aprilie 2010 la zi, pentru imobilul situat în Galaţi, str. precum şi la plata sumei de 10,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin încheierea din 3 martie 2011, instanţa a respins în principiu cererea de intervenţie formulată în cauză de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor având în vedere obiectul cauzei.
În ceea ce priveşte excepţiile formulate în cauză de pârâta Guvernul României,instanţa le-a apreciat nefondate, respingându-le ca atare, întrucât sentinţa invocată de pârâtă nu vizează aceleaşi dispoziţii indicate de reclamant în petitul acţiunii, iar capătul de cerere privind acordarea diferenţei de chirie se adresează expres altor pârâte.
Pe fondul cauzei, curtea a reţinut că introducerea prin Hotărârea de Guvern contestată a unui nou criteriu pentru calcularea chiriei, respectiv suprafaţa construită desfăşurată sau suprafaţa de teren aferent, criteriu în raport de care cuantumul chiriei este invers proporţional cu suprafaţa imobilului închiriat, excede legislaţiei în vigoare, fiind în contradicţie cu modul obişnuit de calcul al chiriei, astfel că prin adoptarea H.G. nr. 343/2007, de diminuare substanţială a cuantumului chiriei, s-a adus o vătămare a dreptului de proprietate asupra imobilului garantat de Constituţie dar şi de Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
A mai constatat că împrejurarea afectaţiunii publice a imobilului nu este relevantă asupra oportunităţii diminuării chiriei atâta timp cât pe piaţa liberă chiria se stabileşte în funcţie de suprafaţa închiriată, fiind direct proporţională cu aceasta.
În ceea ce priveşte suspendarea executării aceloraşi dispoziţii legale, instanţa a constatat că sunt întrunite în speţă ambele cerinţe impuse limitativ de Legea nr. 554/2004 în privinţa suspendării actului administrativ.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor şi pârâţii Guvernul României, Municipiul Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi.
3.1.Recursul promovat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.)
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta A.N.R.P. a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi dată cu greşita aplicare a legii, dezvoltând, în esenţă, următoarele critici:
- H.G. nr. 343/2007 a fost adoptată de Guvern cu respectarea tuturor etapelor procedurale prevăzute de Legea nr. 24/2000, fiind emisă în vederea executării Legii nr. 10/20001;
- odată cu punerea în practică a H.G. nr. 1886/2006, s-a constatat că acest act normativ nu a avut în vedere impactul financiar al chiriilor în cazul imobilelor având destinaţia de licee, şcoli, spitale, sedii de instituţii, muzee, etc. cu suprafeţe construite, desfăşurate şi teren;
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că introducerea noului criteriu pentru calcularea chiriei excede legislaţiei în vigoare;
- la dimensionarea chiriilor propuse prin H.G. nr. 343/2007 s-au avut în vedere mai multe criterii, cum ar fi influenţele economice asupra utilizatorului actual şi asigurarea unui venit echilibrat pentru beneficiarii retrocedării pe perioada menţinerii afectaţiunii de utilitate publică;
- nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului de proprietate mai cu seamă că şi C.E.D.O. acceptă posibilitatea unei reduceri prin efectul legii, a chiriei percepute de un proprietar, când o astfel de reducere este justificată de considerente de interes public care au un impact economic şi social semnificativ;
- nici cererea de suspendare a executării nu a fost legal încuviinţată, dată fiind neîndeplinirea cerinţelor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
3.2. Recursul promovat de Guvernul României
În temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, înfăţişând, în esenţă, următoarele motive de recurs:
- H.G. nr. 343/2007 a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 şi în vederea executării Legii nr. 10/2001 şi urmare a constatării că H.G. nr. 1886/2006 nu a avut în vedere impactul financiar al chiriilor în cazul imobilelor cu destinaţia de licee, şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, muzee cu suprafeţe construite desfăşurate şi teren aferent foarte mari;
- aprecierile instanţei sunt greşite, mai cu seamă că nu s-a solicitat o opinie a unor specialişti în domeniul imobiliar cu privire la evoluţia chiriilor;
- la dimensionarea cuantumului chiriilor propuse prin H.G. nr. 343/2007 s-au avut în vedere influenţele economice asupra utilizatorului actual şi faptul că este vorba de o perioadă de timp clar limitată, de 3 ani, după expirarea căreia persoana îndreptăţită devine proprietar deplin;
- Legea nr. 10/2001 la care H.G. nr. 343/207 se poate raporta nu stabileşte un cuantum minim sau maxim al chiriilor sau orice alte criterii, acest cuantum fiind atributul exclusiv al Guvernului, conferit prin art. 16 din Legea nr. 10/2001;
- nici suspendarea de executare dispusă nu este legală, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
3.3. recursul comun promovat de Municipiul Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi
În contextul reluării succinte a situaţiei de fapt, cei doi recurenţi au menţionat că la data pronunţării sentinţei recurate, întreaga Anexa 1 a H.G. nr. 343/2007 fusese anulată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, deci implicit şi pct. 3, ceea ce ar fi trebuit să conducă la respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, anularea actului normativ fiind deja publicată şi ca atare opozabilă erga omnes.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
4.1. Asupra recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Examinând cu prioritate recursul promovat de autoritatea A.N.R.P., Înalta Curte, în temeiul art. 312, art. 316 C. proc. civ., cu referire la art. 294 şi următoarele C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă calea de atac promovată, reţinând lipsa calităţii procesuale a acestei autorităţi.
Prin încheierea de şedinţă din data de 3 martie 2011 instanţa de fond, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. a respins în principiu cererea de intervenţie formulată de A.N.R.P. în interesul Guvernului României. Aşa fiind, această autoritate a pierdut în faţa primei instanţe calitatea de intervenient accesoriu în cauză şi de altfel nici hotărârea nu a mai fost pronunţată în contradictoriu cu aceasta.
Cum A.N.R.P. nu a înţeles să atace cu recurs şi încheierea prin care instanţa s-a pronunţat asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. proc. civ., ci numai sentinţa de fond care nu a mai avut în vedere, în mod corect din punct de vedere procesual şi această autoritate, Înalta Curte, pentru argumentele înfăţişate va respinge recursul ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală şi ca atare, ca inadmisibil.
4.2. Asupra recursurilor declarate de intimaţii-pârâţi Guvernul României, Municipiul Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi, prin Primar.
Faţă de împrejurarea că recursurile promovate de aceşti recurenţi vizează fondul cauzei, înfăţişând, în principiu, aspecte şi critici similare, Înalta Curte le va examina împreună, răspunzând prin argumente comune.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, raportat la actele şi lucrările dosarului şi, sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe, astfel că va respinge ca neîntemeiate recursurile promovate de cei trei recurenţi sus menţionaţi, în considerarea celor în continuare arătate.
H.G. nr. 343/2007 din 11 aprilie 2007 a fost emisă pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor ar. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ale art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2000 şi art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/1999.
Imobilele la care se face referire sunt imobilele care sunt afectate unor activităţi de interes public, cum ar fi: şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, ambasade, muzee, care anterior apariţiei Legii nr. 247/2005 nu puteau fi restituite în natură.
Modificările aduse actelor normative care vizau restituirea imobilelor preluate de stat în perioada comunistă (Legea nr. 10/2001, O.U.G. nr. 194/2000, O.U.G. nr. 83/1999) către persoane fizice, culte religioase sau comunităţi ale minorităţilor naţionale au dat posibilitatea restituirii în natură şi a acestor imobile, dar s-a instituit obligaţia menţinerii afectaţiunii, pentru imobilele restituite persoanelor fizice, pe o perioadă de 3-5 ani, în funcţie de destinaţia actuală a bunului.
În schimbul menţinerii afectaţiunii, în Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut ca proprietarul să primească o chirie ce va fi stabilită prin hotărâre de guvern, iar în acest sens a fost emisă H.G. nr. 1886/2006.
După aproape 4 luni cuantumul chiriilor ce urmau să fie plătite proprietarilor cărora le-au fost retrocedate imobilele a fost redus prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 343/2007.
În motivele de recurs se arată faptul că actul administrativ a fost emis cu respectarea atât a Legii nr. 24/2000, republicată, cât şi a Legii nr. 247/2005, care a modificat art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Independent de faptul că instanţa de fond nici nu a invocat că actul administrativ a fost anulat pentru că ar fi fost emis cu nesocotirea prevederilor legale privind emiterea lui, condiţii de formă şi de fond, Înalta Curte va respinge criticile recurenţilor prin care se susţine practic că instanţa de contencios administrativ nu ar putea analiza decât legalitatea unui act administrativ dar nu şi oportunitatea acestuia.
Judecătorul poate analiza şi elementele de oportunitate, când apreciază că acestea întregesc elementele legalităţii, mergând pe ideea că scopul legii (interesul public) este întotdeauna un element de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de oportunitate.
De altfel, instanţa de fond a analizat oportunitatea actului administrativ tocmai din perspectiva raportării sale la scopul lui.
Actul administrativ normativ contestat a fost anulat în parte pentru că prin emiterea sa nu s-a realizat un echilibru între interesul public şi dreptul reclamantului la o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosinţă a bunului.
Este adevărat că potrivit paragrafului 2 al art. 1 din protocolul nr. 1, dreptul la respectarea bunurilor unei persoane, consacrat de primul paragraf al aceluiaşi text, nu interzice statelor să adopte reglementări privitoare la modul lor de folosinţă de către proprietar în conformitate cu interesul general.
Chiar C.E.D.O. a statuat că atunci când statul adoptă o politică în materie locativă, legiuitorul naţional dispune de a mare marjă de apreciere în a se pronunţa atât cu privire la definirea interesului public, precum şi în alegerea modalităţilor concrete de realizare a acestuia, dar această apreciere a interesului public să nu fie lipsită de o bază rezonabilă.
Dar tot jurisprudenţa instanţei europene a stabilit că trebuie să existe un just echilibru între dreptul de proprietate al persoanelor şi exigenţele interesului general, iar proprietarii să nu fie nevoiţi să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă (Hotărârea din 29 aprilie 1999 în Cauza Chassagnon şi alţii împotriva Franţei).
Cauza Hutten-Czapska împotriva Poloniei a fost cel mai probabil, avută în vedere de recurentul Guvernul României pentru a demonstra posibilitatea unei reduceri prin efectul legii a chiriei percepute de un proprietar dar, reducerea operată prin actul administrativ atacat a făcut ca reclamantul să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, având în vedere că s-a operat o reducere de aproape 4 ori a nivelului chiriei şi nu mai există un echilibru între interesul general şi cel al individului.
Înalta Curte va respinge criticile aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi ea este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii.
Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 stabilesc condiţiile în care se poate dispune suspendarea unui act normativ: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În legea contenciosului administrativ a fost definită atât paguba iminentă cât şi cazul bine justificat.
Cazul bine justificat a fost dovedit în cauză, mai ales că instanţa de fond a şi anulat actul administrativ, existând împrejurări de fapt şi de drept care au condus la ideea că actul a fost emis nelegal.
Şi paguba iminentă este dovedită în cauză pentru că prin emiterea actului administrativ s-au redus veniturile obţinute de reclamanţi din chirie.
Şi criticile ce vizează modul de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor materiale sunt nefondate.
În condiţiile în care instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat actul administrativ, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a soluţionat şi cererea de acordare a despăgubirilor materiale.
Despăgubirile acordate constau tocmai în diferenţa dintre nivelul chiriei de care beneficia reclamantul potrivit H.G. nr. 1886/2006 şi cel stabilit prin H.G. nr. 343/2007 şi ele s-au datorat emiterii actului administrativ anulat, astfel că vor fi respinse şi susţinerile din motivele de recurs ce vizau greşita soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Reclamantul a solicitat instanţei de fond, pe lângă anularea parţială a actului administrativ şi obligarea la plata prejudiciului cauzat prin emiterea actului contestat.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, iar potrivit art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, instanţa, la cererea reclamantului, va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele morale şi materiale cauzate.
Cum actul administrativ atacat a fost anulat, instanţa de fond în mod corect aşadar s-a pronunţat şi asupra capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale.
Nici susţinerile recurenţilor vizând lipsa de obiect sau chiar de interes a acţiunii reclamantului, derivând din împrejurarea că alin. (2) din Anexa 1 a H.G. nr. 343/2007 a fost deja anulat, urmare a unei acţiuni în justiţie, anterioare, finalizată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă publicată în M. Of. al României nr. 872 din 15 decembrie 2009 (sentinţa civilă nr. 2838 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal) nu sunt întemeiate şi de natură a conduce la modificarea hotărârii primei instanţe, câtă vreme aşa cum în mod just a reţinut şi prima instanţă cu ocazia soluţionării aceloraşi excepţii, sentinţa evocată vizează oarecum alte dispoziţii iar acordarea diferenţei de chirie priveşte în mod evident alte persoane. Mai mult, soluţiile deja pronunţate, chiar şi pe texte diferite din acelaşi act normativ sunt deja argumente viabile în favoarea soluţiei adoptate de prima instanţă.
În fine, Înalta Curte reafirmă că menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă se justifică şi prin prisma principiului consacrat la nivelul C.E.D.O., respectiv cel al jurisprudenţei unitare (a se vedea Cauza Beian contra României) raportat la deciziile anterioare pronunţate în această materie (e.g. Decizia nr. 417 din 30 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 1923 din 1 aprilie 2009).
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge aşadar toate recursurile declarate în cauză pentru temeiurile de fapt şi de drept menţionate pentru fiecare dintre ele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 71 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Municipiul Galaţi prin Primar şi Primăria Municipiului Galaţi prin primar împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 866/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
