ICCJ. Decizia nr. 129/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

R O M Â N I A

INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 129/2013

Dosar nr. 444/87/2011

Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 19 ianuarie 2011, reclamanta L.S. în contradictoriu cu pârâţii A.N.P.P.H. şi C.S.E.P.H. a contestat decizia nr. 2088 din 3 decembrie 2010 şi a solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare în grad de handicap.

Prin Sentinţa civilă nr. 172 din 04 martie 2011 Tribunalul Teleorman a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

C.E.P.H.P.A. din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar la dosar a depus actele care au stat la baza certificatului nr. 1123/2010.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, Curtea a dispus conexarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 4415/2/2011 la prezenta cauză, constatând îndeplinite cerinţele art. 164 C. proc. civ.

Prin acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 4415/2/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta L.S. a contestat acelaşi act administrativ nr. 2088 din 3 decembrie 2010, fiind chemată în judecată C.S.E.P.H.P.A. în calitate de emitent al acestui act.

Deşi faţă de aceste părţi există o triplă identitate de obiect, părţi şi cauză, având în vedere că în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 444/87/2011 sunt chemate şi alte părţi în judecată, s-a dispus conexarea cauzei în temeiul art. 164 C. proc. civ. şi nu reunirea cauzei prin constatarea litispendenţei conform art. 163 C. proc. civ.

2.Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 7011 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Teleorman pentru C.E.P.H.P.A. Teleorman, ca neîntemeiată şi au fost respinse acţiunile conexe formulate de reclamanta L.S. în contradictoriu cu M.M.F.P.S. pentru C.S.E.P.H. şi Consiliul Judeţean Teleorman pentru C.E.P.H.P.A. Teleorman, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta C.E.P.H.P.A. din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, această excepţie este neîntemeiată faţă de cauza dedusă judecăţii.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta a contestat decizia de încadrare în grad de handicap nr. 2088 din 3 decembrie 2010 emisă de M.M.F.P.S., C.S.E.P.H.P.A., în urma soluţionării contestaţiei reclamantei formulată împotriva certificatului nr. 1123/25 martie  2010 emis de Consiliul Judeţean Teleorman, C.E.P.H.P.A..

Instanţa a reţinut că certificatul nr. 1123/2010 este un act administrativ care produce efecte juridice de sine stătătoare, deoarece contestarea acestui act este facultativă şi nu obligatorie, iar prin analizarea deciziei nr. 2088/2010 a M.M.F.P.S. se analizează şi legalitatea certificatului nr. 1123/2010, astfel că, în proces are calitatea procesuală pasivă şi emitentul acestui certificat.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a contestat în termen decizia de stabilire în grad de handicap. Pe fondul cauzei, se reţine că reclamanta a fost încadrată de către C.E.P.H.P.A. Teleorman în gradul de handicap mediu (3), având o deficienţă funcţională mediu (trei), cod boală H91; H52, fiind emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1123 din 25 martie 2010 cu valabilitate permanentă.

În urma contestaţiei formulată de reclamantă, M.M.F.P.S. prin C.S.E.P.H.P.A. a încadrat reclamanta în acelaşi grad de handicap mediu, dar având cod Boală H52, cod handicap 4, cu deficienţă funcţională medie prin decizia de încadrare în grad handicap nr. 2088 din 3 decembrie 2010 cu valabilitate permanentă.

Comisia Superioară din cadrul ministerului a constatat că reclamanta se încadrează, conform criteriilor medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap aprobate prin Ordinul comun al M.M.F.E.S. nr. 762/2007 şi M.S.P. nr. 1992/2007, în capitolul Evaluarea Gradului de handicap în afectarea funcţiilor vederii.

Conform acestui criteriu, pentru acuitatea vizuală (calitatea vederii) mono-binoculară (cu cea mai bună corecţie, la ochiul cel mai bun) refractrometrie oculară (autorefractometru dioptron) valorile menţionate VAO între 1/4(0,25) -1/10 (0,1) sunt prevăzute pentru deficienţă medie şi grad handicap mediu.

Instanţa a reţinut că reclamanta se situează în aceşti parametri, iar comisiile de evaluare au încadrat-o corect în gradul de handicap 3 mediu. Diagnosticul reclamantei este de O.D miopie forte cu astigmatism miopic compus – VOD =1/10; OS miopie mare cu astigmatism miopic compus DOS 1/6 şi deficienţă auditivă, resturi neprotezabile care se încadrează în grad de handicap 3 – mediu.

3. Recursul declarat de L.S. nu a fost motivat.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ., a constatat că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Întrucât recurenta nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul formulat de L.S. împotriva sentinţei nr. 7011 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 129/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs