ICCJ. Decizia nr. 989/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 04 august 2009, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâta UB solicitând instanței suspendarea actului administrativ prin care s-a adoptat Regulamentul de Funcționare al Departamentului de Matematică deoarece acest regulament trebuie să își producă efecte juridice începând cu data deschiderii anului școlar universitar; anularea în tot a actului administrativ care stă la baza adoptării acestui Regulament, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 50.000 RON.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat s-a aprobat Regulamentul de funcționare al departamentului de matematică, al cărui conținut nu i-a fost comunicat și că prin acesta este eliminată structura organizațională de secție, ceea ce poate genera încetarea oricând a relațiilor sale de muncă.
A susținut că se încalcă dreptul la muncă, egalitatea de șanse între membrii secțiilor și cei care nu aparțin nici unei secții și se creează un drept discreționar la vot.
La solicitarea instanței, reclamantul și-a precizat cererea, în sensul că a solicitat anularea și suspendarea hotărârii Senatului UB din 11 iunie 2009, pct. 9, teza I.
Prin Sentința civilă nr. 3621 din 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii precizatoare și a respins aceasta cerere, ca inadmisibilă, apreciind că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 1056 din 26 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat sentința civilă recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că, în fapt, reclamantul, prin plângerea prealabilă adresată rectorului UB având ca obiect revocarea actului administrativ prin care s-a adoptat Regulamentul de funcționare a Departamentului de Matematică în Consiliul Facultății de Matematică și Informatică din 04 iunie 2009, a contestat și Hotărârea Senatului Universității din București din 11 iunie 2009.
Reînvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală.
2. Hotărârea Curții de apel
în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5206 din 17 decembrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâta UB, a anulat Hotărârea Senatului Universității din București din 11 iunie 2009 în ceea ce privește aprobarea Regulamentului privind organizarea departamentului de matematică și a dispus suspendarea actului atacat până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că art. 1 din Regulamentul de funcționare a departamentului de matematică prevede că "departamentul este alcătuit din cadre didactice care se pot organiza în secții", secția fiind "o formă liberă de asociere a cadrelor didactice, neavând rol decizional" (art. 2 lit. a)).
Din analiza întregului regulament și, în special a atribuțiilor și statutului responsabilului de secție, a rezultat că prin regulament a fost înlocuită "catedra", structură reglementată de Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu "secția" conferindu-se secțiilor valențele pe care le au catedrele potrivit legislației în vigoare.
Raportat la prevederile art. 67 și art. 71 din Legea 128/1997, prima instanță a apreciat că prin regulamentul de organizare a unui departament nu se puteau înființa astfel de organisme colective specializate și, cu atât mai puțin, se putea dispune de o manieră care să ducă la înlocuirea unei structuri prevăzute de lege, respectiv catedra, cu o structură neprevăzută de lege, respectiv secția.
Totodată, prima instanță a reținut că art. 6 lit. a) din regulamentul atacat, care prevede că responsabilii de secție sunt membri de drept ai Consiliului facultății, derogă de la dispozițiile art. 72 alin. (1) din legea 128/1997 care prevede că "Structurile și funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior (între care se numără și consiliul facultății) sunt alese prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, conform Cartei universitare și în condițiile legii (..)."
în aceste condiții, prima instanță a constatat că prin modul de organizare a secțiilor se încalcă dispozițiile Legii 128/1997, fapt care atrage nelegalitatea întregului regulament având în vedere caracterul unitar al acestuia și interdependența ce există între dispozițiile privitoare la secții și celelalte dispoziții ale regulamentului.
în ceea ce privește cererea de suspendare, prima instanță a argumentat că în raport de motivele de nelegalitate reținute, există un caz bine justificat și, de asemenea, există o pagubă iminentă ce decurge din faptul că reclamantul nu este cuprins în structura nici unei secții, fapt care afectează modul în care acesta își desfășoară activitatea în cadrul departamentului din care face parte.
3. Recursul declarat de Universitatea din București
împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a formulat recurs pârâta UB, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 precum și dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
Recurenta combate hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
3.1. încălcarea dispozițiilor privitoare la competența materială
Recurenta susține că este o autoritate publică locală și, deci, în raport de această poziționare, competența aparține Tribunalului București.
3.2. Hotărârea nu cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit recurentei, din sentință lipsesc susținerile părților și motivele de fapt și de drept care să justifice soluția adoptată.
3.3. Au fost greșit interpretate dispozițiile legale aplicabile
La acest punct, recurenta combate soluția Curții de apel sub aspectul fondului pricinii, susținând că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 86, 89 alin. (1) și 92 alin. (1) din Legea nr. 84/1995.
4. Apărările formulate de intimatul G.M.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10 august 2011 intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Combătând punctual motivele de recurs, intimatul a arătat că în cauză nu s-a pus problema conflictului negativ de competență și că, în raport de faptul că recurenta este recunoscută ca fiind o persoană juridică de utilitate publică la nivel național, Curtea de apel era competentă material.
Cu privire la celelalte critici, intimatul a precizat că hotărârea cuprinde susținerile părților în practicaua încheierii din 14 decembrie 2010, întrucât pronunțarea a fost amânată pentru data de 17 decembrie 2010.
Și pe fondul cauzei, intimatul arată că soluția este legală, însușindu-și considerentele prezentate la pct. I.2 din decizie.
în plus, intimatul a mai susținut și că recursul nu ar mai avea obiect, întrucât noua lege privind educația, nr. 1/2011, nu mai prevede, catedra și secția ca structuri de conducere ale facultății.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția invocată de intimat prin întâmpinare, înalta Curte observă că în realitate autorul ei vizează lipsa interesului recurentei, de vreme ce afirmă că noul cadru normativ creat prin Legea nr. 1/2011 are în vedere alte structuri funcționale și de conducere ale facultății.
înalta Curte constată însă că recurenta justifică un interes în promovarea și susținerea recursului de față, dat fiind contextul litigiilor în care părțile sunt antrenate, intimatul formulând cerere pentru acordarea de despăgubiri (soluționată în primă instanță), precum și cerere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru constatarea discriminării la care a fost supus ca efect al regulamentului atacat în prezenta cauză ( soluționată în etapa administrativ jurisdicțională).
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și, potrivit art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că este fondat pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant G.M. a supus controlului de legalitate Hotărârea Senatului Universității din București din data de 11 iunie 2009, în ceea ce privește aprobarea Regulamentului privind organizarea departamentului de matematică.
Acțiunea a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin urmare recursul de față nu este supus rigorilor introduse prin acest act normativ în privința condițiilor de invocare a excepției de necompetență materială (art. 1591alin. (2) coroborat cu art. 158 alin. (2) C. proc. civ.).
în acest context procedural, verificând primul motiv de recurs invocat de Universitatea din București, referitor la necompetența materială a Curții de Apel București, înalta Curte constată că este fondat.
Universitatea din București nu poate fi asimilată cu o autoritate publică centrală pentru că nu există un temei care să susțină teza că își exercită competența, atribuțiile, la nivel național.
împrejurarea că de serviciul public prestat de instituția de învățământ superior beneficiază studenți care provin și din alte localități, nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme, din punct de vedere administrativ, competențele sale sunt limitate la nivel local.
De altfel, în sensul enunțat s-a unificat și jurisprudența în materie, potrivit procesului verbal din data de 20 februarie 2012 întocmit ca urmare a ședinței Plenului Judecătorilor acestei secții.
2. Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs
Constatând că prima instanță nu era competentă material să soluționeze pricina de față, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și (6), precum și al art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, instanță competentă potrivit criteriului rangului emitentului actului administrativ, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în raport de soluția pronunțată de instanță cu privire la acest motiv de recurs, înalta Curte a constatat că examinarea celorlalte a devenit de prisos.
| ← ICCJ. Decizia nr. 987/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 983/2012. Contencios → |
|---|
